2,745 matches
-
timp! Aproape că nu-ți mai vine să ieși pe stradă sau să te uiți la televizor, la așa numitele emisiuni de divertisment! O rușine! Îmi pare rău pentru femeile noastre, pentru tinerele noastre, să le văd îmbrăcate în mod penibil, imitând o modă de prost gust, importată de pretutindeniĂȘi-mi pare rău de biata, frumoasa noastră limbă românească! Atât de stâlcită, atât de îmbâcsită cu expresii împrumutate aiurea din alte limbi...cu cuvinte stâlcite, de nici cei ce le folosesc
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
preliminară. A rezultat următorul portret-robot : Autorul : Lebedele din România sînt albe ! Comentatorul : De unde ai mai scos-o și pe asta, băi jeg judeo-masonic ? și nentu Iliescu/ Constantinescu/Băsescu, ăla de-l lingi tu undeva de kkat, tot alb e bey penibilule ? ? ? Epitetele și celelalte expresii din acest succint portret-robot au fost plasate în ordinea frecvenței lor în „eșantionul” meu. Iar pentru mai multă bibliografie, redau mai jos un eșantion de e-conversații selectate fără nici un fel de părtinire și pe care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cel de moarte în care ne-au ținut secole de-a rîndul toți acești barbari de tirani. Treacă-meargă, tătarii, turcii, rușii chiar erau puteri năprasnice. Dar țiganii ! ? Frați români, mai dați-o dracului de treabă ! Chiar nu remarcă nimeni ridicolul penibil al acestei fantasme ? Chiar nu ne putem gîndi pe noi înșine altfel decît ca oropsiți ai sorții, ca victime ale unui Big Brother ? și acum, dacă nu mai avem pe cine să dăm vina, ne-am apucat să facem din
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cel bun nu doar incompetent și corupt, ci și laș, nu criminal pentru că promovează o asemenea lege, ci laș pentru că nu o face suficient de ferm și rapid - și se mai dă și mironosiță într-un mod, într-adevăr, cam penibil. Dar tout est bien qui finit bien : ambii polițiști sînt de acord să lase poporul să decidă prin referendum și atît Martorii lui Traian, cît și cei de la U2 duc mai departe cu fervoare buna vestire. Jurnaliștii convertiți la secta
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sau să acumu leze frustrările eșecurilor. Tot ce mai spun sau fac este, de fapt, expresia acestei iubiri în stare pură, neatinsă de gînduri ascunse sau vise neîmplinite. Orice ar face sau ar spune, oricît de inutil sau, uneori, de penibil ar putea fi, nu mai are nici un sens propriu în afara gestului comemorativ de contemplare senină a propriei iubiri. Restul e uitare. Sau neant... îmi vine un gînd macabru la prima vedere : senilitatea ca o condiție de împlinire a iubirii. Această
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
destulă literatură, vreme de vreo șaizeci de ani nu am făcut decât asta, dar să-mi îngădui acum, la sfârșitul sfârșitului, un moment de luciditate: tot ce am scris după vârsta de treizeci de ani nu a fost decât o penibilă impostura. Sânt sătul să mai scriu fără speranța că mă voi putea vreodată depăși, că voi putea să-mi sar peste umbră. E drept, până la un punct am fost cinstit cu mine, în singurul fel posibil pentru un artist, adică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despre ruletă și s-a dus singur să se vândă. Bănuiesc că patronul care l-a angajat a fost foarte fericit să facă rost așa de simplu de un ruletist, fiindcă de obicei erau necesare demersuri lungi și iritante, tocmeli penibile cu cei care-și scoteau sufletul la mezat. La început, orice vagabond cerea luna de pe cer și îți trebuia destulă abilitate să-l convingi că viața și sângele lui nu prețuiesc cât tot universul, ci doar un anumit număr de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau spontan, să îl silim să ia o atitudine față de noi. Dacă ne devenea prieten, bine. Dacă nu și mai bine, căci simțeam nevoia unui dușman adevărat. Mai încercaserăm cu puțin timp înainte să facem ceva eroic, dar eșuaserăm destul de penibil. Ne adunaserăm tot grupul și, în spatele blocului, la lumina crudă, galbena ca șofranul, a unui foc de cartoane de ambalaj de la televizoare, ne înarmaserăm cu șipci lungi de la depozitul de mobilă. În cea mai mare tăcere, porniserăm în haită să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu mai povestea lucruri noi, ci o luase de la capăt cu cavalerii Mesei Rotunde. De multe ori se oprea, incapabil minute întregi să-și amintească vreun cuvânt. Atunci își ațintea privirile goale pe zidul orb al blocului, iar în tăcerea penibilă se auzea doar huruitul mașinilor care descărcau grâu în curtea morii. Cred însă că doar eu și cu Luci simțeam cu adevărat că se petrece ceva. Iar apoi, în fiecare după-amiază, în patul meu de tortură, priveam norii încremeniți și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vreau acum este să am puterea să descriu "realist" această scenă, deși mi se pare aproape cu neputință. Mendebilul parcă înnebunise. Cel puțin asta era părerea celor mai mulți din gașca noastră, care nu își puteau explica momentele din ce în ce mai lungi de aiureală penibilă, de hoinăreală dezorientată a băiatului în spielhosen galben de-a lungul pereților murdari ai Scării Unu. Abia dacă mai începea câte o poveste asiatică, Ceașca de lemn și ceașca de lut sau Duhul din sticlă, dar le lăsa și pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care, căutând mult, puteai găsi vagi pasaje erotice, și atunci fetele mai îndrăznețe se strângeau și citeau împreună, roșii la față, zâmbind ciudat, reținut, în orice caz fără chicotelile cu care ar fi citit băieții. De altfel, lecțiile cele mai penibile din tot anul erau cele de biologie în care se vorbea despre reproducere. Unii profesori ne săreau , căci nu te puteai înțelege cu treizeci de rânjiți, gata oricând să izbucnească în hohote. Dar profa noastră era o băbuță conștiincioasă care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fiu mereu lângă ea. Mă îmbrățișa cu aviditate și atunci am luat-o și eu după umeri și am ajuns, mergând astfel, până la casa ei. Ne-am oprit în holul acela plin de un aer cafeniu și ne-am sărutat penibil, mai mult pe obraji și pe ochi decât pe gură. Fața ei era udă de lacrimi, iar eu, spunîndu-i mereu numele, strîngînd-o în brațe, mîngîindu-i gâtul și sânii prin pardesiu, încercam din răsputeri să evit, să amân cuvintele de dragoste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ea se va lăsa, încetul cu încetul, atrasă de viața pentru care era făcută și-n care eu aveam loc, cel mult, ca o amintire amuzantă din junețe (parcă o auzeam, imaginîndu-mi o întîlnire de-a noastră de peste ani: "Ce penibil erai..."). Voiam totuși să încerc, dacă nu să trăiesc, măcar să mimez acest way of life , pentru că teama de-a nu o pierde era mai puternică decât propriile mele obișnuințe, decât însăși nevoia de a-mi păstra personalitatea. Aș fi vrut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mutrele lui Mera, ironiile lui little tiger, privirile aluzive ale Sandei. La ea nici nu voiam să mă mai gândesc. Dar de data asta colegii s-au purtat față de mine absolut OK, în afară de faptul că au difuzat peste tot întîmplările penibile de la Mera. Nu și-au bătut însă joc de mine, dimpotrivă, au început să mă privească parcă mai atent, cu un plus de considerație. Mai ales compasiunea fetelor pentru mine a devenit mai mare ca oricând, toate aveau ce aveau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care te îndoapă la masă până la refuz, insinuând că "nu-ți place mâncarea ei" dacă nu mai vrei încă o porție și amenințîndu-te că "se supără". Genul care nu te lasă să pleci din casa ei decât în urma unor târguieli penibile, după reîntoarceri repetate din hol. În acest timp, cu ochi vioi și curioși ca de veveriță, te răsucea de pe-o față pe alta și nu se lăsa până nu afla de la tine și ce n-ai fi visat să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
izolate în plastic gros, care formau câte o buclă din loc în loc. Duhoarea de benzină și zgomotul făceau să-i plesnească țeasta. Nu știa care sânt conexiunile claxonului și de la o clipă la alta devenea mai nervos, se simțea mai penibil. Elena coborâse și ea, doar în capot, și mișunau amândoi, năuci, pe lângă monstrul care mugea încontinuu. Un cartofior lovi capota Daciei și ricoșa într-o parte.Îl aruncase cineva de la balcon, căci tot blocul se trezise și bărbați nebărbieriți, femei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de discul topit al soarelui. Era plin de sânge. Se ridică și privi monstrul din mașină. Ciotul de unde retezase acele degete uriașe se cicatrizase deja și, asemenea unor unghiuțe, mlădițele altor degete începuseră să înmugurească în loc. Profesorul începu să plângă penibil, sughițând și înecîndu-se. Nu se mai simțea în stare de nimic. Lumea i se părea un infern de cenușă, cu neputință de suportat. Tânjea din răsputeri după acele câteva acorduri pe care le ascultase noaptea trecută. Timp de vreo opt
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
indiene (poate credeam că aș putea-o jicni cu un salut strein rasei ei; sau poate o salutam așa ca să-i capăt încrederea). ― Cine v-a învățat salutul nostru? întrebă ea, zîmbindu-mi neașteptat de prietenește. ― D-ta. (Îmi amintii scena, penibilă, a întîlnirii din mașină.) Mă privi o clipă, figura i se descompuse de o frică aproape carnală, buza îi tremură și fugi pe coridor, fără să-mi spună un alt cuvânt. Intrai în cameră stânjenit. Mă hotărâi să-i spui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mă duc să fumez o pipă, mă coborâi în odaia mea. Închisei ușa cu bara și scrisei în jurnal: "Prima discuție cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gândirii ei. Un copil care a cetit prea multe. Astăzi, pe terasă, o întîmplare penibilă cu povestitul. Sunt incapabil să spun povești; probabil, jena mea de tot ceea ce e inocent și naiv. Revelația a fost Chabù, un suflet panteist. Nu face deosebire dintre sentimentele ei și ale obiectelor; de pildă, dă turte unui pom, pentru că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înainte. Maitreyi a râs astă-seară enorm, ascultând glumele lui Khokha. (Notă. Un tânăr, rudă săracă de a inginerului, pripășit în Bhowanipore cu prilejul nunții lui Mantu și care dormea pe coridor.) Eu scriam în odaia mea. Am avut o sufocare penibilă de gelozie, de care mi-e rușine. (Notă. De fapt, nu eram prea îndrăgostit atunci. Totuși, eram gelos pe oricine p făcea să râdă pe Maitreyi.)" "Mi-era indiferentă Maitreyi atât timp cât mă știam căutat cu afecțiune de întreaga familie; mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de "sentimentele" ei, că o urăsc (mințeam), și-a pierdut calmul ei de regină (Cleopatra?) și a început să plângă. Nu am fost emoționat. A plâns a doua oară, la ieșire, violent. Eu i-am spus: "Maitreyi!" și am tăcut penibil. În aceeași seară a plâns iarăși la mine în odaie, nervos, acoperindu-și fața în șal. Totdeauna fără nici o lămurire. Dar a avut puterea să râdă când au venit ceilalți." " Neașteptate "explicații" cu Maitreyi. Ea a fost mai tare astăzi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
n-ar fi venit vremurile care au venit. A citit atât, și istorie, și filosofie, a văzut atâtea în profesiunea lui de advocat... Ea, emotivă și idealistă cum e, n-ar fi fost în stare să pronunțe nici cea mai penibilă pledoarie... Dar, din spusele lui Niki, a înțeles ce înseamnă să fii advocat : înseamnă să-i cunoști pe oameni așa cum sunt ei în realitate, nu așa cum se pretind. A fost o profesiune, cea de advocat, o profesiune care a dispărut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bănuiești că face jocul Securității ? Bietul Niki, cu flair-ul lui, trebuie să fi intuit suspiciunile lui Muti ! Mai ales în ultimii ani, când avansase scleroza și ea nu se mai controla, când strecura aluzii ba unuia, ba altuia - ce situație penibilă, Dumnezeule !... Nu-i de mirare să-i fi spus asemenea lucruri și babei ăsteia, care nu mai iese odată din baie ! Dacă nu am fi noi cei care să le dăm nas, ar mai avea oamenii simpli atâta tupeu ? Biata
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
public că lui, în primul rând, îi aparțin aceste supărătoare defecte. Așa ceva însă Sophie nu agreează, bunul ei simț se ferește instinctiv de acest suspect amestec de umilință și trufie : găsește că un asemenea spectacol este o mică fanfaronadă, un penibil cabotinism. Desigur, știutul convenționalism al femeii o împinge pe Sophie să gândească astfel, dar și lipsa ei particulară de umor. Și totuși, în fiece secundă el știe că s-ar putea ca ea să aibă (ca de atâtea alte ori
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te trezești mereu și tu catalogat într-o anume parte, ceea ce evident că nu-ți convine ? Astfel, de pildă, te trezești mereu în situația de a nega că în Minister ai fi (cum se spune) omul fiecărui director, pe rând... Penibilă situație să negi așa ceva, și încă la modul la care negi tu : nu de-ajuns de convingător, pentru că darul elocinței nu ți-a fost dat. Apoi, să nu ne facem iluzii asupra oamenilor : nu cred ei ce le spui ! Cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]