2,380 matches
-
capătul din urmă al vagonului și priveam. Mi-a trebuit un timp ca să înțeleg motivul ciudatei comportări a pasagerilor. La celălalt capăt al vagonului se afla un bărbat de treizeci de ani, singurul care stătea în picioare. Părea un purtător nefiresc de firesc al firescului, dacă mă pot exprima astfel. Un campion al normalului. Brunet, cu o figură ștearsă, mărunt și îndesat, îmbrăcat într-un costum destul de corect, l-ai fi putut lua drept un meșter de treabă, poate un instalator
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mențină disponibil. Așa se face că într-o zi de vineri, rătăcind la întâmplare pe străzi, am ajuns la marginea de dincolo a unui cartier periferic. Simțeam apropierea câmpului. Străbăteam o uliță prăpădită, cu șanțuri năpădite de buruieni. Casele păreau nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de ciment a unei clădiri mai răsărite, pesemne o măcelărie, și mă urmăreau cu privirile, bănuitori. După un timp m-am oprit. Locul acela îl căutasem, o curte imensă, împrejmuită
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prudență, Gosseyn își luă ochii de la el o clipă pentru a înregistra restul tabloului. Dacă urma să aibă loc o luptă, dorea să se găsească în poziția cea mai favorabilă. Leej era țintuită locului, cu corpul rigid, cu ochii încă nefiresc de mari. În răstimpul foarte scurt când își fixase atenția asupră-i, el notă că fluxul nervos care o caracteriza dovedea o angoasă permanentă. Aceasta se putea raporta exclusiv la ea însăși, dar Gosseyn nu credea. Destinul ei era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
nou în noaptea neagră de afară. Încredințat că oamenii îl pândesc, undeva pe aproape, se lansă cu putere în spațiu. Pe măsură ce se depărta de navă, se simțea tot mai ușor. În urma lui, luminile hublourilor păliseră, acoperite de o văpaie albăstruie, nefirească. Flacăra asta albastră, care țâșnea parcă prin toți porii imensei nave, sfârși prin a se stinge și ea, cu încetul. Dar înainte de a se fi stins cu totul, formidabilul scut energetic apăru din nou, interzicându-i pentru totdeauna lui Ixtl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu unu-două etaje, ale căror ferestre oglindeau razele, magazine cu firme pictate în culori vesele. Oamenii erau îmbrăcați parcă toți la fel, se potriveau unii cu alții. Doamne cu pălării acoperite de eșarfe legate bine sub bărbie, cu talie nefiresc de subțire și straie grele, până-n pământ, bărbați cu pălării tari și baston, doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ea încet, dar deja ne-ați tulburat tot sistemul. Luminile automatelor ar fi trebuit să se stingă din clipa în care tata a apăsat pe butoane. Asta a făcut când l-am chemat. Dar ele nu s-au stins! E nefiresc și, totuși (se încruntă mai tare), dacă ați fi fost unul dintre ei, cum ați fi trecut prin ușă? E posibil ca savanții ei să fi descoperit ființe umane care nu afectează energiile sensibile, iar dumneavoastră să fiți doar una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
că el, personal, nu văzuse pe nimeni încercând să deschidă ușa. Și, dată fiind șovăiala celor din jur, era perfect posibil ca nimeni să nu fi încercat. Păși înainte, apucă clanța rotundă și trase. Ușa se deschise cu o ușurință nefirească ce-i făcu în treacăt impresia că această clanță se înmuiase chiar în mâna lui. Icnind, ca și cum și-ar fi pierdut respirația, Fara deschise larg ușa: - Jor, strigă el, intră! Polițaiul făcu o mișcare strâmbă - deformată probabil de ceea ce trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
cu glas tunător, cât ți s-a cerut să plătești pentru un rang în armată? Cayle șovăi. Ochiul lui Medlon era ceva îngrozitor, se întunecase de tot. Capul lui văzut din profil era răsucit într-un chip de-a dreptul nefiresc. Și mesajul pe care-l transmitea ochiul acela anormal nu avea nevoie de cuvinte pentru a fi înțeles. Colonelul regreta tot ce-i spusese prezumtivului locotenent din armata imperială a Maiestății sale. Rugămintea era atât de umilă încât îi produse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
lui depășea rezistența materiei. Atunci, fiind o forță pură, desfidea limitele închisorii sale. Străbătea prin plastic de parcă acesta nici n-ar fi existat, de parcă el însuși n-ar fi fost decât o rază de lumină încătușată de o lege fizică nefirească într-o cușcă aproape invizibilă. Și, totuși, în momentul în care era liber, globul părea cuprins de frică. Își schimba culoarea, subtil, rapid, apoi își încetinea mișcarea. Viteza de evaziune trebuie să fi fost de câțiva kilometri pe secundă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
transformările catastrofale la care asistase deja. Peste un ceas avea să se producă o nouă schimbare. Și se produse. Zăcea cu fața în jos pe iarba verde. Când ridică ochii, văzu vreo cinci-șase clădiri scunde pe orizontul de iarbă. Păreau nefirești, neomenești. Dar curiozitatea lui nu se îndrepta către asta. Îl fulgeră un gând. De fapt cită vreme a rămas el într-un anumit spațiu temporal? Stătea cu ochii pe ceas: trecuseră două ore și patruzeci de minute. Asta fii ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
făuritorilor de arme prevăzuse că această personalitate calidetică va stârni la Lucy o fixație emoțională. Mai existau și alți factori răspunzători pentru alegerea ei, în special măsurile de precauție sanitară pentru o tânără care urma să fie supusă unor stresuri nefirești. Pe de o parte era de dorit - pentru fericirea fetei - ca atracția să fie, deocamdată, reciprocă. Bineînțeles că într-o lume în permanentă schimbare nu i se putea garanta trăinicia. Hedrock examina pe rând factorii care aveau aplicabilitate la situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
o privire circumspectă în jur. Pădurea întunecată, lacul tulbure peste care ceața plutea groasă făcîndu-l să semene cu un cazan în clocot, cerul scund, fețele sleite, golite de orice expresie, astrahanul doamnei Miga ridicol aici, capul motanului ieșind din geantă nefiresc de viu, aproape ceva monstruos pentru că nu i se vedea trupul și deși decapitat continua să răsufle, să audă poate să și vorbească, toate îl indispuneau. Îngînă: ― Ca într-o mascaradă! ― Ce-ai spus? întrebă Nucu Scarlat. Raul Ionescu se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
subtilă pentru a ne pune în gardă. A fost o simplă coincidență. ― Vi s-a părut firesc ca în conjunctura dată să o preocupe cărțile din biblioteca lui Scarlat? ― După o astfel de noapte, nimic nu ți se mai pare nefiresc. Și-apoi omiteți observația făcută adineauri. Fetița e plecată cu sorcova rău de tot. Ce să vă spun? Pe undeva e surioara mai în vârstă a cârnului. Râse stînjenit: Ciudat! Încerc sentimentul că aveți ceva cu ea și o așteptați
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și clătina rar din cap: ― Uneori nu mai înțeleg nimic. Maiorul îl privi atent. ― Vă referiți la ceva anume? ― Nu... Vorbesc în general. ― Apropo de soții Panaitescu. Raportat la modul lor de existență, sinuciderea, actul în sine mi se pare nefiresc. Mai corect spus, inexplicabil. Grigore Popa ridică sprâncenele groase descoperindu-și ochii vârâți în fundul capului. Avea pleoape cafenii. ― De ce? ― Oamenii aceștia iubeau viața. Într-o manieră cam excentrică, de acord, dar o iubeau intens, o înghițeau prin toți porii. Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Biata Valerica cu obsesiile ei... Nu atingea o clanță fără să se spele după aceea cu alcool. Apoi agenda domnului Popa... Existența soților Panaitescu și, trebuie să recunosc, chiar eu am mici... manii. ― Și totuși evoluția sculptorului mi se pare nefirească, afirmă pe gânduri maiorul. Îl vedeam altfel... Se uită la bătrână căutând parcă răspunsul în ochii albaștri, puțin decolorați. Femeia își îndreptă cutele capotului cu un gest plin de eleganță. ― Nu sânt o desăvârșită cunoscătoare a naturii umane, domnule maior
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
puteai aștepta de la un om amenințat cu moartea? Dacă nu părea agitat ar fi fost considerat inuman, de gheață ― și nu s-ar fi bucurat de compătimirea nimănui. Glasul i se ridică deasupra tiparului flecărelii de la mesele mai îndepărtate, puțin nefiresc și pătimaș. Dar nici asta nu era așa de rău, căci la el se holba cu ochii larg deschiși o femeie, o femeie care era pe jumătate copil, pe jumătate geniu, și care simțea o poftă intensă, plină de emoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
CU TOATE CĂ MI-AȚI DAT UN ȘOC. RÎSE AMINTINDU-ȘI MAI BINE SCENA ȘI ERA PE PUNCTUL DE A CONTINUA, CÎND ÎL IZBI FAPTUL CĂ ASCULTĂTORUL SĂU NU ZÎMBISE, CA O REACȚIE DE SIMPATIE. NERVII LUI HEDROCK, DEPRINȘI CU O SENSIBILITATE NEFIREASCĂ, ANALIZARĂ ACEASTĂ MICĂ DISCORDANȚĂ. SPUSE ÎNCET: DACĂ TE-NTREB CUM TE NUMEȘTI. \ PELDY, RĂSPUNSE SEC NECUNOSCUTUL. \ ȘI CINE A AVUT IDEEA DE A VĂ TRIMITE ÎNCOACE? \ CONSILIERUL PETER CADRON. HEDROCK ÎNCUVIINȚĂ DIN CAP: S-A GÎNDIT CĂ DACĂ VA TREBUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
unei uși mari și groase de metal închis la culoare, dar bălțat. Ușa era întredeschisă. Întregul perete interior din jurul ei era lucrat din același metal, foarte frumos polisat. Hedrock păși prin ușa exterioară și se opri locului, dîndu-și seama ce nefiresc este efectul de ansamblu. Zidul interior era din oțel frusching, aliajul structural folosit exclusiv pentru cochiliile de mare rezistență ale navelor spațiale. Deci această clădire ciudată era un hangar pentru o navă cosmică. Și această navă se afla înăuntru. Nava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
STRĂZI ȚIPÎND DUPĂ SECRETELE PROPULSIEI INTERSTELARE. BÎZÎI APELUL DE PE TELEECRANUL PERSONAL. ÎL DESCHISE ȘI SE HOLBĂ VĂZÎNDU-L PE AMIRALUL DIRN. \ DA, IZBUTI EA ÎN CELE DIN URMĂ SĂ SPUNĂ. DA, VIN IMEDIAT, SE RIDICĂ ÎN PICIOARE AVÎND SENTIMENTUL APROAPE NEFIRESC AL UNUI IMPULS IMPERIOS. NAVA COSMICĂ ERA PREGĂTITĂ, AȘTEPTÎND-O PE EA SĂ-I SOARBĂ SECRETUL. DAR ÎNTR-O AFACERE CA ACEASTA, AVÎND DE ÎNFRUNTAT ÎMPOTRIVIREA PUTERNICILOR FĂURITORI DE ARME, UN MINUT PUTEA SĂ CONTEZE MULT, PUTEA FI PREA TÎRZIU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
muncitoare, mai productive și mai patriotă clasă a societății noastre românești din trecut. Păcat, mare păcat că în vremurile bezmeticului veac XX ne-a venit din Soare Răsare marea pacoste a comunismului, cu tot cortegiul de nedreptăți, nelegiuiri și crime nefirești pentru poporul român - cu iadul colectivizării forțate și mai ales cu strămutarea satului la oraș pentru industrie, distrugând în mod criminal însăși baza existențială a satului tradițional, productiv, oricând sprijin țării în vreme de cumpănă - cum au fost momentele din
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
jur, spuse Uri, care examina apartamentul ca și cum ar fi fost locul unde se turnase un film. —Uită-te cu atenție. Spune-ne dacă observi ceva neobișnuit, ceva care nu e la locul lui. Orice. Maggie nu remarca nimic: locul era nefiresc de ordonat. Impecabil era cuvântul corect. Cu gândul la succesul avut la casa Guttman, îl întrebă pe Eyal unde lucrează tatăl său. El îi arătă biroul din colțul camerei de zi și se duse să verifice dormitorul. —Hey, Eyal, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
monstruos. Oricum, te-am prevenit că așa va fi. Eu sunt anacronic. Oamenii își dau seama și asta îi irită. — Doamne, copile, trebe să ții capu’ sus. — Capul sus? repetă furios Ignatius. Cine ți-a mai băgat și prostiile astea nefirești în minte? — Domnu’ Mancuso. — O, Doamne! Trebuia să-mi închipui. Să fie el un exemplu de „a ține capul sus“? — Ar trebui s-auzi toată povestea bietului om. S-auzi ce-ncearcă să-i facă sergentu’ de la secție... — Isprăvește! Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Am cumpărat și niște hârtie creponată, dar nimic din ce am reușit să fac cu ea nu m-a satisfăcut. — Asta e o monstruozitate florală, comentă Ignatius iritat, bătând în vas cu sabia lui de plastic. Florile artificiale sunt ceva nefiresc și totodată obscen. Îmi dau seama că voi avea mult de furcă cu voi ăștia. — O, vorbește, vorbește, vorbește, gemu Dorian. Și acum hai să mergem la bucătărie. Vreau să întâlnești corpul auxiliar de fete. — Vorbești serios? Un corp auxiliar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
decât sunetul acela straniu. Noaptea era plină de o Încremenire fantomatică, iar vântul urla fară de parcă ducea cu el mânia lui Dumnezeu, care spumega dintr-un motiv necunoscut muritorilor. Deși afară vântul biciuia pereții, aici, În casă, era o liniște nefirească. Hovhannes Stamboulian s-a simțit atât de profund descurajat de liniștea aia neobișnuită, Încât aproape că a fost ușurat când a auzit niște sunete venind de jos. Cineva traversa În grabă casa de la un capăt la altul și după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a ezitat, nu pentru că nu știa ce voia să bea, ci pentru că nu știa În ce limbă să răspundă. După atâția ani se simțea mult mai În largul lui vorbind În engleză decât În turcă. Și totuși, i se părea nefiresc, dacă nu chiar arogant să-i vorbească În engleză unui alt turc. În consecință, Mustafa Kazanci rezolvase până acum această dilemă personală, evitând să cumunice cu turcii În Statele Unite. Totuși rezerva lui față de compatrioții și compatrioatele sale devenea penibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]