1,962 matches
-
împart delicioasa hrană, porțiile generoase oferite, faptul că oricine este pregătit să facă acest gest este bine primit de autorități și forțele de pază. Un VW Golf înmatriculat în Bulgaria, culoare albastru azur, foarte la modă în anii 1990, este parcat nu departe de zidul de incintă al Arhiepiscopiei, lângă intrare și locul de maximă afluență pelerină. Din el coboară patru persoane, un cuplu foarte tânăr și un altul în vârstă, cred că era vorba de bunici și nepoți, după relațiile
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
niciodată ca proprietarii caselor să facă un singur gest gratuit sau benevol pentru pelerinii din apropiere. Relațiile de ostilitate se manifestă în principal prin mulțimea semnelor de interdicție afișate recent pe garduri, stâlpi, porți de garaje, geamuri de la stradă : „Nu parcați”, „Nu blocați poarta”, „Nu murdăriți gardul”, „Câine rău”, „Nu arun cați resturi și gunoaie în curte”, ultima inscripție fiind în relație cu farfuriile și caserolele de plastic folosite pentru împărțirea sarmalelor. În acest context, îmi amintesc și de inscripția „Toaletă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
termenul exact. Cum distanța dintre mașini și zidurile clădirilor era și așa destul de redusă, „pachetele” cu pelerini capătă acum forme și dimensiuni neregulate. De altfel, atunci când și eu schițez o tentativă de intrare efectivă în rând, un riveran cu mașina parcată pe trotuar se grăbește să scoată prelata de pe mașină, pentru a o muta apoi grăbit pe trotuarul de vizavi, mult mai puțin frecventat. Îi este vizibil frică de mulțime, de forța sa tăcută, care poate izbucni oricând : „Oameni buni, faceți
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
puternice și aici, în rând. Noua etică a succesului. Biznismenii patrioți. Am șansa de-a dreptul extraordinară de a asista la sosirea unui număr de cinci autoturisme de lux, înmatriculate în provincie, Mercedes și BMW, uriașe, specta culoase, noi. Sunt parcate direct pe trotuar, de-a curmezișul acestuia, unul blochează de-a dreptul o trecere de pietoni. Asist la debarcarea proprietarilor, au venit în grup organizat la București, la fel după cum cred că merg la Viena, la shopping, sau la Sinaia
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
din Hațeg întrerupe circulația la intrarea în Silvașul de Sus. „Întrerupe” este un fel de a spune, filtrul pare a fi unul foarte permeabil, sunt lăsați să treacă cei mai „îndrăzneți”, cei cu tupeu sau cu mașini foarte luxoase. După ce parchez la rândul meu, mă echipez pentru pelerinaj (bocanci, umbrelă, haine groase, un sac de iută pentru orice condiții meteo, am descoperit târziu cât poate fi de util) și încep să urc încet către mănăstire, aproape în șir indian cu pelerinii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
care continuă să coboare din „mașini mici” și autocare. La fel ca și acum doi ani, mă izbește (și-mi place la nebunie !) senzația de exod uman de mari proporții, de nomadism modern. Pe dealurile și tăpșanele din jur sunt parcate zeci de autocare, sute de autoturisme, și masă la pensiunea pe care o deține în orașul Hațeg grupurilor mai mari de 15-20 de persoane venite organizat, cu autobuze, dar îmi mărturisește faptul că, „pentru acest tip de turist, marja mea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aici, la Prislop : dormitul înghesuit în microbuze, mâncatul pe genunchi din pachetele aduse de acasă, toaleta pe pantele dificile din împrejurimi. De ce ? Grupul din care face parte a ajuns la Prislop în jurul orei 3 dimineața, pe un frig înțepător. Odată parcat microbuzul, toți parti cipanții, mai puțin șoferul, s-au îndreptat către mormântul Părintelui Arsenie Boca, înconjurat la acea oră de o mare de lumânări aprinse. Au revenit în jur de ora 7-8 dimineața, pentru a se mai încălzi puțin și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
semnal aproape, pelerinii pleacă. Un fluviu uman se pregătește să se întoarcă la izvoare. Aerul devine înecăcios din cauza fumului care iese din bătrânele motoare ale autocarelor. Mă îndrept și eu grăbit spre poarta de lemn, monumentală, a mănăstirii. Acolo este parcată o ambulanță roșie a SMURD, ultramodernă. Pe capotă și pe ușile laterale are imprimată stema județului Hunedoara (un dac, un roman, un corb), apoi cu litere galbene, vizibile : „Ministerul Administrației și Internelor, programul european de dezvoltare nr.” etc. Iar pe
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
comercianții care încearcă să mai vândă ceva, orice, oricum, acum la final. Senzație puternică : toți, absolut toți, formează o comunitate. Efemeră, dar o comunitate. Pe când cobor în pas alert pentru a ajunge spre satul Silvașul de Sus, acolo unde am parcat mașina, mă întâlnesc cu o femeie rromă, lângă care am stat ore în șir la rând la Iași, acum doi sau trei ani. Ne recunoaștem, ne salutăm reciproc. Este din Grajduri, un sat de lângă Iași. O întreb cum a ajuns
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
locotenent cu un spate la fel de lat ca cel al lui Arnold Schwarzenegger din seria Conan Distrugătorul, strigă sacadat : „Închide dreapta, atenție la stânga, închide fața”. Cortegiul se oprește pentru o clipă, un grup de tineri dau năvală, ascunși între două mașini parcate pe trotuar, riscă să strice echilibrul circular, situația este remediată de jandarmi care „închid” rapid partea dreaptă a cortegiului, oamenii țipă, dar sunt fericiți și emoționați, se vede clar că nu-și mai aparțin. Ritualul își arată acum fața halucinogenă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
parte din perioada aceea, cum le-ar fi permis oare așa ceva ? Am crescut și locuiesc aici de când mă știu”, spune cu o urmă de iritare inginerul, în timp ce-și lustruiește conștiincios cu o cârpă moale mașina VW Passat, argintie, parcată în fața casei. Orele 16.30-17.00, mă întorc în curtea mănăstirii, pelerinajul este pe sfârșite, dar încă mai există un mic rând de așteptare, câteva zeci de persoane, grăbite, îngrijorate să nu se termine totul înainte ca ele să fi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
închiriat și de cohorta din ce în ce mai largă de pensionari în plină formă. De aceste schimbări au beneficiat atât centrele naționale de pelerinaj, cât și cele internaționale” (Eade, 2013 : 25). Să fim realiști : pentru oricine contemplă mulțimea de autocare, microbuze și autoturisme parcate în preajma unor mari locuri de pelerinaj din România, cum ar fi Prislop sau Nicula, este evident că aceste pelerinaje nu ar fi avut succesul actual dacă mijloacele acestea de transport nu ar fi devenit mai accesibile ca preț în ultimii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
anexei 1.6. Anexă 1.6. CRITERII MINIME privind clasificarea campingurilor, satelor de vacanță și a popasurilor turistice Campingurile sunt structuri de primire turistice destinate să asigure cazarea turiștilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze mijloacele de transport, să își pregătească masă și să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri de unități. 1. Amplasarea campingului trebuie să fie făcută în locuri de interes turistic ferite de zgomot sau alte surse de poluare, precum și de
ORDIN nr. 61 din 27 aprilie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea structurilor de primire turistice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/124387_a_125716]
-
fotografia clientului la bucătăria restaurantului. Fotografia este distrusă de Îndată ce comanda a fost onorată, a spus Bigari. Cei care Își iau hamburgerii nu știu niciodată că detaliile comenzilor lor traversează două state și ajung Înapoi Înainte ca ei să apuce să parcheze mașina În fața ghișeului de servire. Davis a spus că visase să facă așa ceva de mai bine de zece ani. „De-abia așteptam“, a adăugat el. Bigari, creatorul call-center-ului pentru restaurantele sale, l-a servit bucuros - În schimbul unei mici sume pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Întrebat: «Ce s-o fi Întâmplat?». Am mers În față și am văzut cum capota de la prima mașină se desprinsese și se izbise În parbriz - iar oamenii de la GE erau Înăuntru! Așa că Întreaga caravană de directori executivi de la GE a parcat pe marginea șoselei și i-am auzit spunându-și unul altuia: Aici venim noi să luăm software?».“ Din fericire pentru India, echipa de la GE nu a fost descurajată de calitatea proastă a mașinilor indiene. GE a hotărât să rămână și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
anume Încrederea. Când teroriștii aleg instrumente ale vieții de zi cu zi - mașina, avionul, pantoful de tenis, telefonul mobil - și le transformă În arme ale violenței lipsite de discriminare, ei reduc gradul de Încredere al oamenilor. Avem Încredere, atunci când ne parcăm mașina În centru dimineața - că mașina de alături nu va sări În aer; avem Încredere - când mergem la Disney World, că persoana costumată În Mickey Mouse nu poartă pe dedesubt o vestă căptușită cu bombe; avem Încredere, când facem naveta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
noștri de la grefa închisorii ne telefonau la primăria comunei și, fiind preveniți, ne pregăteam din timp. Dar atunci, din 80 de oameni câți eram la acea dată în colonie, erau prezenți 40-50. Ceilalți erau plecați în călătorii montane. Inspectorul a parcat în parcul castelului; văzând un băiat, i-a cerut să anunțe adunarea deținuților. Era însoțit de un civil și de șofer. Nici unul dintre gardieni nu era în colonie. Semnalul toacei anunța că suntem luați prin surprindere. Cei mai mulți ne spălam rufele
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și că acesta le-ar fi spus: "Ce legătură am eu cu toate acestea? Puneți mîna pe el și terminați-l". Ceea ce și aveau de gînd să facă. Au ajuns la vila lui Iorga pe la 5:30 p.m. Și au parcat mașina în grădină. Legionarii (nu se știe exact care dintre membrii echipei de teroriști au intrat în vila lui Iorga sau dacă au intrat toți) au pătruns pe ușa din spate, prin intrarea de serviciu. Este evident că primiseră informații
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
făcea să-mi vină să țip. Trupul lui Hartley, mișcându-se pe lângă al meu, se smucea, greoi, de parc-aș fi tras după mine o stivă de lemne. Am ieșit pe drumul de pe țărm, mânjiți și răsuflând gâfâit. Gilbert își parcase Volkswagenul chiar la marginea ierbii. Când ne-a văzut apărând, a pornit motorul și a tras mașina în dreptul nostru. Câteva zile de vacanță la mare îl transformaseră complet pe Gilbert. Arăta mai tânăr, în formă, până și buclele lui albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pământului, al vegetației, al florilor. Am alergat pe dig, apoi de-a lungul drumului de coastă, în direcția turnului și a hotelului Raven, pe urmă am dat colțul spre partea unde golful devenea vizibil. Aici, conform dispozițiilor mele, Gilbert își parcase mașina. Nu voiam să fie la vedere, pentru cazul în care voi fi nevoit, mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spate, peste stânci. Gilbert părea înspăimântat de-a binelea. Am alergat prin hol și am ieșit pe digul rutier, și de acolo în sus, pe drum. Nici urmă de Ben. Am observat că Gilbert, desigur ca să-și asigure retragerea, își parcase mașina drept de-a curmezișul capătului digului, de parcă ar fi intenționat să ridice o baricadă. Fără îndoială, asta era pricina pentru care Ben o pornise mai departe. În timp ce stăteam locului ezitând și privind în jur, l-am auzit pe Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i lanțul, ci am deschis-o larg. Bărbatul care mi s-a înfățișat era vărul meu James. James zâmbea, cu acel surâs prostesc, autosatisfăcut, pe care-l arbora uneori. Ținea în mână o valiză. În spatele lui, îi vedeam automobilul Bentley, parcat lângă Wolkswagenul lui Gilbert. — James! Ce naiba cauți aici? — Ai uitat? Mâine e duminica Rusaliilor. M-ai invitat. — Te-ai invitat singur. Și, bineînțeles, am uitat. — Vrei să plec? — Nu... nu... intră... doar pentru un moment. Mă simțeam fâstâcit, exasperat, profund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
De Rusalii, nu-ți aduci aminte? Am făcut un drum foarte lung și obositor. Pe tot parcursul ultimei sute de mile, m-am așteptat la brațe deschise și strigăte de bucurie. Vedeam acum automobilul alb Alfa Romeo al lui Peregrine parcat pe locul unde se aflase cu puțin înainte Bentley-ul lui James. — Peregrine, îmi pare teribil de rău, nu poți rămâne aici, nu sunt paturi și... — Ia spune, pot măcar să intru? Și a intrat. Glasul puternic al lui Peregrine i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-și lucrurile în valiză. I-am spus lui Lizzie: — Du-te și fă-ți bagajul. Dădu să vină spre mine, apoi se întoarse cu un sughiț de plâns. Am ieșit pe digul rutier și am mers până la locul unde era parcat automobilul Bentley al lui James. Era spațios, negru, ușor prăfuit, părând în așteptare, în după-amiaza însorită și lenevoasă. Am deschis portiera. Interiorul degaja o calmă opulență, asemenea interiorului unui somptuos conac, sau al unui bogat sanctuar. Lemnul lustruit strălucea, pielea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bucurat să constat că nu mă sinchisisem nici un pic, ba chiar am încetat să mă mai gândesc la acest lucru. Când am intrat pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]