12,062 matches
-
mem. secț. ist., s. II, t. XXXII, 1909, p. 2-33; idem, Recherches dans les Archives Royales de La Haye, în „Académie Roumaine, Bulletin de la section historique“, XX, 1938. • Paul Cernovodeanu, Din corespondența unor domni fanarioți cu ambasadori ai Olandei la Poarta Otomană, Corneliae Papacostea Danielopolu in memoriam, București, 1999, p. 17-27. 1986 am semnalat existența celor pe care le-am găsit în catalogul fondului Legației din Turcia de la Arhivele Generale Regale din Haga. Ele ne-au fost accesibile prin xerocopii, transmise cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Constantin Ipsilanti, care-i oferă în 1728 „una mezza botte di vino apsinthiaco“ (vin pelin) și în 1737 zece ocale de vutcă pe care pârcălabul de Galați le expedia prin Isaccea la Babadag, unde diplomatul olandez se afla în tabăra otomană 34. Mai interesantă e rugămintea lui Grigore Ghica, domnul Moldovei, în iulie 1737, ca, în virtutea vechii lor prietenii, Calkoen să accepte în bagajul pe care-l trimitea la Constantinopol patru cufere, dintre care două cu haine de iarnă și alte
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vous aurez à faire n’ont de la souveraineté que l’extérieur imposant, sans nul pouvoir réel; ils dépendent en tout des ordres que leur dicte la Porte“45. Dar aceasta nu înseamnă că rolul fanarioților era unul pasiv. Politica externă otomană a câștigat mult din colaborarea lor. Într-o măsură, aceasta a fost posibil prin serviciul de spionaj a cărui întreținere îi costa pe domnii Țării Românești, anual, suma de două milioane. „Bucharest (sous Mourousi du moins) était un centre où les
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ce le era interzisă de către Poartă, strângeau informații, transmiteau mesaje (în ambele sensuri) și își mențineau bifrontalitatea, este un argument pentru a contesta „orientalizarea“ din epoca fanariotă. Ambiguitatea care a îngăduit această judecată ține de trei factori: dependența față de Imperiul otoman - atât de categoric declarată de către martori occidentali, cum am văzut pe Th. Salmon, - decalajul social și cultural față de Occident, elemente de decor și costum care-i impresionează pe călătorii veniți din Apus. Eventual, s-ar mai putea adăuga anumite proteste
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
europenizare a societății românești începuse dinainte de pragul convențional stabilit la inaugurarea regimului fanariot și nu pornea de la zero. O demonstrație care s-ar strădui să dovedească tocmai contrariul, că Țara Românească și Moldova, state satelite sau chiar provincii ale Imperiului otoman, au fost până în secolul al XIX-lea separate de Occident prin mișcarea centripetă care le atrăgea în sens contrar, ar întâmpina serioase dificultăți. Căci tutela otomană permitea o anumită autonomie care, oricât de îngustată ar fi fost treptat, era, din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tocmai contrariul, că Țara Românească și Moldova, state satelite sau chiar provincii ale Imperiului otoman, au fost până în secolul al XIX-lea separate de Occident prin mișcarea centripetă care le atrăgea în sens contrar, ar întâmpina serioase dificultăți. Căci tutela otomană permitea o anumită autonomie care, oricât de îngustată ar fi fost treptat, era, din cauza situației periferice, în vecinătatea granițelor croite la Karlovci, Pozarevac, KucukKainardgi și Iași, mai favorabilă decât condiția unor state caucaziene, chiar dacă și acelea aveau poziția de „tampon
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai favorabilă decât condiția unor state caucaziene, chiar dacă și acelea aveau poziția de „tampon“. Din documentele publicate până acum pare a reieși că exploatarea economică era mult mai gravă decât imixtiunea în treburile interne ale Principatelor. Relațiile cu adversarii Imperiului otoman n-au fost practic întrerupte niciodată. Chiar în timpul conflictelor militare, care, de atâtea ori, s-au desfășurat pe teritoriul țărilor române, a existat întotdeauna tendința, mai mult sau mai puțin populară, de a se alătura taberei antiotomane 49. În 1774
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
deloc așa. Până să împrumute direct și grăbit moda occidentală a anilor 1830-1840, românii nu s-au îndepărtat de acele decoruri și costume caracteristice pentru epoca brâncovenească, iar acestea, la rândul lor, erau o sinteză în care elementele occidentale și otomane se împleteau. Admițând că acesta ar fi un criteriu de luat în seamă, înfățișarea unei străzi din București sau Iași, deși diferită de spectacolul oferit de Viena, sau chiar de Sibiu, n-ar fi fost nouă pentru un vizitator apusean
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
politică de a pune interesele private înaintea celor colective, corupția, inegalitatea uriașă a averilor sau limitările aduse libertății - este caracteristică pentru despotismul oriental. Aici însă trebuie relevat că „despotismul“ nu e decât o formulă inventată de observatorii venețieni ai Imperiului otoman, incitați la această caracterizare stereotipă de cultura lor umanistă și de sistemul ideologic pe care se întemeia construcția oligarhică a Republicii 64. Pentru a explica formidabilul succes al Imperiului otoman, dar și pentru a-i atribui vulnerabilitatea nădăjduită de ei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
e decât o formulă inventată de observatorii venețieni ai Imperiului otoman, incitați la această caracterizare stereotipă de cultura lor umanistă și de sistemul ideologic pe care se întemeia construcția oligarhică a Republicii 64. Pentru a explica formidabilul succes al Imperiului otoman, dar și pentru a-i atribui vulnerabilitatea nădăjduită de ei, autorii care împărtășesc această viziune, ce s-a generalizat în literatura despre turci în secolele XVI-XVIII, au recurs la modelul monarhiilor orientale din antichitate. Pe de altă parte, înafară de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ce s-a generalizat în literatura despre turci în secolele XVI-XVIII, au recurs la modelul monarhiilor orientale din antichitate. Pe de altă parte, înafară de absența unor privilegii ereditare analoage cu situația creată în Occident de o istorie feudală, statul otoman funcționa într-un mod destul de asemănător cu absolutismul monarhic din apusul Europei. Climatul de intoleranță și represiune pe care-l întâlnim în Franța lui Ludovic al 1832 spătarul Grigore Carp citea Raynal, Rousseau, Voltaire, traducerea lui Cantemir în limba franceză
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fond, sub nr. 1000: XI, G. Testa, dragomanul legației Olandei, către M. Suțu, intervenind în favoarea consulului olandez de la Alep; XII, G. Testa către M. Suțu, în legătură cu La Gazette de Leyde și cu transmiterea corespondenței diplomatice olandeze la Viena prin curierul otoman; XIII, Suțu către Testa, mulțumind pentru gazete; XIV, Testa către Suțu, în legătură cu gazetele; XV, Testa către Suțu, cu același subiect; XVI, Suțu către Testa, cu același subiect; XVII, Suțu către Testa, despre gazete și despre afaceri cu negustori armeni din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Suțu, în legătură cu gazetele; XV, Testa către Suțu, cu același subiect; XVI, Suțu către Testa, cu același subiect; XVII, Suțu către Testa, despre gazete și despre afaceri cu negustori armeni din Adana. O referire la Edme Cousinery, călător francez în Imperiul otoman; XVIII, Suțu către Testa, despre cererile precedente; XIX, Ioan Caragea, mare dragoman al Porții, către Fr. Testa, cu privire la incidentul provocat de ieniceri care au intrat în reședința ambasadorului Olandei la Belgrad (ca și în XVII, Belgrad este o localitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
face abstracție de jurisdicția consulară, sprijinirea mișcărilor de emancipare națională, încurajarea speranțelor românești pentru rezolvarea unității integrale prin interesul manifestat față de soarta românilor din Transilvania și Bucovina și, nu în ultimul rând, stabilirea unui nou tip de relații cu Imperiul otoman. O primă inițiativă de acest fel a constituit-o folosirea, cu începutul anului 1862, în actele oficiale, a numelui de România, pentru a evidenția faptul că tânărul stat român nu face parte din Imperiul otoman. Propunerea a fost susținută în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tip de relații cu Imperiul otoman. O primă inițiativă de acest fel a constituit-o folosirea, cu începutul anului 1862, în actele oficiale, a numelui de România, pentru a evidenția faptul că tânărul stat român nu face parte din Imperiul otoman. Propunerea a fost susținută în Cameră de Mihail Kogălniceanu, iar pe plan extern ea a avut, în primul rând, sprijinul Franței. Într-o scrisoare, din 22 martie 1862, aparținând ministrului de externe Thouvenel, adresată consulului Franței la București, se spuneau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sârbi și garnizoanele turcești din Belgrad s-au accentuat, iar Turcia a concentrat trupele sale în zona Vidinului, guvernul român a adus pe malul drept al Dunării mai multe unități militare care blocau, în acest fel, o parte din forțele otomane și ușurau, implicit, situația sârbilor 4. Domnitorul explica consulului rus Offenberg concentrarea armatei românești lângă granița Serbiei prin faptul că „nu mai putea rămâne simplu observator al luptei pe care o duc popoarele balcanice pentru eliberarea de dependența turcească“, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
probat, a câta oară, ineficiența sistemului european de garanție și, în același timp, a contribuit la apropierea celor două țări, Serbia și România, apropiere care la Constantinopol era considerată ca având un „caracter serios“, ea urmărind separarea acestora de Imperiul otoman. Poarta otomană, și nu numai ea, privea cu îngrijorare înarmările care aveau loc în România și Serbia. Până și reprezentantul Franței nu era de acord • L. Boicu, Cuza Vodă față de lupta popoarelor pentru emancipare națională, în Cuza Vodă. In memoriam
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
câta oară, ineficiența sistemului european de garanție și, în același timp, a contribuit la apropierea celor două țări, Serbia și România, apropiere care la Constantinopol era considerată ca având un „caracter serios“, ea urmărind separarea acestora de Imperiul otoman. Poarta otomană, și nu numai ea, privea cu îngrijorare înarmările care aveau loc în România și Serbia. Până și reprezentantul Franței nu era de acord • L. Boicu, Cuza Vodă față de lupta popoarelor pentru emancipare națională, în Cuza Vodă. In memoriam, Iași, 1973
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
României să se conformeze Protocolului XIII al Conferinței de la Paris (1858) și să aducă chestiunea în discuția unei conferințe a ambasadorilor din Constantinopol. Tranzitul armelor sârbești și refuzul de a participa la expoziția universală de la Londra (1862) sub pavilionul Imperiului otoman au diminuat șansele românilor de a obține acceptul Puterilor. Lucrurile s-au agravat când, la începutul anului 1863, a izbucnit revoluția polonă. Inițiativa lui Al. I. Cuza de a înscrie în bugetul statului, pe anul 1863, veniturile mănăstirilor închinate va
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
puternică influență în Principate provoca adevărate coșmaruri 25, o seconda cu brio. Cu toate acestea, nu insistențele celor două cabinete politice au fost determinante în amânarea loviturii de stat, ci atitudinea față de România a puterilor vecine, Austria, Rusia și Imperiul otoman. Acestea din urmă, exagerând proiectele domnitorului Cuza privitoare la sporirea armatei și armamentului, proiecte ce se întemeiau pe principiul că orice român valid putea fi chemat sub arme, au ajuns la concluzia că ar fi utilă o intervenție otomană în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Imperiul otoman. Acestea din urmă, exagerând proiectele domnitorului Cuza privitoare la sporirea armatei și armamentului, proiecte ce se întemeiau pe principiul că orice român valid putea fi chemat sub arme, au ajuns la concluzia că ar fi utilă o intervenție otomană în România, sau, eventual, a unei triple ocupații, motiv pentru care trupele celor trei imperii se aflau concentrate la granițele statului român 26. Anticipând această soluție, Gorceakov spunea însărcinatului cu afaceri francez la Petersburg, Massignac, că armele cumpărate de Cuza
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unei alte depeșe pe care Prokesch-Osten o scrie la 6 iunie 1864. Merită să cităm din ea cuvântul lui Moustier, care reprezintă, de fapt, poziția Franței față de statul român și de problema orientală. Franța, spunea el, „vrea să întărească Imperiul otoman printr-o Românie autonomă, vasală fidelă a Porții; ea dorește un dig contra Rusiei, ale cărei tendințe sunt sistematic ostile Porții și contra tendințelor Austriei, care ar putea, eventual, să devină ostile. Ea vrea să diminueze și nu să lărgească
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
A., P.a., XII, Türkei, Berichte 1864, Karton 83). • Ibidem. • Ibidem, p. 33-38; vezi și Independența României. Documente, vol. II, partea I-a, București, 1977, p. 35-36. • T. W. Riker, op. cit., p. 562. protocolare, cu reprezentanții Puterilor garante din capitala Imperiului otoman, la 16/28 iunie se semnează un acord prin care se recunoaște necesitatea modificării Convenției de la Paris din 1858, lovitura de stat căpătând, astfel, o recunoaștere internațională. După ce recunoașterea internațională a loviturii de stat a devenit o certitudine, Alexandru I.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
I, p. 123. • Vianu, Iancovici, O lucrare inedită, p. 69. • Ibidem, p. 73. • Ibidem. • I. Liprandi, Istoričeskoe, statističeskoe i voennoe opisanie Bessarabii, p. 112. de care dispunem, I. Liprandi era nu numai posesorul celei mai mari biblioteci despre istoria Imperiului otoman și a Principatelor Române, dar și a unui imens număr de manuscrise cu caracter istorico-economic și militar 25. I. Liprandi este unul dintre primii autori în istoriografia rusă, care a studiat istoria veche a Basarabiei. Studiul său, scris în 1823
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
aserțiunea în acest sens), el imaginează posibilitatea unei resuscitări a spiritualității bizantine prin creația culturală românească, îndrumată de „Gândirea”. De vreme ce, în tot cursul istoriei, raționează el, Țările Române au contribuit materialicește substanțial, prin danii generoase, la perpetuarea creștinismului în Imperiul Otoman, la înflorirea vieții spirituale ortodoxe la muntele Athos, capitala României putea deveni un nou Bizanț. Așa cum, după căderea Constantinopolului (cea de-a doua Romă) sub stăpânire păgână, Bizanțul s-a mutat în scaunele de domnie ale Țării Românești și Moldovei
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]