64,416 matches
-
sau nu. Știm din volumele anterioare că noțiunea de „efect”, aflată în vecinătatea și consecuția figurii îi este dragă lui Genette, care a imaginat, rînd pe rînd, „efectul Jupien”, „efectul Ménard”, „efectul Berma”, „efectul Arnolphe”, fabricîndu-și, adeseori, concepte pornind de la personaje literare; acum este rîndul lansării unui efect de metalepsă și anume „efectul de prezență”, care vine să nuanțeze și corecteze mai vechiul „efect de real” propus de Barthes prin anii ’60; „efectul de prezență” provine din introducerea în mod fictiv
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
de valori cu care se află în contact direct, nu un intermediar, un vehiculant de substitute abstracte ale valorii (acte, hârtii, documente) precum funcționarul. Din acest motiv, psihologiile lor diferă fundamental. Dacă ținem neapărat să întrezărim silueta lui Anghelache printre personajele lui Kafka, el nu se va găsi vreodată în preajma lui K., nici acela din Procesul, nici cel din bruioanele romanului, ci undeva, În fața legii, dimpreună cu Paznicul cu care este cosangvin. A-l înseria comod pe eroul lui Caragiale între
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
în gestiune nu este în monedă curentă, ci „un pol de aur românesc” din urmă cu treizeci de ani? Și încă: are vreo semnificație faptul că polul respectiv era „învăluit într-o foiță de țigară” în condițiile în care nici un personaj din nuvelă nu fumează? Etc., etc. Un alt procedeu ce se circumscrie regulilor de construcție a enigmei literare la care apelează Caragiale constă în aglomerarea de fapte, acțiuni, întâmplări selectate astfel încât să edifice în mentalul lectorului o certitudine - delapidarea efectivă
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
o dexteră deplasare a atenției de la adevărata delapidare (deși doar virtuală și ea): aceea consumată în mintea și-n cugetul lui Anghelache. Ea și nu cealaltă reprezintă hybrisul, vinovăția gravă ce îl torturează interior; ea explică atât neobișnuita comportare a personajului în secvența de la berărie, cât și misterioasa lui sinucidere. Mânuitorii de bani alcătuiesc o castă, un segment moral de elită al lumii: se revendică, pe filieră divină, din Sf. Petru, portarul împărăției lui Dumnezeu, iar pe linie profană din stirpea
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text, drapat cu grijă sub aparențe anodine, un personaj ignorat aproape total de comentatori, care deține cheia actelor, deciziilor și mișcărilor sufletești ale lui Anghelache, inclusiv a enigmaticei sale sinucideri. Este dublul casierului, un fel de alter ego al său, care îi anticipează cu puțin traiectoria existențială: „nenorocitul” care
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
enigmaticei sale sinucideri. Este dublul casierului, un fel de alter ego al său, care îi anticipează cu puțin traiectoria existențială: „nenorocitul” care fuge cu banii furați în America. Dacă recitim perfid-banala scenă cu care începe Inspecțiune, analogia dintre cele două personaje îmbracă haina ostentației: ambii sunt vechi impiegați, cu reputație de funcționari model, „de o probitate mai presus de orice îndoială”, corecți și serioși, cu destine ce merg mână în mână. Repetata, invariabila identificare a amândurora cu termenul, comun și implacabil
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
să descopere secretele semantice pe care textul le ascunde abil în el însuși, uneori chiar împotriva intenției auctoriale de a face sens. Așa, de pildă, un “cifru”, ori, altfel spus, un criptonim, ar conține, în opinia lui Ion Vartic, numele personajului matein Gogu Nicolau. Aceeași hermeneutică a secretului îl aduce pe critic la revelația unui fel de ereditate cîtuși de puțin biologică, în cazul clanului Caragiale. Aceasta e mai degrabă un artefact psihologic, o autoficționalizare de fapt a sinelui, proiectat ca
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
cu răbdare și minuție fiecare gest, reacție, grimasă, declarație, confesiune a parlamentarilor ieșiți la o pauză de țigară sau de cafea. A rezultat un pasionant document despre democrație, construit însă ca o veritabilă ficțiune - o piesă de teatru în cinci personaje (parlamentari, membri ai comisiei) ce se derulează nu pe scenă, ci în culise. Timp de 90 de minute pătrundem în culisele Puterii, vedem cum se construiesc strategiile și jocurile de influențe, devenim martorii manevrelor și manipulărilor de care uzează fiecare
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
din Vișeul de Sus nu-l sperie, cum nu-l sperie nici noile prescripții și condiții impuse de Primărie, așa că ajutoarele sale - un scaun stomatologic, un pat medicinal, niște butoaie de plastic etc. etc. - ajung acolo unde trebuie. Un adevărat personaj de film acest Hans - pitoresc, încăpățânat și plin de viață - un bătrânel care, dacă n-ar fi existat ar fi trebuit inventat, pentru a ne învăța să fim omenoși. Tot o poveste românească se spune și în scurt-metrajul “Green Oaks
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
de serviciu. Acest film cu subiect de telenovelă și povestit asemeni unui roman, pe capitole, este turnat ca un documentar, autorii mărturisind că nu au avut un scenariu prestabilit, nici o linie definită a acțiunii, totul fiind improvizat, actorii construindu-și personajele în funcție de reacția partenerilor lor (metoda Mike Leigh face prozeliți!). Tot despre o călătorie este vorba și în filmul “Au sud des nuages”, realizat de Jean - Francois Amiguet: Adrien, un fermier de 70 de ani își părăsește vacile și satul din
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
Alpi, pentru a vedea China. Un drum lung în care descoperă noi așezări și oameni, în care învață să nu mai fie singur și înțelege valoarea prieteniei și a iubirii. Un film traversat de o mare tristețe (a poveștii, a personajelor), fără nimic turistic în el, regizorul fiind interesat nu de geografie fizică, ci de geografii spirituale. Totuși, în ciuda acestor filme realmente interesante, premiul pentru cel mai bun lung-metraj de ficțiune a fost decernat unei pelicule academice și plicticoase - “Mein Name
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
Cristian Teodorescu Cu cît o să facă presa tărăboi mai mare pe seama lui Gigi Becali cu atît o să-i aducă mai multe voturi. Publicitatea negativă produce popularitate și la noi, nu numai în lumea largă. Personajul are oricum potențial electoral de peste cinci la sută. În el se recunoaște alegătorul de la galerie, căruia îi place să huiduie și la o adică să-și facă dreptate cu pumnul. El reprezintă un fel de viață și o anumită filosofie
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
aproape tot timpul îngrijirii bolnavilor din Galata și chiar îl ia la ea pe un tânăr grec paralizat, ignorat de logodnica lui până la intenția de a-l părăsi datorită infirmității irecuperabile. Între Ștefan și Ioana (parc-am vorbi de două personaje din Noaptea de Sânziene, dar e o falsă impresie!) se lărgește din ce în ce mai mult o prăpastie, care îi va înstrăina unul de altul: Ioana crede, se roagă, pare să practice în secret un fel de „magie albă” care o spiritualizează, pe când
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și de exasperare. Absurdul îi ia agresiv locul. Naratorul lui Răzvan Petrescu e un personaj solitar, cu identitate seacă, indiferent față de tot ce-l înconjoară. Citez începutul din Jazz: „Mă duceam să cumpăr sifoane. Mă gîndeam la copilărie și n-aveam nici cel mai mic chef să cumpăr sifoane. Îmi agățasem însă walkman-ul de
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
inundat și apoi ars, costumul de mire se rupe, portierele mașinii nu se deschid, în aparatul de fotografiat n-a pus nimeni film, fereastra apartamentului e spartă și noaptea nunții se consumă cu mirii îmbrăcați în paltoane.... De vină e personajul sau lumea e sucită? La Caragiale se știe, aici nu. Proza lui Răzvan Petrescu nu se citește cu sufletul la gură. Dintr-un singur motiv: trebuie să ai timp să vezi totul. Răzvan Petrescu, Mici schimbări de atitudine, Proză scurtă
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
absolut prin surprindere. Felul cum este realizat filmul diferă fundamental de conținutul tragediilor pe care le însumează. Atmosfera este patriarhală în acel cătun uitat parcă de lume, se instalează o poezie tulburătoare a luminii, a imaginilor, a anotimpurilor, a gesturilor personajelor, o poezie care vine și din convenția teatrală în care se joacă. Și care este respectată dumnezeiește. De fiecare actor în parte. Miza filmului! Ce se întîmplă te surprinde la fiecare pas - și de asta impactul este teribil - pentru că nimic
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
a luat, recent, pentru Puck în Visul unei nopți de vară de la Teatrul Național din București, unde i-a speculat mai ales corporalitatea expresivă. Aici, n-am înțeles exact de ce a fost nevoie de Marius Manole. Tehnica rostirii, situarea în personajul complicat și complex îl pun în dificultate clară. De la început și pînă la sfîrșit își spune replicile în aceeași notă, cu o voce ușor falsă, fără să aibă nuanțe, să marcheze treceri de la o stare la alta, de la o relație
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
pun în dificultate clară. De la început și pînă la sfîrșit își spune replicile în aceeași notă, cu o voce ușor falsă, fără să aibă nuanțe, să marcheze treceri de la o stare la alta, de la o relație la alta, de la un personaj la altul. Piesa nu e un basm, este o realitate dură făcută din situații diferite și voci diferite, cu un extraordinar impact, care nu te pot lăsa indiferent, repet, chiar dacă vibrezi sau nu cu acest gen. Marius Manole este plat
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
cu acest gen. Marius Manole este plat și uniform, deși acumulările sînt teribile. Ca și faptele lui. Antoaneta Zaharia în Olga, sora lui, se contaminează pe ici, pe colo, de rostirea falsă și de platitudini, se situează uneori în trena personajului principal pe care îl interpretează în De ce fierbe copilul în mămăligă, reușind să iasă de cîteva ori din asta și să facă momente emoționante. Cu aplauze la scenă deschisă. Adriana Trandafir găsește mereu un ton corect, fără patetisme și efuziuni
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Mircea Mihăieș Oricine a ținut, vreme mai îndelungată, o rubrică, știe că adeseori căutarea unui subiect poate fi un coșmar. Simți că nu mai ai cuvinte, că aceleași și aceleași teme, aceleași și aceleași personaje îți defilează prin fața ochilor, fără să aducă absolut nimic nou. Totul devine de-un previzibil înfricoșător. O alergare sterilă în cerc, urmărind un vânat ignobil și trăgând în el cu gloanțe de cârpă. Obligația de-a fi mereu inteligent, expresiv
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
dominau peisajul cu un firesc uluitor. Non-ideologici și lejeri în raport cu orice fel de doctrină, îmi păreau a fi cei mai buni reprezentanți ai unei lumi colosal de eficiente: lumea interesului personal, mai mărunt sau mai mare, în funcție de poziția și ambițiile personajului. E lumea celor pe care Cosmâncă îi beștelește cum îi vine la gură la ora opt dimineața și-i invită la o bere și-un mic la opt seara. E-o lume perfectă, în felul ei, o lume unde nu
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și doar după decoruri și
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și doar după decoruri și îmbrăcăminte mai putem fotografiile/ portretele să le datăm. De nu cumva, cînd au pozat, erau deja în costum de carnaval... Căci totdeauna, peste tot, carnavalescul e o
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
lui Vermeer. O face din imaginara perspectivă a fetei care i-a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei românești). În filmul lui Pintilie, Rebengiuc face un mare spectacol din starea de tensiune conținută, a unui om care simte viața fugindu-i de sub picioare: un personaj incandescent, cu arderea născută, mereu, din implozia banalului. În timp ce Răzvan Vasilescu, în rolul opusului Flo, e explozia banalului, și ferocitatea lui domestică. Coca Bloos - nevasta colonelului - e fascinantă în suplețea cu care trece de la imaginea de crisalidă a durerii la
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]