3,799 matches
-
o strachină cu pește, căci omul meu stă numai la baltă toată ziua. După masă, când toți eram strânși în jurul aparatului de radio (cu baterii), am auzit pe cineva strigând la poartă: Sunt eu, Garafina. V-am adus niște pește. Poftiți de-l luați și să aveți poftă bună la el. E încă viu. Ce frumoși sunt! Uite ai aici niște bănuți, să aibă bărbatul tău de o pacică, măcar, zise mama. Dar, nu trebuia să-mi plătiți! Ivan și Doba
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
dulci. Se supăra grozav când ne chema la cules și nu veneam. Știu, că într-o duminică, ne-am trezit cu el, cu căruța-n curte. A așezat un jiț frumos, acoperit cu țol de lână chiuat și ne-a poftit numaidecât să ne urcăm. Ne-a zis: Dacă voi nu veniți după mere, vă iau eu cu de-a sila! A râs, a glumit și ne-a ajutat să ocupăm locul în jițul moale. Eu cu Oltea, eram tare fericite
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
la cules, am umplut coșarca și sacul și-am mâncat mere dulci pe săturatele. (În livada noastră nu aveam meri văratici, deși era foarte mare). Ne-am mai jucat prin livadă cu verișoarele noastre și-apoi mătușa Saveta ne-a poftit la pui cu smântână, cu mujdei și mămăliguță caldă. De-abia către seară, uncheșul a înhămat din nou caii și ne-a adus acasă, la Costișa. Mi-aduc aminte că, la trecerea peste Suceava, unul din cai s-a oprit
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ne-a zis să ne luăm bagajele, să ne îmbrăcăm și la rând, câte doi. Așa am și făcut. Nu știam ce are de gând cu noi. Când am ajuns la casa sa parohială ne-a oprit și ne-a poftit în livadă. Acolo avea o mulțime de strujeni strânși în popuri. Ne-a spus să ne lăsăm la o pare trăistuțele cu cărți și să ne apucăm de treabă, că-s multe ore de lucru. Rupeți știuleții de păpușoi de pe
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
am venit și pe seară treieratul grâului și orzului nostru s-a terminat. Căruțașii ne-au ajutat la urcatul sacilor în podul casei, am împrăștiat grâul și orzul peste tot (să nu se aprindă). În timp ce caii mâncau la căruțe, am poftit gospodarii în casă și i-am servit cu ce aveam mai bun. Ne pregătisem și noi, ca oricare, de hram și de zi aniversară. Le-am plătit cum se cuvine și le am mulțumit că nu ne-au lăsat la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
sticlă de țuică, a pus-o la mijloc, urându-ne: Să fie într-un ceas bun și cu mult noroc! Să aveți parte de casă, cu sănătate și bucurie pentru fete! Părinții i-au mulțumit pentru urări și l-au poftit să ia loc la masă. Meșterii și-au reluat lucrul, ocupându-se de dranițit. Așa se face, că numai după câteva săptămâni, am intrat cu voie bună în casă nouă. (Părinții se temeau ca, nu cumva să fie o vară
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
fericită! Îmi trecuse și somnul și nu-mi doream decât să văd cine a mai fost norocos. Tata însă m-a luat în cârcă și m-a dus în casă. Le-am urat la toți noapte bună și i-am poftit pentru a doua seară la desfăcat. L-am rugat pe tata ca la primăvară să semene mai multe boabe de porumb roșu, ca la desfăcat să-i putem găsi mai ușor, fiind mulți mai mulți decât acum. El mi-a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cându-l duce pe drum, îl pusesă într-o sanie cu doi cai, unul albu și unul murgu, și cu hamuri de teiu, ca vai de dânsul. Ocări și sudălmi, de audze cu urechile. S-agiungându la Suceavă, la un sat...au poftit puțintel lapte să mănânce. Iar femeia gazda i-au răspunsu că <<n-avem lapte să-ți dăm, c-au mâncat Duca-Vodă vacili din țară de-l va mânca viermii iadului cei neadormiți>>. Că nu știe femeia acie că este singur
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
culoare neagră, lucrată frumos cu fir auriu. Culorile veșmintelor, ei dovedea simțul artistic și hărnicia mâinilor ei îndemânatice. Lui Costache i s-a părut că s-ar bucura dacă ar alege-o pereche, s-a înclinat în fața ei și a poftit-o la joc. Fata a răspuns invitației emoționată, chiar îmbujorată de emoție, gândindu-se să nu fie judecată aspru de fetele ce erau în horă. Au jucat amândoi, potriviți ca înfățișare și măiestrie de joc, ceea ce arată că alegerea lui
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Maria luase cu dânsa și așternuturile de pat ce le cususe Emilia pentru bunici, întrucât de ceva vreme ea deprinsese croitoria de la un evreu din Pungești. Auzindu-le glasurile, Ion Gheorghiu le deschide ușa și după ce răspunse la binețe, îi pofti să se așeze pe scaune sau pe pat, cum lea fi voia. După câteva întrebări și răspunsuri privind mersul treburilor zilnice, Ion dă glas spunându-le de ce i-au chemat: „Apăi Costache și dumneatale Maria, noi suntem destul de bătrâni și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cei cu care se așezase la masă, își dădură binețe, moment în care Negruș îl întreabă pe Costache cine este iar acesta îi răspunse, prezentându-l: „Domnul profesor Costin și neamurile mele, cumnatul Cocuz și cuscrul Negruș.” Noul venit este poftit să se așeze la masa lor, și-i puseră un pahar de vin în față. Costache era bucuros, nădăjduind că profesorul Costin va da răspunsuri amănunțite frământărilor lor iar cumnatul Ghiță Cocuz chiar deschise vorba dând glas nedumeririlor lor. Obișnuit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Eu, Marie, Ileana lui Alexandru de la vale. Hai, vino și descuie portița, că am să -ți spun ceva; − îndată, Ileană, numai să dau oleacă de apă pe mâini și vin; își clăti mâinile, le șterse cu pestelca, apoi deschise portița poftind-o pe cumnată-sa înăuntru. − Bună ziua, cumnată și bine te-am găsit! − Bună ziua și hai în casă că s-a cam răcit vremea; − Da, așa-i, da’ eu cred că nu intru, mă cam grăbesc. Da’ cred că și dumneata
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Trei Fântâni. Apoi își continuă molcom calea, până când, din dreapta, îi gata să-i taie calea botul dealului Căprița. Dealul se lasă, însă, păgubaș și pare că se înclină adânc în fața văii, ca un adevărat cavaler medieval, adresându-i-se curtenitor: „Poftiți, doamnă, aveți întâietate!” Și doamna Valea Cozmoaiei își desface larg decolteul spre Vlădiceni. De aici înainte, dragă prietene, trebuie să ne tălmăcim pe îndelete cu cele cărți ale timpurilor vechi în mână. Întâi, să-ți lămuresc numele dealului. El vine
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
care o vom face maestrului Theodor Pallady...Casa este așeztă pe un tăpșan în ușoară pantă. O scară înaltă din piatră urcă printr-un capăt al cerdacului foarte larg și umbros. Un bărbat cu figură distinsă de conte ne întâmpină poftindu-ne în casă. Intrăm și ochii ne sunt atrași de tablourile dintre care unele încă miros a ulei proaspăt...Când atmosfera s-a mai încălzit, maestrul ne spune că „Arta n-are nevoie de robi. O domini sau nu exiști
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
fel de cârnăciori roșii în sos picant. Și melci am mâncat la Galați, sub formă de ciorbă cu multă ceapă, la o pereche de pensionari din curtea noastră, doamna și domnul Penciu, care locuiau la stradă și, zărindu-mă, mă pofteau să mă înfrupt din câte ceva bun gătit de femeia uriașă („uriași“ erau, de fapt, amândoi: Philemon și Baucis). Și rodiile, și năutul, și stafidele mari cât banul le-am descoperit la Galați, ca să nu mai vorbesc de baclavale, sarailii, cataifuri
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
slab, extraordinar de bun camarad, săritor, mă invita să patinăm pe Brateșul înghețat (patinele lui erau ceva foarte improvizat, legate cu cârpe de ghetele nici ele prea zdravene), unde se strângeau mulți copii, într-o învălmășeală breugheliană. Odată m-a poftit la el acasă, în cartierul Bădălan, unde domnea mizeria mizeriilor, ceva cu totul inedit pentru mine, cum n-am mai văzut niciodată, poate numai în reportajele cinematografice din zilele noastre, din „lumea a treia“. O cocioabă de lemn, cu o
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
încă un „succes“, durabil, și, durabil de asemenea apoi, un eșec, ambele din lumea cazonă. Întâiul dintre acești ostași atacați de mine (ambii, ordonanțe), un voinic îngăduitor, care mă supraveghea în serile când ai mei plecau la spectacol sau erau poftiți undeva (acum nu mai făceam scandal, nici nu șantajam), mi-a devenit partener ideal. Cum amândoi eram în ținută sumară de noapte, se întindea pe spate, jos, lângă patul meu (eu regizam), dezgolit de la genunchi până la piept, așezându-mi goliciunea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu canonicul Dumitru Man, bine cunoscut în familia mamei mele. Popa Man - cum i se spunea între intimi, fără nici o legătură însă cu celebrul personaj al scriitorului - i-a predat acestuia un caiet cu versurile mele. Speram astfel să fiu poftit la Agârbiceanu acasă, dar autorul Arhanghelilor (singura lui carte pe care o citisem, încă binișor înainte, la Aiud) s-a mulțumit să trimită binevoitorului intermediar un bilețel rupt dintr-o filă, în care printre puținele cuvinte se găsea și recomandarea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
obrajii acoperiți parcă cu un ușor, extraordinar de fin puf, care-i sporea feminitatea. Dacă ar fi fost mai pasională în spirit, mai voluntară în sensibilitate, precum femeile din Renaștere, aș compara-o cu Vittoria Colonna. Când venea la noi, poftită împreună cu alte cucoane, se adapta plină de modestie la mediul superficial și comun al celor prezenți, ca și cum n-ar fi fost cu totul altcineva. Se amuza și râdea cu lumea, o văd în grădină la noi, vara, la o cafea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Am vorbit și la o întrunire publică, în prezența lui Traian Brăileanu, ministrul învățământului, a lui Sextil Pușcariu, rectorul Universității, și a lui Constantin Daicoviciu, decanul Facultății de Litere, toți în cămașă verde (ținuta obligatorie!). A doua zi, am fost poftit la ministru, care m-a felicitat și mi-a spus că e nevoie de mine la București: reîncepeau succesele? Sub ce formă stranie, ruptă cu desăvârșire de mine... Dintre amicii mei de la Cluj, sosise la Sibiu ca student, părăsindu-și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
informa. Mi-a deschis faimoasa menajeră a criticului, care, fără a-mi pune vreo întrebare, m-a introdus direct în biroul unde, în pijama, el lucra la masa de scris. Eram intimidat și confuz, iar marele critic, după ce m-a poftit să mă așez într-un fotoliu, m-a examinat o clipă și apoi mi-a făcut o politicoasă, dar severă morală că-l deranjez la o oră nepotrivită, împiedicându-l de la lucru. Trebuia să știu că maestrul primește vizitatori abia
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
să vorbească între ele. Era, firește, o discuție în contradictoriu. În glasul subțire al femeii le regăseam pe suratele ei, eroinele lui C. Caragiali, ale lui Negruzzi și Alecsandri: „Bine, nu știi că astăzi avem soarè, nu știi că am poftit la petrecere? Ce-mi stai ca o momâie? Până când ai să fii necioplit? Când o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdauna ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan!“; „Ce poți să faci? Poți să te îmbraci după
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
lumina sălilor de ședințe au groază de râs. Or fi știind ei de ce. I Despre lucrurile cu adevărat importante I Vin la dumneavoastră mult mai intimidat ca în alte locuri unde mi s-a mai făcut onoarea de a fi poftit. Aici am de a face cu un auditoriu față de care eu sunt complet dezarmat ; domniile voastre sunteți oameni de știință, - și ce știință ! una al cărei simplu enunț ne impresionează grozav pe noi, profanii. Pe mine mă puteți în orice clipă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vârstă, nici un fel de concesii față de textul său. Și-mi place dialogul. Mergând să-i ceară socoteală lui Ion Ghica, prinț de Samos, om bătrân, fost prim-ministru, tânărul autor îl interpelează pe un ton destul de bățos, iar directorul îl poftește să iasă, spunându-i : „Sortez, monsieur !”. La care răspunsul lui Caragiale este superb : „Vieux coquin !”. Să spui „Vieux coquin !” - tu, băiat de 27 de ani, un debutant consacrat abia-n clipa aceea, unui fost prim-ministru, unui prinț de Samos
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și creația, când aceasta există. Altă retragere, tot așa de puțin plauzibilă, în Sub pecetea tainei ; după criza de dromomanie și, probabil, de epilepsie, a ministrului, soția acestuia, cu totul străină de politică, dar foarte (cam prea) mare cucoană, îl poftește la ea pe primul ministru și îl determină să convoace în grabă cabinetul și să decidă demisia guvernului. Ce guvern pe lume pleacă de la putere fără nici o criză politică, numai fiindcă un ministru, fie și unul de primă importanță, nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]