1,680 matches
-
jucătorului, aptitudinile jucătorului, disponibilitatea resurselor pentru jucător, disponibilitatea resurselor pentru alți jucători, integritatea resurselor și timpul. 2.11.2. Jucătoriitc "2.11.2. Jucătorii" Într-un război informațional participă doi jucători: unul ofensiv și altul defensiv. Primul, atacantul sau jucătorul ofensiv, este cel ce lansează o anumită operațiune asupra unei resurse informaționale, iar al doilea, apărătorul sau jucătorul defensiv, își propune să se apere de operațiunea declanșată de atacant. De regulă, atacantul este „zmeul”, „balaurul” sau „băiatul cel rău”, dar o
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
acționa la nivelul unui stat sau nu, putând fi sau nu finanțați. Pentru intrarea într-un război informațional, un jucător trebuie să aibă un motiv, să dispună de mijloace și să i se ofere posibilitatea de a o face. Jucătorii ofensivi pot fi grupați în câteva clase generale: interni, hackeri, criminali, corporații, guverne și teroriști. Jucătorii defensivi sunt persoane fizice, organizații sau guverne. La nivelul persoanelor, apărarea constă în tot ceea ce se întreprinde pentru păstrarea secretului datelor cu caracter personal, a
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
utilizării senzorilor în cazul utilizatorilor mobili. Un dezavantaj al autentificării geodezice a locației este acela al refuzului serviciului, în cazul bruierii semnalului sau al furtului senzorului. Alt dezavantaj se referă la ușurința localizării unei persoane în cazul unui război informațional ofensiv, motiv pentru care accesul la datele geodezice trebuie să fie strict limitat. Capitolul IVtc "Capitolul IV" Politici, standarde, norme și proceduri de securitatetc "Politici, standarde, norme și proceduri de securitate" Domeniul militar a jucat un rol deosebit în perfecționarea sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
și căile de intrare. Spațiul cibernetic nu numai că oferă posibilitatea de a exploata punctele slabe ale infrastructurii critice, dar oferă și cadrul pentru organizarea de atacuri fizice, creând posibilitatea de întrerupere a comunicațiilor, întârzierea capacității de răspuns defensiv sau ofensiv sau a acțiunilor în caz de urgență, care sunt esențiale în cazul unui atac fizic. În ultimul secol, izolarea geografică a SUA a contribuit la protejarea lor împotriva unei invazii fizice. Spre deosebire de spațiul geografic, în spațiul cibernetic granițele naționale au
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
Stil direct Sunt perfect de acord. Stil analitic [Locutorul 2 completează argumentele invocate de locutorul 1.] Stil de susținere Sunt sigură că vei reuși să ajungi la timp. Stil supus, depreciativ la adresa propriei persoane Spui așa ca să mă încurajezi... Stil ofensiv, agresiv, coleric De ce spui așa? De obicei nu ajung la timp? Stil expresiv [râde; se simte entuziasmul în voce] Mă bucur! Felicitări!! [îl îmbrățișează pe interlocutor] Stil succint Multumesc. [zâmbește] Stil analitic Da, a fost un moment deosebit pentru mine
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
de acțiune și activitate, pe când actul agresiv este un „eveniment episodic” ostil care se produce prin descărcarea agresivității. Agresivitatea se manifestă în cadrul acțiunilor și al comportamentelor umane sub formă de „conduită de atac”, care poate fi atât un comportament agresiv, ofensiv, cât și unul defensiv, sau, altfel spus, de „atac” și „contra-atac”. Pentru J.M.R. Delgado comportamentul agresiv se manifestă prin următoarele aspecte: a) manifestări externe: postură, gesturi, mimică etc.; b) un răspuns reciproc de apărare din partea, persoanei agresate, cu modificări neurovegetative
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să se alăture coaliției mai slabe de forțe cu care se confruntă, și nu celei mai puternice. Walt a urmărit să dezvolte această explicație a formării de alianțe prin includerea în cadrul structural al lui Waltz a rolului proximității geografice, capacităților ofensive și, probabil cel mai semnificativ, intențiilor ofensive (Walt, 1984). Prin urmare, Walt a estompat distincția rigidă unitate-structură aflată în centrul argumentului waltzian privind nivelul sistemic, și a introdus un rol semnificativ pentru variabilele de la nivelul unităților, care influențează deciziile statelor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
forțe cu care se confruntă, și nu celei mai puternice. Walt a urmărit să dezvolte această explicație a formării de alianțe prin includerea în cadrul structural al lui Waltz a rolului proximității geografice, capacităților ofensive și, probabil cel mai semnificativ, intențiilor ofensive (Walt, 1984). Prin urmare, Walt a estompat distincția rigidă unitate-structură aflată în centrul argumentului waltzian privind nivelul sistemic, și a introdus un rol semnificativ pentru variabilele de la nivelul unităților, care influențează deciziile statelor de a balansa sau de a se
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
timpul Operațiunii "Deliberate Force" a NATO, și a contribuit ulterior cu aproximativ 8 000 de trupe terestre la forțele KFOR de pacificare (Baumann și Hellmann, 2001, pp. 67 și 75). Scara operațiunii și numărul forțelor militare germane desfășurate în formațiune ofensivă au reprezentat evoluții majore în politica externă germană. Totuși, implicarea Germaniei a fost și mai semnificativă sub două aspecte. Mai întâi, intervenția a avut loc în ciuda unei importante schimbări de guvern (venirea la putere a coaliției SPD -Verzi). Prin urmare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
este și o teorie a politicii externe, deci poate fi criticată și comparată cu alte teorii din domeniu. Problema capacității neorealismului de a genera teorii în domeniul politicii externe a fost reluată în cursul dezbaterilor dintre realiștii defensivi și cei ofensivi, în cadrul Studiilor de Securitate. John Mearsheimer și realismul ofensiv Teoria structurală avansată de John Mearsheimer (2003) nu se limitează la nivelul sistemului, ci își propune să fie și o teorie a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
fi criticată și comparată cu alte teorii din domeniu. Problema capacității neorealismului de a genera teorii în domeniul politicii externe a fost reluată în cursul dezbaterilor dintre realiștii defensivi și cei ofensivi, în cadrul Studiilor de Securitate. John Mearsheimer și realismul ofensiv Teoria structurală avansată de John Mearsheimer (2003) nu se limitează la nivelul sistemului, ci își propune să fie și o teorie a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra domeniului redă o lume de state căutând să supraviețuiască
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra domeniului redă o lume de state căutând să supraviețuiască într-un mediu anarhic, caracterizat de autoajutorare. Cea de-a doua ipoteză este aceea că statele posedă o anumită capacitate militară ofensivă, care le face să fie periculoase unele pentru celelalte. În această lume, statele nu pot fi niciodată sigure că nu vor fi atacate, există o permanentă incertitudine cu privire la intențiile celorlalți aceasta este a treia ipoteză teoretică a lui Mearsheimer. Urmează
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
țelul fundamental al statelor, supraviețuirea, ceea ce face ca preocupările de securitate să primeze asupra oricărui alt domeniu. În fine, ultima ipoteză este aceea că statele sunt actori raționali, cu o gândire strategică. Cumulate, aceste ipoteze stimulează statele să se comporte ofensiv unele față de celelalte, conturându-se trei modele generale de comportament: teama, autoajutorarea și maximizarea puterii. Raportarea teoriei lui Mearsheimer la cea a lui Waltz sugerează că realismul lui Waltz este unul defensiv, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
puterii. Raportarea teoriei lui Mearsheimer la cea a lui Waltz sugerează că realismul lui Waltz este unul defensiv, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să urmărească menținerea echilibrului balanței de putere. Mearsheimer (după exemplul lui Morgenthau) avansează un realism ofensiv: în condițiile anarhiei și dilemei securității, marile puteri caută să-și maximizeze puterea relativă în raport cu competitorii, având drept țel fundamental hegemonia. Puterea unui stat este definită în termeni de capacități și include componente precum populația și forța economică, însă decisivă
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
considerare și alte obiective decât securitatea, mai satisfăcute cu o doză mai mică de securitate. Dacă lumea lui Waltz este populată de puteri de statu-quo, cea a lui Mearsheimer cuprinde puteri revizioniste: când nu pot trece la ofensivă (principala strategie ofensivă fiind războiul), aceste puteri încearcă fie să contrabalanseze eventualii agresori, fie alte strategii, între care se distinge pasarea responsabilității către alt actor, evitând astfel costurile presupuse de contrabalansare. Variabilele geografice dacă agresorul și statele amenințate au graniță comună, respectiv sunt
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
cazul sistemelor multipolare echilibrate, cu precădere când statul amenințat este protejat de întinderi de apă, strategia cea mai avantajoasă ar fi pasarea responsabilității. Pe de altă parte, când sistemul este multipolar dezechilibrat, în special când există vecinătate pe uscat, realismul ofensiv prescrie contrabalansarea. Pasarea responsabilității este atrăgătoare mai ales în sistemele multipolare, unde se poate găsi o mare putere care să accepte responsabilitatea înfruntării agresorului. O astfel de confruntare i-ar putea uza pe ambii combatanți, astfel că statul poate câștiga
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
decât cel echilibrat, pe două considerente: tentația hegemonului potențial de a forța obținerea hegemoniei regionale, respectiv nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă a altor teorii realiste, 133 vezi considerațiile despre dezbaterea neorealism neoliberalism din capitolul Neoliberalismul). El constată că raporturile dintre marile puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele puteri de statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861 1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800 1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin apreciază Mearsheimer enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de nonexpansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
de statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861 1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800 1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin apreciază Mearsheimer enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de nonexpansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de celelalte mari puteri europene. În privința echilibratorilor de peste mări, Marea Britanie și Statele Unite, neglijarea
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
pentru care SUA au fost mulțumite cu statu-quo-ul de după cel de-al doilea război mondial, în condițiile în care teoria ar fi prezis încercarea de obținere a hegemoniei mondiale (Kupchan, 2003). Alte critici au scos în evidență nevoia ca realismul ofensiv să justifice apropierea dintre Marea Britanie și SUA, la începutul secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre marile puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că, în privința incidenței
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre marile puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că, în privința incidenței războiului la nivel de sistem, toate predicțiile teoriei realismului ofensiv au fost, în mare, confirmate pe intervalul studiat, iar epocile de multipolarism neechilibrat (1793 1815, 1903-1918 și 1939-1945) sunt marcate de războaie majore: războaiele napoleoniene și cele două războaie mondiale. Realismul defensiv Realismul defensiv combină perspectiva structurală cu un set
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
care toate statele au acces la tehnologie. Predicția cea mai generală a teoriei este aceea că probabilitatea conflictului internațional crește atunci când balanța se înclină către ofensivă: tehnologia va face mai puțin costisitoare ofensiva, iar ca răspuns, statele vor adopta strategii ofensive. Tehnologic însă, în viziunea realiștilor defensivi, balanța a fost în general înclinată în favoarea defensivei, iar armele nucleare au avut un impact decisiv în acest sens, pentru că deținerea unei capacități de contralovitură nucleară face ca prețul plătit de agresor să fie
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
-și poată dezvolta capacitățile militare pentru a efectua anumite misiuni și, totodată, să-și interzică alte misiuni, ceea ce va oferi mai multă securitate potențialilor rivali, atenuând dilema securității. Pentru aceasta, teoria structurală ar trebui să încorporeze considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
pentru a efectua anumite misiuni și, totodată, să-și interzică alte misiuni, ceea ce va oferi mai multă securitate potențialilor rivali, atenuând dilema securității. Pentru aceasta, teoria structurală ar trebui să încorporeze considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul pur structural, ci include și
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
cercetare neorealist lărgit sau să sugereze existența unei tabere comune raționaliste, opusă reflectivismului. Subdisciplina Studiilor de Securitate a produs o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care fundamentează mai vechea separare între realismul ofensiv și cel defensiv) și fenomenele ce trebuie explicate de teorie (delimitându-se astfel neorealismul și realismul neoclasic). Astfel, neorealismul ar reuni teoriile care încearcă să explice rezultatele internaționale de exemplu, probabilitatea războiului între marile puteri, durabilitatea alianțelor sau probabilitatea cooperării
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]