1,673 matches
-
numărul altimetrelor pe care le văzuseră. I se năzări chiar că are în față două dintre acele membranoase și neliniștitoare avioane, ieșite, de-a bușilea, din ciorba organică a începutului de veac și tîrîndu-se către el. Naive, tremurătoare, neajutorate. Deși nelipsite de o anumită eleganță. O pală de vânt, de la o singură elice, le ridica părul cărunt, le înfoia veșmintele de dantelă și dădea vorbelor lor o importanță exagerată. Da, nu le menajă Pinky. Și cu fuselajul căzut. - Domnule Floyd, se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se dădeau interviurile pentru angajare. Etajul 7. Urcă în lift și o ușoară amețeală o făcu să se sprijine de perete. Din cauza emoțiilor și a pregătirilor, nu mâncase nimic de dimineață. Se simțea slăbită. Bău câteva guri de apă din nelipsita sticlă care o însoțea pretutindeni și-și mai reveni. Etajul 7. Coborî. O agitație bruscă la deschiderea ușilor liftului o sperie pentru o clipă. Își reveni repede și se îndreptă spre un birou liber unde o secretară tocmai încheiase o
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ai doar două variante: să aștepți cel puțin patru minute sau s-o iei pe scări. O iau pe scări. Ajung la etajul 13 cu fața roșie ca focul și intru direct la directorul de investiții, Robin Cooper-Clark, Îmbrăcat În nelipsitul lui costum de om de afaceri. Ciocnirea mirosurilor este pe cât de instantanee, pe atât de stridentă. Eu: Eau de Transpirație. El: Floris Elite cu un iz de bord de mașină Winchester din lemn de nuc. Robin este deosebit de Înalt, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Mulțumesc, Gerald, mă grăbesc eu să-i spun omului de la pază. Tata nu e În apele lui azi. Îl preiau eu de-aici. Îl cârmesc către ușă, asigurându-mă că privesc drept Înainte pentru a evita zâmbetele pline de milă nelipsite din viața familiei Reddy de când mă știu. Odată ajunși afară În siguranță, pomenesc de o cafenea din Cheapside, cât mai departe de orbita pe care se Învârt colegii mei, dar tata mă trage În jos pe scări spre King’s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Pereții și spațiile În general, erau judicios Înțesate de rafturi și laițe pe care se așezau oalele „moi”, „mânuite” numai de cel care le „lucrase”. Alături de cele două „cuptioari” de ars oale, pe un scaun vechi cu trei picioare, cu nelipsita-i „țâgarî” -Întotdeauna răsucită personal din „tiutiun” la pungă și foițe de țigară la pachet, cu un meșteșug de a cărui paternitate era foarte mândru În colțul gurii, cu mustața Îngălbenită În acel colț de gură, veșnic nebărbierit, stătea bunicul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
enigmatic și fără seamăn: un soare vânăt, prins între fibulele de cupru ale unei nopți înstelate. Nu văzuse ceva mai neașteptat și de aceea se îndrăgosti de covor ca de o lume văzută printr-o fereastră. Curând, i-a devenit nelipsit ca odihna și apa, iar când îl pusese pe dușumea visase că zboară cu el precum Solomon, lăsându-și Tabrizul la poalele munților. Dar, când se mutase la Teheran, zborul spre cerul roșu al zorilor devenise tulburător și nu-i
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
își întinse gâtul spre comisar și vorbi precum un bărbat care se îmbătase: — Sarok, n-a venit niciunul din ei, nici săptămâna asta! — Ce ți-am spus, Kambiz, că va ciripi singur, ca un canar, gâlgâi comisarul către ajutorul său nelipsit și, ca la un semn, gardianul trase căruțul de sub cioturile taximetristului și lovi cu putere jumătatea de corp, proiectând-o în perete, ca pe o minge. Cămașa infirmului se-nroși aproape instantaneu, fiindcă îi curgea sânge de sub bărbie. Domnule, vă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Felix Rubén Garcya y Sarmiento, adică Rubén Darío (1862-1921): creolul din Nicaragua, rătăcitorul perpetuu prin lume, rege al poeziei de limbă spaniolă. Sau Ramón María del Valle-Inclán (1869-1936), figură pitorească a boemei madrilene, de neuitat nu doar datorită vieții excentrice, nelipsitului lornion și brațului amputat, ci și pentru că e autorul unei opere care Îi dă drept de cetate În lumea dandy-lor. Iar dacă ne-am deplasa pe harta Europei mai spre răsărit, străbătând marile capitale, de la Berlin, Viena, Praga, Budapesta, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
doar prin forța negativității din operă, ci și prin stilul În care trăiesc (sau mor), se Îmbracă, vorbesc. Iată-l, de pildă, pe Tristan Tzara, echipat mereu ca pentru o mare recepție, În costumele sale trase la patru ace, cu nelipsitul monoclu. Sau pe nu mai puțin elegantul Marcel Duchamp. Ori pe Jacques Vaché, poetul ofițer cu o uniformă care Îi lasă muți de uimire pe toți: jumătate franceză, jumătate germană. Sau pe Maiakovski, revoluționarul, cu al cărui nume Giuseppe Scaraffia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de documente (scrisori, jurnale, memorii, cronici mondene) În cartea pe care am citat-o nu o dată a lui Jean-Yves Tadié1. Așa cum apare prin saloane, În cafenele, teatre, muzee, tânărul Proust oferă privirii celorlalți imaginea unui rafinat, din stirpea lui Montesquiou (nelipsite mănuși gri deschis, cravate În cele mai imprevizibile culori, e drept, toate stinse, baston de bambus, o orhidee la butonieră, un aer solemn-rigid), dar și Înșelătoarea apariție a unui diletant Însetat de glorie. O spune cu cinism Jean Lorrain, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
adevăr ochii, așa cum mi se părea, Într-o foarte scurtă clipă de dare pe față a unei tulburări ascunse? Nu aș putea jura. Ce știu Însă e că pe când povestea, privirea lui, făcându-se și mai adâncă, se ațintea asupra nelipsitelor inele, lung și cu duioșie, ca și cum acele pietre ar fi cuprins taina vieții lui, oglindindu-i În ghiața lor limpede și albastră toate gândurile și amintirile”. Această „foarte scurtă clipă” când s-a lăsat ispitit de ceea ce este omenesc ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
strigă. Domnule, domnule. Apoi îl recunoscu. Domnule Guttman, vă rog. Atunci unii oameni din mulțime se întoarseră. Și ei îl recunoscură. Profesorul Shimon Guttman, erudit și vizionar - sau palvaragiu și agitator al mulțimilor de dreapta -, asta în funcție de punctul de vedere; nelipsit de la talk-show-rile de la radio și televiziune. Devenise cunoscut cu câteva veri în urmă, când Israelul se retrăsese din Gaza: se instalase pe acoperișul unei clădiri evreiești, protestând împotriva crimei săvârșite de soldații israelieni prin returnarea de pământuri „teroriștilor, hoților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
armatei erau încă acolo, unul lucrând acum în publicitate, celălalt în domeniul importurilor. La fel și soția lui, Ruth, ale cărei sfaturi erau luate foarte în serios de Yariv. Singura schimbare s-a produs din cauza circumstanțelor. Fiul său, Aluf, era nelipsit de la întâlniri, până când a fost ucis în Liban, cu trei ani în urmă. I-a luat locul Amir Tal, un fapt exploatat de presa israeliană, care a făcut referire în nenumărate rânduri la tânărul consilier ca la fiul adoptiv al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu plată, unde cântă de la ora zece a dimineții maestrul Ineluș a lu’ Lingoare. La poarta șantierului, frații lu’ Pișcot, cu sora lor Zanzibaria și nepoata Discoveiria, și-au instalat de mult lăzile de banane „Mocambo“ și portocale „Jennyffer“, cu nelipsita mușama, pe care agită cutiile cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străbuni cu tradiționalele noastre cântece de bucurie și marș“. Nu e bine, știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi bani cu nemiluita și să privești, cu încântare, cum poporenii se cotonogesc pentru tradiționala sarma și nelipsita bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când în când. Ce-ar putea-o amuza din desenele acestea țipătoare? În stradă, trec mașini cu girofare țipând. Un polițist strigă ceva în difuzor. Trece președintele la serviciu. Bibliotecara, figură suptă și ea, tot cu ochelari, se joacă la nelipsitul calculator. Aș vrea să trec prin spatele ei să observ ce urmărește atât de concentrată. Mi se pare o impolitețe. La masa din fața mea, față în față, o fată și un băiat își trimit bilețele. Ea zâmbește urmărind cum el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să facem așa ceva, râdea neamurile și popa de noi cu julitura asta. Am ridicat din umeri. Murise, într-adevăr, în vară, cineva în apartamentul lor. Văzusem pânza neagră de la ușă, capacul coșciugului pe hol, lumânările aprinse în sfeșnicul acela mare, nelipsit de la înmormântări. Nu intrasem să aprind și eu o lumânare. Nu mă interesase cine murise. Abia de-mi cunosc vecinii. Nu mă simt atât de apropiat de ei încât să le împărtășesc durerile sau bucuriile. Nici măcar din acel sentiment formal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care dispare pe măsură ce se instalează modernitatea. Ele sînt icoane ale trecutului, mai importante uneori pentru că păstrează vie ideea de Trecut decît pentru că imortalizează un anumit trecut. Să luăm, de pildă, exemplul colindelor. Acestea țin de „obicei”, sînt o practică rituală nelipsită în societatea țărănească română. Într-un sat premodern, absența colindelor la momentul și locul hărăzite ar fi de neconceput, ele țin de însăși rînduiala lumii sătești : a le uita, a le lăsa să dispară ar însemna să riști ca lumea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Secu, Agapia și Văratecul. (...) Al treilea drum al României vechi era acela al Dunării și al Mării, contopite, cu toate deosebirile și depărtările dintre ele, într’unul singur. Delta a crescut deodată în însemnătate și își are oaspeții pătimași și nelipsiți. Constanța cu stațiunile dimprejur, împreună cu Mangalia, s’a schimbat într’o regiune turistică maritimă de mare capacitate, prin ridicări de cazinouri, prin construcții de hoteluri și vile (...). Urmează apoi drumurile „României Mari”, de la Poiana Brașov la mănăstirile Bucovinei și din
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
va întoarce precum Azorel de la o nuntă canină, cu coada între picioare. Nu avea însă curajul să pună în aplicare planul. Probabil presimțea ceva. A doua zi, în micul cotidian "Informația" din capitală, într-o minusculă rubrică de umor, pe lângă nelipsitul careu cu cuvinte încrucișate, apăruse și o caricatură de care colegii lui, făceau haz. În fața Ceasului care arăta ora cinci și un sfert, văzut din față, conturul unui tânăr îmbrăcat asemănător cu cel descris mai sus, cu jumătatea de mustață
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
parcă nefiresc al acestei secvențe, propun a zăbovi un pic cu cititorul pe seama protagonistului povestirii de față. Anton era un tânăr de douăzeci și șapte de ani, destul de fericit și, pe deasupra, neînsurat. Acesta locuia singur într-un apartament micuț de la nelipsitul mezanin - foarte frumos și elegant, după părerea arhitecților, în general -, închiriat de preabuna lui soră, căci el, deși lucra ca simplu funcționar la minister - o slujbă, de altfel, chiar utilă oamenilor și întrucâtva vrednică de cinste -, cu o leafă bunicică
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tarabă de doi bani, dar n-a ținut figura. A insistat să-mi facă o "vizită oficială" la "Frații Grimm", dar iar l-am tratat cu refuz, explicându-i că este prea mic spațiul pentru a le găzdui și pe nelipsitele sale gărzi de corp. Antu, care a observat faza, zice că-s nebună, pentru că el, dacă ar fi în locul meu, ar pleca, fără șevalet și pânzeturi, după șeic, pentru că, lady, zice colegul meu de plantație, poate nu vezi, dar omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am mai avut ce spune. “O faci pe mortul în păpușoi. Ai?” Am tăcut chitic, fiindcă pezevenghiul avea dreptate... M-am strecurat pe ușa chiliei bătrânului fără a mai scoate vreun cuvânt. Gândurile îmi erau răvășite de cele spuse de nelipsitul mehenghi. Gândul de veghe!... Mă simțeam destul de obosit. Drept urmare, m-am retras spre chilia mea, cu pas șovăitor. Am avut senzația că tălpile îmi sunt fixate în pământ și pașii duceau odată cu ei pietre de moară. Când am intrat în
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cineva a trecut pe acolo. Dar cine? Odată intrat, m-am repezit să fac lumina lămpii mai mare. Totul în jur era ca în totdeauna. Sub ștergar mă aștepta o strachină învârfonată cu plăcinte poale-n brâu încă calde. Alături, nelipsita ulcică cu vin rubiniu, ca și cel din oala “uitată” pe colțul mesei. Resemnat, am pus mâna pe prosopul de baie frumos împăturit la capătul crivatului. Eram gata să mă reped afară, dar de pe podea mi-a atras atenția un
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
praful și pulberea. Băieții, inclusiv tatăl, s-au retras la apartamentele lor, din orașul de pe cursul Iravei. Au urmat timpuri grele. și-au să urmeze și mai grele. Vasile cel Mare, mai gospodăros din fire, de câte ori poposea la grădină, erau nelipsite, de la el, foarfeca de vie și vulpea pentru pomi. și mereu găsea câte ceva de îndreptat, de finisat, de adăugit. Nu lăsa nimic de azi pe mâine. Unii pomi cădeau, el îi înlocuia; cu câte un butuc de vie, dacă trebuia
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]