8,290 matches
-
subtilitățile și șireteniile acestui seducător. Machiavelli nu ne vorbește despre ambiție decît în latura ei bună (dacă are vreuna); ne vorbește despre acei ambițioși care au fost încununați de succes, păstrînd o tăcere deplină asupra acelora care au căzut victimă patimilor lor. Faptul seamănă a manipulare și nu am greși dacă am spune că Machiavelli joacă în acest capitol rolul Șarlatanului Crimei. De ce, oare, vorbind despre legislatorii evrei, despre unicul monarh al Atenei, de cuceritorul mezilor, de fondatorul Romei, despre cei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fost ucenică și mironosiță a lui Cristos, cea dintâi și cea mai mare dintre toate ucenicele și purtătoare de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde și numele ei, de Magdalena. Fiind bântuită de patimi și de necurate duhuri, ea ducea o viață de desfrâu și de ticăloșie. Auzind însă de Cristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut, ca o flacără sfioasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a cruțat pe îngerii păcătoși, ci i-a trimis/predat (paredoken) în legăturile întunericului, păstrându-i pentru judecată”. De obicei, Dumnezeu îi „livrează” pe cei păcătoși Satanei, acesta jucând rolul executorului pedepsei. 4. Ca inovație neotestamentară, termenul apare în episodul Patimilor. E sensul care ne interesează în primul rând. Isus folosește verbul la pasiv, în legătură cu El Însuși: „Fiul omului trebuie să fie predat/dat în mâinile oamenilor” (Mt. 17,22; Mc. 9,31; Lc. 9,44). În toate cele trei pasaje
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va fi deconspirat printr-un sărut. După acest sărut plin de afecțiune, soldații pun mâna pe Rabbi. Acesta nu-i spune absolut nimic lui Iuda. Se lasă arestat, în vreme ce ucenicii Îl părăsesc, luând-o la fugă. Unctio Bethaniae declanșează drama Patimilor 36. La Marcu, tonul este măsurat, aproape impersonal. După ce femeia cu vasul de alabastru unge cu parfum de preț capul lui Isus, stârnind supărare între cei de față („unii dintre ei erau mâhniți”), evanghelistul trece, fără nici un element de legătură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
biblice prin lentila tradiției liturgice și dogmatice ortodoxe, aș putea încerca un răspuns în felul următor. Kenoza Fiului, elaborată în Fil. 2,7, se referă la întruparea Sa; faptul că „s-a smerit pe Sine” (etapeinosen heauton) se referă la Patimi și la moarte. Această întreagă mișcare, de la unirea cu Tatăl, prin încarnare, prin „moartea pe cruce” până la înălțare, este esențială pentru ca toți cei încorporați în viața Lui prin botez și credință să se împărtășească dintr-Însul în slava Sa (Rom
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
această perspectivă, sacrificială, nevoia trădării din partea lui Iuda devine clară. Isus își asumă natura căzută omenească, restaurând-o, aducând-o la „desăvârșirea” originară. Dar economia divină nu s-a realizat complet numai prin întrupare; a trebuit să se împlinească prin patimile, moartea și învierea Celui întrupat. Mișcarea kenotică, prin care Fiul etern devine Dumnezeu-om în termeni istorici, e desăvârșită prin moartea și prin învierea Sa. Dar, pentru ca această mișcare să îmbrățișeze întreaga omenire, El a trebuit să coboare în „adâncurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păcălit și răpus tocmai de acest fanatism al încrederii în sine și în cauza politică pe care o întrupează. Cu altă privire se apropie de personaj Giovanni Papini, în prima povestire, „Giuda tentato”, din volumul I testimoni della Passione (Martorii Patimilor), apărut în 1938. Papini surprinde momentul ispitirii, fixat a doua zi după cina din casa lui Simon Leprosul. Iuda stă întins la umbra unui ficus în câmpia Betaniei, „la ceasul opresiv al siestei”, notează Papini trimițând simultan la atmosfera magic-seducătoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vor mai exista? Redactarea textelor creștine începe, așa cum știm, cu deceniul 6 al primului secol, odată cu Pavel, și se întinde până în primele decenii ale secolului al II-lea. Redactarea nu înseamnă revelație, ci consemnare a unor tradiții legate de viața, patimile și învierea Mântuitorului. Iustin Martirul 73, vorbind despre textele care se citesc la slujbele de duminică de către creștini, folosește expresia „memorii ale apostolilor” (apomnemoneumata ton apostolon). Or, „memoriile” nu pot să apară decât după trăirea și consumarea unui eveniment, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască”. După ce asistă la judecarea a trei suflete, după ce coboară din al treilea cer și se plimbă prin Cetatea lui Cristos din mijlocul lacului Acherusius, Pavel ajunge și în „ținutul patimilor”, situat la apus. Aici, răvășit de priveliștea chinurilor la care sunt supuși cei păcătoși, izbucnește într-un plâns amarnic și cere îndurare. Arhanghelul Mihail intervine pe lângă Isus, iar Acesta coboară pentru a doua oară în iad, dar acum nu pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se trag din oameni muritori” (17); ceilalți îngeri, care tânjesc după cunoaștere și virtute, reprezintă la rândul lor sufletele curate ale filozofilor. În sfârșit, schema exegetică a lui Philon reduce legăturile îngerilor cu fiicele oamenilor la relațiile intelectului divin cu patimile, după o schemă tipic platoniciană. Din această perspectivă, uriașii reprezintă categoria „oamenilor carnali”. Într-adevăr, conform teoriei expuse în De gigantibus (60-61), există trei feluri de oameni: cei care, prin natura lor, aparțin pământului - aceștia „sunt mereu în căutarea plăcerilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și în tot ce mai voiau” (8, 12). Apoi au îmbrăcat și firea omului, „ca să arate că e cu putință a duce o viață sfântă” (8, 13). Din păcate, ei au preluat și slăbiciunile acestei firi, lăsându-se învinși de patimile trupești. S-au amestecat cu femeile, s-au spurcat și și-au pierdut toată puterea îngerească. Atunci când „fiicele oamenilor” au cerut să fie răsplătite, ei au deschis măruntaiele pământului, le-au arătat strălucirea metalelor din mine, aurul, arama, argintul, fierul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lumea pământeană, „de jos”, către lumea inteligibilă, noetică (Philon, De migratione Abrahami, 20). Clement (Stromatele II, 51, 2) și Origen (Contra Celsum VIII, 22) vor interpreta „emigrarea” ca pe o „traversare” (Paști, diabasis) dinspre întuneric spre lumină, dinspre Egiptul morții/patimilor spre Canaanul vieții/nepătimirii („sărbătoarea Paștelui începea în a zecea zi, pentru că însemna depășirea - diabasis - oricărei patimi și a oricărui lucru sensibil”). - Iezechiel 47,3. Biblia românească (după TM): „Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ținea în mână sfoara și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
2) și Origen (Contra Celsum VIII, 22) vor interpreta „emigrarea” ca pe o „traversare” (Paști, diabasis) dinspre întuneric spre lumină, dinspre Egiptul morții/patimilor spre Canaanul vieții/nepătimirii („sărbătoarea Paștelui începea în a zecea zi, pentru că însemna depășirea - diabasis - oricărei patimi și a oricărui lucru sensibil”). - Iezechiel 47,3. Biblia românească (după TM): „Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ținea în mână sfoara și a măsurat o mie de coți; și m-a dus prin apă și apa era până la glezne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin a doua formulare, se deschide un întreg orizont teologic. Recunoaștem tema dreptului persecutat, pe care o tradiție iudaică îl asimilase cu Robul Domnului. Aceeași Epistolă a lui Barnabeu, citată adineauri, vede în figura dreptului legat fedeleș o profeție a Patimilor Mântuitorului (capitolele VI și VII). - Un ultim caz, Proverbe 3,18. Biblia românească (după TM): „Pom al vieții este ea șînțelepciuneaț pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiți”. LXX: „Pom al vieții este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
socotim că nu există o linie de separație netă între viața monahului și viața creștinească în general. Fiecare este dator să se silească să se înalțe cât mai mult spre idealul desăvârșirii; fiecare e dator să lupte pentru curățirea de patimi și pentru dobândirea virtuților, care culminează în dragoste”189. Ceea ce surprinde în această prefață este accentul pus pe libertatea și, deopotrivă, responsabilitatea celui căruia i se adresează Filocalia, socotit singurul responsabil de reușita sau eșecul „lecturii sale practice”. În comparație cu vechile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suișul său. 2. Urcușul omului se înfăptuiește prin Logos, Cel care le unește pe toate, „Poarta care se deschide spre lumea cunoștinței tuturor acelora care au parcurs calea spre virtute”220. 3. Prima etapă în acest urcuș este curățirea de patimi; urmează cunoașterea logoi-lor dumnezeiești în lume (ce amintește de „întâia cunoaștere” a lui Evagrie); și, în sfârșit, contemplarea directă a Logos-ului. 4. Contemplarea directă a lui Dumnezeu se înfăptuiește în afara capacităților naturale ale omului susținute prin har; ea se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din închisoare acestor trădători ai cauzei muncitorești!... Justiția noastră populară i-a judecat și i-a condamnat definitiv. Să-și ispășească ppp...edeapsa!... Ei, problema e ceva mai complicată puțin, Ceaușescule, obiectă Maurer. Vorbea foarte liniștit, ca cineva care, fără patimă și fără părtinire, chibzuise îndelung la toate aceste lucruri. Eu n-am de gând să mă fac aici avocatul lor, dar vreau să vă atrag atenția la toți că social-democrații ăștia fac parte dintr-o familie mare în Europa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
seară : În zorii zilei de mâine trebuie să plecăm. Frontul avansează", mi-a spus el fără nici un alt comentariu. Am trăit cu adevărat o pagină din romanul " Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război". Ardoarea îmbrățișărilor a fost totală. Patima sărutărilor copleșitoare, deși de undeva, dinspre Nord-Est, se auzea deja șuieratul obuzelor de artilerie. Ultimele cuvinte ce mi le-a spus, înainte de a încăleca, un fel de testament tandru al iubirii noastre, a fost : Dacă va fi băiat aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
când eram mici și făcea curățenie pe prispa casei ca după niște copii mai puțin supravegheați. Ați moștenit ceva blazoane de la înaintași? Nicidecum! Blazonul nostru a fost onoarea, cinstea, preocuparea pentru lucrul bine făcut și dragostea de țară plus ceva patimă a paharului. Dar ce îs ba-zoa-ne-le? a citit tovarășu' din acea scrisoare cu grafie indescifrabilă și semnată, pare-se, Nera. Niște bucăți de stofă aplicate la genunchi și la fesele pantalonilor pentru a le spori rezistența și căldura pe timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
auzul la cele ce urmează. Vezi, Năstăsie, c-am găsit bicicleta lui Ariton tocmai la poarta de la livadă, i-a spus silueta, cu glas șoptit, la geamul întredeschis... Știam că te-a lăsat nemângâiată și-am venit să-ți stâmpăr patima, Năstăsie! Și să-ți arăt cât de dragă-mi ești tu mie... Fugi cât mai repede, Dorine dragă! Să știi că-i cu ochii pe noi!.. Ne omoară pe-amândoi, Dorine! Și-mi rămân copilașii orfani de mamă, Dorine! Pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de la obraz!.. Bine!.. Îți voi cruța viața! Dar poftește puțin afară, că trezim copiii din somnul cel mai dulce... Năstăsia a cercat să-și pună pe umeri o flănea. Lasă flăneaua și ieși numaidecât în cămeșoi!.. Poate te tămăduiești de patima ceea arzătoare în răcoarea dimineții... Lasă și gumacii, fă! Ajunși în curte, Ariton a apucat-o energic pe Năstăsia de umeri, a condus-o până la ieșire și i-a făcut vânt către mijlocul drumului, după care a răsucit cheia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
domiciliului conjugal pentru o iubire ipotetică și plonjarea într-un necunoscut ostil este o faptă de neînțeles ce afectează grav reputația personală și imaginea întregii familii. Mai mult, în eventualitatea negocierii unei posibile reveniri la normalitate, s-ar evita păguboasa patimă și încrâncenarea juvenilă. Așa că a mângâiat ușor caseta conținând Cazul Escu Iosefina și a așezat-o pe aparatul Video până la plecarea tinerilor la cursurile de după-amiază. Dar timpul se încăpățâna să stea în loc. Cele două ore de așteptare i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mă-sa și ca și toată gloata lor! Nu cumva ți-a spus și ție: Vasalie, Vasalie! Hai și tu la veselie! Mama, dacă veni vorba, atunci află că eu știu mai bine! Oamenii pe care-i ponegrești cu atâta patimă trăiesc din munca lor! Într-o vară întreagă eu n-am pomenit la casa lor nicio petrecanie. I-adevărat că Dobaru mai prindea ici-colo câte o nuntă sau câte o cumetrie cu doba lui, dar în rest, numai trudă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cununie. Dar, până una-alta... Mâine, dis-de-dimineață, eu voi pleca, Mariuță! Biletele de călătorie pentru Germania se află deja la șefu'. Așa că, să fie într-un ceas bun!.. Și rămâi cu bine, nevastă! I-a zis, în timp ce o săruta cu patimă pe obrajii îmbujorați, pe umeri și pe sâni... La rândul ei, partenera îi răspundea cu îmbrățișări duioase și calde, izvorâte din jăratecul unei iubiri pătimașe. Să ai grijă de tine, Vasile! Că străinătatea-i boală grea!.. Așteaptă-mă cu încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
am îndrăgostit pur și simplu de pictura murală. Dar nu știu altceva despre ea decât faptul că pictura unei capele este, ca și cea a unei biserici, o frumoasă poveste care începe cu Geneza sau Răstignirea, continuă cu apostolii, cu patimile lui Hristos, cu păcatele oamenilor și, în sfârșit, se încheie cu caznele și suferințele celor sortiți Satanei... Citesc însă mult, încerc să joc rolul autodidactului. Am vizitat în ultimul timp multe mănăstiri și biserici creștine, peșteri cu picturi murale, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]