2,450 matches
-
că Eleonora nu va râde de mine. Ea era implicată în "jocul" nostru, nu era un străin care să mă privească bănuitor și ironic. Așa că am trecut la fapte. ― Ai asistat vreodată la vreun proces, fetițo? ― Nu, îmi răspunse ea mirată, presimțind totuși ceva. M-am ridicat de pe bancă. ― Atunci ai să asiști aici la unul. Dacă nu putem să facem nimic, să facem măcar dreptate... Așadar, eu voi fi procurorul și tot eu voi fi avocatul apărării. Voi chema martorii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai continuați aceste convorbiri. ― Nici înainte nu spunea că a doua zi mă va suna din nou, preciză Eleonora. Era de la sine înțeles. ― Și din ziua aceea n-ai mai auzit nimic despre el? ― De la cine să aud? Era sincer mirată. ― Cum de la cine? De la vecini, de la prieteni. ― Din ziua aceea, zise ea, n-am mai prea ieșit pe stradă. Urmau întrebările cele mai spinoase. ― Din vocea lui la telefon reieșea, am înțeles, că se temea. Dar credea oare într-adevăr
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se auzea vântul, ca un bețiv ce da întruna târcoale gării. Prin geamul murdar se vedeau stelele, dar căldura rămânea înăbușitoare. Aceeași febră existase în atmosferă și în 9, 10 Thermidor. Stranie coincidență, nu? Văzîndu-mă că scriam, Eleonora mă privea mirată. Se învîrtea în jurul meu, mă întreba. Până la urmă a trebuit să-i explic. Atunci m-a lăsat liniștit să-mi termin "procesul". I-am fost recunoscător pentru asta și am uitat orice urmă a îndîrjirii pe care o avusesem împotriva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
După un minut eram pe urmele ei. Am ajuns-o din urmă tocmai jos, pe când traversa strada. ― Domnișoară Deleanu, dă-mi voie să-ți ofer un bilet studențesc pentru astă-seară la teatru. S-a uitat la mirie cu ochi mari, mirați. ― Regret, dar nu pot primi. ― De ce? Doar n-ai nici o obligație. ― Nu ies niciodată singură noaptea. ― Dacă-i vorba de asta. s-a rezolvat: te conduc eu. ― Nu-i mai bine să oferi biletul unui coleg? m-a întrebat insinuant
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
aveau și ei un ceas potrivit după al meu. Într-o zi, lenevind în pat, am neglijat să le pun porția obișnuită. Ei veniră, ca de obicei, fără să găsească nimic de mâncare. Se plimbau nervoși pe bordura ferestrei, gângurind mirați, zburau pe aproape în văzduh, se întorceau iar bătând cu aripile în geam, probabil ca să-mi dea de veste că uitasem. Mai bine de o oră s-au frământat încoace și încolo, dar nu se îndurau să plece cu... gușile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să tragă cu urechea și să surâdă din când în când. Când se topiră patru ceasuri de drum? Parcă adineauri pornise trenul din Gara de Nord. Nu ne dădusem seama nici eu,, nici ea, în încîntarea noastră! Și unul și altul eram mirați de cele mai simple lucruri și totul ni se părea o vrajă anume creată pentru noi. Acum eram pe culoar și priveam pomii înșirați pe drum care o rupeau la fugă înapoi. ― Uite, uite marea! i-am strigat Mihaelei ca să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bine dispus, pentru că, închipuiește-ți, nici una din corăbiile mele nu s-a înecat în mare... Toate au ajuns la destinație. ― În schimb ale mele sânt gata să se înece. ― Atunci, repede, îmbracă-te... Mergem să le salvăm... ― Cum? a făcut ea mirată, acoperindu-și surâsul cu mâna. ― Foarte bine. Închiriem o barcă și pornim pe mare în căutarea lor. ― Ai dreptate, Dor, un naufragiu ar fi catastrofal pentru mine. Toate iluziile mele s-ar duce la fund. ― Te rog de-aici înainte
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nehotărâre, de luptă intensă, ca să nu-i dau impresia că cedez atât de ușor. ― Fie, i-am spus răspicat, o fac pentru tine. Numai pentru o singură ființă de pe pămînt! ― Pentru mine! exclamă Mihaela cu glasul alterat. Mă privi lung, mirată, ca o făptură cu însușiri supraomenești. Ochii ei aveau priviri atât de rugătoare, atât de neliniștite! Se prăbuși inertă într-un fotoliu și acolo izbucni în hohot sfâșietor de plâns. ― Aimée, ce înseamnă asta? Nu trebuie! E o prostie ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în care mă puneam. Alergasem într-un suflet la facultate (luînd o mașină ca să nu întîrzii), iar acum când nimeni nu m-ar fi împiedicat să țin cursul, îl contramandam din senin, fără nici un motiv. ― Dar nu aveți ours, spuse mirat asistentul. ― Cum n-am? Nu-i astăzi sîmbătă? ― Vă înșelați, e vineri... ― Ești sigur? ― Foarte sigur, și îmi arătă, cu un gest, calendarul din perete. Într-adevăr, era vineri. ― Da, ai dreptate, scăpasem din vedere. Sânt cam obosit. Am intrat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
tineri erudiți români complet necunoscuți, fixați pe la universități occidentale, fiecare constituind un exemplu de performanță modelatoare. De ce - i-am zis - nu-i propuneți lui Andrei Pleșu un „dosar“ în Dilema pe subiectul ăsta? Nu știu de ce m-a privit așa mirat, Bordaș fiind în prezent bursier NEC... Ia să ne gândim împreună! 13 ianuarie 2011 Rătăcind prin Bellu, cu Paul Filip Toată copilăria și adolescența mea se leagă de aleile, figurile, crucile, cavourile, pomenile, văduvele, capela și veverițele din cimitirul Bellu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Când colo, noi scriem sub presiunea edito rului, a banilor, a dead line-ului blestemat de la gazetă, a gene roa selor burse elvețiene, germano-vieneze ș.a.m.d. Una peste alta, a fost un început promițător, sper eu, pentru ceva ezitant, mirat și suspicios etalat de ambele părți. Urmează, ca-n bancul cu Ceaușescu și gazonul englezesc, să îngrijim iarba asta cu egală atenție încă niște zeci de ani, căz doară nici Sibiul lui Constantin Chiriac nu s-a născut peste noapte
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pentru noi, nu mai are un sens religios. E, pur și simplu, o operă de artă. N. Își stinge țigara, își șterge ochelarii, după care mă anunță, râzând, că "războiul dintre Sparta și Atena a luat oficial sfîrșit". Îl privesc mirat. "Primăria din Sparta ― îmi explică el ― și-a adus aminte că niciodată ostilitățile dintre Sparta și Atena nu s-au încheiat cu o pace. Și a avut inițiativa acestei comedii". Sunt gata să-l întreb de ce crede că așa ceva e
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
care dă cu tifla unei "Rome" supertehnicizate, la fel de plină de păcate ca Roma antică, dar mai vitală. Acum, mă ispitește altă frondă. Îmi place să văd în New York o "Romă" locuită de "barbari", unde noi, cei din "Lumea Veche", descoperim mirați, descumpăniți, iritați, că istoria s-a răsucit, că acești "barbari", tineri, viguroși, fără tradiții, extraordinar de eficienți și nesuferit de puternici, sunt mai "civilizați", din punct de vedere tehnic (mi se întîmplă destul de des să mă trezesc în fața unui buton
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Quincy Market. Mănânc scoici. Un bărbat mă întreabă ceva. Îi spun că vorbesc franceza, italiana și înțelegi spaniola. Se interesează de unde sunt. - Din România. Mă privește cu o curiozitate ușor amuzată, care mă deranjează. Deodată, îmi spune: - Felicitări. Îl privesc mirat. De ce m-o fi felicitând, oare? - Sunteți primul român pe care-l întîlnesc. - Dar dumneavoastră de unde sunteți? - Din Bermude. - Vă felicit și eu. Sunteți primul om din Bermude pe care-l întîlnesc. În avion, în drum spre Washington Totul în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
eu, conașule, că, dacă vei avea răbdare multă, dobândă ai să ai pe măsură.” „Ia te uită! Țiganca n-a dispărut așa, pur și simplu, ci se ține în umbra mea. Cine poate fi această femeie?” m-am întrebat eu mirat și mai tare. Parcă mi-ar fi auzit gândul, glasul țigăncii a răsunat din nou: „Nu te voi părăsi niciodată, conașule. De fapt, nu am voie să te părăsesc.” De ce nu ai voie să mă părăsești? m-am trezit întrebând
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
să aud și eu ce a poruncit Constantin Nicolae Mavrocordat voievod la 15 martie 1742.” „Pentru a câta oară bătrânul călugăr îmi spune al cui și de când este un manuscris fără să fi pus mâna pe el?” m-am întrebat mirat, dar am trecut la treabă fără preget. „Scriem domnia mea la dregătoriul ținutului... Facem știre că domnia mea am socotit ca să scriem stare locului de la acel ținut. Pentru aceasta v-am trimis și zapciu. Deci pe însemnarea aceasta ce vă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
nemulțumit. Prin concursul inopinat al Adei, concertul ei devenea un fel de mare premieră de ia care ar fi fost rușine să lipsești. Ada spera, nu fără dreptate, că acest panegiric va ajunge la urechile Elenei, ce va fi probabil mirată, dar și măgulită. Totuși de-acolo până la o invitație mai era încă drum. Dacă nimic nou nu survenea în apropierea concertului, ce trebuia să aibă loc la finele lui noiembrie, Ada era decisă să caute pe Nory Baldovin și să
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
părea Mika-Le să fi comis faptele ce se spuneau despre ea, era lucru ce se înregistra cu regret și nu putea convinge deplin buna lui credință. O primise milostiv și se pregătea s-o ocrotească. O credea dezmoștenită: ochii ei mirați, părul arăpesc, păpușa de lemn a trupului nu puteau încape în gustul lui onest. Ii făcea plăcere că Elena e frumoasă 214 prin diferență și era mândru că e soțul surorei celei regale. Către Mika-Le se simțea superior, nu-1 paraliza
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Varșovia ca și cum în alveola urechilor se păstrase memoria melodioasă și acum se deștepta: orga era o pedală și o clapă unică, pe care Marcian netezea unitatea vocilor. Cum în auditoriu circula un murmur de admirație, Elena se uită în jur, mirată că și ceilalți se bucură. Știa că n-a răsturnat nimic din cochiliile în care se acumula melodia numai pentru ea singură. Marcian în ziua aceea nu părăsea nici un moment pe executanți, sta cu ei laolaltă. Deși nepremeditată, procedarea marelui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
fată Coca-Aimee. Inseparabili de obicei, se simțeau stânjeniți de a nu fi în trei și cam izolați. Venise pentru că Lina era tot legată cu verișoara Lenora. Prințesa Ada, intrând, schimbase reflecții cu unul și cu altul despre nenorocire: -- O copilă! Mirată însă în fața catafalcului, o crescuse în vârstă puțin: - Numai 17 ani, zicea. Ada se oprise chiar în mijlocul bisericei și avea lângă ea pe Marcian, care se simțea astfel protejat împotriva lui însuși, de a se arăta acolo fără un motiv
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Bunicul meu m-a încurajat să visez să devin campion! Poate că a fost și visul lui... Iată, eu sunt împlinirea visului său. Mulțumesc, bunicule!” - Dragul meu nepoțel, aș vrea să devii de două ori campion... - Cum adică, bunicule? întrebă mirat Dorinel. Bunicul ar fi vrut să îi spună că și-ar dori ca el să devină campion în lupta cu păcatul, cu minciuna, cu răutatea, dar era prea mic și prea nevinovat ca să îi spună despre aceste lucruri. Se gândi
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
că știu. Casele lui dom’ comisar Butelcă. Auzi, nașule? La dom’ comisar Butelcă. - Nu e nici un comisar, protestă clientul. - Las că știu. Cum urci, casele pe stânga. Apoi acolo-i, la dom’ comisar Butelcă. Intrând în curte, omul se opri mirat : - Aici e ? Apoi nu-i la dom’ comisar. Bine că nu-i la dom’ comisar. Pot să-ți spun acuma că spurcată nație de om e. Fără picior și fără mână, da’ scoate sufletul din om. ... Ia te uită la
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ochi, arm’ ! Automat, aceștia executară. - Foc ! Bălăbănind țeava, Crețu începu să tremure. Cojoc bolovăni dobitocește ochii albi. Singur prostul nu începuse a descâlci ce este și aștepta cu arma în țintă. Iosifan răcni : - Trage, vită ! Nerodul apăsă pe trăgaci și, mirat, ca o pară coaptă, Lică pică din răchită. Avram rămase cu gura căscată. Undeva, în fundul inimii, se simțea însă răzbunat. Cu cute de cărbune pe obraz, Iosifan întoarse la stângamprejur, în pas forțat. Uluiți și supuși, oamenii săi îl urmau
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
eu, absolut toate dorințele. Când un văr al meu, mai în vârstă, a venit într-o iarnă să-l anunțe pe tata că pleca să facă studii de medicină veterinară în Italia, la Roma, eu am ridicat ochii de pe Biblie, mirat că nu se ducea la Făgăraș. Eram convins că acolo orice era posibil, inclusiv să obții o diplomă de medic veterinar. În fiecare vineri, când era zi de târg la Făgăraș, mă uitam lung după căruțele încărcate cu bărbați și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Într-o zi, mi-a adus niște desene ciudate, făcute de ea. Înfățișau străzi goale, pe care nu trecea nimeni, copaci fără frunze, ceruri pustii. "Tu ai văzut vreodată un copac înverzit?" am întrebat-o în glumă. M-a privit mirată, neînțelegînd ce vroiam. A trebuit să-i pun sub ochi desenele. "De ce toți copacii tăi au crengile goale?" N-am observat", a zis ea. Treptat, am aflat că era o olfactivă și că patru mirosuri îi dădeau o stare aparte
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]