1,712 matches
-
fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-a prefăcut în om negru ca să cunoască gândurile oamenilor negri și să afle dacă erau buni sau răi? Căci acuma își aducea aminte că Auta venise în sărmana lor oază tocmai când se deschisese în cer ochiul acela ciudat. Și Mai-Baka începu din nou să se roage luntrei de foc ce se înălțase la cer din fața lui. Și după ce sfârși rugăciunea, se duse să se privească în oglinda unui iezăr
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
când a pierit steaua în munte, am știut că nu poți fi tu, căci tu ești zeu, chiar dacă zici că nu ești. Iată dovada că ești: mă uit la tine și te văd tot tânăr ca atunci când ai venit în oază, iar noi toți, nu numai eu, am îmbătrînit. Alți oameni au spus că steaua era semnul vostru pentru sfârșitul lumii. Lumea nu s-a sfârșit, dar a pierit țara aceea blestemată, și bine că a pierit. Apoi am văzut ochiul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am vâslit. Era ziuă, dar era întuneric și nu erau stele, nu știam unde e răsăritul. Eu știam că la răsărit de Muntele de Foc este acel țărm de unde ai venit tu, zeul meu bun, prin pustiul cu nisip până în oază. Mă uitam la Muntele de Foc și căutam să cârmesc așa ca să-l avem numai în spate. Am plutit o zi și o noapte, dar nu știu bine, căci n-a răsărit nici soarele nici luna. După aceea am auzit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vrut să fie el căpetenia noastră, dar eram puțini și nu ne trebuia căpetenie. Apoi a vrut ca Ntombi să fie femeia lui... Atunci l-am ucis. Am rămas cinci și am plecat mai departe. Ne-am oprit într-o oază de unde ne-a alungat un neam numeros. Mpangu și Mbembo au murit. Eu, Ntombi și Valukaga ne-am dus mai departe, vrând să ajungem în satul de unde ne-au luat atlanții. Așa mi-ai spus tu atunci, că ați mers
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu se scapă unul pe altul din ochi, de frică să nu-și fiarbă și să-și halească de unii singuri mezinii. Dacă scapi însă dintre periferii către centru, mai ceva ca-n broșurile marxiste, poți întîlni totuși și câteva oaze plăcute. Pe Regală, pe Elisabeta, fluieri și vin și te ling, pe carâmb, localurile cu vinuri, de-ți vine să dai cu căciula în câini, ies la agățat băcăniile cu trufandale de-ți lasă gura apă, se bat pe burtă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de peretele înnegrit. Lumina unei lumânări. O femeie într-o cămașă de noapte lungă, din dantelă, cu părul căzându-i în cascadă peste umeri și cu chipul strălucitor. Omul intră, clătinându-se. Ușa se închide. Nu există sălbăticie fără o oază. Bărbatul zace în poala unei femei care are o lampă și doarme, timp în care ea îi cântă. în spatele femeii stă o fată goală și nemișcată. La picioarele lor șade femeia în cămașa de noapte lungă, de dantelă, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cum aruncase perdeaua, tare bine ar mai fi fost. Dar stăruia sa-i fie mereu aproape, prietenă fidelă, să o urmeze pretutindeni, să nu o slăbească nici o secundă cu prezența ei. Rarele momente în care reușea să evadeze erau adevărate oaze de lumină, de bucurie și răsfăț. Și cât de scurte erau aceste momente... Îi venea să dea cu tristețea de pereți, să se sfărâme în mii de bucăți pe care să nu le mai poată aduna pentru a o întregi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul unui tren de noapte și țăcănitul sacadat al roților metalice. O pasăre singuratică țâșni din apropiere, zburând spre Înalt. Mai rămăsese de străbătut o alee și oaza Întinsă de verdeață de la marginea orașului pentru a ajunge acolo, la Grădina Mănăstirii. La aerul Înnobilat de parfumul trandafirilor, pe care și-i dorea atât de mult. Iarba era buburuzată de lumina palidă a serii, iar el găsi luna albă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ale unor degete nerăbdătoare. Trimișii Se dedică aripilor nevăzute ale Mirelei, Doi Îngeri se Îndreaptă să-l caute pe vrăjmaș drept spre colibă și acolo Îl găsesc. J. Milton- Paradisul pierdut Locuiesc la parterul unui bloc vechi, cu patru etaje. Oaza de vegetație sănătoasă, care-mi scaldă vecinătatea, Îmi oferă un sentiment deplin de liniște. Cei din bloc sunt oameni respectuoși (mă Întâmpină de fiecare dată cu un "să trăiți" sau "vă salut" ori "hai noroc, vecine"). Unii dintre ei, Însă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
medicinale. Mergeam cu Milu, prietenul meu deosebit, prietenul meu grozav (fire nebunatică, temerară, ce mă iubea până la sacrificiu). Apreciam la el simțul de orientare (găsea de fiecare dată locuri nebănuite, În care descopeream pâlcuri cu cele mai râvnite plante, adevărate „oaze de sănătate” cum le botezasem noi și deveneam absolut fericiți) și spiritul său practic (când făcea caca, se ștergea la fund cu frunze de brusture: vaaai, nici nu știi ce răcoros e! Îl auzeam exclamând fericit). Umbla Îmbrăcat toată vara
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un palat din stînce sure, A lui stîlpi-s munți de piatră, a lui streșin-o pădure, A cărei copaci se mișcă între nouri adânciți. {EminescuOpIV 124} {EminescuOpIV 125} Iar o vale nesfârșită ca pustiile Saharei, Cu de flori straturi înnalte ca oaze zâmbitoare, Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări de stânci înnalte sunt crăpate și cărunte, Iar în halele lui negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ulmi, de mesteceni și de tufe sălbatice, împletite ca niște cuiburi. Cumpărase totul încet. Cât prindeai cu privirea era un regat doar al lui și al ciorilor, toamna, ori al graurilor, când înverzea. Omar recunoscu: rareori mai văzuse o asemenea oază de singurătate și de blândețe, darămite să locuiască în ea! Respiră îndelung, să își umple plămânii. Aerul era plin de ace și promoroacă. Heleșteul dormea ca un ochi sub o pleoapă și fuioare de abur îl bântuiau. Acolo, în fața câmpiei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
schelete de pești mai mari ca o barcă. Peretele muntelui Lalezar creștea din mormintele unei mări. Zarathustra Înțeleptul le secase din ape și lăsase doar creste cu cărări pentru oi. Pentru el, un copil încă nedus la școală, Kerman era oaza fructelor de ajil și-a covoarelor îndesite din majlis-ul bunicilor: „Lână de Kerman“, zicea capul respectatului șir de popi, care începea cu un athravan și se prelungea pân’ la tată-său, care ajunsese mobed. „Lână de Kerman“, zicea maică-sa
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se simțeau istoviți de spaimele de la Teheran, de exasperarea că nu trăiau împreună, de dorința de a sta spate în spate când adormeau. Henam, un prieten din Yazd, pe care îl regăsise în Kish, era administrator la hotelul Shayan, fosta oază de lux a americanilor de pe vremea lui Pahlavi, și le dădea cheia biroului său, lângă care avea și un dormitor. Altădată ar fi crezut că sunt prinți în patul de nuc, încărcat cu ghirlande de trandafiri care creșteau din tăblia
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
urmărit-o pe Ana, intrigat de disparițiile ei bruște. Am ajuns pe platoul unde am mai fost, apoi ne-am apropiat de deșert și de mare, iar acolo, într-o vale îngustă și ferită, s-a oprit. Era o mică oază în mijlocul căreia se afla un mormânt. Un mormânt acoperit de ierburi și flori ce răspândeau un miros pătrunzător. Lumină multă și o singurătate pe care n-o tulburau decât păsările când se speriau de atâta liniște... Niște eucalipți bătrâni, toropiți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
se speriau de atâta liniște... Niște eucalipți bătrâni, toropiți de soare, își azvârleau umbra pe o parte a mormântului. Într-o stâncă înecată de ierburi era cioplit un chip tânăr, mândru, cu părul fremătând... L-am recunoscut. Așadar, în această oază se găsea mormântul lui Alexandru... Florile galbene, sălbăticite, erau năpădite de viespi. În apropiere, se afla o colibă de paie, înnegrită parcă de ploi... Atunci i-am văzut pentru prima oară ochii. Niște ochi prea mari pentru figura ei și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
uitau la mine fără să mai zică nimic, așteptând să mor. ― Ai coșmaruri din ce în ce mai stranii. Faci singur treaba Inchiziției, Galilei. ― Nimeni nu mă acceptă altfel decât amenințat de un rug. ― Cu excepția Anei, desigur. XLII ― Am urmat-o din nou în oaza de lângă mare. Și am ascultat-o, iar, recitând din Iliada. La un moment dat, m-a observat și s-a apropiat de mine. Mă așteptam să fie mânioasă, să-mi reproșeze că o spionam. În loc de asta, m-a întrebat cu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de ce își dau mâna oamenii? m-a întrebat ea Gestul avea la început un tâlc anume. Oamenii își dădeau mâna ca să arate că nu aveau nici o armă ascunsă". Cum eu tăceam mai departe, a adăugat: "Trebuie să te duci în oaza unde e mormântul lui Alexandru. În spatele colibei de paie, e o stâncă rotundă. Află ce-ți zice acolo oracolul." I-am propus să meargă cu mine. M-a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
rafinament debordant, În care Ruskin Își primește musafirii când exuberant, la limita nebuniei, când mohorât, melancolic, auster, copleșit de amintirea unei copilării sufocate de studiu și cultură, a unei iubiri adolescentine răvășitoare (dar neîmpărtășite) și a unui mariaj ratat. Singurele oaze de liniște - somptuozitatea biroului, biblioteca, sala de conferințe, muzeul. 40 de ani de citit și de scris, o viață cvasimonahală, o operă de teoretician al artei adunată În peste 30 de volume. Un imens succes de public și venerația lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
acestui sfat. S-au văzut adesea în caravane certuri, accese de nebunie sau chiar crime prilejuite de prezența unei preafrumoase sclave, iar unchiul voia cu orice preț să evite orice ispită, orice atitudine provocatoare. Etapa următoare ne-a dus spre oazele din Tuat și Ghurara, puncte de plecare ale caravanelor sahariene. Acolo, într-adevăr, neguțătorii și ceilalți călători se așteaptă unii pe alții spre a porni împreună la drum. În acele oaze se stabiliseră mulți comercianți evrei, însă fuseseră victime ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
orice atitudine provocatoare. Etapa următoare ne-a dus spre oazele din Tuat și Ghurara, puncte de plecare ale caravanelor sahariene. Acolo, într-adevăr, neguțătorii și ceilalți călători se așteaptă unii pe alții spre a porni împreună la drum. În acele oaze se stabiliseră mulți comercianți evrei, însă fuseseră victime ale unei ciudate prigoane. Chiar în anul căderii Granadei, care fusese și cel al expulzării evreilor din Spania, un predicator din Tlemcen venise la Fès, instigându-i pe musulmani să-i extermine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
predicator din Tlemcen venise la Fès, instigându-i pe musulmani să-i extermine pe evreii din oraș. De îndată ce a fost informat în legătură cu acest lucru, suveranul a poruncit să fie expulzat agitatorul, care s-a dus să-și afle refugiul în oazele din Tuat și Ghurara, izbutind să ațâțe acolo populația împotriva evreilor; aceștia au fost aproape toți măcelăriți, iar avutul lor a fost prădat. În ținutul acela erau multe terenuri cultivate, dar ele sunt aride, căci nu pot fi irigate decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bălegarul animalelor, iar pe oameni îi fac să priceapă că ar însemna să-și ofenseze gazdele dacă și-ar face nevoile altundeva decât acolo. Astfel că drumeții sunt siliți să-și astupe nasurile când trec pe lângă un ogor cultivat. Aceste oaze sunt ultimul popas unde se poate face o bună aprovizionare înainte de traversarea Saharei. Puțurile cu apă sunt tot mai rare și e nevoie de mai bine de două săptămâni pentru a se ajunge la primul punct locuit. Mai trebuie spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de furtunile de nisip, cu gura umflată de o apă sălcie și caldă, cu trupul încins, murdar, strâmbat de deșelare, vede ivindu-se în sfârșt zidurile orașului Tombuctu. Firește, la capătul unei călătorii prin deșert, toate orașele sunt frumoase, toate oazele seamănă cu grădina Raiului. Dar nicăieri viața nu mi s-a părut atât de surâzătoare ca la Tombuctu. Am sosit acolo la asfințitul soarelui, întâmpinați de un detașament de soldați trimiși de seniorul orașului. Cum era prea târziu pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]