2,453 matches
-
a venit, Ghiocei ea a primit, Cadouri i-am dăruit Și cu drag i-am mulțumit. Toamnă nebunatică Toamnă nebunatică Și puțin zănatică, Tu ai revenit, Cu frig ai năvălit Tu, cu nebunie, Ai trecut în grabă Prin a mea ogradă Și-ai ajuns în vie. Cu nori plumburii Ai vrut ca să vii Ca s-aduci solie Frunză arămie Cum îmi plac mie. Cocoșii Doi cocoși năzbâtioși Stau pe gard foarte voioși Unul țipă, altul tace Pân’ la urmă-și fac
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fac cuib prin locuri pustii, că am ghiare, că trăiesc prea mult, că iubesc singurătatea, că aduc nenorociri, eu! În fiecare primăvară, nu scot și eu puișori ca toată lumea? Și în loc ca oamenii să se bucure când mă așez în ogradă la ei și-i chem acasă, în sfârșit... Fâl-fâl, fâl-fâl. Fire, fire peste tot. De curent, de telegraf, cruciș, curmeziș, și peste fire neoane, și peste neoane, avioane... Vai de noi! Nu-i de mirare că migratoarele o iau razna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de Înmatriculare ale mașinilor și aproape toți au mașini, așa că pot afla dacă se mai află aici fără să fiu nevoit să le adresez vreo Întrebare. — Bun, zise Brunetti. Cred că ar fi mai bine dacă asta ar rămâne În ograda noastră. — Asta În opoziție cu ograda americanilor? — Pentru moment, da. — Bine. Vă voi suna după ce verific certificatele. — Mulțumesc, maggiore. — Giancarlo, zise carabinierul. Cred că ne putem adresa unul altuia pe numele mici dacă avem de gând să facem un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
toți au mașini, așa că pot afla dacă se mai află aici fără să fiu nevoit să le adresez vreo Întrebare. — Bun, zise Brunetti. Cred că ar fi mai bine dacă asta ar rămâne În ograda noastră. — Asta În opoziție cu ograda americanilor? — Pentru moment, da. — Bine. Vă voi suna după ce verific certificatele. — Mulțumesc, maggiore. — Giancarlo, zise carabinierul. Cred că ne putem adresa unul altuia pe numele mici dacă avem de gând să facem un lucru ca ăsta. — De-acord, zise Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Alice să aleagă paiul cel mai scurt. Iar când venea vorba de jocul cu paiele, Amanda Hardwick putea fi considerată cel mai scurt pai care exista pe lume. Era ziarista cea mai lăudată și cu cea mai mare notorietate din ograda Intercorp-ului. Asta în funcție de unghiul din care priveai lucrurile. Amanda scria, în majoritate, pentru publicația principală a companiei, revista Style. Cu toate că locuia în Londra, unde se zvonea că avea și un soț, Amanda părea a fi o prezență constantă în New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spre casa bunicii lui din Zahorna. Avea inima grea și căuta liniștea sufletului său, precum câinele cată umbra pe timp de arșiță. O portiță de nuiele, lăsată pe-o parte, străjuită de un salcâm bătrân și scorburos, dădea într-o ogradă năpădită de buruieni și ierburi sălbatice. Din fundul ogrăzii, largi, cu tufe mari de soc și liliac, se ivea căsuța străveche, tăcută, și aproape ascunsă sub streșina lată, cu ferăstruicele ei mici de-o palmă și visatoare ca niște ochi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și căuta liniștea sufletului său, precum câinele cată umbra pe timp de arșiță. O portiță de nuiele, lăsată pe-o parte, străjuită de un salcâm bătrân și scorburos, dădea într-o ogradă năpădită de buruieni și ierburi sălbatice. Din fundul ogrăzii, largi, cu tufe mari de soc și liliac, se ivea căsuța străveche, tăcută, și aproape ascunsă sub streșina lată, cu ferăstruicele ei mici de-o palmă și visatoare ca niște ochi osteniți de gânduri... În spatele ei se înălțau, ocrotitor, câțiva
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Anul acela a fost recoltă bogată atât la grâu cât și la porumb. Frusina își luă concediul de odihnă să îl ajute pe tatăl ei la cules de porumb. Căraseră o parte din porumb cu căruța și îl răsturnaseră în ogradă. Se făcuse o grămadă destul de mare și tot mai aveau de cules. Făcuseră o pauză ca să-l depănușeze și să-l bage în porumbarul pe care Gheorghe îl mai mărise ca să încapă toată recolta. Era vineri seara, spre sâmbătă. Cerul
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
o mulțime de țări. Fiii și fiicele sale aveau cetățeniile părinților, dacă tații declarați ai celor livrați de clinica H&V Cryos - Cryos, mai simplu - puteau fi numiți tați. Putea să li se spună și așa: copiii se născuseră În ograda lor. Cu o mulțime de urmași - neștiuți, e drept, dar siguri -, Thomas era chiar un Pater. CÎștigase cîndva niște bani, făcînd mult bine, indirect, unor femei pe care nu trebuia să le cunoască vreodată. Sămînța sa amalgamată adu sese Împlinire
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta. Strada era pustie și întunecată și, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă și foșnitoare ca o pădure. Într-adevăr, toate curțile și mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobște curțile marelui sat ce era atunci Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, și numai întunecarea și reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
largă. Ferestrele înalte aveau deasupra frontoane grecești de tencuială, și intrarea avea chipul unei tinde sprijinite pe două coloane vopsite ca porfirul, ai cărei pereți erau zugrăviți pompeian. De-a lungul pereților se înșirau hârdaie mari cu oleandri și de jur împrejurul ogrăzii erau straturi de flori prejmuite cu nuiele. Mai spre fund se vedea și un chioșc de lemn vopsit verde în care Felix zări pe bătrânul de peste noapte cu barbișon și broboadă, care broda mereu. Înțelese acum că tanti Aglae, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică se întoarse din nou în strada Fundăturii Vaselor, de astă dată pe drum neocolit, și se opri în fața a două case fără etaj, destul de mari și cu tencuiala scorojită, stând de o parte și de alta în fruntea unei ogrăzi enorme, ca două corpuri de gardă în fața curții de onoare a unui palat imperial. Una din case, cel puțin, cu aer de părăsire, deși încă impunătoare, se ghicea că fusese prăvălie, din cauza obloanelor trase. Forma ferestrelor și un pervaz lat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toți nimic altceva decât niște bieți oameni. Felix fu așa de mâhnit de ieșirea lui inconștientă, încît, profitând de un moment de neatenție din partea celorlalți, se sculă de la masă și se pierdu prin curte. La un moment dat, ieși din ogradă cu mâinile în buzunar și capul gol, și se plimbă pe strada pustie, stăpânită de umbra clopotniței mănăstirii. Se învinovăți de răutate, de lipsă de respect față de Pascalopol, de gelozie neîndreptățită. În planul de dezvoltare a personalității lui, pe care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nou miezul nopții, s-a așternut liniște și ne-au ieșit ochii din cap, ca la melc. S-a produs fenomene de se încrețea, de spaimă, pielea pe tine. Crăcile zarzărilor a prins a se clătina ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a mai apucat de răcnit și chiohordoaica... Că de răcnit, musai cică să răcnească... a înghețat parcă și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
putea să se plimbe metroul prin ele și să intri în ele pîn' la perciuni... După ce-am scăpat noi de acolo, a angajat niște gudulani maramureșeni, oameni râioși la muncă, care-n două mișcări au desfundat străduțele, au fleorțăit ogrăzile, au șubrezit fundațiile și i-au înconjurat vrăjitoarei gospodăria cu trei seturi de tranșee... Cataroiul deșirat nu mai rezistă. 57 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Pe întortocheatul canal format din holuri și cămăruțe al etajului întîi, se strecura, nepierzîndu-ne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să mătrășească și Teatrul Național... Au terminat Teatrul, au trecut la Grădina Botanică. Au culcat Opereta la pământ și i-a arvunit cheresteaua la niște tâmplari. Între timp, niște betoniști vâna ca-n Pampas și împărțise dihăniile de la Circ, prin ogrăzile de la niște cooperatori, care, îmboldiți de foame și de proasta educație, tăiase deja și belise pe niște crocodili și vârâse spaima în inimile la mai multe șopârle. Și-și împinsese hărnicia până într-acolo că garase și singura girafă vie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gheața. Se scutură ca o insectă. Țopăi pe loc pentru a-și scoate oceanul din urechi. Și, de abia după ce-și făcu ochii roată, brunețica observă că, mai denivelate decât restul și scobite într-o râpă de lut, doar ogrăzile stăpânei Nicolici și-ale rusnacului erau mai îmbelșugat acoperite de blana de valuri. În celelalte grădini se încrețeau numai tuleie de apă. Pe trotuare, când și când, te furnicau pîn' la glezne. Pe anumite străzi nu mustea mai multă apă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oamenii apăreau ca dulci la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe și sânge, cu gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără odihnă. Erau semne că, în toamnă, vin va fi puțin. Nevoi mari și foamete grea între oameni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puternică a femeii le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la soare, așezîndu-se pe picioarele dinainte. Aveau în ochi o suferință tăcută și de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile. Numai mânzul scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară. - Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe ușurat. Cocîrță se spălă pe mâini și veni spre ei. Se așezară pe buturugi. Peste câmp, îi văzură și pe ceilalți sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dușumelele. Țiganca avea o voce groasă, puternică. Starostele îi însoțea jocul cu bătăi din palme. - Auzi, auzi... Îl ațâța Gheorghe. Paraschiv nu se mai gândi la nimic. Ceru sticla și sorbi. Căldura vinului se risipi repede în tot corpul. În ograda curții se plimbau doi cocoși, lovindu-și aripile. În urma lor rămâneau urme subțiri, două câte două, rășchirate, perechi. Scormoneau praful și-l spulberau. Bătură din aripi și cântară. În casă se stinse lampa. Tăceau. Deodată se auzi strigătul țigăncii. I
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Marghioală? - Cum zici? - Cuni mai ai? - S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă Cu himere!... Dar de unde? Scârție de vânt fereastra, In pod miaună motanii - la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă. Uh! ce frig... îmi văd suflarea - și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod - cu-a mele coate eu cerc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-nchid, lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o umbră aspru-zugrăvită prin lungile și întunecoasele ulițe. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai largi decât ferestrele cele înguste, și la un cerdac ținut în aer de stâlpi de zid în patru muchi duceau dint-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregei înălțimi a casei. Nici un copaci, nici un acaret pe lângă casă; ograda cea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie în lună și numai o fântână își mișca gemând cumpăna ei în vânt. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. În tindă răsunară pași. - Cine-i? întrebă un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în centrul lui... și tot crește, crește, pare că-i înghimpă ceva umerii... Aha! gândi el, îmi cresc tuleii "... Apoi se simți din ce în ce crescând, acu aripele i - erau mari... era cucoș. Cucurigu! strigă el, primblîndu-se într-o ogradă deșartă sub un gard, peste niște bulgări de piatră și pin glod, în care-i rămânea urmele labelor ca o scrisoare de zodii... Cucurigu... Dar nu-i era bine... îi era greu capul... creasta i-atîrna în jos, ochii lui cei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]