1,958 matches
-
aici - dacă - lucrul acesta va înceta cât de curând. În societatea tradițională din Botswana, menținerea ordinii și a curățeniei din curte cade în sarcina femeii și, în mod clar, ea nu dorea să fie asociată cu o astfel de curte. Parcară la scară, sub un fel de adăpost rudimentar al mașinii, pe care domnul J.L.B. Matekoni îl confecționase din plasă de camuflaj. După standardele zilei, era o casă mare, ridicată într-o vreme când constructorii nu aveau nici un motiv să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Când sosi el, Mma Potokwane era în biroul ei. Se aplecă pe fereastră și-i făcu semn cu mâna să intre. — Ceaiul este gata, domnule J.L.B. Matekoni, îl anunță. Dacă te grăbești, mai prinzi și o bucată de prăjitură. Își parcă camioneta sub ramurile umbroase ale unui baobab. Câțiva copii își făcuseră deja apariția și țopăiau în jurul lui în timp ce se îndrepta spre clădirea cu birouri. Ați fost cuminți, copii? îi întrebă domnul J.L.B. Matekoni scotocindu-se prin buzunare. — Am fost foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mediocru, înfățișa capul și umerii unei femei strălucitoare, ce purta un colier migălos lucrat și niște cercei mari. Femeia zâmbea strâmb, cu capul înclinat, în ciuda greutății cerceilor și a disconfortului evident provocat de colier. Domnul J.L.B. Matekoni și Mma Ramotswe parcară vizavi, la umbra unui salcâm. Întârziaseră puțin și căldura după-amiezii își făcea deja simțită prezența. Până-n amiază, orice vehicul lăsat la soare avea să fie aproape imposibil de atins, cu banchetele prea fierbinți pentru pielea pasagerilor și cu volanul ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sau kenyenilor, cărora le plăcea o astfel de muncă; boșimanii erau mai fericiți dacă se ocupau de animale - puteau fi ajutoare de nădejde la creșterea vitelor sau a struților. Bijutierul le zâmbi. — V-am văzut de-afară, spuse el. Ați parcat mașina sub copacul acela. Domnul J.L.B. Matekoni știa că avea dreptate. Bărbatul vorbea o setswana corectă, dar accentul lui îi confirma semnele vizibile de la o poștă. În spatele vocalelor, se simțeau plescăiturile și șuierăturile care se chinuiau să iasă la suprafață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ceașcă de ceai. O să meargă acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până seara, când avea să se întoarcă Mma Ramotswe. Mma Potokwane îl zări, ca de obicei, în timp ce el își parca mașina sub unul dintre arbuștii de liliac. — Te văd! strigă ea de la fereastră. Te văd, domnule J.L.B. Matekoni! Domnul J.L.B. Matekoni îi făcu semn cu mâna în timp ce-și încuia mașina. Apoi merse cu pași mari spre birouri, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
În spatele casei, lipite de gardul din sârmă ghimpată care împrejmuia proprietatea, se aflau locuințele servitorilor și un garaj rudimentar. Era greu de găsit un loc potrivit pentru pândă, dar, în cele din urmă, Mma Makutsi ajunse la concluzia că, dacă parcau chiar după colț, pe jumătate ascunși de ghereta unde se vindeau porumb copt, fâșii înguste de carne uscată bâzâite de muște și, pentru cei care vroiau o delicatesă, pungi cu viermi de mopani gustoși. Nu vedea de ce n-ar parca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
parcau chiar după colț, pe jumătate ascunși de ghereta unde se vindeau porumb copt, fâșii înguste de carne uscată bâzâite de muște și, pentru cei care vroiau o delicatesă, pungi cu viermi de mopani gustoși. Nu vedea de ce n-ar parca o mașină acolo; era un loc bun pentru întâlniri amoroase sau pentru cineva care așteaptă ca o rudă de la țară să coboare dintr-un autobuz rablagit ce se apropie gonind haotic dinspre Francistown Road. Unchiul era până peste poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
văzură din mers cum coboară din mașină și cum se îndreaptă cu pași mari spre veranda umbroasă. Apoi grădina luxuriantă, atât de stufoasă în comparație cu arbuștii de papaia din fața măcelăriei, le obstrucționă privirea. Asta, însă, le fu îndeajuns. Dădură colțul și parcară sub un palisandru de la marginea drumului. Și acum ce facem? se interesă unchiul. Așteptăm aici până pleacă? Mma Makutsi nu era sigură. — N-ar avea nici un sens să stăm aiurea aici, răspunse ea. Ar fi mai interesant dacă am afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ce-o să se aleagă de Botswana, Mma, dacă îi învățăm pe băieți să se comporte așa? Unde ajunge Botswana dacă vom avea mulți băieți necinstiți? Dumnezeu o să ne pedepsească, sunt sigură. Nu credeți? Mma Makutsi se întoarse gânditoare la Austin-ul parcat la umbră. Unchiul adormise și din colțul gurii i se prelingea un firicel de salivă. Îl atinse ușurel pe mânecă, iar el se trezi tresărind. — Aaa! Nu ți s-a-ntâmplat nimic rău. Mă bucur că te-ai întors. — Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sens să te mai gândești. Iisus n-o să se mai întoarcă pe pământ; am avut șansa noastră și, din nefericire, nu am profitat de ea, Parcă mașina lângă Consulatul Britanic, observând în treacăt că Range Rover-ul alb al Excelenței Sale era parcat în fața ușii. Cele mai multe din mașinile diplomaților mergeau la service-urile mari, cu echipamentul lor avansat de stabilire a diagnosticului și cu notele lor de plată pe măsură, dar Excelența Sa insista ca mașina lui să fie verificată la domnul J.L.B. Matekoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să iei cu tine o carte, niște șosete groase, o păturică, un elastic de prins părul, filmul preferat pe tabletă sau laptop, o sticluță de apă.“ Așa, ca într-o mică excursie, să nu riști să te plictisești. Am fost parcată într un pat, mi se rupe inima când mă văd, într-o cameră cu alte cinci paturi, era un pat înalt, pentru că nu puteam să ating podeaua cu vârfurile, eram eu, albă ca varul, în cămeșoiul de naștere, și geanta
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
s-ar fi dus deja la culcare. Dar ăsta e unul dintre aspectele cele mai pozitive ale acestei profesii. Dacă ai descâlcit cazul, atunci ești întotdeauna sigur de o primire călduroasă, indiferent cât de nepregătiți sunt pentru sosirea ta. Am parcat mașina, am urcat treptele de la ușa de la intrare și am tras de clopoțel. Aproape imediat, prin geamul de deasupra ușii s-a văzut o lumină și după vreun minut ușa s-a deschis, dând la iveală chipul posomorât al tuciuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
peste care se afla un balcon, iar pe latura vestică un pinion din lemn acoperit cu mușchi atârna deasupra a două ferestre rotunde. Sper că ți-ai luat o căpățână de usturoi la tine, i-am spus lui Hildegard în timp ce parcam mașina. Îmi dădeam seama că nu-i prea păsa de aspectul locului, dar rămase într-o tăcere încăpățânată, convinsă încă de faptul că totul era adevărat. Am mers până la poarta din fier forjat, care fusese decorată cu o varietate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sub unul dintre mulții arbori coniferi din grădină. Acest gând m-a frământat numai o clipă înainte de a trece la o întrebare mult mai provocatoare și anume: oare ce căutau acolo ei și cele câteva mașini de Partid care erau parcate pe trotuar? Otto Rahn deschise ușa, salutându-ne cu o căldură plină de compasiune, și ne conduse într-o cameră special amenajată în care ne-am lăsat hainele. — Înainte să intrăm, zise el, ar trebui să vă explic că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a o ucide, doar de dragul autenticității. Ea își suflă nasul și apoi ridică privirea: — De ce ne-am oprit? — Pentru că mă duc înapoi acolo să mai arunc o privire. Să văd dacă pot descoperi care este micul lor joc urât. Mașina parcată în fața noastră este condusă de unul dintre oamenii mei. Îl cheamă Korsch și el o să te ducă acasă. Ea dădu din cap: — Te rog să ai grijă, Bernie, zise ea fără suflare, capul căzându-i în față pe piept. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o clientă de-a mea. El aprinse lumina din plafon și luă dosarul: — Da, îmi aduc aminte de ea. — Acum doi ani, a dispărut. Se întâmplă ca ea să fi fost în vecinătatea clinicii tale atunci. Știu asta deoarece a parcat mașina mea în apropiere. Spune-mi, Herr Doktor, ce are de spus prietenul tău Jung despre coincidențe? — Ăăă... presupun că te referi la coincidențele relevante. Este un principiu pe care el îl numește sincronicitate: un anumit eveniment, aparent coincidență, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
formă de dom, dintre care unul se înălța peste esplanadă precum capul acoperit de un coif al vreunui imens soldat prusac. Am oprit lângă o bisericuță aflată la mică distanță de câteva camioane militare și mașini de ofițeri, care erau parcate în fața a ceea ce părea să fie ghereta de pază a castelului de pe latura estică. Pentru o clipă, furtuna aprinse tot cerul și am avut o priveliște spectrală în alb și negru asupra întregului castel. După orice standarde, era un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
apropiere de Waghäuselerstrasse am trecut pe lângă o altă sinagogă în flăcări, unde pompierii vegheau pentru a se asigura că flăcările nu se răspândesc la clădirile învecinate. Nu era cea mai bună zi pentru a mă gândi la mine însumi. Am parcat aproape de blocul ei pe Lepsius Strasse, și am intrat singur pe ușa principală, cu cheia pe care mi-o dăduse ea, iar apoi am urcat la etajul al treilea. Am folosit ciocănelul de la ușă. Aș fi putut să intru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe jos, lângă ușă, cu o lentilă spartă. Am făcut câțiva pași și m-am aplecat să-i ridic. Am apucat marginea udă a cămășii, am vârât-o în pantaloni și am ieșit fără să spun o vorbă. Mașina era parcată în fața atelierului, cu cheia în contact. Am pornit motorul și am plecat. Am intrat pe strada dreaptă mărginită de pini marini și de trestii veștede. Am frânat fără să reușesc să opresc, am deschis portiera și am vomat din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bineînțeles că nu ne-am dat seama. Din ziua aceea de martie se scurseseră aproape zece ani și eu treceam pe lângă păduricea de pini fără să-mi întorc capul, în timp ce asfaltul de sub roți începea să se acopere cu nisip. Am parcat mașina sub copertina aflată în spatele grădinii. M-am aplecat să nu mă lovesc de frânghia pe care erau puse la uscat cearșaful de plajă și costumul de baie al Elsei. Un costum întreg dintr-un material supraelastic de culoarea prunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
casa. Acoperișul de ardezie și pereții foarte albi, fosforescenți în claritatea luminii abia născute. Nu intrasem în casă, rămăsesem în mașină, să mă pătrundă umezeala. Trecuse o bucată de timp, nu știu cât de lungă, în care poate adormisem. Mașina Elsei era parcată sub copertina de trestie. Trupul ei stătea nemișcat în pat, ignorându-mă. Pândeam lucrurile pe care zorii le scoteau la iveală: frânghia de rufe goală, bicicletele noastre rezemate de zid. Acum, pe cer, împreună cu primele raze de soare, se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
este interzis. Mă uit drept înainte și îi spun lui, îmi spun mie însumi, mulțimii aceleia necunoscute care îmi trece prin față. O spun pentru că trebuie să o fac: — Sunt îndrăgostit. Manlio stinge mucul cu vârful mocasinilor: — Luăm avionul următor? Parchez mașina, îmi iau geanta de pe scaun și mă îndrept spre spital. Italia se ivește pe neașteptate, brusc este foarte aproape de mine. Îmi atinge brațul, îmi caută carnea prin stofa hainei. Mai înainte de a mă surprinde, mă sperie. Este scofâlcită, nemachiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aștept la piață. E ora închiderii și o găsesc în mijlocul unui morman de flori rupte. Mă salută dând din cap. Pune casetele una peste alta, mută ghivecele cu plantele nevândute într-o camionetă acoperită cu o pânză verde din plastic, parcată în spatele tarabei. Aștept să-și termine treaba, proțăpit cu hainele mele elegante în mijlocul apăraiei de pe jos. Italia își scoate cizmele de gumă și își pune pantofii. Când se urcă în mașină, ne purtăm unul cu celălalt fără bucurie, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tovarăș mai bun decât bărbatul acela care își ducea furculița la gură fără să miște capul sau să-și aplece gâtul. Eu luasem o salată de fructe și o bere. Beam direct din sticla rece, privind prin fereastră carul funerar parcat mai jos sub copertina de azbociment. Am luat furculița de plastic și am înfipt-o în salată, o boabă de strugure sări din farfurioară direct pe gulerul bărbatului. A rămas interzis din cauza micului incident. Își pierduse atâta timp să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un noroi gri care se rostogolea în fața botului mașinii. — O iubeam foarte mult..., am șoptit, foarte mult. Puțin mai târziu ne-am oprit pe o străduță de pământ alb, care ducea din strada principală, spre mijlocul câmpiei. Mașina neagră era parcată rău. Aproape de ea se afla un dud mare și eu mă sprijinisem de trunchiul cald, mult mai cald decât spatele meu. Plângeam cu capul în jos. Omul stătea în fața mea. Cu câteva clipe înainte se aplecase spre mine și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]