5,217 matches
-
a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului și minciunii, filosoful poate recurge la fals, fiind singurul distribuitor al adevărului. Există, desigur, atenuări ale
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
să vorbim despre caracterul paradoxal - de altminteri revendicat și asumat - al personajului. Ceea ce observă Patočka e faptul că Socrate reprezintă într-un sens o bornă de frontieră: purtător al unui mesaj divin (și prin aceasta legat de oracular și de mitic), el traduce acest mesaj într-o manieră inedită: „imensul paradox al lui Socrate constă în aceea că el luptă cu mijloacele prezentului împotriva unui alt prezent, că (...) încearcă să demonstreze teze paradoxale, nicicând formulate până atunci, cu toate că erau implicate în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la capătul acestei prezentări și ceea ce aduce nou filosofia în raport cu mitul. În ambele cazuri e vorba de conștiința existenței a două regiuni distincte (dar întrepătrunse) ale lumii, ceea ce se modifică este - așa cum spuneam - raportarea omului la ele. Pentru omul lumii mitice, trecerea dintr-o parte în alta stă deopotrivă sub semnul unui destin ineluctabil și sub cel al transgresiunii. De aceea, ea e definită ca hybris și cheamă sancțiunea divină. Pentru omul lumii filosofice trecerea e posibilă - ba chiar necesară - întrucât
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
platoniciene justifică această apreciere în condițiile în care ele conțin în diverse ocurențe argumente potrivit cărora la intelect participă și facultățile de cunoaștere ale sufletului irațional. Mitul este locul unde Ființa devine accesibilă ca „acțiune”. Platon se servește de imaginea mitică pentru a descoperi (conform expresiei lui Michel Foucault) un interstițiu între „privirea deja codificată și cunoașterea reflexivă, anterioară cuvintelor, percepțiilor și gesturilor care sunt desemnate să o traducă”. De aceea filosofia platoniciană nu își propune să producă în mit o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu își propune să producă în mit o relație de adevăr, ci un model funcțional de configurare justă a raporturilor de putere. Dialogurile se află, față de mit, într-o relație specifică de utilizare. Segmentul de scrieri platoniciene care preferă soluționări mitice ale subiectelor filosofice a constituit un motiv constant de critică. Numai o înțelegere greșită a relației lui Platon cu mitul mai poate da ocazia reluării dezbaterilor în ton hegelian asupra relevanței părții mitice a dialogurilor. Aceste critici au toate un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Segmentul de scrieri platoniciene care preferă soluționări mitice ale subiectelor filosofice a constituit un motiv constant de critică. Numai o înțelegere greșită a relației lui Platon cu mitul mai poate da ocazia reluării dezbaterilor în ton hegelian asupra relevanței părții mitice a dialogurilor. Aceste critici au toate un cadru comun: au căzut pradă asocierii rău plasate între realismul platonian și realismul naiv. Înțelegerea importanței conceptului platonian de eikôn nu se poate opri, în opinia noastră, la constatarea critică a faptului că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cetățenilor. Fondul pragmatic al acestui armistițiu rămâne nevoia constantă a oricărei puteri de a se legitima în interiorul unui orizont valoric larg acceptat. Pretențiile identitare ale puterii se revendică întotdeauna în ordine figurală. Figuralul se construiește sub condiția unei antecedențe legendare, mitice. În acest sens, ne putem întreba alături de Ph. Lacoue-Labarthe, dacă „o legendă poate da naștere unei legitimități, iar o legitimitate poate fi legendară: cine va spune în ce constă «în fond» dreptul fondator al unui popor?” Platon va insista asupra
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
căruia limbajul și mitul vin spre lume ca două vlăstare care cresc paralel din aceeași tulpină. Istoria nu poate oferi în permanență justificări ideologice care să treacă testul rațiunii în orice condiții și pentru orice tip de exercițiu al puterii. Miticul recurge la figurativ. Figurativul poate ocoli cu mijloacele simbolismului exigențele rațiunii. Platon justifică recursul la mit având în vedere ignoranța în care stăruie omul atunci când se referă la evenimente din vechime”. Puterea își poate redefini în acest fel fundamentele oricând
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de coerență ideologică. Prin conotație și plurisignație discursul imago-mitic scapă de neajunsurile pe care le implică „steno-limbajul” (înțeles ca set de semnificații oficializate). Postmodernitatea a renunțat să încerce o resuscitare a logocentrismului înlocuind acest efort cu tentativa de reconciliere a miticului cu „gândirea slabă” (Vattimo) și cu post-structuralismul. Ficțiunea postmodernă este, la limită, o nouă formă de mitizare. Apetențele general umane pentru ceea ce Jung numea „imagine primordială” (arhetipală, funciar nereprezentabilă) explică sensibilitățile postmodernității pentru mitic și imaginar. Imaginalul mitic este un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
efort cu tentativa de reconciliere a miticului cu „gândirea slabă” (Vattimo) și cu post-structuralismul. Ficțiunea postmodernă este, la limită, o nouă formă de mitizare. Apetențele general umane pentru ceea ce Jung numea „imagine primordială” (arhetipală, funciar nereprezentabilă) explică sensibilitățile postmodernității pentru mitic și imaginar. Imaginalul mitic este un experiment uman cu care raționalul culminează, și nu ceva care precede orice tip de raționalitate așa cum apărea el în cazul lui Platon. Glisând practic de la o extremă la alta a câmpului raționalității, miticul este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
reconciliere a miticului cu „gândirea slabă” (Vattimo) și cu post-structuralismul. Ficțiunea postmodernă este, la limită, o nouă formă de mitizare. Apetențele general umane pentru ceea ce Jung numea „imagine primordială” (arhetipală, funciar nereprezentabilă) explică sensibilitățile postmodernității pentru mitic și imaginar. Imaginalul mitic este un experiment uman cu care raționalul culminează, și nu ceva care precede orice tip de raționalitate așa cum apărea el în cazul lui Platon. Glisând practic de la o extremă la alta a câmpului raționalității, miticul este instanța care definește, încadrează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pentru mitic și imaginar. Imaginalul mitic este un experiment uman cu care raționalul culminează, și nu ceva care precede orice tip de raționalitate așa cum apărea el în cazul lui Platon. Glisând practic de la o extremă la alta a câmpului raționalității, miticul este instanța care definește, încadrează și dă măsură tocmai raționalității noastre. Magistrală ne apare formularea pe care a reușit să o găsească Platon pentru a exprima acest adevăr: „... pe de altă parte, dimpotrivă, realitățile care sunt cele mai importante și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
satureze orizontul unei convingeri. Termenul de mit (în sens restrâns) a fost discreditat de Epoca Luminilor și mai apoi de scientism. Totuși, ceea ce azi numim politică de imagine (orizont al verosimilității istorice) este însă, la limită, tot un câmp structurat mitic. În fapt, discreditarea termenului de mit a fost posibilă în urma unei separații specifice operate de lumea occidentală între logos și mythos. Această separație nu există în mod efectiv la Platon sau, în orice caz, nu mai mult decât există la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
specifice operate de lumea occidentală între logos și mythos. Această separație nu există în mod efectiv la Platon sau, în orice caz, nu mai mult decât există la civilizațiile non-occidentale. Că nu există un clivaj real între logos și imaginea mitică ne apare mai mult decât relevant într-o serie de fragmente din dialoguri: „Dacă de pildă am compara din nou cuvintele primitive cu pictura, s-ar petrece cu ele același lucru ca și cu tablourile, nu li se pot da
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lingvistică. În acest fel, Platon a fost constrâns să introducă o unitate intermediară între semnificat și imaginea semnificantă pentru a asigura relații nearbitrare la nivelul comunicării iconice. El operează aici, pe un alt registru, în manieră gnostică, introducând intermediarii. Imaginea mitică este o realitate intermediară care se mișcă relativ liber între oameni și zei. Levi-Strauss vorbește despre o mare unitate constitutivă numită mitem care are, în plan mental, natura unei relații. Imaginea este condamnată să subziste în manieră tranzitorie între binecuvântare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Roman Patapievici, Omul recent, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 34. Ibidem, p. 36. Vasile Muscă, Filosofia în cetate, Ed. Apostrof, Cluj, 1996, p. 19. Karl R. Popper, op.cit., p. 39. Karl R. Popper, op.cit., p. 40. Giovanni Reale, „...la narrazione mitica biene improvvisamente interotta con uno squarcio di un formidabile concetto, che capovolge l’impostazione immaginifica in modo repentino”; în Platone, Ed. BUR Saggi, Milano (secunda edizione) 2005, p. 200 Distincția a fost pusă în circulație de Henri Corbin, a se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mituri.” (Lucian Blaga) Nu putem trăi numai Într-o luciditate controlată; avem nevoie, cel puțin din cînd În cînd, și de o extrapolare a unor nevoi intime În imaginar, În miraculos, În sacralitate. Psihanaliștii văd chiar În rolurile și figurile mitice proiectarea unor complexe ancestrale, sau posibilitatea Împlinirii deghizate a unor dorințe și aspirații cenzurate de Supra-Eu (de conștiința socială justițiară). * „De cele mai multe ori, conștiința e o problemă de educație.” (Alex. Dumas - tatăl) De fapt, În primul rînd, de autoeducație: „Unde
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
la Nietzsche cu un interes și o atracție evidente. Îl atrăgeau la filosoful acesta, desigur, ascuțimea criticii morale și antifilistine, prețuirea moraliștilor francezi, libertatea spiritului, gustul pentru viață și artă și, fără îndoială, stilul aforistic, strălucit și ferm. Temele nietzscheiene mitice și tragice nu l-au respins și nici nu l-au influențat. Uneori însă, excedat sau rău dispus, vedea în Nietzsche imaginea deformată pe care au acreditat-o pe de o parte un sentimentalism leșinat și fariseu și pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un Hamlet imaginar, fără ca acela al Laurei Bohannan - totuși mai mult ca ei În ce privește piesa lui Shakespeare - să fie mai real, așa cum e prins el Într-un ansamblu organizat al reprezentărilor. Propun să numim carte interioară acest ansamblu de reprezentări mitice, colective sau individuale care se interpun Între cititor și orice nouă scriere și care modelează lectura pe nebăgate de seamă. Inconștientă În cea mai mare măsură, această carte imaginară funcționează ca un filtru și determină receptarea noilor texte, hotărând ce
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Omul modern este tot mai mult atras de lumea simbolurilor din mituri, legende, basme sau povestiri. Aceasta, probabil, pentru că vede În lumea simbolurilor un mijloc excelent de a-și cultiva capacitatea empatică: proiectându-se, pentru câteva momente, În imaginarul situației mitice, el poate nu numai să se elibereze de afecte insuportabile, de tentații sau dorințe indezirabile (care gestează În cămările ascunse ale subconștientului său și pe care, În condiții normale, nu reușește să le actualizeze sau să le conceptualizeze cu claritate
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să știm să o observăm. Ea poate să Însemne, de exemplu, o proporționalitate deosebită a formelor exterioare, dar și curățenia sau puritatea unui conținut de viață; poate să exprime exuberanța sau spontaneitatea tinereții, dar și misterul diafan din unele construcții mitice etc. Μ Mintea ne ajută să Înțelegem, inima - să credem. Μ Sensul evoluției psihologice a omului nu este, cum ar părea la prima vedere, acela de a se realiza o omogenizare a profilurilor psihologice ale oamenilor, pentru a se crea
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
adică ceea ce noi numim „istorie”. El a rupt structura circulară a vechilor religii și a vorbit despre un „sfârșit”, nu despre o „întoarcere”. Dar, repet, timp de două milenii, lumea țărănească a continuat să-l asimileze pe Hristos modelelor sale mitice: a făcut din el încarnarea unui principiu axiologic, prin care să dea sens ciclului culturilor. Predica lui Hristos nu a avut prea mare greutate. Numai elitele cu adevărat religioase ale clasei dominante au înțeles timp de secole de-a rândul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Cancrini și de echipa sa, potrivit normelor unei întâlniri care se autodeclară („Comuna” din Piața Bologna 1), tind să se înfățișeze ca niște prezențe existențiale obscure, cu o concretețe enunțată, dar niciodată reprezentată și, în același timp, ca niște prezențe mitice: faptele și cuvintele lor - prin detașarea științifică cu care le comunică Luigi Cancrini și echipa sa - dobândesc un fel de detașare reverențioasă, ca și cum interlocutorii lor, după ce i-au cunoscut fizic, ar fi ajuns victime ale unei reveniri a acelei disocieri
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de detașare reverențioasă, ca și cum interlocutorii lor, după ce i-au cunoscut fizic, ar fi ajuns victime ale unei reveniri a acelei disocieri de clasă care „îi împiedica să-i cunoască”. Dar atât calitatea de „prezențe existențiale”, cât și cea de „prezențe mitice” ale tinerilor cercetați sfârșesc prin a fi dominate de calitatea de „obiecte ale unei cercetări”. Toate acestea creează o confuzie neplăcută. Ca personaje reale, Guido, Giorgio, Franco, Lucio, Filippo etc. sunt reduși la calitatea de puri flatus vocis; ca personaje
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ale tinerilor cercetați sfârșesc prin a fi dominate de calitatea de „obiecte ale unei cercetări”. Toate acestea creează o confuzie neplăcută. Ca personaje reale, Guido, Giorgio, Franco, Lucio, Filippo etc. sunt reduși la calitatea de puri flatus vocis; ca personaje mitice, țin de retorică. Ca „obiecte” ale unei cercetări medicale sau sociologice, puteau să fie valizi doar dacă erau personaje reale sau mitice. De ce? Tocmai pentru că această carte nu este o cercetare științifică în sens clasic (adică obiectivă, dar „în interiorul sistemului
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]