2,067 matches
-
1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc încununarea în tăioasele reacții critice ale lui Petru Maior, putem vorbi despre nașterea unei adevărate "tradiții a unei literaturi polemice" (p. 27), centrată pe reluarea "la nesfârșit, obsesiv, [a unui] set restrâns de probleme istorice și lingvistice relativ obscure și controversate, legate de originea, limba și continuitatea românilor" (Mitu, 1997, p. 27). Concluzia istoricului clujean, la care subscriem fără rezerve, este că conștiința națională la românii ardeleni își
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o obsesie față de Holocaust care trebuie depășită. Încă din 1981 cancelarul Helmut Schmidt a afirmat că "suveranitatea Germaniei nu mai trebuie să fie prizoniera Auschwitz-ului" (Olick, 1998, p. 550). Același Nolte a punctat forța sufocativă asupra prezentului pe care fixarea obsesivă a conștiinței contemporane pe păcatele trecutului nazist o poate avea: "[Holocaustul] pare să devină din ce în ce mai viu și puternic, însă nu ca model ci ca spectru, ca un trecut care se instalează pe sine ca prezent, sau ca o sabie a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fir (ana)logic, noțiunile de "naționalizare primară" (prin școală) și "naționalizarea secundară" (prin armată) sunt inspirate din conceptele centrale ale tradiției sociologice de "socializare primară" și "socializare secundară" (vezi Berger și Luckmann, 2008, pp. 177-198). 19 Limbajul organicist, cu referințe obsesive la patologii naționale, boli politice, cangrene spirituale etc. care lezează corpul românesc, formează registrul metaforic preferat al epocii. Încărcătura metaforică organicistă rivalizează în paleta discursivă a retoricii dreptei românești cu registrul expresiv belicos, de asemenea intens utilizat de retorii vremii
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dezbateri voi spune aici doar atât: că speranțele noastre s-au spulberat, copleșite de o dezamăgire totală. Intelectualii din Ramallah și Gaza au dovedit că erau incapabili să se desprindă, fie și numai temporar, de preocupările cotidiene aservite exclusiv condamnărilor obsesive ale calamităților ocupației, reale sau imaginare. În loc de a se asocia eforturilor comune în vederea elaborării unei formule a stabilizării viitoare, care să răspundă năzuințelor proclamate de programul întâlnirii, aceștia s-au angajat într-o campanie menită să atragă colegii israelieni să
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
evrei, 800.000 de nemți și în jur de 1.500.000 de maghiari, ce reprezentau acești oameni proporțional cu populația respectivă?" La anumiți autori, relevarea prezenței evreiești în rândurile conducerii de partid și de stat este de-a dreptul obsesivă. Astfel, Paul Sfetcu, care timp de 13 ani a fost șeful de cabinet al lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, atât în interviurile acordate Laviniei Betea 11, cât și în cartea de memorii publicată postum în 200012, pretinde, nu fără insinuări muiate
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
personalități politice, fost și viitor ministru, în cazul în care coaliția liberală ar fi câștigat alegerile generale din luna noiembrie 2004, "pocăirea" lui Vadim ar fi fost isprava președintelui Ion Iliescu, care l-ar fi sfătuit să schimbe macazul răbufnirilor obsesiv antisemite în vederea calificării sale, în felul acesta, drept partener valabil în coaliția de guvernământ de după alegeri, în asociere cu Partidul Social Democrat. Oare să fie acesta adevărul adevărat? Din aceeași sursă am aflat amănunte îngrijorătoare cu privire la penetrația islamistă la Cluj
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
fără somn mă întorceau la audiența acordată acestui bătrîn venerabil, de nimeni respectat, de toți tratat în batjocură. Pe măsură ce anii se adaugă la vîrsta mea, doctorul era tot mai prezent în amintirile mele și acea audiență îmi revine în minte obsesiv și acum. În Senegal, la Dakar, am trăit o experiență emoțională, de un alt gen, amară rău, cînd am vizitat "Gorée insula rușinii" (p. 384). Acolo am vizitat Casa Sclavilor. Era o casă similară caselor boierești de pe la noi, în Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dori ca data viitoare și ea să stea pe tușă. Iar alta să-și lămurească prietenul: Da, cu... Nu, nu pot să mai continui. Mămăliguța lui moș' Vasile Unele imagini ale vieții nu le poți uita și uneori te urmăresc obsesiv, te chinuiesc, te hăituiesc cu înverșunare și te fac să suferi. Poți uita totul, dar acele clipe care ți-au marcat sufletul cu fierul roșu rămîn și mor doar o dată cu tine. Aveam cinci ani cînd o cumplită foamete ucidea Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vorbim tensionat. Un mort și cîțiva grav răniți. Polițistul ne părăsește și noi nu vrem să mai rămînem in mijlocul aceste cumplite nenorociri. Peisajul devine sterp, fad și sufletele noastre sînt golite de conținut. Avea 27 de ani, ne revine obsesiv în minte. Restul drumului pînă la Mănăstirea Neamț l-am parcurs tăcuți. Împovărați de nenorocirea la care am fost martori, nu mai aveam energie suficientă să mai vorbim de ale noastre valuri. Ajunși acolo, între zidurile mănăstirii, tăcerea avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vină și la mine în cameră, poate și datorită unei stări ușoare de disconfort. Mă uit la ceas și văd că de două ore este deja sîmbătă. În noapte, la un restaurant, un cîntec al formației Ozon este repetat aproape obsesiv. Un cîine al vecinului. fără somn, latră absolut inutil. Latră fără pauze și nu lasă impresia că n-are motiv. În depărtare se aud cîntînd cocoșii. Cucurigul lor mă transportă în vremuri demult apuse, în satul meu unde am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un imens teanc de rame sărăcăcioase. Pe un perete, într-o ramă mai de doamne-ajută, era o femeie. Pe măsură ce o privesc, constat că devine tot mai interesantă. Pictura este alcătuită din litere și cele zece cifre, puse alandala și repetate obsesiv. Unele litere sau cifre erau mici de tot, altele mai mari, după cum aveau rolul de a contura o parte din splendida femeie. Cifra doi era cea mai mare din tot tabloul și schița un năsuc fin, puțin cam obraznic. Sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
gata și nu prea, încă se mai lucra la ea, încă se mai cizela, se mai șlefuia. Dumneavoastră poate o admirați, pentru că nu ați văzut ce am văzut eu atunci... îngînă señor Diaz. Este trist, aproape că plînge. Se șterge obsesiv cu o batistă pe la ochi. Dar, omule, este ceva ce eu nu am mai văzut în viața mea! Te zdruncină, te fascinează, te bulversează, te, ce mai, aproape că ți-i frică pentru acești nefericiți... El, da, Adam, dar uitați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
religie și obiceiuri. Cuba este departe de noi, europenii, în multe privințe. La începutul istoriei, călătoriile erau lungi, chinuitoare și riscante. Dar oamenii își făceau viața lor, odată ajunși acolo. Familia, prietenii, țara, erau îndepărtate himere care le bîntuiau gîndurile obsesiv, dar, deși chinuitoare, erau totuși suportabile, adică omul nu murea din asta. A mirare este adaptabilitatea omului la condițiile de climă. În Cuba este cald și nu prea, dar umiditatea pune capac. Europeanul însă bea apă, nădușește, și trăiește bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stadion înfierbântat, furia. La Realitatea, se face o ipocrită campanie pentru „respect“ pe fundalul unor emi siuni la care sunt invitați tot soiul de ipochi meni fără onoare și fără minime reguli de conduită. Socie tatea e polarizată isteric: pro-băsescieni obsesivi și anti-băsescieni grobieni. Forumurile sunt pline de dejecții. Ne îndreptăm spre un soi de stupoare electorală: nu mai vrem să votăm pe nimeni, pentru că îi disprețuim pe toți. Înrăirea generală este și efectul unor conjuncturi exterioare. Scăderea nivelului de trai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sfântă mânie“: zici „destul“ și faci curățenie. Viciile trebuie luate în serios, dar nu trebuie monumentalizate. În definitiv, cum spunea un călugăr, puzderia ispitelor seamănă cu un bâzâit de muște. E normal să te simți agasat, dar îndârjirea maniacală, preocuparea obsesivă pentru lichidarea paraziților nu face decât să le consolideze rezistența. Viciile nu trebuie înființate prin sermonizare catastrofică. Mult mai eficace e să le iei peste picior, să înțelegi cât poți fi de caraghios sub impactul lor. IV. Viciile nu atacă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mai mult asupra moldovenilor învecinați și a altor străini și ca o consecință s-ar putea spera ca tinerimea moldovenească va veni la învățătură în Bucovina"137. Acest ultim deziderat oglindește o temă specifică a politicii orientale habsburgice, ce revine obsesiv în toată perioada, anume aceea de folosire a învățământului în exercitarea unei influențe sporite asupra populației nu numai din Bucovina, ci și din Moldova, cu scopul de a o determina să graviteze spre Austria și ca o contrapondere fată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
zbuciumul generat de inaccesibilitatea unui caiet, a unei cărți, de lipsa liniștii de care școlarul are atâta nevoie. Și altele, dar care pot fi rezumate - și chiar atenuate compensator, În schimbul cultucului de pâine - În puțin suflet, adică ce spun poate obsesiv, despre rolul nostru de a transforma - evolutiv - substanța În informație. Toate Însă posibile doar ca venind din partea unui prieten, chiar a unuia fără grai. Copilul sărac știe s’o facă, știind ce-i lipsa. Mă Îndoiesc de acela bogat, căci
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pătrunzând cu insistență în crudul realității, transformând-o: Răsai din umbra vremilor încoace,/ Ca să te văd venind ca-n vis, așa vii!110 E aproape de necrezut cum acest mare poet nu a fost comparat în mod esențial cu Don Quijote, alergând obsesiv după himera vieții lui. Să fie oare altceva poetul, cavaler rătăcitor, cu mintea pierdută după iubita moartă în tinerețe, dar devenită prezență subiacentă în conștiința sa poetică? Iubita are valențele îngerului, iar imaginea ei este una dătătoare de lumină, înviorătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tipografii, unei bănci populare, unei salbe de publicații locale între care "Vocea Sucevei" (1879", "Gazeta Sucevei" (1883), "Voința Sucevei" (1891), "Ecoul Sucevei" (1894) și, în 1914, Muzeului județului Suceava. Numele Sucevei era astfel dat unor instituții și ziare și repetat obsesiv, pentru ca românii să nu uite de cea mai glorioasă dintre capitalele Moldovei, până când aceasta nu se va întoarce la țara de la care a fost furată, ocupată, anexată. Conștienți de bogăția, densitatea ce-o avea în această zonă spiritualitatea românească, autorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în carne... o suferință... Plângeau și cei de la ferestre... plângeau și cei din stradă... Aproape, treizeci de ani au trecut de atunci... Locul victimelor exantematicului, l-au luat cei ai celui de-al doilea război,.. Privind-o, gândul te cuprinde obsesiv din toate părțile... Câtă suferință a încăput între zidurile ei... ți se părea că toate încăperile răsunau de țipetele și gemetele atâtor ființe, atât de ciopârțite, fără brațe si fără picioare, cu plămânii și măruntaiele străpunse, cu șira spinării paralizată
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Și, doar, am vorbit de două ori cu... și cu..!, murmură el cu vocea lui stinsă și mai stinsă de tristețe. Fiecare ne reproșam în sinea noastră, că nam făcut destul.. pentru a ne aduna... Și, în minte îmi reveni, obsesiv, răsuflarea grea, din telefon a lui Vasile... „Măi, tari’aș vini... tari’aș vini, măi...”. „Săracu Vasile... săracu !”, mi-am zis cu sufletul plin de durere. „Ce băiat minunat.. Vasile, „feciorul popii din Răusăni”, cum îi ziceam noi colegii. Mircea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Durerile stau la baza vieții !”, îmi șopti rar un gând. M-am cutremurat în toată ființa... și, m-am căit pentru slăbiciunea mea... „Iartă-mă, Doamne..!”, mi-am zis cu smerenie. „ - Păcat că n-au fost mai mulți..!”, îmi reveni obsesiv în minte ca un refren, aceeași părere de rău. „ - Nu, nu-i nimic... Numai unu’ de-am fi venit și..!” Îmi reveniră în minte vorbele lui Bistriceanu.. cel cu ideea întâlnirii noastre.. „ - Da, Mihăiță... ai dreptate... ai dreptate Mihăiță !” mi-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
părăsească brusc carcasa trupului meu obosit. Să nu se elibereze definitiv de o greutate inutilă. Dar, în același timp, trăiesc marea plăcere de a fi ușor ca un fulg și mă simt fericit. Nu mai e vorba de un gând obsesiv ce îmbracă soma obscură a unui concept sofisticat. Pur și simplu totul în jur pare impregnat de o energie proaspătă, de care mă simt și eu contaminat. Sunt ca un nou-născut, orbit dureros de primele licăriri de lumină, la ieșirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
căzut pradă ușoară, i se pare un sacrilegiu ca el doar să se fi prefăcut, infam, că este îndrăgostit de ea. Medeea are dreptate, fiindcă Erosul se conduce după legi nescrise ce nu cruță niciodată pe nimeni. De aceea, repetă obsesiv scenariul desfășurării evenimentelor și scormonește amănuntele terifiante tocmai în speranța că grozăvia acestora va avea puterea să resuscite și să reactualizeze sentimentele presupuse ale lui Iason. Dar totul rămâne fără efect, fiindcă el nu a fost niciodată îndrăgostit de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pentru ceilalți doar în funcție de averile noastre. Orgoliu Mă simt din nou foarte singur; încerc să cumpănesc și să analizez hotărârea asta contemplându-mi viața parcursă. Ideea că această ultimă călătorie a mea nu va fi niciodată cunoscută nimănui mă chinuie obsesiv. Cine știe dacă însemnările Aiei vor fi citite vreodată. Când îmi pun această întrebare, înțeleg că vechiul meu orgoliu nu m-a părăsit cu totul; e doar bine ascuns sub câteva văluri. Mi-ar plăcea să se știe că m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]