73,760 matches
-
Blandiana Ceea ce nu înțeleg Tot ceea ce nu înțeleg mă ucide. Este o moartă cea care continuă să ceară lămuriri, Și să nu le primească, și să insiste, Pentru că nici în lumea cealaltă Nu se poate trăi fără să înțelegi. Deci mori și acolo și astfel te naști, Mereu și mereu, Ca să poți înțelege Ceea ce e de neînțeles: Iată o definiție a nemuririi. Pleoape de apă Pleoape de apă Se închid una câte una Ca un ecou, Se aud înainte de a se
Poezie by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/12556_a_13881]
-
domnule, s-a făcut dimineață, gândi el cu mirare." În Ediția Opere, Editura enciclopedică, 2002, dispare "ziua cea mare" și încărcătura filozofardă și Ilie Barbu își trăiește trezirea cu o inocență care pune accentul pe renașterea personajului. Deși fusese obosit, "murise", iată, e liniștit, cu ochii limpezi: "Ilie Barbu se trezi din somn cu ochii limpezi, ușor și liniștit, cu toate că se culcase seara frânt de oboseală. Se trezi ca de obicei, cu capul la marginea căpătâiului și în locul unde trebuia să
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
eter rămâi așa și sigur cineva te va întreba ce mai faci cineva sigur îți va ura o zi fericită continuă să alergi, nu întreba, aleargă cu o sticlă de apă plată lipită de piept îți spun, aici nu se moare și dacă totuși s-ar întâmpla, nu va observa nimeni. Oglinda de cenușă Azi împart oglinda în două: pe o parte cea care am fost până la tine corabie de aer cu pânzele umflate de zborul păsărilor pendulând între case de
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/12446_a_13771]
-
mai apăsat între ei doar pe capul meu parcă ar călca ușor de tot pasul lui Virgil către Laurențiu o dată pe lună când au permisie și în clipa următoare acestor cuvinte a sunat telefonul mi-a sps Mihai Ursachi a murit astă noapte cam multe tălpi or să-mi calce creștetul fără apărare bucătăria infernului scriu repede ușa-i deschisă și s-ar putea să intre un gând străin s-ar putea să se așeze singur în pagină rânjetul lui triumfător
Poezie by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/12621_a_13946]
-
mă nasc n-aveam păr îmi holbam ochii către un bec din Suceava dar laurii ei îmi creșteau pe sub piele de jur împrejurul capului și-al inimii și nici nu foșneau încremeniți au crescut împreună cu mine acum sunt bătrâni și așteaptă să moară îi înțeleg pe cei care vin dorința lor să nu ne mai vadă căci pielea s-o fi subțiat și se zărește cununa de lauri negri a fricii care se transmite prin aer de la mare distanță laurii celui învins pe
Poezie by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/12621_a_13946]
-
ținuți la porțile grădinii în care se bănuia raiul, atît de frumoasă încît uitarea se așeza ca o zăpadă peste sîngele porcilor tăiați de sărbători și gurile flămînde ale copiilor sugeau laptele mamelor care l-au născut pe Isus să moară ca ea răstignită pe crucea din mine, pămînt în care mă așez să o simt cum mă zămislește și iarăși mă naște pînă la moarte și înviere, și iarăși mă învie pînă la moarte, atît de frumoasă, pe cît îmi
Dama de pică by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/12658_a_13983]
-
în lacrima așezată în nor ca într-o fereastră iluzia copilului rămas singur acasă, poate nu, poate numai iluzia mea zburdă prin casă și sărută covoarele prin care urmele pașilor ei încă se mai aud, poate că nu, numai eu mor și înviu cum face sîngele în trupul răstignit, ca într-un spasm cîntecul terminat brusc într-o sală împînzită de ochi și urechi, poate că ar trebui să-i spun chiar eu, însă eu nu mai sunt decît sălașul frumuseții
Dama de pică by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/12658_a_13983]
-
respir cu gura ei, văd cu ochii ei, aud cu urechile ei, nu mai sunt eu, doar cealaltă imagine a mea din care se rupe frumusețea ei atît de îndepărtată ca umbra îngerilor prin cerul pe care-l respir și mor să fiu înviat de ea pe cînd sărută bărbatul a cărui amintire crede că sunt, - atît de frumoasă, încît delirez lîngă trupul meu oblojit de ceaiuri, ca un copil lăsat singur pe cînd viața abia începea să-i deschidă ferestrele
Dama de pică by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/12658_a_13983]
-
strig: De ce mi-e dor? Presupusul cântec Ea cânta preludiul iubirii întinerită de-aducere aminte. El își suflecase mânecile și ștergea de pe mânerul ușii amprentele lăsate pe durere. Deobicei altădată ea dormea neîntoarsă deoarece a doua zi știa că va muri de plictiseală. Acum el crezuse că ea va deschide. Adunând fluturi aproape de miezul nopții și-a amintit de amprente. Ea plecase demult. El ștergea în continuare urmele despărțirii, cântând presupusul cântec pe care-l învățase pe de rost. Uitasem ochelarii
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
cândva ca prin vis cum se scot cuiele, ca mari rădăcini eliberând lutul, voi coborî încet printre tâlhari, spre genunchii tăi, Mamă către insomnia de veci. Mă va aștepta, Doamne, abia atunci, truda cea mare de a vedea mereu cum mor și cum calc pe moarte. De miliarde de ori îmi vor obosi brațele slăbite, de miliarde de ori mi se va opri inima ostenită în piepturi ce vor muri. - Ah, toate aceste căderi, gemetele și urletele izbind clipă de clipă
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
Doamne, abia atunci, truda cea mare de a vedea mereu cum mor și cum calc pe moarte. De miliarde de ori îmi vor obosi brațele slăbite, de miliarde de ori mi se va opri inima ostenită în piepturi ce vor muri. - Ah, toate aceste căderi, gemetele și urletele izbind clipă de clipă-n timpanul meu ceresc, o, palmele mele de lumină ce nu vor mai face nicicând bătături, tot mângâind fețe înlăcrimate, spălând rănite picioare, așezându-se de miliarde de ori
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
mele de lumină ce nu vor mai face nicicând bătături, tot mângâind fețe înlăcrimate, spălând rănite picioare, așezându-se de miliarde de ori pe umerii încovoiați! Să fii ramă în vecii vecilor, în timp ce peisajul se veștejește, în timp ce portretul pute, în timp ce mor încă și încă o dată foarte moartele naturi moarte. Tempus Timpul. Frumos. Cu Profețiile, oho, împlinite toate. Și, mai ales, Ultima. Mari surprize nu prea mai putem avea. Am raportat și visat aproape totul. Mutări și mutații, mutanți și muțenie. Poeții
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
la nivel simbolic, reclamând totodată o iluzorie renaștere: " Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul/ Și le schimb când mi se pare greu,/ Până nu sunt moarte, să mai stea legate/ Cel puțin așa, prin trupul meu.// Însă capul moare mai devreme/ Ca și cum n-a fost tăiată bine/ Și să nu se zbată trupul singur/ Stau să treacă moartea-n el prin mine". Fără îndoială, versurile din Pasărea tăiată vădesc o sensibilitate cu o acută propensiune spre aporiile realului. Rezonanța
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
tot strigau ăia că armata e cu noi?... uite că a fost și cu Veronica!... numai că lu" Negru, securistul care se ocupa cu oamenii de artă, de le spunea bancuri cu securiști, nostim tipul... mi se pare că a murit... nu, lu" Negru nu-i convenea să fac tărăboi și, nu"ș cum mă-sa a aflat el, de parcă era "Convorbiri literare" mare sculă, oricum, asta-i realitatea, a apărut în ușă, brusc, și m-a întrebat... așa... jovial... și
Poveste de primăvară by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12717_a_14042]
-
paleta pictorului, care la Alexandru Țipoia devine instrumentul visării și al libertății, la George Țipoia ajunge imagine a sarcofagului, a somnului și a fisurii. Cum anume? Poate că paleta e locul de unde pleacă și unde se întorc să adoarmă, să moară culorile, dar și locul unde realul și idealul se întâlnesc și se separă; poate că arta însăși implică scindarea, iar deschiderea devine fereastră spre absolut. Săgeata trimite în înalt, în universul pictural al fiului care transcende tristețea tatălui, printr-un
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
în contact cu părțile cele mai hidoase, mai infernale ale vieții; despre care se vorbește puțin sau deloc, și care ar trebui plătiți în aur, dar asta e cu totul altă problemă. Am început să doresc fățiș ca bătrînul să moară, așa cum își dorește și el cu patos în unele din momentele de oarecare luciditate (în celelalte își dorește să trăiască, ori nu mai știe ce trebuie să dorească!), dar cu aproape certitudinea că, dimpotrivă, datorită unei corecte îngrijiri, va continua
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
mai am picioare, Mâinile cine știe unde au plecat. Ochii se pregătesc în spațiu să doboare Puținul de viață încă lor nedat. Vai, să nu uit, sunt fericit Că din lumina lămpii Ies poemele și frumusețea ta Cu viața în care au murit, Dar nimeni nu e pentru a le repeta. Să fiu, dar dacă nu am fost, Și nu sunt, numai un supliciu, Mișcarea unui sfânt deliciu Al unui alt edenic rost. Să fiu, poate am fost murind, Agonizând chiar și în
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
doamnă! Câteva clipe nu se auzi decât o smiorcăială. Doamna Marinescu începu să priceapă: "Așadar asta e ultima doamnă Jianu?!" - Da, doamnă, soțul meu, Jiji, ne-a lăsat, s-a prăpădit acum două nopți... - Cum!? Jiji...? Nu se poate! A murit Viorel Jianu...? - Da, doamnă, și... Un hohot acoperi ultimele cuvinte. Dar nu dură mult. Acum două nopți, doamnă. Nu s-a mai trezit... A murit în somn. Ca un înger. - Cum așa? Nu se poate! Auzisem c-o duce bine
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
ne-a lăsat, s-a prăpădit acum două nopți... - Cum!? Jiji...? Nu se poate! A murit Viorel Jianu...? - Da, doamnă, și... Un hohot acoperi ultimele cuvinte. Dar nu dură mult. Acum două nopți, doamnă. Nu s-a mai trezit... A murit în somn. Ca un înger. - Cum așa? Nu se poate! Auzisem c-o duce bine. - Da, doamnă, foarte bine. Era pentru mama mea ca și un fiu, și uite, ne-a lăsat nemângâiate, așa tânăr încă... "Hâm, chiar așa tânăr
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
lui. Chiar de-ar fi luat-o de nevastă pe Lady Di, că era încă tânără și proaspătă. Ca și asta, cum zicea c-o cheamă?, Angelina, că și asta avea o voce de fecioară neprihănită... Auzi! Porcul naibii! Să moară "ca un înger"! Tocmai el! Bărbații cinstiți mor ca vai de capul lor, cu cancer la prostată ori la plămâni, cu ciroze ori paralizii, pe un pat mizerabil, cu încă patru-cinci amărâți în salon. Adormi târziu, îndoită, după ce luase o
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
nevastă pe Lady Di, că era încă tânără și proaspătă. Ca și asta, cum zicea c-o cheamă?, Angelina, că și asta avea o voce de fecioară neprihănită... Auzi! Porcul naibii! Să moară "ca un înger"! Tocmai el! Bărbații cinstiți mor ca vai de capul lor, cu cancer la prostată ori la plămâni, cu ciroze ori paralizii, pe un pat mizerabil, cu încă patru-cinci amărâți în salon. Adormi târziu, îndoită, după ce luase o doză dublă de somnifer. A doua zi, vineri
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viață secretă, tensiuni ale așteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și privitorul-contemplator jocul dintre apropiere și distanțare e permanent, cuvântul caută obiectul, lucrurile mor în cuvinte și rămân veșnice în cei ce le-au trăit, prezența umană se află într-un soi de solidaritate mută cu lumea din jur, simțindu-i durata și neantul, frumusețea perenă sau numai scânteierile de o clipă: "Pe colina
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
de emoție, în taioare pocnind de șoldărărie profesorală și de sîni în cămăți de forță... sutiene blindate, încopciate ermetic... gașca teatrului, iubirile dezastruoase... adolescența, sala de anatomie cu cadavrele injectate cu formol, îmbolnăvirea netrebnică, sanatoriul Bîrnova, rezerva în care se murea, barbara bronhoscopie ( îmblînzită perfid de cocainizarea laringelui ), iarăși facultatea, rușinea imensă a poeziei, Dolhasca (raiul maturizării!) , din nou Iași,Tamara, Tamara, Tamara... fleoșc și de la capăt, copiii!!! Deodată mi se opri respirația! Ingerii înfășurați în nimburi și pene, cei cărora
Trebuia să transcriu... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12734_a_14059]
-
trăia în miazăzi,/ Fiind înzăpezit în datorii,// îi răspundea din ce în ce mai rar/ Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.// Apoi tăcu de tot. O rouă grea/ Strivi parfumul amândurora.// Și astfel cei doi crini nu și-au mai scris,/ Poștașii au murit, poșta s-a-nchis,// Doar uneori mai trece monoton/ Prin bulion un vechi poștalion". Finalul poeziei aduce în spațiul textului o melancolie difuză, distanța nu mai are conotații benefice, ea capătă însemne ale destrămării, iar momentul inițial al extazului procurat
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
lucruri câte mantii au câte inele poartă curtenii câte câmpuri au negustorii cei grași câte vaci și cai văd ei de la ferestre mintea lor probabil e un abac o mână invizibilă mută mărgelele până ce într-o bună zi or să moară toți murim într-o zi și într-una ziua aceea doar unul va fi * zi și noapte lucrează viermii de mătase ai lui Li Chen el are mii de pomi în multe văi unde nimeresc uneori călătorii și sunt țesuți
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]