9,277 matches
-
fost sugerată de evangheliștii înșiși. Etapele diabolizării Pe lângă celebra „listă a apostolilor”, Marcu ni-l prezintă pe Iuda în două împrejurări, în Ghetsimani și la Cină. Mc. 14, 41-46: și șIsusț vine a treia oară și le zice: Dormiți la nesfârșit și vă odihniți. Ajungă-vă34! A sosit ceasul, iată, Fiul omului e dat (paradidotai) în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă, să mergem! Iată, cel care Mă predă (ho paradidous) s-a apropiat. și îndată, pe când El (Isus) încă vorbea, apare Iuda, unul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de copil senină și frumoasă, scăldată în lacrimi : "Nu-mi amintesc decât ochii. Avea ochi de lumină, o lumină verde-albastră, ei înșiși erau lumina o lumină verde-albastră, așa i-am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa i-am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi și adânci era Mirele meu: "Talita, kumi" 11, "Fetiță, scoală-te"." Încetase să mai plângă. "Uite, vezi îmi arătă mâna cum m-a prins de mână, mi-a lăsat și semn : într-adevăr, la încheietură, strălucea o pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu te temi. Vezi, eu nu mă tem de moarte. De asta sunt ca atunci, când m-a prins de mână. Cel dăruit Lui nu se schimbă niciodată. Nu îmbătrânește. Nu moare. Fiindcă Darul Lui de nuntă acesta e: viața nesfârșită." Mă uitam la minunea de copil de lângă mine. Glasul răsuna cu putere și parcă-i răspunseseră din cer, clopote de nuntă. Nu știam ce să spun. Așa că am întrebat-o într-o doară : "Și cine-i tatăl tău?" A râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai putut respira, fiindcă el era aerul și cerul și soarele ei... Dar nu a plecat să caute binele pentru el, ci să dăruiască Binele din cartea aceea, altora... care nu-l știau... a dus iubirea lui în iubirea cea nesfârșită a Tatălui din Cer..." "Sssst... liniște, vine cineva ! ..." Și într-adevăr, se apropiau doi tineri. De unde erau, și cicoarea, și spinul îi vedeau bine. Nu vorbeau. Pășeau încet în lumina dimineții. Au ajuns unde se bifurca poteca. Au pus jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
omul acela murise cu o coroană de spini pe cap, batjocorit și părăsit... de toți, și chiar și de taică-su', pe care auzisem că-L strigase când murea... Dar eu Îl văzusem pe El, pe Rege și împărăția Lui, nesfârșită în lumină și mirosind peste tot a pâine caldă și... dar ce să vă mai spun, că tot n-o să mă credeți. Parcă acuma unde fusesem?! Acolo, în piață, să-L caut. Pe urmă m-am dus încet-încet pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nimeni n-ar fi dispărut, niciodată... Acum, bătrânul repeta cuvintele Lui. Iar eu, sub acel jug, trăiam pentru prima dată ceva ce nu știusem decât cu numele: libertatea. Fiindcă simțeam iubirea Lui și eu însumi eram iubire în iubirea Lui. Nesfârșită, ca libertatea, puterea și iubirea mării. Înțelesesem de unde venea iubirea pe care bătrânul o dăruia tuturor, de unde calmul, de unde bunătatea și frumusețea lui. Dar mai presus de toate, libertatea. Și iubirea. Jugul acela erau brațele iubirii Lui și iubirea Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
adică a Lui Dumnezeu însuși făcut om. Iar ascultarea Fiului față de Tatăl asta a fost : să fie El însuși jertfă de ispășire, pentru ca omul și tot ce are omul în stăpânire, dat de Dumnezeu, să se poată întoarce la viața nesfârșită, în fericire. Nu-mi venea să cred ce auzisem. La noi, Zeus mai degrabă i-ar fi omorât pe toți zeii și pe oameni odată cu ei decât să se ofere el să fie omorât. Și Zeus nu era chiar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ni se cere ? Nimic nu ni se da gratis, zeii întotdeauna cer ceva de la om și cu cât darul făcut e mai mare, cu atât și datoria noastră e mai mare... El ce cere ?! pentru un asemenea dar, nici măcar de nesfârșite ori morțile și reîncarnările noastre nu sunt de ajuns. Tânărul (surâzând) : Da, mamă, sigur că și el cere ceva: ne cere să credem în ceea ce este el și în ceea ce a făcut. Și mai cere ceva : să-i iubim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
schimbe o vorbă două cu vreun vecin din salon, dar a constatat că toți sunt „surdo-muți”... În urma unor asemenea tentative nereușite de dialog, securistul rămânea timp Îndelungat cu privirea fixă În plafon. Se vedea bine că era bântuit de un nesfârșit șir de Întrebări... Poate că Își dădea și răspunsuri... Atunci, Însă, când se Încrunta, probabil că lua hotărâri privitoare la atitudinea pe care va fi nevoie s-o aibă În viitor față de „burghejii” pe care Îi are În „supraveghere”. „Numai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
social și mai exact la postura ta, te definește... Și, ca să revenim la subiect, cine a venit În locul colonelului Zdup? Prima reacție a fost o privire tresărită, ca În momentul unei explozii... Profesorul asista la trecerea celui din fața sa prin nesfârșite stări de neliniște și panică. „Doctorașul” a privit spre profesor ca spre un pericol de neoprit... Se vedea strâns cu ușa și nu găsea ieșirea din impas. Apoi a răscolit involuntar spațiul din jur cu ochi de câine hăituit... În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cine va avea de-a face. Acest fapt l-a ținut Într-o stare tensională deosebită. Apoi... Apoi acest dialog cu Gruia l-a aruncat pe căi nebănuite... A rămas cu gândurile zburând cu cea mai mare viteză cosmică... În nesfârșitul univers uman. Și cât de complicat și greu de pătruns e acest univers! Și-a amintit o discuție avută cu Gruia În jurul Întrebării: „Care este cea mai mare viteză din univers?” Întrebare la care Gruia a răspuns cu siguranță: „Autorul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
noi. Când se Însera, eram În preajma gării... ― Ei! Ce facem Costică, băiete? - mă Întreabă Drâmbă. ― S-o luăm tiptil spre garniturile cu bușteni și să vedem care este gata de ducă. Norocul ne-a surâs, fiindcă În capul unui șir nesfârșit de vagoane pufăia o locomotivă cu direcția sud!!! Ne-am strecurat până la trenul cu locomotivă. În care cabină de frânar să te urci, ca să nu dai nas În nas cu vreun „celovec”? Și nu toate vagoanele aveau cabină de frânar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
afla. Soldații aceia făceau, pare-se, parte din mica unitate militară sovietică instalată în pădurea Pusnicu, pe malul lacului, într-un cantonament unde, pe timpul războiului, se aflase o baterie antiaeriană germană, care încercase, fără prea mult succes, să țină piept nesfârșitelor valuri de avioane anglo-americane de bombardament, în primăvara și în vara anului 1944. Mai târziu, din apele lacului fusese recuperată o cantitate importantă de armament, abandonată de nemți în timpul retragerii precipitate care urmase fatidicului 23 august. Dată neagră pentru nemți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Un zvon de glasuri se aude de undeva din capătul nesfârșitului coridor. Și încă odată, mai slab, mai stins, mai disperat : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." În sfârșit, se aud pași grăbiți și zgomotul unei uși deschise undeva în apropiere. Un ultim, mai mult ghicit, apel disperat : "Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Firele care legau cele două mici antene de monitor îi înfășoară în mod ciudat gâtul. Un gând macabru trece prin capul Dorei : "Dacă se strangulează ?" Apasă din nou cu insistență butonul soneriei. După un alt timp, ce i se pare nesfârșit, o infirmieră intră cu pas alert, aprinde plafoniera. O mustră pe Dora : "V-am spus să aveți răbdare că aveam și alte urgențe ! Ați uitat că aveți interdicție sa vă dați jos din pat ? Și grila, cine a coborât-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
este prea târziu..." După o noapte de frământări profesorul telefonează la secretariatul spitalului, anulează toate intervențiile și obligațiile programate. Peste numai câteva ore, sună la poarta ferecată a Spitalului unde este internat Justin... După un timp, care i se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o asemenea imagine difuză. Înăbușită de mască, se aude vocea specialistului suedez : Pare a fi o necroză profundă în zona nervului central cranian. Să fie o tumoare ? Cred că orice încercare poate fi fatală. O liniște de moarte domină pentru nesfârșite momente. Toți așteaptă o decizie din partea profesorului, care se găsește ca într-o stare de transă. Capul îi este gol de gânduri. Știe, știe mai bine ca toți, că orice încercare este fatală, că intruziunea în zona cu contur difuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
este atât de puternică încât nu i-a putut rezista. Dar iată că realul începe să-și spună cuvântul. Frigul începe să pătrundă prin vesta singurului călător din compartimentul personalului care înaintează cu viteza melcului și cu opriri ce par nesfârșite. Ce aș putea pune pe mine ? Oare ce haine groase și alte lucruri trebuincioase am îndesat în geanta de voiaj destul de grea, pe care am pregătit-o fără să mă gândesc prea mult unde voi ajunge ?" Locomotiva începe să ofteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Lipițanul, preferatul meu, fusese desigur înhămat la șaretă. S-au întors târziu, nu au mâncat mai nimic și pentru prima dată tata m-a izgonit din preajma lui. Se vedea bine că așteptau pe cineva. Așteptarea asta neliniștită a durat mult, nesfârșit. A treia zi seara s-a auzit în fine galopul Lipițanului. Din șaretă a coborât Atanasie, feciorul de încredere al tatii, care ne-a rămas credincios până azi. Aproape că nu l-am recunoscut. Feciorul falnic pe care îl știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
încât să vadă bine profilul și degetele pianistului. Închide ochii, inima a luat-o iar la galop. Sunetele cristaline care curmă liniștea așteptării sunt ca niște atingeri ușoare făcute de un spiriduș care pășește pe diamantele de gheață ale unei nesfârșite întinderi albe. La un moment dat, spiridușul începe să facă salturi și tumbe care încheagă o melodie de o armonie și încărcare emoțională fără seamăn. Fibre intime din Dora tresar atunci când recunoaște melodia : "Al treilea impromptu al lui Schubert ! De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Cine își mai amintește de orașul de mare cultură care era Cernăuți devenit fantomă în istoria Europei de azi ? Și dacă își mai amintește cineva, la ce slujește ? Se învață oare ceva din greșelile trecutului ori ele se repetă la nesfârșit ? Dar... Iartă-mă, timpul zboară. Când spuneai că vine Atanasie să te treacă acasă ? Azi este miercuri, mai sunt patru zile, patru și jumătate până când ar trebui să vină. Granița României începe deja să fie socotită ca granița Europei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
seamă pentru întreaga lor obște. Bunicul Vai, că aspre mai erau iernile odinioară în întreaga Bucovină! Omăturile acopereau din belșug tot ținutul de la început de decembrie și până către finele lui martie. Totul părea zăvorât la păstrare ca într-o nesfârșită cămară: pământul, arbuștii, luncile, casele mai tupilate se ascundeau sub mantia pufoasă pentru îndelungata hibernare. Vânturile cumplite mânau nouri de zăpadă zile și nopți de-a rândul și le nămețeau în dune nesfârșite prin toate văile, pe toate drumurile, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
părea zăvorât la păstrare ca într-o nesfârșită cămară: pământul, arbuștii, luncile, casele mai tupilate se ascundeau sub mantia pufoasă pentru îndelungata hibernare. Vânturile cumplite mânau nouri de zăpadă zile și nopți de-a rândul și le nămețeau în dune nesfârșite prin toate văile, pe toate drumurile, chiar și pe șoseaua crăiască Cernăuți-Suceava. Gerurile năprasnice crăpau fagii și stejarii în pădure și oul corbului în cuibul din vârful bradului de pe creasta dealului. Cu toate vitregiile naturii, deși cu vizibilă lentoare, viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]