12,256 matches
-
politicos, intru în dialog: Mă apuc de urlat..." Tace. Își pipăie pulpa piciorului, cere o batistă curată, intră în baie, iese, începe dictarea... Una bucată Plic, cu p mare, pentru curioși, cu scris la interior... Deschide și citește... Se uită, negru de supărare, la nea Onuț. Chiar dacă trage din greu la aghioase, nea Onuț zâmbește. Și tata. Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
iese agitat din mașină și începe să strige: "Procesul-verbal! Procesul-verbal!"... Burtă Multă înțelege comedia și o ia repejor, pe scări, ca deschizător de drum, către apartamentul lui nea Onuț. Roboțelul agitat îl urmează. Pe scări, tot beznă. Burtă Multă e negru de supărare: "Calicii dracului! N-aveți un bec pe toată scara!"... Mă amuz. De la parter parcă aud cum roboțelul face zgomot de tinichea, lovindu-se mereu de balustradă și pereți. Durează ceva vreme și auzim pași coborâtori și prudenți. Burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
foșneală de două albăstrele și mă face ființă vorbitoare; cu gesturi. Trag un fermoar invizibil peste gură. Omul e de-al casei. Are școala lumii; ca și mine. Batem cuba și mergem fiecare în treaba lui. Dar munca asta la negru nu merge la nesfârșit... Dau însă de evrei; mană cerească. Bani gârlă, muncă de belfer, oameni de cuvânt, negocieri la sânge. Îi cad cu tronc lui Marcel Seinstein, hahamul din Calea Călărașilor. Marcel iubește vioara. Știe s-asculte și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu otravă, pentru un țânc abia sărit din al doilea rând de pelinci, Z?... Explic, tot prin tăceri așa găseam eu cele mai grozave argumente că meseria de detectiv e dată dracului, că niciodată nu vezi totul în alb sau negru, lucrurile sunt amestecate, te poți trezi oricând cu mari surprize și, de aceea, un pic de precauție nu strică... Pe când trebuia să ascult și argumentele concluzive ale Suzanei, eram deja departe de ea, pentru că femeile pot fi, uneori, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
e nimic și este totul. Alb, negru, poezia îmi șoptește ă nu renunț, însă devine nașpa. Nu-i nimic, mă refugiez din nou în poezie. Și mai multă poezie, atât de multă încât va rămâne numai Poezia. Alb, negru, alb, negru! Nu există decât Lumina Roșie. Cerul era ciudat. Pe un fond de negru mai mult gri movii spre pământ lucios, stele mici, mici, mici, ca niște punctulețe ce, în ciuda micimii lor, se vedea că nu aveau să dispară curând. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
însă devine nașpa. Nu-i nimic, mă refugiez din nou în poezie. Și mai multă poezie, atât de multă încât va rămâne numai Poezia. Alb, negru, alb, negru! Nu există decât Lumina Roșie. Cerul era ciudat. Pe un fond de negru mai mult gri movii spre pământ lucios, stele mici, mici, mici, ca niște punctulețe ce, în ciuda micimii lor, se vedea că nu aveau să dispară curând. Și în toate acestea se vedeau norii ca un fum în care îi puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
falduri, brodată, cu pietricele pe piept și cu mânecuța din dantelă. Îl priveam și pe el, trăiam și în mine și clipele treceau rapid. Preotul ținuse slujba, noi făcurăm schimb de verighete și ne sărutarăm dulce și pasional. El în negru, eu în alb. El are cravată, eu un buchet din trandafiri. Ceremonia luă sfârșit și noi ne iubirăm. Nu fă nimic ce îți va lua puritatea. Căci e singurul lucru ce nu se mai întoarce. Fă totul pentru a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se lăsă seara. Luminile continui trăgeau după ele tuneluri subțiri de pietricele sclipitoare. Jucau artificii în cercuri și transformau pământul într-o horă de culori pastelate. Era noapte și imaginile se întrerupea, uși se succedau ca într-o discotecă. Pe negru umblau culori în ritmuri și linii concentrice. Nu mai țin minte de când vederea nu i s-a mai părut atât de departe. Și luminile calde și moi din zare continuau să se miște, subțiri și întinse, înscriind pe ele niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și apoi mi-ar fi plăcut să fi fost într-adevăr o stea căzătoare și dorința mea să nu se fi irosit. Peisajul părea ca fiind și o carte pe paginile căreia nu se vedea decât o margine între un negru mai puțin și mai tare negru. Citeai ce doreai. Am urmărit steaua în chip hipnotic față în față cu ea până când mi-am dat seama că erau mai multe, și atunci mi-a părut rău pentru cele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
el. Da. Știi bine că voi fi lângă tine de câte ori vei avea nevoie de mine. Știam acest lucru. Apoi ne atingeam și pentru o clipă uitam cine eram și dansam melodia ce o vroiam, pe care o scriam negru pe negrul cerului. Și acel tip de întâlnire se transformă într-un ritual secret al nostru, să ne prefacem că după ce intram în casă și ne mai îmbrățișam o dată în hol adormeam bine. Adevărul e că, deși după întâlnire visam, nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
frumoasă. Am văzut lumina aprinsă..., începu. Ne-am cunoscut ieri noapte... Își aminti. O cunoștiință comună i-o prezentase la club. I se părea lui că o cunoaște. O remarcase după ținuta ei decentă și elegantă. Acum era îmbrăcată în negru. Da, intră. Nu ți-am reținut numele. Nu-i nimic. Am văzut lumina aprinsă, din stradă, și mi-am zis că ești încă treaz. Am trecut să împrumut niște zahăr. Ai noroc. Tocmai am cumpărat. Ia-ți haina jos. Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
găsirea lor este arbitrară, o coincidență. În imagini, infinitul își exprimă posibilitățile. În principiu se exprimă prin negru-nonexistența ce implică posibilitatea tuturor existențelor, prin existența nonexistenței. Dar noi, oamenii, căutam albul, intimitatea care să ne satisfacă pe noi, infiniții formulați. Negrul nu ne exprimă. Noi trebuie să găsim albul și cu el să ne satisfacem esența pentru a ne întoarce și trăi negrul. În practică trebuie să ne cunoaștem și să lucrăm asupra noastră până ce vom fi cine vom dori. Momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
existențelor, prin existența nonexistenței. Dar noi, oamenii, căutam albul, intimitatea care să ne satisfacă pe noi, infiniții formulați. Negrul nu ne exprimă. Noi trebuie să găsim albul și cu el să ne satisfacem esența pentru a ne întoarce și trăi negrul. În practică trebuie să ne cunoaștem și să lucrăm asupra noastră până ce vom fi cine vom dori. Momentele de o sinceritate neprelucrată sunt amintirile. Iar viata va fi și ea o plăcere, căci ne vom place de noi. Iar moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
perfect ce se vorbește, sunt pregătită să fiu propria-mi imagine de perfecțiune. Senzația de greață ușoară pe care o am mă ajută să simt mai bine ce e în jur, ce mi se întâmplă. Localul e albastru închis cu negru, bărbații sunt la costume moderne, femeile sunt lejer și inedit îmbrăcate, iar eu sunt aici îmbrăcată în roșu, iar în minte port diversitatea și lucrătura în pietricele a unor veșminte thailandeze. Mă simt și eu mică și încrustată în imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
dori. Ce mască să îți alegi? Când toți sunt ingenioși, tu să fii viu colorat, pentru a-i întrece. Când toți sunt câte un personaj, tu alege-te pe tine. Iar când vrei să fii independent, imaginează-ții pe toți în negru ca niște năluci, și dă-ți ție viață. De după masca ce mă protejează, pe care o iubesc, dar pe care însă o mai am într-un exemplar, pentru a o arunca astfel, dacă vreau, la miezul nopții de pe pod, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Pe podul pe care stau eu, ce unește malurile și se ridică atât cât poate de mult spre cer, se mai află cineva. Îl văd și îl plac. Îl urmăresc. Ne privim. El e în roșu, luminează. Eu sunt în negru. Apele negre cer. Cerul roșu dă. Nu îmi permit să aștept să vină după mine. Nu-I las timp. Zăresc acea sclipire, îmi dau seama când îl privesc cât de mult mă iubește. Vrea să vină spre mine. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un loc ascuns și intră în tavernă, în vreme ce afară bat clopotele. Constată, iarăși justificativ, că localul era înțesat de lume comparativ cu biserica. Din crâșmă, coboară într-o pivniță, unde îl întâmpină un „gentleman” păzit de două namile îmbrăcate în negru și cu pistoale la brâu. Aceștia se gratulau cu termenul „frate”, de unde adolescentul nerăbdător deduce că aceștia ar fi „francmasoni”. Șerban jubilează că a obținut așa de ușor drogurile jinduite. Într-adevăr, câteva luni este în culmea „perfecțiunii” și a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros. Parcă m-am tâmpit, Dumnezeu știe de ce... Oare am depresie? Nu știu. Totuși, stând și gândindu-mă, îmi dau seama că deseori mi se întâmplă să merg pe stradă și să văd, peste
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cum să-l facă. Un noian întreg de poveri parcă apăsa greu pe sufletul lui și nicidecum nu-l cruța. Acum, el avea de-a face cu primul mare impas din viața sa, din care nu se pricepea nici cât negrul de sub unghie cum să iasă. Avea o stare de spirit jalnică, nu mai nădăjduia în nimic bun acum și se simțea aproape ca și compromis. „Și, dacă cumva, în loc de salvarea definitivă, va veni catastrofa definitivă pentru mine?”, tot rostea dânsul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
gura șovăitoare și tristă, delicata mochi. Mâna ei. Chipul ei alb, fantomatic. Iubita se opri o clipă pentru a asculta un pas nemaivenind, apoi mușcă. Și, atunci, țipătul privighetorii, sub lună, și o întunecare a verdelui sub dinții colorați în negru... Pentru o clipă, mi se păru că timpul se răsucise, spre a mi-o scoate în față pe cea de mult trecută. Era însă ea, cea vie, de acum, inima secretă a Tamazawei, pentru care m-aș duce zilnic la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ajunge, în final, invadată de cadavrele resuscitate, este doar pentru că personajele "vii" încep să se lupte, nebunește, între ele. Deznodământul apare, în egală măsură, cinic și implacabil: singurul supraviețuitor, un bărbat de culoare (Romero are o adevărată apetență pentru tema negrului puternic), este împușcat de autorități, care îl confundă cu unul dintre cadavrele ambulante vânate cu voluptate. Teroarea este informată de elemente opuse în Orient față de Occident. După cum subliniază, într-un interviu publicat în revista Kateigaho International, regizorul fimului Ringu, Hideo
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
cuminte pe stâncă, privesc în zare. Încep să înțeleg. La picioarele noastre se întinde coasta muntelui, un pârâu respiră sub un pin verde. Tăcere, acea claritate. Aerul rece, un fulg îl străpunge, din când în când. Un trunchi de copac, negru, se răsfrânge ca linia unei pensule subțiri, în alb, așa cum numai copacul japonez știe să o facă, imitând gestul cel simplu al bătrânului caligraf. Japonezele se odihnesc. Alături, Olga se ridică din abur, cu expansivitatea ei de copil bosumflat, pășește
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
geometric, linia obrajilor pufoși, singura parte descoperită privirii. Este Rezvan, prietena mea iraniancă. Din când în când, îi taie calea unui japonez sperios, care se chircește brusc în spatele volanului atunci când dă cu ochii de apariția discordantă, femeia uriașă, acoperită în negru, care îl poate ridica în palmă, sufla în cerul lui de miazăzi, dumica agale la cină. Japonezul își pleacă ochii, femeia celeilalte Asii își pleacă, la rându-i, capul și surâde sumimasen, așa cum a învățat că trebuie să facă, dar
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la strungă. Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar celălalt negru ca pana corbului și rotofei, ceilalți erau tărcați. Toți șapte au venit la bătrânul crai și când au ajuns în fața acestuia s-au aliniat frumos, au nechezat odată toți, apoi s-au ridicat în două picioare și imediat le-au
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ceremonie, uneori timp destul, închinându-se cu efectuarea semnului crucii. Apoi arunca pălăria în sus zicând: „Pălărie, ti-i ... pustie! Numai cucuveaua ... cucu nu-i!” Singurătatea îi intrase în oase, cântând în permanență în cap, i-a înveșmântat viața în negru și, trecând peste o limită pe care n-o mai suporta, ieșea afară reproșând cerului. Aruncând pălăria în sus își manifesta mâhnirea de atâta pustiu, alungând cu pălăria doar simbolic, către pustietate, arăta prin acest gest că este atât de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]