1,677 matches
-
unde să execute atacuri limitate pentru atragerea defensivei germane spre sud, cât mai departe de țintele britanicilor. La început, operațiunea a decurs bine. Diviziile aeropurtate american 101 și 82 au ocupat obiectivele desemnate la Eindhoven, Veghel și Nijmegen. Deși aterizarea parașutiștilor britanici din Divizia I aeropurtată s-a făcut conform planului, zona de aterizare era plasată doar în nordul râului și se afla la mare distanță de podul de la Arnhem. Problemele au început să apară când britanicii au pierdut echipament de
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
ajungă la Arnhem a fost foarte puternică. În plus, germanii au reușit să captureze o copie a planurilor aliate. În cele din urmă, "Market Garden" a fost un eșec de proporții. Podul de la Arnhem nu a putut fi cucerit de parașutiștii britanici, care au suferit pierderi uriașe, de apoximtiv 77%. Situația logistică era pe cale să devină disperată, așa că deschiderea operațiunilor de transport prin portul Antwerp era cea mai mare prioritate. Pe 12 septembrie 1944, Armata I canadiană aflată sub comanda generalului-locotenent
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
de făcut cârnat". Planul de luptă prevedea ca forțele germane să fie transportate din Cherbourg spre Lyme Regis, din Le Havre spre Ventnor și Brighton, din Boulogne spre Eastbourne, din Calais spre Folkestone și dinspre Dunkerque și Ostend spre Ramsgate. Parașutiștii urmau să aterizeze lângă Brighton și Dover. După ce ar fi pus stăpânire ferm pe zona de coastă, ar fi înaintat spre nord, pentru cucerirea orașului Gloucester și încercuirea capitalei, Londra. Cercetătorii moderni consideră că germanii nu ar fi încercat să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
apărat în perioada 26-29 ianuarie de Regimentul al 136-lea de infaterie montană germană. În cele din urmă, pe 29 ianuarie, forțele aliate (Regimentul 254 american, blindate din cadrul Diviziei a 5-a franceză și un batalion al Regimentului I de parașutiști francezi) au cucerit Jebsheim. În continuare, Regimentul 254 a continuat înaintarea spre est în direcția canalului Ron-Rin. Între timp,Regimenele de infanterie al 7-lea și al 15-lea și Divizia a 5-a franceză de blindate au ocupat poziții
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
două noi divizii americane în subordinea Corpurilor XXI (Diviziile 75 infanterie și 12 blindate). Acțiunea de completare a efectivelor aliate s-a încheiat cu plasarea sub comanda Corpurilor XXI a Diviziiei a 5-a de blindate franceză, Regimentului I de parașutiști și a Batalionului I de șoc (comando). Corpurile XXI au primit sarcina cuceririi orașului COlmar și a podului de la Breisach. Germanii au apreciat în mod greșit obiectivele aliate, considerând că aceștia vor ataca de-a lungul întregului front, urmând să
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
antitanc. După aceasta, tancurile franceze au intrat în forță în oraș, ajungând în "Place Rapp" (Piața Rapp) la ora 11:30. În zilele de 2 și 3 februarie, Regimentul al 109-lea de infanterie americană, tancurile franceze, Regimentul I de parașutiști și comandourile aliate au curățat orașul de ultimele elemente ale defensivei germane. Într-un act simbolic, Regimentul al 152-lea din infanterie franceză a reocupat clădirile garnizoanei oarașului, din care fusese alungată la începutul războiului. Continuând atacul spre sud în
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Puxley dar a preferat numele Purley. Mama sa era Welsh, nascându-se într-un sătuc din Cwmfelinfach. David a mers la Colegiul Seafordand apoi la Dartington Hall în Devon. După ce a fost ofițer în Armata Britanică (a fost cu Regimentul de Parașutiști în Aden, Yemen) și apoi a concurat în curse cu o AC Cobra și o Chevron, Purley a concurat în Formula Trei având succes, incluzând trei victorii la Chimay între anii 1970 și 1972. În 1972 Purley a fost unul
David Purley () [Corola-website/Science/334328_a_335657]
-
geniști. Luptele pentru cucerirea localității Schmidt au continuat până pe 10 noiembrie. După această dată, pozițiile din regiunea localității Schmidt și a văii Kall au fost abandonate. Americanii aveau să cucerească regiunea doar în feruarie, când au fost aduși în zonă parașutiștii Diviziei a 82-a aeropurtată. A doua fază a luptelor a fost parte a Operațiunii "Queen", atacul aliaților spre cursul râului Ruhr. În această fază, Divizia a 4-a americană a trebuit să curețe de elementele germane partea de nord
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a conferit lui Hadj Amin gradul, după câte se pare onorific, de Gruppenführer-SS. În octombrie 1944 se crede ca al-Husseini a fost implicat în așa numita „Operație Atlas” care a a constat in trimiterea de către Germania în Palestina a câtorva parașutiști germani (din rândurile templierilor protestanți expulzați din Palestina) și arabi (Hassan Salame, Abdul Latif) care urmau să execute acțiuni de sabotaj împotriva populației evreiești și a regimului mandatar în Palestina. Ei au fost parașutați în zona Ierihon. Ex-muftiul a apelat
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
2,000 de evrei ce au fost asediați și forțați să plece în masă. Cartierul a fost complet devastat de forțele arabe în timpul , iar vechile sinagogi au fost distruse. Cartierul evreiesc a rămas sub control iordaniaan până la capturarea sa de către parașutiștii Israelului în timpul Războiului de Șase Zile din 1967. Câteva zile mai târziu, autoritățile israelite au ordonat demolarea Cartierului Marocan, aflat în vecinătate, mutându-i cu forța toți locuitorii, pentru a facilita accestul public la Zidul Vestic. Secțiunea din cartierul evreiesc
Ierusalimul Vechi () [Corola-website/Science/335052_a_336381]
-
Florin Cazacu. Începe studiile elementare în anul 1971 la Școala generală din Orașul Nou Brad și tot aici, la Brad, continuă din 1979, liceul "Avram Iancu", pe care l-a absolvit în anul 1983. 1983-1984 stagiul militar la U.M.01841, parașutiști din Caracal jud. Olt 1984-1985 Student la institutul de Mine Petroșani 1989-1993 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de stiinte Economice, specializarea finanțe contabilitate ( ff ) 2004-2005 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de științe Politice, Administrative și ale comunicării master științe Administrative
Florin Cazacu () [Corola-website/Science/335086_a_336415]
-
această denumire este cunoscută în presa germană uciderea a cinci soldați germani în Lebach. În noaptea de 20 ianuari 1969, pe la ora 02.50, doi indivizi înarmați au pătruns în depozitul militar german de muniții care aparținea detașamentului 261 de parașutiști. Aceștia au reușit prin surprindere să ucidă cinci soldați și să rănească grav alți doi soldați care erau de gardă. Infractorii au reușit să sustragă din depozit o cantitate însemnată de armament și material explosiv. Acest incident a declanșat o
Crimele din Lebach () [Corola-website/Science/331562_a_332891]
-
Fostul comandant al Grupului, Johannes Blaskowitz, a fost trecut la conducerea Comandamentului Armatei „Olanda” (Armata a 25-a), încercuită în Țarile de Jos. Busch trebuia să organizeze aripa drepta a defensivei germane, bazându-se în principal pe Aramata I de parașutiști. În centul frontului, pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de Armată B (Armata a 15-a infanterie și Aramta a 5-a Panzer). Flancul sudic era apărat de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
linii germane, în raza de acțiune a artileriei aliate. În plus, pentru ca să nu fie loviți de focul propriei artilerii, parașutiștii aliați nu trebuiau să înceapă acțiunea decât după ce infanteria reușise să ajungă pe malul estic al Rinului. Justețea hotărârii lansării parașutiștilor înarmați doar cu arme ușoare de infanterie într-o zonă așa de apropiată de front a fost pusă la îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea parașutărilor propriu-zise ridica problema lipsei de utilitate a operațiunii aeropurtate. Montgomery era
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
arme ușoare de infanterie într-o zonă așa de apropiată de front a fost pusă la îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea parașutărilor propriu-zise ridica problema lipsei de utilitate a operațiunii aeropurtate. Montgomery era însă convins că parașutiștii aveau să facă rapid joncțiunea cu forțele de asalt terestru, ducând la creșterea rapidă a efectivelor din capul de pod. de îndată ce capul de pod s-ar fi aflat ferm sub controlul aliaților, diviziile aeropurtate ar fi fost transferate către marile
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
chiar în prima zi să înainteze între 5 și 10 km în interiorul teritoriului german. În zona de nord, traversarea trupelor britanice a decurs în mod asemănător, trupele terestre și cele aeropurtate reușind joncțiunea în seara aceleiași zile. Până în acel moment, parașutiștii reușiseră să cucerească toate obiectivele propuse, iar în plus luaseră și 3.500 de prizonieri. Mai la sud, descoperirea unei breșe în liniile defensive din fața Diviziei a 30-a de infanterie au crescut încrederea aliaților în posibilitatea de reușită a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pentru efectuarea de raiduri de mică amploare. În cadrul acestui comandou se afla numărul cel mai mare de voluntari proveniți din teritoriile ocupate de naziști. Acești militari erau antrenați să fie se deplaseze la țintă pe calea aerului, fiind lansați ca parașutiști, sau pe apă, folosind ambarcațiuni cu vâsle de mici dimensiuni. Comandourile au fost trecute sub controlul operațional al Cartierelor Generale ale Operațiunilor Combinate. Primul comandant a fost amiralul Roger Keyes, un veteran al Bătăliei de la Gallipoli și al Raidului de la
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
mai mare parte a oamenilor era formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
de aproximativ 1.200 de oameni, în momentul atacului erau prezenți doar 650, iar 233 de soldați erau încartiruiți într-un sat la cinci km distanță. Cea mai mare parte armamentului fortului a fost distrusă în primele minute ale asaltului. Parașutiștii germani nu au reușit să pătrundă și în galeriile subterane ale fortului, dar soldații belgieni nu au fost la rândul lor capabili să iasă și să organizeze un contraatac hotărâtor la suprafața fortului. Garnizoana belgiană a capitulat a doua zi
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
iasă și să organizeze un contraatac hotărâtor la suprafața fortului. Garnizoana belgiană a capitulat a doua zi, după ce parașutiștilor le-a venit în ajutor Regimentul 151 de infanterie german. Germanii au planificat cu mult timp înainte cucerirea fortului. În timpul pregătirilor, parașutiștii germani au efectuat antrenamente pe o replica a exteriorului fortului în Cehoslovacia. Însuși Adolf Hitler a sugerat planificatorilor ca atacatorii să fie transportați până la fort cu ajutorul planoarelor, pentru evitarea problemelor care ar fi apărut în cazul parașutării unui mare număr
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
oară planoarele în faza inițială a atacului și a fost prima utilizare a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au reușit să distrugă sau să scoată din uz cupolele tunurilor. Parașutiștii au folosit în afară de explosivi și aruncătoare de flăcări împotriva cuiburilor de mitralieră. Belgienii au reușit să distrugă unul dintre podurile de importanță vitală vizate de atacul german, împiedicând
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au reușit să distrugă sau să scoată din uz cupolele tunurilor. Parașutiștii au folosit în afară de explosivi și aruncătoare de flăcări împotriva cuiburilor de mitralieră. Belgienii au reușit să distrugă unul dintre podurile de importanță vitală vizate de atacul german, împiedicând folosirea lui de către coloanele germane care urmau să atace Belgia centrală, dar
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea acestea, alte unități de parașutiști au cucerit cele trei poduri de peste Canalul Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul să se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea acestea, alte unități de parașutiști au cucerit cele trei poduri de peste Canalul Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul să se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]