12,546 matches
-
dinamica procesului de organizare, procesul de dezorganizare al sistemului personalității se va produce de „sus în jos” de la complex către simplu, reluând, în sens invers dinamica dezvoltării. Este vorba de fapt de un proces de disoluție funcțională, reprezentând însăși formele patologice. Boala fiind rezultatul unui proces de disoluție funcțională trebuie privită sub două aspecte diferite: a) aspectul negativ reprezentat de nivelul de atingere al sistemului personalității; b) aspectul pozitiv sau cel al simptomelor, reprezentat de nivelul de eliberare al inhibiției pe
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
primitive de expresie și de reprezentare inferioare în raport cu nivelul de dezvoltare. Semnificația și natura bolii Conceptul de boală este rezultatul „localizării” suferinței în spațiul corporal al persoanei umane. Corpul este atât spațiul fiziologic al proceselor normale cât și spațiul proceselor patologice, al bolilor. Imaginile suferinței au fost distribuite de medicină în spațiul corporal, asupra căruia se fixează „observația” (privirea medicului) și „anamneza” (ascultarea bolnavului) în cadrul relației „medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fixează „observația” (privirea medicului) și „anamneza” (ascultarea bolnavului) în cadrul relației „medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât și relatarea subiectivă a suferinței sale. Acest „discurs clinic” reprezintă „spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea „fiziologiei” (normalității) cu „fiziopatologia” (anormalitatea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât și relatarea subiectivă a suferinței sale. Acest „discurs clinic” reprezintă „spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea „fiziologiei” (normalității) cu „fiziopatologia” (anormalitatea) operează o „suprapunere exactă a corpului bolii și a corpului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu medicul său. El are o atitudine critică față de propria suferință, solicitând medicului sprijin terapeutic pentru rezolvarea acesteia. În cazul bolilor mintale, bolnavul se identifică, de regulă, cu însăși boala sa, în diferite grade de atingere și intensitate ale procesului patologic. El are o conștiință parțial critică (nevroze) sau absolut lipsită de critică (psihoze, demențe) fiind o persoană alienată psihic. Conștiința ca și propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic, în asemenea măsură încât el refuză statutul de bolnav și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sa, în diferite grade de atingere și intensitate ale procesului patologic. El are o conștiință parțial critică (nevroze) sau absolut lipsită de critică (psihoze, demențe) fiind o persoană alienată psihic. Conștiința ca și propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic, în asemenea măsură încât el refuză statutul de bolnav și în consecință, va fi necooperant cu medicul sau chiar va avea o atitudine ostilă față de orice propunere sau acțiune terapeutică din partea acestuia. Aceste aspecte particulare, care fac diferențele dintre bolnavul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
jos: fig. p. ms. 57 B Bolnav somatic Medic În figura de mai sus este reprezentată schematic relația „medic - bolnav” în cazul bolii somatice. În interiorul cercurilor mari, cercurile mici, punctate reprezintă „zona conștiinței critic-reflexive”. Bolnavul „simte” sau „își autopercepe” procesul patologic, boala (B) față de care are o atitudine critică, comunicând medicului „acuzele” sale. Medicul, la rândul său, „observă” sau percepe procesul patologic. Între medic și bolnav se va stabili o comunicare directă, verbală, paralelă cu „observația clinică a bolii” (B) efectuată
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazul bolii somatice. În interiorul cercurilor mari, cercurile mici, punctate reprezintă „zona conștiinței critic-reflexive”. Bolnavul „simte” sau „își autopercepe” procesul patologic, boala (B) față de care are o atitudine critică, comunicând medicului „acuzele” sale. Medicul, la rândul său, „observă” sau percepe procesul patologic. Între medic și bolnav se va stabili o comunicare directă, verbală, paralelă cu „observația clinică a bolii” (B) efectuată de medic. Situația bolnavului psihic și a relației acestuia cu medicul psihiatru este diferită, o vom reprezenta în schema de mai
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în planul teoretic, al medicinei cu filozofia. Acest aspect este cu atât mai revelant când ne referim la psihopatologie și psihiatrie. Medicina este câmpul clinicii care oferă „vizibilul suferinței” reflecției filozofice, prin introducerea acesteia ca metodă de a gândi domeniul patologicului. În felul acesta remarcăm faptul că „suferința umană” devine o temă de reflecție pentru filozofie și morală, iar pentru medicină o practică. Medicina, filozofia și morala își vor găsi centrul comun în interpretarea semnificației suferinței printr-un transfer al „formelor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
temă de reflecție pentru filozofie și morală, iar pentru medicină o practică. Medicina, filozofia și morala își vor găsi centrul comun în interpretarea semnificației suferinței printr-un transfer al „formelor de inteligibil” (M. Foucault). În cazul medicinei „inteligibilul” suferinței, al patologicului, este „formalizat” tematic prin „tablourile clinice” care desemnează speciile morbide. Dar până a se ajunge aici, este necesar un „raționament clinic” de o factură specială. Acesta utilizează structurile semantice ale unui limbaj special care conduce la descifrarea sensurilor suferinței și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca act de conștiință, suferința reprezintă un aspect afirmativ al vieții, al existenței, printr-o luare la cunoștință a omului despre el însuși (K. Jaspers). Prezența suferinței inaugurează „aspectul pathic” al existenței care nu are, în mod necesar, semnificația de „patologic”. Aspectul „pathic” al vieții este cadrul larg în care boala, ca formă particulară a suferinței, ocupă numai un loc limitat. Pot fi și forme de suferințe care să nu fie legate de o „stare morbidă”, de o boală. Asocierea suferinței
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este spațiul observației unei suferințe naturale, apărută în interioritatea normalului și care trebuie „descifrată” sau diagnosticată de către medicul clinician care o observă. Ea reprezintă un tip de raționament deductiv, pe când laboratorul reprezintă un tip de raționament inductiv. Laboratorul construiește „modelele patologice” în mod artificial, prin experiment, pe când clinica descifrează semnificația „modelelor naturale” apărute în sfera normalului. În felul acesta putem spune că experimentul de laborator introduce în mod dirijat „patologicul” în normal. Întrucât obiectul psihopatologiei nu se experimentează, ci este supus
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe când laboratorul reprezintă un tip de raționament inductiv. Laboratorul construiește „modelele patologice” în mod artificial, prin experiment, pe când clinica descifrează semnificația „modelelor naturale” apărute în sfera normalului. În felul acesta putem spune că experimentul de laborator introduce în mod dirijat „patologicul” în normal. Întrucât obiectul psihopatologiei nu se experimentează, ci este supus unei înțelegeri reflexive, vom aborda în continuare aspecte legate de spațiul clinic, considerat ca domeniu al gândirii în sfera psihopatologiei. Spațiul clinic se construiește ca un „spațiu epistemologic” în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cunoașterea medicală” și „suferința bolnavului” (M. Foucault). În cadrul spațiului clinic se dispută vizibilul (persoana bolnavului) cu invizibilul (boala ca suferință) sau, altfel spus, „persoana” și „discursul”. În felul acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii”. Clinica
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspecte principale: 1) Alternarea momentelor vorbite (anamneza și dialogul clinic) cu momentele observației (privirea ca examinare clinică a „cazului”) și care constă din următoarele: a) momentul vizual (observația); b) momentul verbal (interogatoriu, anamneză); c) evaluarea simptomelor clinice; d) descifrarea semnificației patologice a simptomelor; e) prescrierea și urmărirea tratamentului medical. 2) Efortul de a defini o corelație între „privire” (observația clinică) și „limbaj” (dialogul medical) este a doua dimensiune a clinicii. Problema teoretică și practică care se pune clinicienilor este de a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la bolnavul respectiv. Din acestea se va construi „structura alfabetică a bolii”. 2) Privirea clinică, sau observația, exercită asupra ființei bolnave o reducție nominalistă. Prin intermediul acesteia se extrage din câmpul observației clinice ceea ce este bolnav, alterat din punct de vedere patologic, în raport cu stările fiziologice ale normalului. Rezultatul va fi prezentat prin tabloul clinic care este expresia bolii și reprezintă o „configurație”, rezultat al unei construcții a raționamentului clinico-medical. 3) În al treilea rând, experiența clinică se identifică cu o anumită stare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întâlnesc în același cadru al obiectului comun de studiu care este omul. Deși medic, psihiatrul este plasat într-un „spațiu clinic” diferit de cel al medicinei somatice, el având de-a face cu „o lume diferită” din punct de vedere patologic și utilizând o altă gamă de metode în comparație cu cele din medicina somatică. Psihopatologia reclamă studii preliminare de psihologie și filozofie, dar și o formație de clinică psihiatrică. Practicarea psihiatriei bazată exclusiv pe medicină, dar nedublată de cultura psihologică și filozofică
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
are o semnificație strict medicală. medicina consideră că nu numai corpul (soma) poate fi atins de boală, ci și sufletul (psyché). În raport cu trupul, „anomalia psihică” își pierde întrucâtva conotația de „stare morbidă”, care se referă în primul rând la procesele patologice cu substrat organic lezional, întrucât multe afecțiuni psihice nu sunt asociate cu nici un fel de modificări organice cerebrale sau somatice. Din aceste considerente caracterul de morbiditate în cazul bolii psihice, va avea semnificația unei „imagini clinice”, mai mult decât acela
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care apar consecutiv acțiunii acestor factori sunt reprezentate, de regulă, printr-un sindrom confuzional (confuzie mintală, obnubilare etc.). 2) Factori psihotraumatizanți de natură emoțional-afectivă care pot perturba echilibrul psihic, manifestându-se de regulă prin stări reactive de forme diferite (reacții patologice la evenimentele vieții trăite, reacții ale personalității) sau stări nevrotice, de un mare polimorfism. 3) Factori de alte tipuri sunt reprezentați prin: oboseala prelungită, stările conflictuale, schimbările de mediu sau profesionale, boli somatice grave sau cronice etc. 4) Factori asociați
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dobândite (acute sau cronice). În prima categorie avem de-a face cu personalități imature ca nivel de dezvoltare globală sau anormal structurate. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu personalității normale, dar care au suferit transformări patologice ulterioare fie datorită unor factori etiologici exogeni, fie datorită unor condiții endogene. În evoluția bolilor psihice remarcăm mai multe etape: Debutul clinic al bolii este prima fază a evoluției clinice și el poate fi de următoarele forme: a) brusc, ca
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al experiențelor și evenimentelor fizice ale individului. Atacul este o fază foarte scurtă ca durată. El constă, de regulă, dintr-un simptom izolat care provoacă o dezordine a personalității. Atacul este o manifestare comună pentru o mare diversitate de procese patologice. Perioada este faza care revine cu regularitate, de origine endogenă, la anumite intervale de timp, separate între ele de etape de acalmie sau de remisiune. Perioadele constau într-o succesiune regulată a fazelor. În sensul acesta pot fi menționate următoarele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
explica mai departe. Narațiunea clinică a bolnavului prezintă două grupe principale de conținuturi, care caută „să comunice” și în același timp „să explice” interlocutorului propria sa suferință. Această „comunicare” este posibilă printr-o auto-comparare a stării actuale, modificată de procesul patologic, cu starea anterioară, considerată ca normală. Din acest motiv, în cuprinsul narațiunii sale, bolnavul se va raporta fie la „cel care a fost”, în comparație cu „cel care este”; iar pe de altă parte se va raporta la „celelalte persoane” față de care
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de sine” a bolnavului și din „reprezentarea de sine” ca schimbare negativă a propriei sale persoane. În al doilea rând ea constă din „schimbarea de sine” în comparație cu ceilalți. Discursul epistemic va converti, cum spuneam mai sus, suferința în alteralitate, proces patologic sau boală. El reprezintă sinteza finală a raționamentului medico-psihologic care plecând de la „observarea” suferinței ca anormalitate, îi va atribui semnificația simbolică de boală. Conceptul medical de boală, ca imagine clinică a persoanei și ca semnificație medico-psihologică a înlocuirii normalității cu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o problemă fundamentală pe care progresul psihiatriei biologice nu-l poate explica. 11) Modelul anti-psihiatric a reprezentat un moment de „criză epistemică” în evoluția gândirii și a practicii psihiatriei moderne. Negând orice aspect negativ al vieții psihice, catalogat ca fiind patologic, „curentul anti-psihiatric” considera „boala psihică” drept un construct artificial, inexistent în realitate, produs de gândirea medico-psihiatrică. Se producea în felul acesta o „ruptură epistemică” între „narațiunea clinică a bolnavilor” și „discursul epistemic al psihiatrilor”. Boala mintală înceta să mai existe
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aparțin medicinei. Acest tip de gândire medicală unifică ambele domenii, reunindu-le în câmpul cunoașterii medicale. Clinica medicală și clinica psihiatrică funcționează la fel, după aceleași principii generale. Suferința are la bază o stare de dezechilibru care transformă normalul în patologic. La originea oricărei boli se află o cauză specifică, iar gândirea medicală trebuie să determine cauza și natura bolii. Ea este urmată de acțiunea medicală cu rol terapeutic, având ca scop suprimarea acțiunii nocive a cauzei, eliminarea consecințelor acesteia asupra
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]