13,698 matches
-
și silențioasă de dezumflare, de descurajare a asupritorului pentru a-l lua apoi prin învăluire. Extinsă la mase, ea poate copleși chiar și un imperiu. După ce s-a instituționalizat și a înșfăcat puterea, ce treabă a mai avut creștinismul cu obrazul celălalt, cu ruga pentru binele dușmanului? Ca bun creștin, în fața Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ți se lua capul. A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
copleși chiar și un imperiu. După ce s-a instituționalizat și a înșfăcat puterea, ce treabă a mai avut creștinismul cu obrazul celălalt, cu ruga pentru binele dușmanului? Ca bun creștin, în fața Bisericii care te decreta vinovat, nu mai aveai ce obraz să întorci, căci ți se lua capul. A lua asupra ta păcatele tuturor presupune mai degrabă dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de vină. Morala nu e o creanță transferabilă. Nu întâmplător, țapul ispășitor din Levitic 16
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ispășitor pentru om a devenit pur și simplu alt om, ales absolut la întâmplare. Fiecare mort în atentate este un Iisus fără voie. „Ochi pentru ochi” ar duce la o lume întreagă de orbi, spunea Gandhi. Așa este, dar și obrazul celălalt, și transferul păcatelor duc la o lume la fel de crudă și nedreaptă până la absurd. Încerc să schițez umbra unei soluții: nu e neapărat necesar răspunsul cu aceeași monedă, dar fiecare trebuie să plătească pentru vina sa, nu pentru ale altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
pentru România 154 Putna - porți și bariere 159 Nu vă privește! 163 Sentimentul românesc al ființei în gip 167 Regimul Crapului Gonflabil 171 La Iunion 177 Nichita Stănescu - o rudă a lui Adrian Păunescu 185 Lolitele înțepate 193 Ochiul și obrazul 197 Olimpiada luminii reci 205 Băieții lui Iliescu 210 Charlot nu plânge niciodată 213 Libertatea urii 217 Fiul Ploii 220
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
nici sirene, nici comori risipite pe nisip, fundul e mâlos și vrea să-mi înghită picioarele, apa e ca noroiul sau ca pământul galben și e peste tot, în stânga, în dreapta, deasupra, o apă care mă strânge, mă ține, îmi apasă obrajii umflați, îmi înmoaie brațele, îmi împinge în jos capul care se zbate să ajungă sus. Și mă sufoc și cred că țip, dar nu țip, pentru că am gura închisă sau am avut-o închisă mai demult, când încă dădeam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
contopește) cu acum, că timpul e ca apa unui râu, curge într-un singur sens, dar poate fi străbătut înainte și înapoi. Poate nu degeaba Mateiul mic a spart oglinzile familiei cu o bilă mică și neagră de popice. Cu obrajii lui rontunjori, a intuit probabil că sticlele argintate, în ciuda semeției și licăririlor venețiene, ignoră trecutul și nu descifrează viitorul. E de bănuit că s-a întristat. S-a temut că oglinzile îl vor lega de prezent, de prezentul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
anunță mereu o mare confruntare (Rahaaaaan!) și, cu o ură monstruoasă, insuportabilă la privit pentru orice ființă vie înzestrată cu rațiune, să se repeadă în raftul înțesat cu făpturi nevinovate și gingașe (fete și fetițe cu fuste și rochițe, cu obraji bucălați și ochi galeși, cu gene lungi, tremurătoare, pe care vederea înfricoșătoare a pilei de unghii ațintite asupra lor nu le va împiedica să clipească inocent, poate pentru ultima oară, toate aceste făpturi, Arădeanca, Oana, Luana și Sânziana, condamnate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
forța brațelor și sudoarea frunții pentru propășirea, bunăstarea și mândria colectivului. Orice gest (bunăoară acela de a păși peste granița de cauciuc) era considerat ca o agresiune de tip imperialist, o încălcare a tratatelor de pace, o mănușă aruncată în obrazul războinicilor, cărora nu le mai rămânea nimic de făcut decât să pună mâna pe arme și să oprească hoarda invadatoare. Eu, unul, eram războinic. Ca războinic, una dintre atribuțiile importante care-mi reveneau era să identific spionii și comportamentele suspecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care un Mircea se înfiripa, iar alt Mircea se topea, când mama era prinsă ca într-o menghină între ei doi, fiu și tată, primul cerșindu-i laptele din sâni (cu insistența abia sositului pe lume), al doilea umplându-i obrajii de lacrimi (cu abandonul și lehamitea bolnavului incurabil), dualitatea prenumelui aceluia a făcut ca patima alpină a unuia să se prelingă în celălalt, ca dragostea lor comună să supraviețuiască. O realitate mai veche, un fel de adevăr istoric blajin, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din rucsacul lui, când ne opream să mâncăm. S-a întâmplat odată, vara, să scriu un minuscul roman, în patru părți, pe care l-am botezat Patimile culinare ale bunicului meu. Suna așa: 1. Tanti Frosa, trufe și șerbet Cu obraji pufoși, cu gropiță în bărbie, cu pieptul pudrat până la decolteul rochiei și cu o aluniță tot pe-acolo, deasupra broșei (așa cum o știu dintr-un tablou mic, un portret în ulei cu ramă aurie și ovală), tanti Frosa mergea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la drum, am observat pentru prima oară cît de blănoasă e În zona posterioară. Nu doar dinții Îi crescuseră considerabil. Preocupat cum eram de explorările mele, scăpasem cu totul din vedere această dezvoltare inedită, Însă acum, cînd i-am văzut obrajii hirsuți bălăbănindu-se În fața mea, am avut un șoc cumplit și m-a cuprins pe loc o furie violentă. Conduși de mama, ne-am strecurat pe sub ușa de la pivniță și am ieșit În lume. Mă crezusem mai pregătit decît oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
așezat În scaunul lui obișnuit. S-a așezat pe pernuța roșie și familiară, și-a pus ambele palme pe birou și a Început să plîngă. Nu scotea nici un sunet, lacrimile Îi șiroiau În tăcere, amestecîndu-i-se cu picăturile de ploaie de pe obraji și bărbie și căzîndu-i pe cămașă. Am strigat spre el pe mutește „Curaj, domnule Shine. E și mîine o zi. Nu face nici o prostie.” Mă simțeam atît de rău că nu-mi veneau În minte decît clișee. Mi-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cu ziarul și cafeaua În față, iar eu În Balon, atent la orice semn de tristețe de pe chipul lui. L-am urmărit cum coboară Încet cana de cafea, atît de lent Încît abia dacă și-a unduit ochiul drept și obrazul, ca pe niște frunze de nufăr, În apa maronie. M-am Întrebat, oare această mișcare stranie În ralenti o fi un alt simptom al suferinței ? Dată fiind aversiunea mea față de oglinzi, nu Înțelegeam prea bine cum e cu regulile refracției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ochii lui. Ce spuneau ei ? Am judecat retrospectiv, cu ochii minții, și mi s-a părut că am văzut În ei dragoste. Firește că blîndul și inteligentul Norman fusese capabil să treacă ușor cu vederea faptul că nu aveam bărbie, obrajii păroși și, firește, fusese În stare să vadă dincolo de licărul din ochii mei și să intre direct În sufletul unui confrate, artist și om de afaceri ca și el. Restul zilei mi l-am petrecut chircit În adîncul ascunzătorii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era un chițăit strident, de șobolan. Însă lui Îi plăcea, chiar și așa. Prima dată cînd am cîntat pentru el, la pian și cu vocea, a rîs pînă i-au dat lacrimile și au Început să i se prelingă pe obraji. Parcă aș fi preferat altă reacție, și nu să rîdă, dar nu mă deranja prea tare nici asta. Jerry a fost primul scriitor adevărat pe care l-am cunoscut și, trebuie să recunosc că, la Început, În ciuda bunătății lui, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
duminică, zi În care a și plouat. Am coborît cu Liftul și m-am așezat pe perna roșie de pe scaun și am privit prin vitrina prăvăliei la ploaia ce se scurgea În șiroaie cenușii pe geamul murdar. Mi-am lăsat obrazul pe o lăbuță și m-am gîndit la poetul francez Paul Verlaine, care a scris o celebră poezie despre cum scaldă ploaia orașul. Atunci cînd plouă, spune poezia, inima plînge. Înțelegeam perfect la ce se referă, chiar dacă el vorbea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
izbutise, dintr-o singură lovitură, să distrugă frumusețea, bunătatea și pacea sufletească. Avea momente cînd se simțea răspunzător de toate crimele omenirii; apoi, la vederea vreunui lucru neînsemnat - ca de pildă o poșetă, o fotografie dintr-un ziar sau un obraz Întrezărit Într-un ascensor cînd cobora scara - tot orgoliul i se spulbera dintr-odată. Atunci Își dădea seama cît de absurdă fusese fapta sa și simțea nevoia să se ascundă undeva, ca să plîngă, ca să uite că fusese vreodată fericit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lungul coridoarelor ei Întunecoase. Albul imaculat al șorțului și manșetelor slujnicei care le deschise avea ceva neverosimil. Deși slujnica părea să aibă aceeași vîrstă ca și casa, ținuta ei, spre deosebire de Înfățișarea clădirii, indica o dorință de a salva aparențele, În ciuda obrajilor pudrați cu talc, zbîrciți și uscați ca ai unei călugărițe. Doamna Bellairs e acasă? o Întrebă Hilfe. Bătrîna slujnică Îi măsura cu o privire iscoditoare, caracteristică acelora care trăiesc Într-o mînăstire. — SÎnteți așteptați? Întrebă ea. — A, nu, am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pregăti să precizeze Hilfe. Prezentările continuară, cu o politețe afectată. Rowe se Întreba ce căuta domnul Cost aici, lîngă doctorul Forester, cu fața lui distinsă și buzele-i subțiri; lîngă domnișoara Pantil - o femeie Între două vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă domnul Newey - „domnul Frederick Newey“, subliniase doamna Bellairs, apăsînd pe primul nume - un individ cu părul cărunt, Încălțat cu sandale, fără ciorapi; lîngă domnul Maude, un tinerel miop, care se ținea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și Întunecos din spatele lui - un spațiu În care se putea Întîmpla orice. Încercă să-și elibereze mîinile, dar vecinii i le țineau strîns. În salon domnea o tăcere deplină. Rowe simți cum un strop de sudoare i se prelinge pe obraz de pe pleoapa ochiului drept, gîdilîndu-l, dar nu-l putu șterge. Undeva, Într-o altă Încăpere, un gramofon Începu să cînte. Era o melodie suavă și onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Auzind un trosnet - pîrÎia oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete - capabile să bată toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un dușman printre noi, urmă glasul. Cineva care nu crede și care vrea răul... Rowe simți degetele lui Cost Încleștate pe ale lui și se Întrebă dacă Hilfe continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Lumea a fost plămădită din nou după tiparul romanelor lui William Le Queux!“ Ochii maică-sii, zugrăviți parcă pe perete, Îl priveau Îngroziți; neputîndu-le Îndura căutarea, Își lipi buzele de peretele metalic al cușetei și-l sărută, ca pe-un obraz rece. „Draga mea dragă, draga mea dragă! Ce bine c-ai murit. Dar oare Îți dai seama ce fericită ești?“ Îl Îngrozea gîndul că un copil se poate schimba Într-atît și se Întreba cum s-ar simți un mort dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pusese capăt prieteniei lor. — E reconfortant pentru Henry să-și vadă vechii prieteni strînși În jurul lui, rosti doamna Wilcox. Rowe, care tocmai voia să-l Întrebe pe Henry ce-i face nevasta, pricepu atunci: moartea ei explica aceste pahare, acest obraz nebărbierit, această așteptare și - ceea ce-l mirase cel mai mult - această expresie tinerească a feței lui Henry. Se spune că suferința Îi Îmbătrînește pe oameni, dar deseori le readuce tinerețea - eliberîndu-i de răspunderi și redîndu-le Înfățișarea pierdută a adolescenței. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Întrebă Digby. L-ar absolvi, deci, și pe cel care-ar ucide sau ar fi ucis din dragoste. De ce să nu-ți absolvi dușmanul? Totul e să nu te Închistezi În superioritatea ta, refuzînd să ucizi și Întorcînd mereu celălalt obraz. „Dacă un om te insultă“... Da, trebuie să știi să faci deosebirea, să nu ucizi pentru un interes egoist, ci de dragul acelora pe care-i iubești și alături de cei pe care-i iubești. Așa, da, merită să-ți primejduiești sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la volan un bărbat. — E timpul să mă urnesc, zise Rowe. Inima Îi bătea cu putere. Era emoționat ca un băiețaș În pragul unei aventuri neașteptate. Se uită bănuitor la Davis, care parcă Încremenise acolo, deși un tremur nervos al obrazului Îi trăda agitația lăuntrică. — Numeri pînă la o sută și vii după mine, Îi răspunse Rowe. Înțelegi? PÎnă la o sută! — Ce-i comedia asta? exclamă Davis, furios. SÎnt om cinstit! — Astea au fost dispozițiile domnului Prentice. — Cine-i el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]