3,831 matches
-
el. Avea umerii căzuți, arăta fără vlagă, nu mai avea nimic salvator de care să se mai agațe. — Aveați dreptate adineauri, când spuneați că nu aveți nevoie de avocat. Va fi de ajuns să povestiți totul În fața juraților. Bărbatul stătea nemișcat, cu capul În mâini. — Probabil că soția dumneavoastră e Îngrijorată. După părerea mea, adevărul Îi va face mai puțin rău decât ce-și poate imagina. Părea că nu se mai gândise la ea și Își arăta În sfârșit fața congestionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de păr din bărbiță. — Hai, hai, îl liniștește Augustus, după o anumită vârstă doar soldaților și filozofilor le e rușine să-și lase șoricul la vedere. Chicotește de unul singur. Se zborșește pe urmă la frizeri: — Ce-ați rămas aici nemișcați ca două statui? Nefericiții se fac nevăzuți într-o clipită. — Toga sau paliumul, stăpâne? îl întreabă repede Parthenicus. Speră să-i distragă atenția și să-și salveze barbișonul măcar pentru încă o zi. — Toga, mârâie enervat Augustus. Dar, întâi, mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în preajmă. Se agață de ea precum iedera de casă. O bate liniștitor cu palma peste braț. Încearcă să o recon forteze și să-i insufle curaj să reziste. Știe cât îi e de greu să ră mână mult timp nemișcată. Sărmana! Ce încet s-a dezvoltat! Mult mai târziu decât celelalte fete și nici acum nu le-a ajuns din urmă. Se cutremură. Nici în cazul Asiniei, tragerea la sorți cerută de lege nu s-a aplicat. A fost suficientă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
așteaptă la o replică dură din partea Vestalei Mame. Întârzie. Occia se gândește la foc și se întreabă dacă e oare adevărată părerea că nu Pământul este una din părțile cele mai de cinste ale lumii? Că nu el ar sta nemișcat în mijlocul bolții care se învârte, ci focul, stihia cea mai puternică din Univers. Ca să umple tăcerea stânjenitoare, regele spune: — Ați observat și voi că în natură focul este elementul cel mai plin de mișcare... Avem și un falus aici, pufnește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au trecut prin minte în timp ce discuta cu Scribonius Libo? Dacă mai amână, le poate uita. Pieptul i se umflă. Inspirația îl atinge cu aripile ei. Așa va face. Se va întoarce la preocuparea lui principală. Oratoria judiciară. Rămâne o clipă nemișcat. Ce stil să adopte pentru proces? Nu e întotdeauna bine să fii războinic și polemic. După cum pământul trebuie lucrat prin metode variate, tot astfel și atenția oamenilor se lasă atrasă de exerciții diferite. Își râcâie obrazul cu vârful unghiei. În
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
emoțiile, dorințele, temerile și bucuriile oamenilor. Nu să scoată chițăituri isterice de fericire când vede gladiatori murind. Simte cum amorțește și încearcă să se ridice, însă imediat încăperea capătă parcă viața și începe să se rotească vuind în jurul său. Renunță. Nemișcat, fixează un punct din tavan, și totul începe să se potolească. Găsește puterea să surâdă. E un truc vechi învățat demult, pe vremea tinereții, de la colegii de băutură. Zâmbetul i se șterge de pe chip. S-a săturat până peste cap
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
când apele s-au retras, au târât după ele dărâmături de case și leșuri de oameni. Se pare că Augustus, înștiințat, a ridicat neputincios din umeri și n-a fost de acord să se plătească nici o despăgubire. Rămâne câteva clipe nemișcat, atent la străfulgerările migrenei. Parcă au mai scăzut în intensitate. Ce să-i faci? Într-o vreme când comițiile tac, iar Senatul recită o lecție învățată pe de rost, doar la circ și în amfiteatru mai reușește principele să ia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-i de-atuncea s-a pus o neagră pată - Dar noaptea se trezește și ține judecată Și-n negru-mbracă toate al nopții palid domn. Un obrăzar de ceară părea că poartă el, Atât de albă fața-i ș-atît de nemișcată, Dar ochi-i ard în friguri și buza-i sângerată, Pe inima sa poartă de-atunci o neagră pată, Iară pe frunte poarta coroană de oțel. De-atunci în haina morții el și-a-mbrăcat vieața, Ii plac adânce cânturi, ca glasuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
smulse cuvintele samuraiului suflându-le în largul mării ca pe niște foi de hârtie. Nu-mi vine să cred că un ocean nesfârșit de ape ca ăsta se întinde până în Nueva España. Probabil că Matsuki nu-l auzi, căci rămase nemișcat, cu spatele la samurai. Privi marea îndelung și apoi se întoarse către el. Umbrele catargelor îi cădeau pe chip. O să tot traversăm oceanul ăsta mai bine de două luni, zise Matsuki. Vântul îi spulberă cuvintele, așa că samuraiul îl întrebă ce-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înțesată de oameni, iar printre ei samuraiul îi văzu pe Yozō și pe ceilalți însoțitori ai săi întinși cu fața la podea. Se strecură printre trupuri și capete și îi strigă. Yozō, Ichisuke și Daisuke se ridicară cu greu, numai Seihachi rămase nemișcat pe burtă. Noaptea trecută un cufăr greu îi căzuse pe piept și leșinase pentru o vreme în mijlocul potopului, dar ceilalți trei îl trăseseră afară. — L-a îngrijit senior Velasco, spuse Yozō și își plecă privirea, de parcă acest lucru ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o indiancă se spăla cu apă dintr-o găleată. Avea părul împletit și nasul cârn. Când Nishi strigă tare „Japones” se întoarse spre ei. „Japones”, repetă el, însă femeia, care părea o relicvă a unei epoci demult apuse, îi privi nemișcată, fără să răspundă. Prevestind o nouă zi de arșiță, soarele începu curând să bată peste culturile pipernicite de sfeclă și porumb de pe ogoarele din spatele colibelor. Indieni goi până la brâu începură să se arate de prin colibe. Unul dintre aceștia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acum înainte, dar am să fac în așa fel încât caznele voastre să nu fie în zadar! Astfel le vorbi samuraiul cu ochii săi duși în fundul capului, iar cei trei supuși încuviințară cu capele plecate. Se uitau unul la altul nemișcați, ca niște statui. Deodată, din ochii lui Yozō țâșniră lacrimi mari, însă își întoarse fața pentru ca ceilalți să nu-l vadă. În a șaptea zi ajunseră în primul oraș demn de acesat nume pe care-l întâlniseră în drumul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cel ce va răbda până la capăt, acela se va mântui. Fii înțelept ca șarpele!” Acestea au fost cuvintele rostite de Iisus când i-a trimis pe ucenici la propovăduire prin cetățile Iudeii. „Fii înțelept ca șarpele!” Multă vreme Velasco rămase nemișcat cu fața îngropată în palme. I se părea că acele cuvinte cuprindeau întreaga lui ființă și tot ce trebuia să înfăptuiască de acum înainte. „Voi fi urât de toți. De călugării din Ordinului Sfântul Petru. De episcopii de aici. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
această adunare fac parte fețe bisericești de rang înalt care vor judeca dacă ceea ce spun eu este adevărat sau dacă aceia care mă ponegresc au dreptate. Aici Velasco se opri. Apoi murmură ca pentru sine: — Trebuie... să înving. Solii rămaseră nemișcați de parcă ar fi fost împietriți. — Cei care mă ponegresc... spun că în toată Japonia credința creștină a fost oprită și pesemne că or să spună că și scrisorile prin care Stăpânul îi primește cu brațele deschise pe padres sunt plăsmuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să facă. În cele din urmă, samuraiul răspunse cu un glas puternic, neclintit, ca o stâncă: Nu, nu pot. Nu pot să mă fac creștin. După ce Velasco ieși din camera lor, cei trei soli se așezară pe scaune și rămaseră nemișcați vreme îndelungată. Prin fereastra deschisă pătrundea zarva din jurul Porții Toriana. La amiază, chiar și Sevilia se potolea pentru un timp. Lumea se închidea în case și se odihnea în tihnă. — Seniorul Shiraishi, zise Nishi cercetând cu o privire vinovată chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
episcopilor, zise cu putere: — Dar... fără să știe ce fac, iezuiții au săvârșit o greșeală. N-au prevăzut ce urmări grave va avea greșeala lor asupra propovăduirii în Japonia. Zicând acestea, Velasco se întoarse înspre părintele Valente. Dar acesta stătea nemișcat și cu ochii închiși parcă de oboseală, astfel încât era cu neputință să-ți dai seama dacă ascultase sau nu ce se spusese până atunci. — Greșeala pe care a făcut-o Ordinul Sfântul Petru a fost să socotească Japonia la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
unui om atât de urât și sfrijit? Asta nu pot eu să înțeleg nici în ruptul capului... Atunci samuraiul a întrebat acest lucru pentru prima dată cu adevărat dornic să afle răspunsul. Stând pe vine, Nishi aștepta și el răspunsul nemișcat și cu privirea ridicată înspre chipul fostului călugăr. Dinspre lac se auzeau glasurile ciudate ale indiencelor care spălau rufe. — Odinioară... și eu am avut aceeași îndoială, încuviință din cap fostul călugăr. Dar acum pot să cred, pentru că Omul acela a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să-ți duci viața nebăgat de seamă. Așa de reci, așa de nemiloase sunt legăturile dintre oameni. Gândește-te bine... De asta te-am chemat azi aici... pentru că voiam să-ți spun acest lucru. Cu ochii în pământ samuraiul asculta nemișcat glasul mâhnit al seniorului său. Acesta parcă vorbise nu pentru samurai, ci pentru a-și domoli propria furie și tristețe. Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului său îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu înțelegea nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate, țipătul ascuțit al vreunei păsări ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai încred în oameni.” Cu privirile ațintite în cenușa din vatră, samuraiul rumega vorbele lui Nishi. „De acum încolo trebuie să-ți duci viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru, zvâcnea ușor În sus și-n jos. Se pusese la pândă de cum ajunsese la adăpost, dar rana din stomac Îi făcea greață, iar cea din plămâni Îi slăbea puterile și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
iar și iar și iar, până ce se termina totul - Îl răsucea pe taur În jurul lui printr-o media-verónica superbă, și apoi se Îndepărta cu mersul legănat, cu fire din părul taurului agățate-n ornamentele aurite ale tunicii și taurul stând nemișcat, și aplauzele mulțimii. Nu, nu s-ar teme. Ații da, dar el nu. Știa că nu i-ar fi frică. Și chiar dacă i-ar fi fost, știa că oricum poate s-o facă. Avea Încrederea de partea lui. — Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
respirația, și atunci el o cuprinse-n brațe. Îi simți sânii durdulii și fermi, cu sfârcurile Întărite. Liz era Îngrozită, nimeni n-o mai atinsese vreodată, dar Își spuse: „A venit, În sfârșit, la mine. A venit cu adevărat“. Stătea nemișcată, pentru că-i era așa de frică și nu știa ce să mai facă, și atunci Jim o trase, strângând-o puternic de spătarul scaunului, și o sărută. O năpădi o senzație atât de ascuțită, de usturătoare, de dureroasă, Încât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Se avansa În oraș. Lucrurile mergeau bine. Brancardierii trebuiau să sosească curând. Nick Își Întoarse capul cu grijă și-l privi pe Rinaldi: — Senta, Rinaldi. Senta. Tu și cu mine am făcut Într-un fel pace cu ăștia. Rinaldi zăcea nemișcat În soare, respirând greu. Nu suntem patrioți. Nick Își Întoarse atent capul Înapoi zâmbind transpirat. Rinaldi era un public dezamăgitor. O poveste foarte scurtă Într-o seară călduroasă, În Padova, l-au cărat până pe acoperiș, de unde putea să vadă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-i scoase cârligul din gură, și apoi Îi dădu drumul Înapoi În apă. Peștele inert fu dus de curent, până se opri pe fund, lângă un bolovan. Nick Își băgă mâna până la cot În apă ca să-l atingă. Păstrăvul stătea nemișcat Împotriva curentului, odihnindu-se pe fundul apei, lângă bolovan. Când Nick Îl atinse cu degetele, simțindu-l răcoros și moale sub apă, el dispăru, dispăru ca o umbră, traversând fundul râului. „N-are nimic, era doar obosit“, se gândi Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
făcut. Era cât un somon. Îi tremura mâna. Mulină Încet. Agitația Îl copleșise. Avea o vagă amețeală, ca și cum ar fi avut nevoie să se așeze undeva. Firul se rupsese lângă cârlig. Și-l imagină pe păstrăv undeva pe fundul apei, nemișcat pe pietriș, În adânc, departe de lumină, sub bușteni, cu un cârlig Înfipt În falcă. Știa că dinții păstrăvilor pot tăia suprafața cârligului. Cârligul o să se facă una cu falca. Ar fi putut paria că peștele-i furios acum. Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]