2,543 matches
-
îți va fi mai greu Oare faci pași înapoi? Dacă da sau dacă nu, Răspunsul ți-l vei da doar tu. Printre răni și prin durere, Tu vei căpăta putere. Minciuni O, minciună, tu pe lume Ai venit să ne orbești! Să crești flori fără culoare Pe sub bolțile cerești. Să pictezi în albul nostru Cu însutite acuarele, Mii de nuferi albi și galbeni Ca să țină loc de stele. Ai ascuns, tu, adevărul? L-ai lăsat în umbra ta? L-ai golit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pleacă mai departe. Nu mai e nici el prea sigur, Nu mai are ajutor. Oamenii, făpturi ascunse, L-au pierdut în voia lor. Cât mai ai de gând să stai? Mai rămâi, mai vrei speranță? Nu uita că ne-ai orbit Cu mult fum și multă ceață. Demagog Demagogul vieții mele A fost chiar persoana mea; Din oglindă înspre ușă Și apoi la toată lumea... Porneau cuvinte și expresii Mii și mii și mii-nmiite, Din multe gânduri și depresii Care doar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din jurul meu e cea care mă trezește; ea-mi liniștește sufletul tulburat. Încetul cu încetul încep să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. Memoriile mă sufocă cu tristețe și vinovăție. Eu, mama, tata, fratele meu - toți în mașină. Ploaia orbindu-ne cădea cu repeziciune înfăptuind marea lacrimilor de gheață în care zac neputincioasă acum. Apoi... apoi momentul decisiv, cotitura care stabilește soarta. O căprioară, o biată căprioara alungată de înțepăturile ploii din căminul său se materializează în fața mașinii. Nu mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nedumerit Prâslea. Polițiștii îl duseseră pe Prâslea la închisoare cu o mașină, care lui i se părea că este o ciudățenie extraterestră. Când ajunse la secție, Prâslea se schimbă în haine de pușcăriaș, i se făcu o poză, care îl orbi. Polițiștii îl băgaseră pe Prâslea într-o celulă întunecată ca noaptea și îi puseseră cătușe. Frânt de oboseală, eroul adormi adânc pe patul de pușcărie. A doua zi, dis-de-dimineață, când doar câteva raze firave de soare își făceau loc prin
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
insomnică explodă. Deodată apăru o lumină orbitoare care i-a dezorientat pentru o secundă pe toți. Îndată și-au dat seama că ar fi al cincilea obstacol, iar Catarsis a fost prudent și a pronunțat vraja sa: Lumină puternică ce orbești totul, intră în bagheta mea și te anulează! Chiar atunci lumina se transformă în înger și cu ajutorul ei au luat cristalul verii și au plecat grăbiți spre mâna înfloririi. Cristalul era de un roșu-portocaliu intens și avea o putere nemărginită
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ale cărui stări și voce păreau că se schimbă de la o clipă la alta. - Mă simt slăbit, a zis Iosif. Furia nu mi s-a micșorat și nu simt nici un pic de milă în inima mea pentru Iacob, care a orbit, la fel ca tatăl lui. Și totuși nu pot să-i spun nu. - Mesajele se pierd, am zis eu încet. Mesagerii greșesc câteodată drumul. - Nu, a zis Iosif. Minciuna m-ar omorî în cele din urmă. Dacă nu mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tot mai îndepărtat, semănând în cele din urmă cu sunetul unui fluier, și atunci s-a auzit un pocnet și, brusc, s-au aprins luminile din sală. M-am uitat la Feri și am văzut că și el se strâmbă, orbit de lumină, și atunci am oftat amândoi deodată, iar eu i-am spus că-i un tâmpit, la care el a ridicat din umeri și s-a întors cu spatele la mine, și atunci m-am uitat și eu prin sală, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul lui În vreme ce Marie și Lucas făceau cu schimbul la post pentru a-l interoga. - PM, reluă Lucas, tatăl dumitale continuă să fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
auzenii. O fi un sentiment de vină reprimată, care Încearcă să mă submineze sau ceva așa. — Emma, Întoarce-te ! Aici sîntem ! Ia stai. Ăsta parcă era glasul lui Kerry. Mă uit bulversată spre mulțime și strîng ochii, să nu mă orbească soarele. Nu văd nimic. Mă uit Împrejur, dar nu văd... Și, fără veste, ca prin farmec, Îmi răsar În față. Kerry, Nev, mama și tata. Care se Îndreaptă către mine. Toți costumați. Mama poartă un chimonou japonez și are În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
gînd să Înceapă să danseze odată ? CÎnd au de gînd să tragă cortina asta ? CÎnd au de gînd să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercînd să văd mai bine dansatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Zarge? - Cincizeci și Încă șapte. - Te ții bine, măi Zarge, măi. Văd că ai mulți dinți În gură! Pe Moru l-ai apucat? - L-am apucat, răspunse Zarge, sumețindu-se. Numai că era tare bătrân și abia Își mai târa picioarele. Orbise de tot, săracul. Le-am făcut semn celor ce mă urmau să coborâm spre peștera iernii. Am mers În tăcere, petrecut de cei din neamul meu, lupi neînduplecați care scoteau până și ursul cel mai mare din bârlog. - Și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de brațele ei priveam norii de musculițe palid gălbui, filând cu sutele În fuioare unduioase. Probabil că era vremea lor de Înmulțire. Și peste ceața mișcătoare plutea negura fumului de la grătare, iar strigătorii din fața frigărilor, copii ai lui Belial, râdeau, orbiți de soare, legănând În mâini homarii vii - suspendați de antene, pentru a‑i tenta pe turiști. Simțeam că paradisul ăsta tropical n‑o să‑mi meargă niciodată la inimă. Și În timp ce Rosamund Îmi cânta cu vocea ei plăcută „Trăiește veșnic!”, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Se-ntâmplă atâtea... BĂRBATUL CU BASTON: Cum să cadă singur? Doar nu era legat la ochi. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu se știe. Poate că era orb. BĂRBATUL CU BASTON: Prostii. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce prostii? Gândește-te câți oameni sunt orbi. BĂRBATUL CU BASTON: Ai mai văzut dumneata câine orb? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu. BĂRBATUL CU BASTON: Atunci? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Da’ poate că ăsta era orb. BĂRBATUL CU BASTON (Iritat.): Nu e, dom’le nimeni orb aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
făcut din ură. Asta e. Aici e ură din aceea oarbă, din aceea neagră. Nu e ură de zi cu zi. E ură din aceea care îți îngheață stomacul... E ură totală... Trebuie sa fii cu totul și cu totul orbit de toate lucrurile și de toată lumea ca să începi să faci asta... Ca să începi prin a arunca câini vii în fântână... (Câinele latră din nou. Ecoul lătrăturilor răzbate în aer într-un fel trist și disperat.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o părere atât de proastă despre orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o buturugă lucioasă ca o cizmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
este o deschidere optimistă către viitor și un limbaj prin care poate fi interpretat prezentul... MAJORDOMUL (Scârbit.): Ce discurs! BRUNO: Lasă-l... N-avem timp d-alde d-astea... FETIȘCANA (Enervată.): Nu înțelegeți nimic Nu puteți trece dincolo de fapte. Sunteți orbi, sunteți surzi... GRUBI: Ia te uită! Ne-nveți tu pe noi... FETIȘCANA: Sunteți niște îngâmfați! (Către VIZITATOR.) Zău, ăștia joacă de ani de zile în piesa asta și nu știu despre ce este vorba în ea. VIZITATORUL: Domnișoară... (Încercând s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS.) Ce spune? Ce spune el? (Arată către PARASCHIV.) MACABEUS (Furios.): Nu știu! De unde să știu? Tot timpul vorbește... (Plângând.) Vorbește, vorbește... (Îl pipăie pe INAMIC.) Nasul... Gura... Ochiul... Hi-hi... Pe tine te văd... (MACABEUS începe să vadă în timp ce PARASCHIV orbește tot mai mult.) Ia te uită... Îți văd și gâtul... Ai burtă? Îți văd și burta... Ce burtă subțire ai... Ia să văd palma... Îți văd și palma? PARASCHIV (Poticnindu-se prin cameră, căutându-l pe INAMIC.): Ce zice? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și turnuri și printre colțuri și prin geamuri nespălate uite că răzbește, răzbește până aici. Nu-i e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea de ce să urle. Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
februarie E încă noapte, nu s-a luminat de ziuă. Din blocurile de locuințe se desprind aici câte o umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe dietă de război, își pierduse tot părul și ajunsese aproape imobilizat de o grăsime hidropică. Câinele arăta ca un animal amfibiu din timpuri străvechi menit să se bălăcească în noroi. În timp ce Resi îl mângâia, ochii lui cafenii se bulbucau orbiți de extaz. Orice reacție cât de mică din partea lui venea ca răspuns la atingerea degetelor care îi mângâiau blana. Nu o cunoșteam bine pe Resi. Mă făcuse să îngheț odată, destul de la începutul războiului, când cu glas șoptit mă făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
scamatorii kaghebiste, să ții minte când ajungi la capitolul ăla să mă mai întrebi, că e ițele încurcate, politică și mistere care numa’ eu le mai știu, că cu Europa asta și lupta a mai scăzut și afacerile le-a orbit la mulți amintirile și judecata cu rațiunea și patriotismul. Pricepi? Și, continuă Goncea, vezi că e amestecat și Jumirică, diplomatul, vărul lui Cangurașu. Eu l-am băgat în diplomație, l-am trimis în Sudica să fie cu ochii pe Tomnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
venea atât de dulce, ca lintița sub lună zăceam când venea moartea aia de la Macatist, sfârșeală slobozitoare și atât de lină mă lua pe apa ei de parcă atunci ieșeam din burta mamei și vedeam întâiași dată lumina zilei și mă orbea și țipam de câtă minune îi dăduse Dumnezeu lui Macatist să-mi aducă și să aibă grijă de mine, de parcă ar fi fost primul om de pe pământ și mama mea mă făcuse anume pentru el să-i fiu lui Macatist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prin gând nu le trecea că ceea ce ei considerau a fi niște întâmplări haioase și nevinovate se vor acumula încetul cu încetul ca un bulgăre de zăpadă rostogolit la vale, amenințând să le strivească fericirea. Dacă n-aș fi fost orbit de dragoste, își spunea Samuel după ce răul deja se petrecuse, cu siguranță aș fi observat la timp malfuncția gravă a programului. Poate aș fi putut să împiedic ce a urmat. Dar asta e o problemă la care, în prezent, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lesa. La început, nu mi-am dat seama cine; trăsăturile îi erau acoperite cu două curele late de piele, una era peste ochi, cealaltă peste gură, prinse la spate în formă de x. Fermoarele care ar fi trebuit să-l orbească și să-l facă mut atârnau deschise și, printre ele, am început să disting un chip cunoscut. Purta un costum de piele neagră, mulat pe corp, dar fără mâneci, care permitea o mică aerisire pe la subțiori. —Maaaaaamă, de când nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Până acum n-am mai văzut-o niciodată pe Titania jucată ca o mare scorpie. Dar fii atentă, că așa e și Oberon al meu. Îi atrage în mreje pe copii și le fură inocența. Chiar că mă distrez. Ne orbi cu un zâmbet încântător și dispăru cu grație pe scări, la subsol, de parcă ar fi mers la bal. Îl urmării cu privirea, gânditoare. Era foarte nesănătos să spui că speri că cineva nu e gay, chiar și atunci când vorbești dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]