17,356 matches
-
Ducea în mână un castron cu fiertură de orz, ca data trecută. Mă privea, deconcertată. Mi-am acoperit fața cu mâinile ducâdu-mă să mă ascund după perdeaua din alcov. Am vrut să dorm. Un cerc de foc îmi strângea craniul. Mirosul violent și afrodiziac pe care îl răspândea uleiul de santal turnat în lampă mi se urcase la cap. Mirosea ca pulpele soției mele; gura mea avea gustul concomitent dulce și amar al unui miez de castravete. Mă pipăiam peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cămașă murdară, care se aflase în contact cu carnea ei, o cămășă de mătase fină, țesută în India, impregnată toată de parfumul corpului ei - aducea a iasomie - și care păstra ceva din căldura și viața sa. Mult timp am inspirat mirosul persistent. Am strâns cămașa între coapse. N-am dormit niciodată mai liniștit. Am fost trezit dis-de-dimineață de strigătele soției mele care se plângea că i-a dispărut cămașa. Repeta întruna: „O cămașă nou-nouță!“ Totuși avea mânecile rupte! Chiar dacă afacerea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
trăiseră mult timp sub intemperii și duseseră lupte grele cu elementele naturii. Nu se mulțumiseră să le moștenească, cu câteva modificări, fața și aptitudinile specifice; le lăsaseră ca moștenire și încăpățânarea, și senzualitatea lor, poftele și foamea lor. Îi știam mirosul gurii, era ca al miezului de castravete, amar și dulce în același timp. Mă privi cu ochi buimaci de turcmen și-mi spuse: - Mama zice că medicul i-a spus că o să mori și o să scăpăm de tine. Cum faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ca o fiară înfometată. O detestam din adâncul inimii. Dragostea și ura făceau corp comun. Trupul ei proaspăt și palid, corpul ăsta de femeie, se deschise și mă încarceră, ca un naja care se încolăcește de jur-împrejurul prăzii. Pieptul avea un miros îmbătător. Carnea brațelor înnodate în jurul gâtului meu răspândea o dulce căldură. Toată ura pe care o strânsesem se risipi și aș fi vrut să mor. Mă străduiam să-mi rețin lacrimile. Fără să știu când, picioarele i se înlățuiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
când, cobora să socializeze cu alți colegi la porcăria aia de bistrou care tocmai se deschisese pe lângă facultate. Vorba vine bistrou. Era mai degrabă un gen de cantină cu marfa expusă în tăvi de inox din care se ridica un miros de sală de mese cazonă, mai potrivită unei cazarme decât unui local aflat în buricul târgului. N-aș fi mâncat acolo, nici amenințat cu spargerea unei țevi în baie. Mai ales că localul se caracteriza prin mâncarea proastă de-a
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
era mult mai mare, dar n-am avut nicio problemă. Armura mea protectoare funcționa ireproșabil. Chiar mi-a plăcut zborul. O dată ajuns pe masă, m-am îndreptat iute-iute spre cutie. Ia să vedem, eram norocos sau nu? Eram, domnule! Simțeam mirosul pâinii de la distanță. Bineînțeles că nici cutia nu era bine închisă și am intrat ca pe sub oblonul culisant al unui hangar. M-am înfruptat la greu, trăind o adevărată euforie a mâncatului. Băgasem în mine o cantitate care mi se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cauza ta, da!" "Cum dân cauza mea?" "A! Te faci că nu mai ții minte, nu?" "Să mor, dă mă stiu vinovat dă seva!" " Da' cine a scăpat păhăruțu' ăla dă țuică pă jos, dă să umpluse toată casa dă miros, ă? Trăznea, nu alta. Și apucă-te, Cateluțo, și șmotruiește, dășchide toate ferestrele să să facă corent, să iasă duhoarea dân casă..." "Ei, las', las' că nu si-a părut rău după aia...", surâde junele-prim seducător și insinuant, degajând o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ceva ca bătrânul Stahanov sau brigadierii de la Bumbești-Livezeni. Cei trei au urcat, curat noroc, exact la etajul unde se afla și birouașul meu. Am pătruns înăuntrul camerei cu o emoție pe care nu o mai încercasem niciodată, pe sub ușă, firește. Mirosul mi-era familiar, deși perspectivele și proporțiile erau cu totul altele. Deodată, am simțit că sunt privit și am înghețat. Totuși, nu știu cum să explic, dar instinctul meu gândăcesc îmi spunea că nu-i vorba de un om, ci de un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
au informat și pe tine?" "Ce?", se holbă moșul ca sculat brusc din somn. "Te-au anunțat și pe tine de dezinsecție și deratizare?" Da, m-au anunțat", face boșorogul sastisit. Niște idioți, ce mai! Îți dai seama în ce miros insuportabil o să se desfășoare examenele? Mi se întoarce stomacu' pe dos numai când mă gândesc, fir-ar să fie!" Da' nu puteau, dom'ne, să mai aștepte până-n vacanță ori după sesiune!?", întrebă cu o retorică indignată baba de Fito
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
necesare și firești bucurii masculine ale vieții trebuie întreținute din bănuții aceia de care am vorbit mai înainte. De unde provin ei? Fraierii nu prea știu. Băieții deștepți, da. Ei sunt mereu atenți, stând cu urechile ciulite și ochiu' geană, până miros că-i rost pe undeva de o manevră sau de o lucrare. Termenul ăsta, "lucrare", n-are nimic de-a face cu ceva legat de muncă decât arareori. Oricum, atitudinea lui nea Vasile era una exemplară față de muncă. Acum niște
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cașcaval de comercianți), mustind de glutamat de sodiu și de colorant sănătos. La el adăugă, ca întotdeauna când mânca la serviciu, și o cinstită salată de ridichi negre. Asta puțea de-ți muta nasul din loc, iar portarul socotea că mirosul e suficient de puternic încât să-l acopere pe cel de trăscău. Cu atât mai mult cu cât prânzul lui coincidea cu terminarea programului de lucru al funcționarelor de la universitate. Cetățencele părăseau în cârduri instituția, așteptându-se, strigându-se, povestindu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
răsturnăm în așa fel încât toată otrava să se scurgă frumușel în canal. De fapt nu toată otrava. Căci aici era tot șpilul. Substanța pe care aveau să o găsească domnii de la firma de dezinsecție, dimineață, trebuia să aibă același miros cu care erau obișnuiți, dar concentrația trebuia să fie minimală, neletală pentru națiunea de gândaci ai universității. Evident, muncitorilor nici nu le-ar fi trecut prin cap să controleze concentrația și nici nu i-ar fi interesat trebușoara asta, la
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
termosul coanei Cateluța. Deci mai trecuse dumneaei pe aici. Setea era de departe cel mai greu de suportat, așa că m-am grăbit în direcția recipientului. Noroc că avea dopul desfăcut! M-am suit până în buza lui oarecum amețit de tăria mirosului de busuioc ce se degaja din cele câteva fire puse de menajeră în termos. Am coborât cu grijă chiar pe tulpina uneia dintre plante și am băut pe săturate. Apa avea un gust nemaipomenit, dincolo de subiectivitatea uscăciunii din gâtlejul meu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea.” De fiecare dată când intra doamna Iozefina Sima în bibliotecă, în liniștea aceea cu miros stătut, parcă rămasă rătăcită din alt veac, patronată de cărți vechi și noi, descleiate sau rupte de caterpilarul timpului, în care se mai auzea când și când câte un răsfoit temperat, eclipsa cu prezența ei întregul spațiu începând de la ușă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
frunze, muiate într-un verde tumefiat, ca să țâșnească apoi, la orizontală spre incendiul de lumină ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea de-a dreptul. Mă vedeam în ziua decisivă a vânătorii punctată de narator. Mirosul amar al frunzelor îmi umplea și mie nările. Simțeam și eu, ca și Mihai, ceața subțire care nu era pe deplin risipită, simțeam boarea ușoară de vânt care legăna ramurile și razele soarelui de toamnă târzie, țesute fin deasupra rămurișului
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
umbră. Nu uita, până una alta următoarele: Siguranța de sine a cancelarului, glasul său înalt, fals îndurerat, subțirele și tristul umor acid; tapiseria cu uciderea licornului și că totul poate deveni posibil... Da, poate deveni posibil... Aș fi dorit ca mirosul amar al frunzelor să-mi umple din nou nările, aș fi dorit ca ceața subțire să nu se disipeze pe deplin, aș fi dorit ca boarea ușoară de vânt care ar legăna ramurile și razele timide, aici inexistente, ale soarelui
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mai mult decât stătut, cu plafonul afumat și așa de jos încât, dacă ai fi vrut să stai drepți, n-ai fi putut, același tavan obligându-te să stai ori pe scaun, ori pe divanul ce ocupa spațiul din dreapta ușii. Miros de mucegai și de nămol. Ca și cum tocmai acolo ar fi fost, înainte de diluviu, fundul oceanului. Electricianul îmi urmărește atent privirile așteptând din moment în moment să mi se umple fața de stupefacție și să exclam: fantastic! sau nemaipomenit! sau măcar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
părea că se altera cu fiecare pas. Replici forțate, schizofrenie chiar, parcă epuizate înainte de vreme, fără rost pe alocuri, mă făceau să-mi cer scuze și să inventez un motiv pentru a pleca. Ardeam de nerăbdare și să ies din mirosul acela infect de mucegai, care îmi ustura nările. Doream să plec undeva departe, cu primul tren, să nu mai știe nimeni nimic de mine. Și nu era pentru prima dată când îmi doream așa ceva...” 4. 15 noiembrie ’80. Mai mare
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de secundă, cum reușesc ele să mai vadă, și cu părul ca de calcar, asemeni coralilor, două cu nasurile într-adevăr retezate, altfel aproape că nu o distingeai pe una, cea cu nasul întreg, de celelalte. În profunzimea încăperii cu miros accentuat de mucigai, în clarobscurul dominat cu picturi rupestre ce imortalizau scene de vânătoare, între care, la loc de cinste, Uciderea licornului, coborau de undeva din tavan, pe-o frânghie, saltimbanci în haine de cavaleri medievali, cu găleți de mortar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Hitler. Parcă ar fi zis: Câinii latră, caravana trece. Ghetele de iarnă cu șireturile dezlegate dădeau de înțeles că ieșise numai așa, în pripă, ca să ia o gură de aer sau pur și simplu, ca să nu mai fie apăsat de mirosul acela de mobilă veche din salonul lor. Sau ieșea ca să scape de istoria acestei mobile, de istoria lucrurilor, de istoria casei lor. Să scape de istorie. Ramolite și boțite de ploaia sufocantă și parcă vâscoasă, sloiurile de nămeți, rămase în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
l-aș fi văzut pe buze și în ochi, nu l-aș fi putut distinge din cauza vălului. Eram convins că vălul era de vină. El îi dădea alura a ceva glacial. Iar sicriul, un obiect ca toate obiectele, ceva cu miros de lemn proaspăt cioplit, despărțea practic, pe cei care-l păzeau, de familia vie; deci clar că nu era ca un sicriu, ci ca orice obiect. Puteai pune în locul lui o masă, un scaun, un dulap, o noptieră, cu condiția
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu cele mai puternice replici anume pregătite pentru colegul Valy, ca să nu creadă acesta că el e chiar fraierul lor, dar nu mai avea chef nici măcar de demonstrații. Dar despre ce o să discute ei doi? Despre femei sau despre cutremur? Mirosul acela de mucegai îi înțepa încă de pe-acuma, nările. Fosa - o altă lume. O lume în care afli că unele fete și unele femei la locul lor, sunt de fapt aproximativ niște stricate. Semicurve cum îi place lui Valy
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
așa cum nu ți-l voi vrea niciodată. Tu însă, m-ai confundat pur și simplu, cu o femeie de stradă. Gerard, tu chiar ai crezut că eu îmi lepădasem desuurile acolo, pe dormeza aceea îngrozitor de mizerabilă, în încăperea aceea cu miros pișcăcios de șobolani? Că rămăsesem goală pe dedesubt? Dacă ai gândit așa, te-ai înșelat amarnic. Să-ți spun un secret, Gerard: chiar în acele zile îmi veniseră bucuriile și, în loc să fiu ok. din punct de vedere fizic, aproape că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
așa să știi. Mămica zice multe. Haideți... S-o chem pe Coralia? Să vină. Dar să vină și Epa. Mi-a promis că vine. Epa! Epa! Epa! Cu toată curățenia Coraliei și cu tot sprayul pulverizat de ea prin cameră, mirosul pișcăcios parcă devenise peste noapte, și mai înțepător. Să fi stat cu geamul deschis, se răcea prea tare apartamentul și tot nu se aerisea. Gerard îl deschidea totuși în reprize, mai ales când simțea că-l doare prea tare, în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
vor muri și ele. Sau că au murit de mult, fără să fi realizat noi când. Așteptăm în serile lungi de decembrie, să bată totuși cineva la geam. Așteptăm. Se face târziu. Se simte în jur sfârâit de lumânări și miros puternic de brad. Ceva amintind de mirosul copilăriei. Se aude înfundat un colind. Casetele cu colindele Corului Madrigal se vând pe sub mână. Nu ninge, dar Crăciunul e foarte aproape. “Într-una din zile, când tocmai te grăbeai pentru că acasă, ai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]