2,311 matches
-
să ajungem la acest bine... după cum par lucrurile în general, lumea tinde spre unitate în diversitate, cu toate acțiunile de “globalizare”, “integrare” sau “mediatizare”... Dar cu înțelegerea diferențelor cum stăm?... * Cică erau niște “mușchetari” reprezentanți ai generației eterne de adolescenți nedumeriți și nesăbuiți, după poreclele lor cunoscuți ca Șobolanul, Moaca, Boxerul și... ar mai fi vreo cîțiva... exact ca-n basme, fiecare cu trăsătura sa distinctă. Băi, n-ai o țigară, că nu mai am cașcaval, l-am pierdut ieri în
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
geamul deschis al mașinii, ea dă autografe, e veselă... acum el e lîngă mașină și îndrăznește să întindă mîna cu brelocul-ursuleț panda, i-l oferă pur și simplu iar ea îl ia și îl întoarce pe toate fețele și surîde nedumerită: “|sta ce e? Ce să fac, să dau autograf aici?” întreabă amuzată. El nu își găsește cuvintele imediat, se teme să-i vorbească să-i spună că e pentru ea jucăria, ar vrea ca ea să înțeleagă și să-l
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ajută deloc. Apoi ea își dă seama că brelocul e pentru ea, că e un cadou și privirea ei se întunecă deodată, se încruntă ușor, atitudinea îi devine rezervată și distantă și spune “Nu” răspicat și rece, dîndu-i ursulețul înapoi. Nedumerit și dezolat de refuzul ei atît de definitiv și neașteptat, el pleacă imediat de lîngă mașină și se îndepărtează cît de repede poate, încercînd să înțeleagă de ce ea nu a vrut ursulețul. Încearcă să-și spună că nu are importanță
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
se înviora, iar el se simți absorbit de și în control peste procesele sale mentale și senzoriale. Sintaxa elegantă a articolului își dezvăluia secretele. Fu cuprins de dansul ideilor, concluzia urmând ipotezei, inevitabil și inexorabil. Se încruntă, nu pentru că era nedumerit, ci pentru plăcerea de a se încrunta. și tot timpul cât gurile tari de fum îi infiltrau ființa, el era perfect conștient de sine însuși, recunoscând-și întrucâtva absurditatea. Ceva însă începu să îi tulbure reveria. Salitov. Simțea cum acțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Decât să pornească în urmărire, se mulțumi să aștepte liniștit. Dincolo de ușă, dată în lături de fuga lui Dmitri, strigătul lui Porfiri de 'Opriți-l!' fu înăbușit de un acces de tuse și nu fu auzit decât de câteva fețe nedumerite și curioase. Un polizeisky mai în vârstă, cu mult peste vârsta de pensionare, a observat că se întâmplă ceva. Îl văzu pe micul ștrengar murdar fugind în direcția sa, dinspre magistratul investigator, așa că se așeză într-o poziție de prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dacă acum oamenii arată la treizeci de ani cum arătau mai demult la douăzeci, atunci la patruzeci de ani e ca la treizeci. Iar cincizeci Înseamnă, de fapt, patruzeci, În noul sistem de referință. Desert Rose se uită la ea nedumerită, de parcă prietena ei s-ar fi Îmbolnăvit subit. Dacă vine, totuși, la petrecerea de la Viceroy, cere-i patruzeci de dolari pentru catalog și dă-i asistentei lui Charlie, când e și el prin preajmă. La scurt timp după aceea, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și se desprinse din brațele lui. Se Întoarse În camera ei ca să se pregătească pentru cină, hotărâtă să se simtă bine În restul serii. Putea fi ultima seară petrecută Împreună cu bărbatul vieții ei. Matthew rămase să lucreze la poze, ușor nedumerit. Câteva minute mai târziu, când ieși din laborator, o văzu urcând, Îmbrăcată deja, mai frumoasă decât oricând; dădu să o sărute, dar ea se retrase, ușor distantă, și se Îndepărtă. — Ești ciudată, Îi zise, privind-o din capătul scărilor. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
deștepții nu mai erau la modă. Se Îndepărtă. La sfârșitul serii tipul veni să-și ia rămas-bun. — Mâine-dimineață mă Întorc la Londra, Îi zise. Ți-ar plăcea să vii cu mine? — Vrei să vin cu tine la Londra mâine-dimineață? Întrebă nedumerită. — Nu, zâmbi el. Te invitam să vii cu mine la hotelul meu, o să ne distrăm. Iar dacă după aceea o să vrei să vii la Londra... — Știi, de când sunt În New York nici un american nu mi-a pus o Întrebare atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
uitat.“ Câteva minute mai târziu sună telefonul. Răspunse fără chef. — Bună, eu sunt, auzi vocea masculină, caldă a lui Matthew la celălalt capăt. Inima uită să-i mai bată preț de câteva clipe. Cum era posibil? Unde ești? Îl Întrebă nedumerită. Tot În Paris? — Sunt În Philadelphia, la o nuntă. — Ești pe pământ american? Slavă Domnului! răsuflă ea ușurată, de parcă ar fi fost un general dispărut În acțiune În timpul operațiunii Furtună În Deșert, care se Întorcea pe neașteptate acasă, la soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pierdem timpul cu identitățile și coerențele ei, acestea au obligația să se explice singure. Când omul care părea, dar nu era, tâlhar, sau care, pur și simplu, n-a vrut să fie și de astă dată, se făcu nevăzut, destul de nedumerit, printre barăci, Cipriano Algor porni furgoneta, Desigur, nici mintea cea mai ageră n-ar fi în stare să remarce vreo schimbare a presiunii exercitate asupra arcurilor și cauciucurilor furgonetei, o duzină de farfurii și un urcior de lut cântăresc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
trei ori. Nimeni nu veni să deschidă ușa, nimeni nu se mișcă înăuntru, Isaura n-a venit, Găsit n-a lătrat, deșertul de mâine era astăzi. Ar trebui să fie amândoi aici, azi e duminică, nu se lucrează, se gândi. Nedumerit, se întoarse la furgonetă, își încrucișă brațele peste volan, normal ar fi să meargă să vorbească cu vecinii, dar nu i-a plăcut niciodată să-și facă cunoscută viața, când întrebăm despre cineva spunem despre noi înșine mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
atunci puteam să-mi iau camera în primire și să îndeplinesc formalitățile de rigoare, prevăzute de protocolul azilului, împreună cu Arhivarul. După care Moașa m-a mai măturat o dată cu privirea, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de absurd ar fi destinul, el are nevoie de unelte pentru a acționa, dar de ce-l ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
principalul motiv de dispută la noi În familie, pînă la plecarea mea de acasă. Mănîncă, mănîncă, mănîncă porc! Era un soi de obsesie. Tata mi-a zis o dată că sînt o tîrfă nerecunoscătoare, atît de furios era, iar eu eram nedumerită, de ce cineva care nu mănîncă nici un fel de carne trebuie să fie tîrfă? Dar el tot țipa „TÎrfă! TÎrfă!“, așa că am ajuns la concluzia că asta era logica poporului meu... așa cum se poate vedea și din războiul ăsta prostesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
geantă și spune cu răceală: — Ne Întîlnim la casa de bilete a Parcului Arhitectural mîine, la zece. Dispare Înainte ca el să apuce să Întrebe de adevărata lor Margot. Ce s-a Întîmplat? Chiar și Diavolul se freacă la ochi, nedumerit. Ochii lui Wakefield sînt umezi. Viziunea paradisului regăsit a dispărut tot atît de iute pe cît apăruse. La vremea cînd Wakefield ajunge În holul muzeului, agenții de securitate mînaseră deja mulțimile În galerie, unde este În toi recepția cu brînzeturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai interesant este că acești comuniști s-au răsturnat singuri, au căzut chiar ca faimoasele piese de domino, dar fix aceiași oameni sînt acum la putere, reîncarnați ca naționaliști. Ei sînt cei care Încurajează luptele. — Dar de ce? Întreabă Wakefield, sincer nedumerit. Puterea, spune Jackie. Ce altceva? Dar și inefabila calitate numită Prostie, evident stocată În mari cantități de Poporul atît de drag comuniștilor. Credința că duhoarea tribului tău este superioară duhorii familiale a tribului vecin, că limba ta e mai isteață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Luă o pungă de hârtie de pe scaunul de lângă ea și le-o întinse curtenitor. Îi dădea mâna să se simtă împăcată cu întreaga lume acum, după ce-l ochise pe domnul doctor Laurence Westcott. — Luați astea. Sunt croasanți. Băiatul se chiora nedumerit la ce era în pungă în timp ce Henrietta demara în trombă. — Ei, Shane! zbieră la celălalt puști. Ce naiba e ăla „coasand“? Stau de vorbă cu domnișoara Francesca Tyler? Sau ar trebui să spun doamna Francesca Tyler? Tonul plin de sarcasm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
situații de urgență. De ce era u’gentă? S-ar fi clocit ouăle? Laurence râse și îi ciufuli părul. — Or să fie clocite într-o zi și or să se transforme în fetițe drăguțe ca tine. Se vedea că Lottie rămăsese nedumerită. — Domnul doctor Westcott e un doctor mai special, îi explică mama ei, ajută doamnele care vor copii, dar nu-i pot avea. Ca mătușica Fran, adică? Ea zice mereu c-ar vrea să mă ia la ea pentru că n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Henrietta se repezi asupra ei. — Ei bine, ce părere ai? E minunat, nu-i așa? — Pare un om foarte plăcut, încuviință Fran circumspectă. Când v-ați cunoscut? Henrietta zâmbi larg. — Când eram cu picioarele în scări de fapt. Fran părea nedumerită. — Nu știam că te-ai apucat de călărie. Nu mă refeream la genul acela de scări. Grozăvia sugerată de cuvintele prietenei ei o izbi în plin pe Fran. — N-ai făcut una ca asta, Henry! — Ba da. L-am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Phyllis simțea evident că trebuia să i se dea dreptate. Și când i-am pregătit mi-a zis că, de bună seamă, după atâta timp trebuie să știu că rinichii sunt singura mâncare pe care o detestă. Fran era la fel de nedumerită ca maică-sa. Dacă nu cumva taică-său regizase totul ca o formă subtilă de răzbunare, iar Fran nu l-ar fi învinovățit dacă o făcuse, atunci era cu siguranță bizar. Dar, pe de altă parte, avea dreptul la puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și preocupare față de ea. — Da. Știi, tocmai am descoperit că suntă Un zgomot asurzitor venind din bucătărie îi făcu să se desprindă unul de altul și să alerge să vadă ce se întâmplase. Ralph stătea în mijlocul încăperii, cu aceeași expresie nedumerită, în timp ce la picioarele lui zăcea toaster-ul, făcut bucăți. Ridică privirea de la dezastrul produs spre chipul fiicei sale. — Îmi pare rău, Franny, draga mea, încercam doar să prind Radio 4 pe el. — Cât de curând, îi șopti Laurence blând, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa că m-am dus în tufișurile de acolo. Fran îl luă de mână, simțind că i se rupe inima. De ce nu te-ai dus la toaletă, tati? E una chiar acolo. Probabil că ai fost de nenumărate ori acolo. Expresia nedumerită îi reveni pe chip. Era ca și cum ar fi stat de vorbă cu un copil speriat care știe că a făcut ceva condamnat de adulți, dar habar nu are ce anume. — Serios? Pur și simplu nu mi-am amintit. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ea să gândească limpede, nu să bocească. Acum, domnule Tyler, o auzi pe intendentă de la jumătate de hol distanță. Vă așteaptă o surpriză plăcută în camera dumneavoastră. Uitați. Deschise larg ușa. Ralph Tyler se uită de jur-împrejurul camerei, în timp ce un zâmbet nedumerit, dar încântat, lumina chipul care-i era atât de drag lui Fran. — Bună, zise el întinzându-i mâna, cu un aer ceremonios, cald, dar demodat, și privind-o pe Fran de parcă ar fi fost oaspetele de onoare la o premiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fusese bătută la mașină, în litere romane, și era scris clar: Takamori Higaki. Întorcând plicul ca să vadă adresa expeditorului, a citit în ideograme chinezești: Hona Haruko. Mai era scris ceva în paranteză, dar nu a putut descifra nimic. Era complet nedumerit. — Ce mâzgălituri îngrozitoare! exclamă el, privind ideogramele. Scrisul era într-adevăr oribil. „Ar fi foarte plăcut“, reflectă el, „dacă aș primi o scrisoare încântătoare de la o fată, chiar dacă se dovedește a fi o eroare, dar scrisul ăsta... Haruko Hona asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și dormea dus. Takamori nu s-a putut abține din râs. Așa era Gaston și pace. Dar ce căutase, de fapt, la șantier? Când și cum scăpase de Endō? — Deci Gaston nu era cu Endō? întrebă Tomoe. Polițistul, văzând-o nedumerită, a scuipat scobitoarea și s-a simțit dator să explice: — Nu aveți de ce să vă îngrijorați în privința lui Endō. Străinul spunea că s-au despărțit în Ginza, azi-dimineață. — Dar de ce l-o fi luat Endō cu el? — Nu prea ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]