2,025 matches
-
divinația se rezumă la interpretarea viselor. Visul devine o realitate prin care i se pot prevesti omului o serie de întâmplări. Tehnica în sine este foarte veche și se bazează pe principiul unei mai bune comunicări cu absolutul în universul oniric. Se pare că rațiunea îl împiedică pe om să recepteze în stare de veghe semnalele divine, astfel că somnul ar fi cel mai potrivit mediu pentru captarea lor. O altă teorie ar fi aceea că în timpul somnului sufletul părăsește corpul
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
viseze pe alesul inimii sale. Și astăzi acordăm mare importanță viselor. Ele ne pot crea, inexplicabil, stări de neliniște sau de bucurie. Nu de puține ori încercăm să asociem evenimentele petrecute peste zi cu ceea ce se petrece în universul nostru oniric. "În Tibet, la fel ca și în oricare alte țări, există oameni care cred în visele premonitorii, deși Lama învățați nu încurajează superstițiile în acest sens. Visele marii majorități a oamenilor, spun ei, provin dintr-o imaginație dezordonată în timpul somnului
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
povesti pacientei așa cum a fost. Rezultat: pacienta s-a vindecat în opt zile. Într-adevăr, maniera în care operează cunoscutul psiholog este una științifică, dacă ținem seama de metoda sa. Materialul care constituie însă cheia rezolvării problemelor (visul și experiențele onirice) face parte dintr-o categorie care trimite cu gândul la oniromanție (interpretarea imaginilor și semnelor ce apar în stare de somn). 100 Atât la romani, cât și la greci Orcus, respectiv Ορκος însemna "jurământ". Este vorba de acel jurământ pe
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
mare nevoie. Cu alte cuvinte, vei aplica la poștă procedeele dumitale literare". Nota polemică a acestei ultime afirmații condensează o analogie descalificantă, al cărei sens inexprimat vizează calitatea de literat autentic a adversarului. În final, pretextând o reconstituirea unei imagini onirice, pamfletarul justifică proiecția victimei într-o scenă animalieră de un comic grotesc. Visul rizibil e, aici, o strategie care permite, prin intermediul ficțiunii, pretinsă drept creație a subconștientului, atacul, aparent inofensiv, prin anamorfozarea sugestivă a umanului; însă râsul este stârnit nu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
persistent nimb de magie scaldă tradițiile noastre în imagini. Inconștientul psihic, cu dezlănțuirea lui de imagini eliberate de timp pe care le amestecă, nu este supus îmbătrânirii. "Magia imaginii" poetice există, în acest sens, dintotdeauna. Ca și cea a imaginii onirice. Morții încă ne populează nopțile, și nu degeaba Hesiod face din Hypnos fratele mai mic al lui Thanatos. Prin cultul visului, suprarealismul a putut regăsi așadar dinamica esențială, inima vie a imaginii. Dar, din punctul de vedere al animismului și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fără să-și dea seama, un ideolog. Nu vom evita întotdeauna aceste capcane ale limbajului, căci nu putem să-i înlăturăm toate cuvintele, nici să ne deconstruim deodată limba naturală. Dar bornele noastre nu vor fi mentale sau naturale, imagini onirice sau reflectări în apă, ci toate figurile produse material de o activitate umană, manuală sau mecanică. De la cea mai rară la cea mai banală, de la grota inițiatică la tubul catodic (principala sursă de imagini din epoca noastră). Fără îndoială, în ce privește
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în vis, în viziuni nocturne, lui Avraam, Isaac sau Balaam. Se ferește de lumină și de vederea oamenilor. Teologia biblică nu este o teofanie, iar "era idolilor" ocolește iudaismul, admirabilă izolare. Dumnezeul evreu se mediatizează prin cuvânt, iar valoarea viziunilor onirice din Vechiul Testament este dată de banda lor sonoră, în timp ce ele sunt mai degrabă mute în Noul Testament, unde imaginea fără cuvinte are sens în sine. Pentru un monoteist ortodox, nu există altă viziune decât a lucrurilor trecătoare și coruptibile, deci nici
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
luptă îndoielnică, așa cum sunt toate, un western oarecare. Banalizând extraordinarul și sublimând banalul; eufemizând catastrofele și atrocitățile; nivelând evenimentele, toate furtive și strălucitoare, la fel de spectaculare și, astfel, mai mult sau mai puțin indiferente; favorizând un consum mai întâi ludic, curând oniric și în final pornografic al actelor și operelor, al faptelor bune și rele, al jocurilor și dezastrelor, efectul de realitate sfârșește prin a derealiza actualitatea. În primul rând, estompându-i asprimea. Am văzut cum miniaturizarea prin imagine a făcut acceptabile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prezentându-i caricatura prin intermediul celui care nu înțelege. Zeuxis a înșelat niște brute, se spune, iar Tițian pe un hangiu." Totuși Jarry se îndepărtează radical de simboliști, tratând scena ca pe un loc abstract, și nu ca pe un spațiu oniric, unde convențiile sunt afișate în mod ostentativ. "Acțiunea se petrece în Polonia, adică Nicăieri"17, clamează el, cu ireverența-i caracteristică, în Discursul din 10 decembrie 1896 la Ubu-Rege. Pentru regia piesei, în care schimbările de loc sunt frecvente, el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă teatrul simbolist. "Să nu fie îngrămădit pe platou un talmeș-balmeș de vise sub pretextul amăgitor că este vorba de un vis, că trebuie "să visăm", notează Romain Weingarten în didascaliile inaugurale la Alice dans
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1962, Grotowski adaptează o piesă a dramaturgului polonez Wyspianski (1869-1907), nefăcând în textul original decât ușoare interpolări, dar contrazicând în mod intenționat, prin transpunerea scenică, viziunea autorului. În timp ce Wyspianski plasează drama la catedrala din Cracovia, dându-i un aspect oniric, Grotowski îi substituie acestei viziuni de vis coșmarul unui lagăr de concentrare. Acest "teatru sărac" se caracterizează printr-o despuiere absolută, printr-un refuz masiv al tuturor elementelor de spectacol, decoruri, mașinărie, jocuri de lumină, costume, machiaj, muzică, bruitaj. Eliminând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
melancolia sau spleen-ul au trecut din sfera psihopatologiei în cea a artei literare prin contribuția scriitorilor romantici și simboliști. Studii de prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru, nu în forma dramatică tradițională, cum au procedat Sartre și Camus, ci în maniera ilogică impusă de absurd chiar și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
raportul dintre absurd și comic unul de natură simbiotică, de revelare a unuia prin celălalt. Deși există și situații în care se ignoră reciproc, atunci când comicul, de pildă, se bazează pe alte surse ale rizibilului sau când absurdul ia forma oniricului sau a coșmarescului, eficacitatea amândurora este vizibil sporită în acele ipostaze literare marcate de conlucrare între cele două categorii. Creatori de talia lui Caragiale și Eugen Ionescu au intuit și exploatat, așa cum vom vedea în paginile următoare, chiar acest adaos
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Se confirmă și prin această cercetare teza specială lui Mircea Eliade privind supraviețuirea camuflată, dar activă, a miturilor în lumea modernă. Încetând a mai fi ,,poveste sacră", ,,revelație primordială", ,,istorie exemplară", ,,model arhetipal" mitul continuă să fie activ în universul oniric, în imaginarul social, în visele, dorințele, fobiile și nostalgiile omului actual. Fantasmele mitice au fost deseori preluate, transpuse într-un registru ideologic, apoi activate propagandistic (inclusiv prin mijlocirea benzilor desenate) pentru eficienta manipulare și îndoctrinare a ,,omului nou" din cadrul fostei
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
O rețea subtilă și totodată puternică de relații de complementaritate menține între ele legături, spații de tranzit și interferențe. [...] Asemenea mitului religios, mitul politic este în mod fundamental polimorf; trebuie să înțelegem prin aceasta că o aceeași serie de imagini onirice poate fi vehiculată de mituri în aparență dintre cele mai diverse; de asemenea, trebuie să înțelegem că un același mit este capabil să producă rezonanțe multiple și nu mai puține semnificații. Semnificații nu numai complementare, dar și adesea opuse. [...] Polimorf
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mitul nu pare a fi nici forma ideală de asumare a lumii".462 Putem afirma fără teamă de eroare că așa cum omul nu a trăit niciodată în afara miturilor, cât conștiința umană va fi atrasă de inexplicabil, de grandios sau de oniric, deci va depăși stadiul strict biologic, ea nu se va putea defini în afara acestora. Dacă atât timp cât va exista moarte va exista religie, atât timp cât va exista religie va exista mit, pentru că "orice formă religioasă își asumă responsabilitatea mistică și teologică a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
p. 34. 203 Ibidem, p. 38. Analizându-le atomizat, ca anexe ale formelor și funcțiilor imaginației reproducătoare ori perceptive, în strictă dependență cu o realitate sensibilă și adevărată, miturile sunt declasate, reduse la fabule, la sporovăială (eventual cu valoare estetică, onirică ori afectivă) dar fără a fi considerate mijloace de oferire a unui sens figurat, de manifestare a unui adevăr fundamental într-un timp narativ (majoritatea cercetărilor au privilegiat doar raportul de asociere între elementele constituente ale mitului miteme scăpând din
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
politique et social de la bande desinée, p. 181. 545 Paul Gillon, op. cit., p. 103. Caracterul hibrid al benzii desenate este expus și de către Gaumer și Moliterni, care o consideră simultan o artă "liniștită și subversivă, didactică și distractivă, realistă și onirică, clasică și modernă, populară și elitistă". cf. Ion Manolescu, op. cit., p. 15. 546 J. C. Lieber, La bande dessinée écrite, p. 43. Autorul consideră că banda desenată poate juca în literatură rolul jucat de fotografie în pictură, și anume impulsul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
proiectată pentru a primi sunetele și a le înapoia amalgamate ascultătorilor, într-un amestec vibrant. Dimensiunile încăperii, îmbinarea culorilor, vibrațiile armonioase ale instrumentelor și glasurilor, trupurile dansatorilor, parfumurile și luminile făceau ca sufletul să se cufunde într-o stare extatică, onirică; de aceea senatorul Saturninus strigase: „Acolo se fac vrăji“. Supraveghetorii îl avertizară pe Mnester că fusese anunțată sosirea Împăratului împreună cu suita sa; cu un țipăt, mimul își aruncă o mantie pe umerii goi și fugi repede în spatele ușii din fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
XXXI). Reperele lui, de la „visul unei umbre“, al lui Pindar, la „viața e vis“ a lui Calderón“ sau la shakespearianul „we are such stuff as dreams are made of“ (Furtuna, IV, 1, 156-157) îi presară propriile interpretări ale acestei antropologii onirice pe care le-a dezvoltat și în Ceață, sub formă imaginativ-narativă, pe care o considera mai adecvată decât tratatele cu pretenții științifice. Visul e invocat pe toate palierele existenței, în raporturile dintre oameni și istorie, ca ramă a visului colectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să-și poată regăsi potențialul creator. Visul vieții devine voință imperioasă de a trăi, așa cum se manifestă ea în exclamația tragică a personajului Augusto în dialog cu autorul Unamuno, „vreau să trăiesc, vreau să trăiesc și să fiu eu“. Nivelul oniric suprem este cel metafizic: divinitatea. Unamuno în speță nu e decât un vis al lui Dumnezeu și va dispărea când El va înceta să-l viseze. Lumea e visul lui Dumnezeu adormit, și religiile, cu ritualurile lor complicate, nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în viață, în lumea visată de Supremul Visător. Omul, ca autor, are temporar șansa de a-l imita pe Dumnezeu, visându-și personajele, dar se vede visat el însuși de ele și devine în chip tragic conștient de propria inconsistență onirică. Se poate vedea, așadar, fie și numai din Niebla (cf. mai ales cap. XXI) cât de mult i-a fost îndatorat Jorge Luis Borges „bascului absolut“. Comunicarea dintre personaje, în rândul cărora se numără, după cum s-a văzut, și autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-și impune visul autorului prezumat și autodeclarat, convingându-l de ceea ce don Miguel era de mult convins: că există deasupra tuturor și în toți un Supra-Autor care se scrie prin ei și pentru ei. Complexitatea acestei țesături realiste și onirice totodată a mai fost, desigur, observată și studiată, nu știu dacă și accentuată în același mod în care încerc s-o fac eu. Dacă eu am pus în evidență baza triadică a structurii Ceții aplicată, voit, cred, de către Unamuno, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pare corect, dar insuficient, deoarece pe lângă protagonist și personajele vizibile, mai există și complicii lor, atât umani, cât și necuvântători, există scriitorul-autor, dar și autorul scris de visele personajelor sale transpuse în alt plan ontologic (Unamuno în conversația cu apariția onirică postumă a lui Augusto, relatată de el însuși), și toți își dezvoltă propriile realități textuale, mai mult sau mai puțin sesizabile, în câmpuri spirituale ascendente; în sfârșit, se manifestă și presiunea „exemplelor“ (în sensul medievalelor exempla) paralele sau a „nuvelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]