2,283 matches
-
o să aibă de a face cu astfel de beteșuguri câtă vreme copiii ei vor sta pe lângă ea? N-o să aibă cum să le arate ce e de făcut, iar știința ei se va stinge, În timp ce cuvintele ar păstra-o. Minos mormăi. Luă un băț și scrijeli În țărână una dintre formele perfecte pe care le zărisem pe pietrele ce străjuiau poteca. - La mine În sat e un om care face numai forme din astea. Eu nu știu la ce sunt bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Apoi, cei ce știau, Începură să vorbească. Îi urmăreau cu toții În tăcere deși, mare parte din vorbe le erau de neînțeles. Știau cu toții Însă că la mijloc era vorba de soarta Întregului sat așa că, ori de câte ori se Încingea discuția, restul oamenilor mormăiau Încetișor, după cum credeau că le e interesul. - Cuvintele astea o să ne aducă numai chin, tot spunea unul dintre vrăjmașii lui Moru. Îl chema Scept și era ditamai omul, mare și falnic, spătos, cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se scremu de câteva ori, iar noii veniți se căzniră să ne ridice. Pe Unu Îl scoaseră primul din casa din piei Înjghebată În grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar bătrâna prinse a striga ca apucata: - Ce-ai tu să vorbești cu unu’ ca el, Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă cățeaua, Gula! se stropși omul. Vezi de plodul ăla și taci. Bătrâna Începu să mormăie gros și rău, privind cu ochi holbați la Tuni, iar cei din jur prinseră să scâncească și să se dea Înapoi. Tuni luă Însă de jos o piatră și-o izbi pe babă În țurloaie. - Ți-am zis să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la intrarea În pădurea deasă În care stăpânește N’jamo, iar semnele pe care le-am schimbat de fiecare dată, o să-i Încurce și mai și. Până se vor găsi cu Enkim, noi o să ajungem departe. - Of, of, măi Krog, mormăi Logon și-mi Întinse palma deschisă, cu degetele rășchirate. Tare rău cred că te-au durut vorbele pe care i le-ai spus lui Enkim. Era aproape la fel de trist ca și mine și se apucă să-mi povestească de tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o avea scrijelită pe coapse. - Cum merge, Vishu? Pe unde am ajuns? Vishu râse și prinse să Îngâne un fel de cânt moale, de parcă ar fi obosit să-și tot strige copiii pe care nu-i mai găsea. Mai mult mormăia, Încât n-am Înțeles decât câteva cuvinte dintre cele pe care le rostea: apa verde, sărătura, valurile moi kelib, și gheața. Ori de câte ori punea o Întrebare cu glas mai puternic, doi dintre oamenii lui Dyas Îi răspundeau. - Valuri moi kelib și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unul dintre ai săi. Se adunaseră mai mulți Vindecători de-ai lor În jurul lui Vishu și se tot certau. După o vreme, Vishu se ghemui și se apucă să scrijelească semne pe nisip, iar ei le priviră, care horcăind, care mormăind supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Iar Gupal: - Fă-mi o urare. Urare. Să-i spun ceva de bine. Ceva care să-i placă numai pentru că i-o zic. Ceva numai din vorbe. - Să nu te calce Gerul cel Greu, am zis. Oamenii lui prinseră să mormăie, În timp ce fața lui Gupal se lățea Într-un zâmbet. E ceva cu zâmbetul ăsta, mi-am spus. Zâmbetul ăsta e greșit, mi-am spus din nou, străduindu-mă să nu mă dau de gol În fața lui Gupal. Drept răspuns, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
O să vină Gerul cel Greu. O să-i omoare pe toți. O să ne omoare pe toți. - Când a fost Ceața Adâncă, doar clefăiam și ne scremeam și tot am scăpat. Las’ că scăpăm și de astă dată, ascultă-mă pe mine. Mormăi, ca un urs bătrân și obosit, care nu se mai Împacă nici măcar cu vechiul lui bârlog. O vreme, tăcu. Apoi, se fâstâci. - Păi, Începu el și se cam uită Într-o parte, dar nici eu nu eram mai breaz. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
I‑am atras atenția și a Început să se smiorcăie. Mi‑a zis că o să‑mi cumpere alte pahare noi de la Woolworth. I‑am răspuns: „Știi cât costă paharele astea Lalique?” Când i‑am spus suma a rânjit și a mormăit: „Vă țineți de glume, domnule”. - I‑ai spus prețul? - Nu poți să nu te gândești că femeile de felul ăsta se poartă la fel de brutal și cu penisurile bărbaților. Ia imaginează‑ți - dacă ar fi de sticlă? Ajuns la acest punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
reașează scara, îi aruncă găleata lui PARASCHIV.): Nu mai vreau să aștept... Du-te și adu apă... Apă multă... (PARASCHIV deschide chepengul și dispare.) De ce să aștepți? Se scurge prea încet... Mult prea încet... (Se întinde în culcuș; se scarpină; mormăie; se răsucește; se ridică și-și îndreaptă rogojina.) MACABEUS: Grijania... (Și-o apasă, și-o întinde.) Pfff... (Începe să-i îndrepte nodurile.) Cârpaciul! (Și-o bate cu lovituri înrăite, și-o mângâie, se așază din nou, se răsucește, își caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pământul rece lucrează șiruri fără capăt de bărbați și femei în halate albastre, fiecare la freza, la raboteza lui, fără a se privi unii pe ceilalți. Le este frică dar suferă totodată efectul unei anestezii sufletești și par muți deși mormăie într-una. Se iau când și când la bătaie cărându-și pumni și picioare atât unii altora cât și maiștrilor care pășesc prin tuneluri de colo-colo cu pas larg, păzind ca treaba să meargă strună. Iar în ochii femeii spălăcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Pui-pui-pui! se îngrijorează femeia îmblănită, începând să hâțâne căruciorul. Hai-hai-hai, na-ni, na! Na-ni-no! Se teme de străini, ce vreți! îi spune ea d-lui Costache, încercând totuși să zâmbească. În același timp, împinge căruțul înainte pe alee. Afurisit boșorog, mormăie, depășindu-l. Sticletele zărind firimiturile de Joe, pornește glonț. Tocmai atunci dă și el cu ochii de serafim, fâlfâind în soare pe stâlpul de ceas, păzind Babilonul. Sticletele își strânge aripioarele și cade cu capul în jos la poalele Stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Amin. Amin. Cățelul așezat pe labele dinapoi nu zice nimic. Și dintr-o dată pasărea se mișcă puțin, dă dintr-o aripioară, din amândouă, se saltă pe piciorușele de ață. Își lasă capul într-o parte, privind aiurit la băiatul care mormăie și la câinele care-l privește și el țintă, cu ochi de oțel. Ochii aceia de oțel și-i aduce aminte. ─ Ci-rip! Ciiip! spune. Cip-cip-ci-rip-cirip! și sare într-un picior, pe o tulpină de aurică. Își desface aripile, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în ghiozdan și pe care-l scotea în pauze ca să-l alimenteze cu flori de păpădie? Nici asta? Mă înșel eu? Nu prea cred. Dar vaza aia chinezească a mamei, de ce ai spart-o, Pascal? Eu n-am zis nimic, mormăie acesta. Lucrurile pe care psihologia le numește abisale sunt niște moluște agățate sub stânci. Până și un turist dă de ele. Pentru Moby Dick trebuie altfel de pregătire, adaugă pictorul, dând vag din mână. Aurora mai trage o dușcă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai adăugat el. — La revedere, am repetat ca un ecou. Asta fără doar și poate avea sens, fie că am visat, fie că nu. Helga și Resi plecaseră pentru totdeauna. — Și ai mai vorbit despre New York, a spus Mengel. Ai mormăit ceva și apoi ai zis „New York“ și după aceea iar ai mormăit ceva. Și asta avea un sens; ca majoritatea lucrurilor visate de mine. Am locuit multă vreme la New York înainte de-a veni în Israel. — New York-ul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
doar și poate avea sens, fie că am visat, fie că nu. Helga și Resi plecaseră pentru totdeauna. — Și ai mai vorbit despre New York, a spus Mengel. Ai mormăit ceva și apoi ai zis „New York“ și după aceea iar ai mormăit ceva. Și asta avea un sens; ca majoritatea lucrurilor visate de mine. Am locuit multă vreme la New York înainte de-a veni în Israel. — New York-ul trebuie să fie un Paradis, a zis Mengel. Pentru dumneata s-ar prea putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
toate instruirile. Și doar aranjasem totul cu nenorocitul! Ce tineret am mai crescut și noi! Cu idealismele astea a lor...“ Câteva ciocănituri ușoare în ușă. Îl lăsă pe celălalt să mai bată de câteva ori, să simtă că deranjează, apoi mormăi răstit: - Intră. Nici nu-și termină bine mormăitura, că în încăpăre năvăli un ins înalt, burtos, cu chică roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fi topit de râs. Acela ținea în mâna dreaptă un smoc de ciulini, ca o sorcovă sau ca un fel de mătăuz, cu care popa stropește cu apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în ușă. Craniul acela minuscul mormăi, amenințător: „Te-ai dat cu popii, Gonceo?! Ei te-au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Meseriașul, părea încă tinerel, soiul acela de ins uitat de vârstă, pirpiriu, bărbos, murdar de pap, sau ce-o fi fost mâzga aceea maronie cu care se mânjesc cizmarii, veni cu plictis din cămăruța lui. Ținea un celular la ureche. Mormăi oftat: - Bine, am înțeles. Da’ n-am timp acu’. A venit un client. Treci că îți dau paraii, pe la cinci. Privi absent sacoșa bătrânului. Trei pâini, o legătură de praz și o sticlă de bere din asta nouă, „Comandor Günther
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de apa ploii (începuse să toarne de cum ieșise din gară,) că acela îl și opri zâmbindu-i amăgitor: - Dacă aveți o speță insolubilă, eu sunt cel care vă rezolv. Garantat, eficient și analitic. Am și cel mai mic comision. Popa mormăi că nu are nevoie. Îl avea tocmit pe maestrul Ieronim Pârțângău. Dosarul era beton, după cum îl asigurase maestrul. Acela nu îl lăsă să termine. Dădu nervos din picioare: - Să nu regretați. Pârțângău vă jupoaie, vă amețește cu termenile, unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
noi nu mai umblăm cu așa ceva. E istoria voastră, trăiți-vi-o până la capăt. Noi altceva am vrea să facem pentru societate. De-asta am și venit aici. Să înțelegem mecanismele...Să nu cumva și în ziua de acum...“ Duduleț mormăi, ca pentru sine: „Adică ce-ați vrea...Că lumea tot n-o s-o răsturnați. E așezată demult. Credeți că revoluția din decembrie a zguduit-o? Chiar așa credeți?“ Mai îngăimă ceva, împăturind scrisoarea. „Dar mulți dintre cei de-aici încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist, maronii cu găurele rare, din care se ițeau smocuri de păr negru, des, cârlionțat. Mormăia din când în când mulțumit, cuprins de plăcere, de parcă cineva l-ar fi frecat pe șale cu o porțiune dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să-l întrebe ce caută acolo, de unde a apărut. Nu putu să deschidă gura. Rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se zbate, dând parcă să atingă parbrizul. Mormăi amuzat, pe jumătate întors spre șoferul care îl urmărea nehotărât ce să-i facă: - Până trece coloana. Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ăluia cu căcătoarele ecologice. Rămân la gratii doar cei doi de la desfacere și p-ormă se-nchide afacerea. La matale trebuie doar așteptare. Să se pronunțe comisia în termen legal, să nu spună careva că am forțat nota. - Tinerii ăștia, mormăi Aulius. Dacă nu-i place poamei ăleia de Cantafloacea puța lu’ Stalone a lui Cangurașu Brandaburlea, cade ditamai afacerea. Ce mai poți să zici de societatea pe care trebuie să ne bazăm... Asta-i ordine? Pentru asta l-am doborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]