3,927 matches
-
de femei dintr-o sută, dar era totuși posibil ca Ioana să fie tocmai excepția. N-am crezut niciodată că mi s-ar putea întîmpla ceva excepțional, dar în nenoroc am presupus cazul unic pentru mine, și apoi, cu toate neîncrederile mele, am fost convins întotdeauna că Ioana este deosebită de celelalte femei prin inteligența virilă, dar și prin ravagiul care îi tulbură tot timpul ființa, prin necesitatea de a fi nefericită. O scrisoare poate avea o valoare intrinsecă prin parantezele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă prefac că mi-e rău câteva minute, izbutesc să o împac. Mi-e rușine de farsa jucată, dar numai așa pot s-o liniștesc. Cu toate că nu are nici o bănuială, totuși, poate și din pricina acestor scene turburi, Ioana păstrează atâta neîncredere în mine. Cocuța, iubita mea de adolescent, n-avea sinceritatea Ioanei de a-și arăta toate gusturile. Nu trebuie tras nici o concluzie din faptul că la urmă și-a aranjat viața și nu s-a mai întors. Totul s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
durată poate oricând genera sentimentul a ceva absurd. Așa s-a întâmplat, cum se știe, la începuturile epocii creștine, când au loc schimbări radicale în viața mentală a unor comunități de oameni. Unele reprezentări străine locului sunt privite cu destulă neîncredere, ca și cum s-ar situa în afara oricărei justificări posibile. Așa cum știm, mesajul creștin, vorbind despre un Dumnezeu care se întru pează, moare și învie, avea să apară de-a dreptul nebunesc mul tor oameni dintre granițele Imperiului. Tertulian, în Despre tru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de durată poate oricând genera sentimentul a ceva absurd. Așa sa întâmplat, cum se știe, la începuturile epocii creștine, când au loc schimbări radicale în viața mentală a unor comunități de oameni. Unele reprezentări străine locului sunt privite cu destulă neîncredere, ca și cum sar situa în afara oricărei justificări posibile. Așa cum știm, mesajul creștin, vorbind despre un Dumnezeu care se întru pează, moare și învie, avea să apară dea dreptul nebunesc mul tor oameni dintre granițele Imperiului. Tertulian, în Despre tru pul lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
va continua opera lui Sidonio, asigurând astfel ordinea în țară. Armata șovăie de teamă ca nu cumva o lovitură de forță din partea ei să aducă după sine restaurarea monarhiei. Se ajunsese la un compromis cu Guvernul, compromis care dovedea o neîncredere și suspiciune reciprocă: garnizoanele să nu-și părăsească reședințele și să păstreze, "deocamdată", neutralitatea. Nu se înțelegea prea bine ce însemna această "neutralitate". Între timp, profitând de paralizarea oricărui spirit de inițiativă din partea celor două forțe de temut - armata și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rezumatele și extrasele care ne-au rămas din această conferință, ne putem da seama cât de bine închegată era gândirea lui Salazar la 20 de ani și cât de puternic trăia el chemarea educatorului. De la început, tânărul seminarist își mărturisește neîncrederea în viitorul Portugaliei care ar vrea să egaleze gloria secolelor XV și XVI, când erau lumi noi de descoperit și continente noi de populat. De altfel, grandoarea acelei Portugalii imperiale și maritime i se pare "foarte mult favorizată de împrejurări
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dar se simțea, înapoia formulelor programatice, voința de a pune capăt stării de lucruri existente și, în același timp, setea de a răzbuna insultele pe care le aduseseră necontenit armatei guvernele demagogice de la moartea lui Sidonio Paes încoace. Într-adevăr, neîncrederea partidelor de stânga în armată se accentuase în ultimii ani. Antonio Maria da Silva - care înlocuise oarecum prestigiosul mit al lui Afonso - Costa încurajase organizațiile comuniste mai ales pentru a se apăra de armată. Demisiile forțate, arestările, surghiunurile în insule
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
deprecia văzând cu ochii. Pus în fața unei datorii interne flotante de proporții catastrofale - două miliarde escudos - Guvernul s-a văzut nevoit să ceară ajutorul Societății Națiunilor. Dictatura militară, însă, nu era bine văzută în cercurile politice europene. Colaboraseră la această neîncredere chiar o seama de fruntași ai vieții publice portugheze și reprezentanți ai vechilor partide, care umblaseră din legație în legație anunțând că nu vor recunoaște nici una din tranzacțiile financiare sau politice încheiate sub dictatură. Iar când ministrul de Finanțe generalul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
însă un bărbat înalt și suplu, pe la vreo cincizeci de ani, ce stătea lângă el, sări cu o mișcare elastică și îl împiedică, ținându-l de braț. — în ceea ce s-a zis despre romani - spuse el - e mult adevăr, iar neîncrederea în privința lor o împărtășim cu toții; dar lăsați-mă să spun că în momentul acesta trebuie să fim practici. Nu ne ajută cu nimic să ne tot amintim clipele glorioase din trecut; pe de altă parte, dacă-l jignim pe Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu te mișca. Ascuns în spatele desișului de copaci, marcomanul supraveghea cu teamă drumul de care aflat ceva mai jos - nimic altceva decât o cărare ceva mai largă și prăfoasă - ce șerpuia în fundul văii. Când și când, însă, îi privea cu neîncredere pe Khaba și Odolgan, aflați alături de el, și mai ales pe Balamber; acesta cerceta locurile, spionând printre tufișuri, la câțiva pași de ei. Toți trei își lepădaseră veșmintele elegante și își puseseră platoșele. Băiatul dispăruse fără urmă - pesemne fusese lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgunzii aceia demoralizați și înveninați de înfrângerea pe care tocmai o suferiseră nu se găseau cu siguranță în starea sufletească cea mai potrivită pentru a fraterniza cu romanii. La început, i se păru că în mulțimea acestora din urmă domneau neîncrederea și îngrijorarea: la apropierea războinicilor amenințători, oamenii își ascundeau pungile la spate, iar femeile lăsau în jos privirea și se retrăgeau, căutând instinctiv protecția soților. Un tânăr soldat, văzându-se poate împiedicat în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poruncindu-le să meargă să arunce o privire la colibă, dar și la celălalt ostrov. în vreme ce Vitalius și Maliban își îndemnau caii prin apa nemișcată, Divicone scutură din cap, cu o expresie de nemulțumire: — Rău faceți că nu aveți încredere. Neîncrederea vine adesea dintr-o conștiință încărcată. Nevrând să intre în discuții cu el și cu atât mai mult să se justifice, Sebastianus preferă să-i pună o întrebare: Cum îl cheamă pe prietenul ăsta al tău cu care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al lui Magister militum, care cerea o întrevedere urgentă cu episcopul. Dincolo de atriense, apăruseră, între timp, de pe un coridor, o femeie bătrână și câțiva milițieni: unii dintre ei erau tineri, aproape imberbi, alții mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care, sub privirea nerăbdătoare a lui Sebastianus, pornise un dialog de neînțeles cu Rutilius, în dialectul celtic cel mai neaoș. Apropiindu-se câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deasupra câmpiei, ordonat cultivate, din regiunea meridională a ținutului Lugdunense. Dacă în urmă cu două luni munții Sapaudiei îl îngroziseră prin vigoarea lor, dacă pantele înverzite de conifere ale munților Jura și desișurile de pe Loira îl apăsau, trezind în el neîncrederea tipică pentru cel deprins cu orizonturile largi, câmpia aceea într-un fel îl fascina. Impresia de planeitate pe care i-o dădea vederea acelei câmpii întinse, aurită de spicele în pârg și mângâiată de acel apus de iunie, era temperată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de micile grupuri hiung-nu, care, grăbindu-se către râu, treceau pe lângă ei fără să le dea atenție. Nu era nimic ciudat în asta, căci ostrogoții, cărora li se atribuia responsabilitatea înfrângerii la Campus Mauriacus, erau priviți acum de către armată cu neîncredere și ostilitate. Observând că mingan-ul rămăsese în urmă față de restul armatei, Balamber își îndemnă oamenii să grăbească pasul: inevitabil, călăreții se depărtară și mai mult de cei care aveau în grijă carele. Balamber văzu imediat cum stăteau lucrurile și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușor de acceptat. Ea nu se uita la el. Își scosese batista și-și ștergea ochii. În cele din urmă, puse batista la o parte și Craig văzu că era momentul să spună ceva, ceva care să nu-i trădeze neîncrederea, ci care să ducă mai departe farsa. Dacă era atent, putea obține ceva informații valoroase. Totuși, în momentul când vorbi, își dădu seama că firul înverșunat al gândurilor lui era greu de ascuns. Vocea îi era dură, aproape răgușită, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
inflexiunile corespunzătoare, iar momentul sculării în picioare și mersul descumpănit au fost o treabă frumos sincronizată. Cu toate acestea, nu o credea. Cinstit, categoric, definitiv, nu credea nici una din vorbele ei. I-ar fi fost greu să definească exact motivele neîncrederii lui. Poate din cauză că auzise că erau amestecați în ceva legat de Jefferson Dayles. Craig se strâmbă neajutorat; Jefferson Dayles. Era ca o perspectivă fără sens asupra unei configurații care tindea către complexitatea unui obiect cu patru dimensiuni. Fără îndoială, povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o și făceau pe loc. În felul ăsta nu-și pierdeau vremea și era un mijloc de a ademeni mai mulți clienți. Aceștia, atrași întâi de mirajul meșteșugului, la care căscau minute în șir gura și ochii, pipăiau apoi cu neîncredere câte un brici, fierbinte încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ipocrită!) Dar deodată cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului, mistreț uriaș și hidos, cu capul luminat de soarele care se-ndrepta spre fundul zării. Muntele nemăsurat și diform, în tristețea indescriptibilă a sfârșiturilor de zi pe munți, inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul sub al ei și stăturăm așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba culoarea în fiecare clipă, devenind tot mai închis albastră. Numai capul, prin contrast cu restul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Precumpănesc ocupațiile intelectuale, dar nu sunt disprețuite plăcerile: plimbările, escapadele nocturne, chiar bahice, amorurile. Disponibil pentru amor de timpuriu, Ibrăileanu se descrie exact mai ales când relatează, în finalul acestor pagini, episodul primului amor adevărat. Timiditatea sa structurală, combinată cu neîncrederea în sine ("Simțindu-mă urât, sărac, stângaci, fără putință de a avea trecere la femei") nasc un adevărat supliciu, în care se instalează cazuistic și cu plăcerea idealizării fetei. Faptul trimiterii unei scrisori de dragoste capătă proporții exagerate, prilej de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Să se observe camuflarea, realizată prin inversarea rolurilor. În loc să pună pe bărbat, sau oricum pe amândoi, să simtă acest impuls al apropierii, naratorul rămâne consecvent în a-i acorda acest privilegiu bărbatului doar... în lipsă. "Muntele nemăsurat și diform (...) inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul în al ei și stăturăm așa multă vreme..." (p. 132). Sau: "iar peste toate, departe în adânc, (...) clipea din secundă în secundă o pleoapă de foc colosală și sinistră (...) Adela se opri, îmi luă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-mi duc zilele de una singură, decât să mă Încurc cu oricine“, Își spuse ea. - Nu sunt chiar un coate-goale, spuse vizitatorul. Am și eu un rang, o funcție. Și În lumea mea sunt destul de respectat... Mașa Îl privi cu neîncredere. Vizitatorul arăta la fel de pricăjit, dacă nu chiar mai pricăjit decât fostu-i soț, când se abătuse pentru prima data pe la casa ei și-i ceruse să-i dea ceva de lucru prin ogradă. „Toți parcă ar fi făcuți după același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pietre. O putea scoate la suprafață, dacă scufunda găleata mai adânc. Ajungând la luciul apei, luna se prefăcea când Într-o frunză, când Într-un peștișor. Prinzând-o, Mașa i-o arăta Marusiei, Însă păpușa sa de cârpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză și căluțul de lemn, și ursulețul de pluș, ba chiar și găinile și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuvântul Elizei, Mașa tresări. Rezonanța numelui lui Îi aminti de Onisei, care Într-o zi se evaporase fără urmă, băgând-o În bucluc... Făcând o pauză și privind-o cu atenție, Extraterestrul continuă: - Subordonatul lui Subotin Îl privi, desigur, cu neîncredere, zicând că șeful lui a Înnebunit. Dar, după câteva păhărele de votcă băute la botul calului, nu avu Încotro și consimți. Suma câștigată avea să fie Împărțită În două, după Întoarcerea lui Ippolit din stațiunea balneară. Nu are rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
omului să fie liniștit arareori, fir de nisip în bătaia destinului”, vorbi în continuare, mai mult pentru sine, abia auzit. În oraș se agitau, pe mari panouri, fraze sau propoziții neauzite până atunci, pe care domnul Pavel le citea cu neîncredere dar nu scotea o vorbă, căci „prudența e cel mai bun sfătuitor - își spunea - mai ales în asemenea vremuri de răsturnări”, pe care le socotea „tulburi”, că „niciodată nu se știe ce va fi”. Strigările timpului anunțau „lichidarea burgheziei”. Moșierimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]