2,809 matches
-
acestea eram sigur că nu-i vedeam prima oară figura. Studia mai multe țigări înainte de a se hotărî să fumeze una. Le alegea, cum se aleg pepenii. Lua țigara, o privea, o scutura lovind-o de unghie, o ducea la nări și aspira mirosul tutunului, apoi, ca și cum ar fi fost nemulțumit de expertiza făcută, lua alta. Și repeta aceleași mișcări de cinci, șase ori, până ce, în sfârșit, se hotăra. Atunci apuca țigara cu un gest precipitat și o mușca de un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că așa e făcută lumea asta, unii își dau sufletul, alții își umplu nările cu miros de busuioc. Cu câteva zile în urmă, mă rugase din nou să-l ajut, să i se dea medicamente. Îi făgăduisem că voi vorbi cu Dinu, dar uitasem. ― Nu trebuie să-ți faci imputări, m-a consolat Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Vechi și le duceau pe piața arabă, își dădu seama că asta era cea mai mare slăbiciune a lui. Alți oameni puteau fi abătuți de la datorie de băutură sau femei, dar Shimon Guttman avea o singură pasiune asemănătoare. Dezmiardă-i nările cu parfumul trecutului îndepărtat și va uita de toate. Va deveni un câine de vânătoare care se ia după urme până când își găsește prada. Mergea vioi pe drumurile pietruite ale shouk-ului, cum îi spuneau israelienii, cu un ușor ș acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cutii cu prăjituri spre ușa barului Night of Joy. În întunericul care duhnea a whisky și mucuri de țigară, se cocoțară pe două scaune înalte de bar. În timp ce doamna Reilly își aranja cutiile cu prăjituri pe tejghea, Ignatius își dilată nările lui pretențioase și spuse: Pe cinstea mea, mamă, pute îngrozitor. Simt că mi se întoarce stomacul pe dos. — Vrei să ieși afară în stradă? Vrei să te-nhațe polițistu’ ăla? Ignatius nu-i răspunse. Pufnea pe nas cu zgomot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Doamne Sfinte, a mai fost cineva vreodată atât de hăituit și de asediat ca mine? Ce oare te-a mânat aici în starea aceasta de nebunie furioasă în care ești? Să fie poate miasma de Muscat ieftin care îmi asaltează nările? — Am hotărât. Trebe să-ți cauți o slujbă. Vai, ce feste de prost-gust îi mai juca în ultimul timp Fortuna! Arest, accident, slujbă. Va lua oare vreodată sfârșit ciclul acesta îngrozitor? — Înțeleg, spuse calm Ignatius. Știind că ești incapabilă congenital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-mi planșeta în pace! Șapte Paradisul Vânzătorilor își avea sediul în ceea ce fusese mai înainte un atelier de reparat automobile de pe Podyras Street, la parterul întunecat al unei clădiri comerciale neocupate în rest. Ușile garajului erau de obicei deschise, umplând nările pietonilor cu un miros usturător de crenvurști fierți și muștar, la care se adăuga cel de ciment îmbibat timp de mulți ani cu lubrifianții și uleiurile de motor care se scurseseră din toate tipurile de mașini. Miasma care ieșea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Accident de circulație. Printre pietonii de după-amiază, care treceau grăbiți pe lângă Paradisul Vânzătorilor, pășea în mers legănat o siluetă formidabilă. Era Ignatius. Oprindu-se în dreptul garajului îngust, adulmecă exalațiile Paradisului cu deosebită plăcere, țepii de păr care îi ieșeau din nări analizând, catalogând și clasificând mirosurile distincte de crenvurșt, muștar și lubrifiant. Inspirând adânc, se întrebă dacă nu simte și o mireasmă mai suavă, aroma delicată a chiflelor calde. Privind la ceasul de mână pe care un Mickey Mouse cu brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în compoziția lor? — Cauciuc, cereale, mațe... Cine poate ști? Eu unu’ nu m-aș atinge în veci. — Sunt totuși neobișnuit de apetisanți, spuse Ignatius, dregându-și vocea. Am avut eu impresia, trecând prin dreptul ușii, că firele de păr din nările mele au detectat ceva unic. Ignatius clefăia cu o poftă sălbatică, privind o cicatrice de pe nasul bătrânului și ascultându-l cum fluieră. Aud oare un motiv din Scarlatti? îl întrebă în cele din urmă. — Eu credeam că fluier „Curcanul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-ți crezi ochilor? întrebă doamna Levy. Domnul Gonzalez fu silit să privească la domnișoara Trixie, ai cărei ochi erau două palide picături de apă înconjurate cu umbre albastre. Buzele îi erau mărite cu o linie portocalie care ajungea aproape până la nări. Pe lângă cercei, câteva șuvițe de păr cărunt scăpau de sub peruca neagră, care stătea puțin șuie. Fusta scurtă dădea la iveală picioarele ofilite și strâmbe, iar escarpenii prea largi păreau niște galoși. Zilele întregi de somnolență sub o lampă cu ultraviolete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu mi-a trecut deloc prin cap că ar fi supravegheat de poliție. Șeful de birou clătină din cap. Părea atât de rafinat. Domnul Gonzalez îl privi pe domnul Zalatimo cum își bagă degetul arătător, foarte lung, într-una din nări. Ce-o să mai facă și ăsta? Simți că i se înmoaie picioarele de frică. Ușa fabricii se deschise brusc și unul dintre muncitori strigă: — Hei, domnule Gonzalez, domnul Palermo tocmai și-a ars mâna rezemându-se de ușa unui cuptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
opri și veni la Ignatius, care stătea lipit de scenă, de parcă aceasta ar fi fost o sobă caldă. — Vrai ceva de băut, puiule? O răsuflare fetidă se filtra prin mustața lui Ignatius. Își smulse eșarfa de la șapcă și-și apără nările cu ea. — Mulțumesc, da, răspunse el cu vocea înăbușită. Un Doctor Nut, dacă ești amabilă. Și ai grijă să fie foarte rece. — Să văd ce avem, spuse enigmatic femeia și tropăi îndărăt la bar cu sandalele ei de paie. Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-mi o Coca-Cola. — N-avem Coca-Cola. N-avem nimic. Numa’ șampanie. Femeia luă un scaun și se așeză la masă. Hai, drăguță! Deschide șampania. Mi-e tare sete. Din nou respirația femeii adie spre Ignatius, care își apăsă eșarfa pe nări atât de tare, încât simți că se sufocă. Avea să ia cine știe ce microb de la femeia asta. Avea să-i ajungă apoi până la creier și să-l transforme într-un mongoloid. Cât de rău era tratată biata domnișoară O’Hara! Prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
i se scobeau accentuând una din caracteristicile ei cele mai impresionante: nasul! Nasul acela foarte acvilin pe care ea, la fel ca și surorile ei, Îl moștenise de la tatăl lor; Însă al ei era mai ascuțit la vârf și avea nările mai alungite. Doctorul a mângâiat-o pe umăr, i-a Întins un șervețel, apoi i-a dat toată cutia. Avea Întotdeauna o cutie de șervețele de rezervă pe birou. Companiile farmaceutice distribuiau cutiile alea de șervețele gratuit. Pe lângă pixuri, carnețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o familie ca acestea, Armanoush a fost silită să Învețe să-și ascundă talentele și să facă tot ce-i stătea În puteri să nu strălucească prea tare. Un miros pătrunzător, picant a venit dinspre bucătărie și i-a gâdilat nările, trezind-o din reverie. — Deci, a exclamat Armanoush Întorcându-se spre cea mai vorbăreață din cele trei mătuși ale ei. Rămâi la cină? — Doar puțin, scumpo, a murmurat mătușa Varsenig. Trebuie să plec curând la aeroport; gemenele se Întorc astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nasul cu acul. Mâinile Îmi tremurau de nervozitate, așa că prima oară l-am stăpuns greșit și am lovit septul. Mi-a curs o groază de sânge. Însă după aceea am prins tehnica și data următoare l-am străpuns chiar În dreptul nării. — Adevărat? a spus din nou Armanoush, Însă de data asta surprinsă de turnura pe care o lua discuția. — Îhî! Mătușa Zeliha și-a mângâiat nasul plină de mândrie. — Mi-am Înșurubat acolo un inel și am ieșit așa din baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pot numi femeie divorțată sau văduvă sau mai știu eu ce termen critic pe care-l ții de rezervă În glosarul tău pentru femeile nenorocite. Fiică-ta e o păcătoasă care poartă fuste scurte, căreia Îi place inelul ei din nară și care Își iubeste copilul din flori. Fie că-ți place sau nu! Nu-i de-ajuns că ți-ai stricat fiica și ai silit-o să bea? De ce trebuia s-o mai pui și pe biata musafiră să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
s-a prăbușit peste ea, acum fără vlagă Înăuntrul ei. Când s-a ridicat, Mustafa abia mai putea să meargă. Împleticindu-se, a traversat Încăperea și s-a sprijinit de ușă, căscând gura după aer. A inspirat adânc și În nări i-a pătruns un miros amestecat - de transpirație și apă de trandafiri. A stat puțin acolo, cu spatele Întors spre soră-sa, Înainte să reușească să se miște din nou și să iasă În fugă din cameră. Imediat ce a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
meu... ă Am înțeles. ă Sau în fața mea. Nu avem nevoie de gratitudinea sa. Porfiri duse supa în camera lui Virginski. Studentul zăcea cu ochii închiși, cu fața vlăguită și stoarsă. Însă pe măsură ce sesiză aroma savuroasă expresia i se schimbă. Nările îi tresăriră și își linse buzele, înghițând în gol, zâmbind și visând la festin minunat. Abia apoi reuși să disocieze mirosul mâncării de visul său și înțelesese că această senzație puternică și ademenitoare era reală. Când în sfârșit își deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
înclinându-se ușor în timp ce închidea ușa. Porfiri păși pe parchetul lustruit din holul cald, mobilat comfortabil și fără excese. Pereții și podeaua erau plini de carpete caucaziene, iar în aer se simțea un miros de mirodenii care îi gâdila plăcut nările. ă Cred că ar fi mai bine să vorbiți cu Anna Alexandrovna. ă Stăpâna dumitale? Văduva Ivolgina? ă Da. ă Desigur. Dar aș dori să vorbesc întâi cu dumneata. Cum te numești? ă Katia. ă Când a fost ultima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vorba de flatare și nesinceritate. Nu mă îndoiesc că dumneata numești asta psihologie. ă Chiar așa să fie, Ilia Petrovici? ă Nici măcar acum nu poți fi cinstit cu mine când mi-ai cerut să fiu onest. Porfiri exhală zgomotos pe nări. ă Poate că ai dreptate. Este interesant să mă văd prin ochii dumitale. Nu îmi zugrăvești un portret prea măgulitor. ă Eu nu flatez. ă știu, știu. Asta este metoda mea. Iartă-mă. Mă recunosc în toate de care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
știe ce va deveni. Se povestește că odinioară a existat un zeu care s-a hotărât să modeleze un bărbat din lutul pământului pe care-l crease anterior, și de îndată, ca să capete răsuflare și viață, i-a suflat în nări. Câteva spirite încăpățânate și negativiste spun în șoaptă, când nu îndrăznesc s-o proclame scandalizând pe toată lumea, că, după acest suprem act creator, zeul cu pricina nu s-a mai dedicat niciodată artelor olăriei, o manieră sucită de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
repede decât ne ia să povestim. O primă și irevocabilă condiție stabilită de foc, dacă vrem să facă ce așteptăm de la el, e ca lutul să intre cât mai uscat în cuptor. Și aici ne întoarcem umili la suflul în nări, aici va trebui să recunoaștem în ce măsură am fost nedrepți și imprudenți când am împrumutat și am adoptat păgâna idee că pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu l-a mai văzut după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu l-a mai văzut după aceea, dar ne-a lăsat poate ce avea mai bun, suflul, răsuflarea, briza, zefirul, adierea, care acum intră suav în nările celor șase păpuși de lut pe care Cipriano Algor și fiica lui le așază, cu mare grijă, pe una dintre planșele pentru uscat. Până la urmă și scriitor, nu numai olar, pomenitul zeu știe și să scrie drept cu linii strâmbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cuptor pentru ca lucrarea să fie considerată terminată. Și chiar atunci după multe încercări. Acest singular creator, la care ne referim și al cărui nume l-am uitat, ignora probabil, sau nu avea suficientă încredere în eficacitatea taumaturgică a suflatului în nări la care un alt creator a recurs înainte sau va recurge după aceea, așa cum în zilele noastre a făcut, de altfel, și Cipriano Algor, deși cu intenția foarte modestă de a curăța de cenușă fața infirmierei. Revenind la creatorul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]