1,885 matches
-
această putere în toate colțurile lumii, au rămas fără precedent 90. Este necesar ca europenii, inclusiv cei din țara lui Pascal, care pun în balanță riscurile generate de axa răului cu cele ale unui așa zis Leviathan american, înclinând să potențeze pericolul provenit de la cel din urmă, să se gândească la consecințele unui astfel de raționament. Idealismul european nu poate fi viabil fără realismul american, așa cum, în timpul Războiului Rece, strategia militară americană a fost astfel concepută încât Statele Unite să riște un
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Administrative/890_a_2398]
-
conflict. Într-o lume aflată sub amenințarea distrugerii, implementarea scutului antirachetă de nivel strategic poate permite câștigarea timpului necesar pentru ameliorarea și rezolvarea disputei politice. La fel de bine, însă, operaționalizarea unui astfel de mijloc de apărare poate să prelungească conflictul, să potențeze riscurile și să afecteze stabilitatea dată de descurajare. În plus, viitorul dezvoltării scutului stă sub semnul unui grad ridicat de relativism, dat fiind că un astfel de sistem se confruntă cu o întreagă serie de incertitudini tehnologice, economice, politice și
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Administrative/890_a_2398]
-
Viața sa se vroia, ca și poezia, un „surd protest contra rutinei”, nu totdeauna surd. Statutul de pensionar al Partidului ținea, acum, de privilegiile rutinei oficiale, dar fără o minimă protecție politică și socială, ciclicele sale insolențe și-ar fi potențat riscul. Mereu minimă, firește, asemenea ocrotire, la voia capriciilor și intereselor unei Puteri cinice, gata să victimizeze deopotrivă adversari și suporteri, ca și pe cei care se vroiau neutri și neangajați. Pavăza minimă, dar deloc neglijabilă, o folosea curajos contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
deși mă legitimez acum ca cetățean al mult invidiatului și mult hulitului experiment al libertății. Destule dintre imaginile sale turistice ar fi meritat amendări și nuanțări, Îmi dau seama, dar nu este deloc exclus ca tocmai acestea să-i fi potențat, de fapt, acum, elanul. M-aș fi bucurat, firește, să-i ofer prilejuri deopotrivă de contrariere și Îndreptățire și să confruntăm din nou reperele diferite, dar complementare ale temperamentelor noastre, să-i justific propriile mele argumente de admirație pentru spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Înstrăinată de Dumnezeul „mic”, micșorat, Însingurat În Împărăția Sa fără om și omenesc, un zeu suprem, dar nu atotputernic, eșuat În farsa propriilor neîmpliniri, „clovn mărunțel al nimicului al căderii”. Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială și inițiatică, iubirea refulată potențează ardoarea trecută prin otrăvurile realului. Domnul apare, nu Întâmplător, uneori, ca un iubit, substituindu-se păgânului Domine: „Da. Ești unic. De-aceea mă supun? Nu știu bine. O, Ziua izgonirii din Grădină” (Cuplul). Prințesa dezmoștenită, aruncată fără zale, „desculță”, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și simplu plăcerea matinală de-a mă trezi de-a fi” ( Există mecanismul funcționând). Și: „Îmi amintesc uneori (cu efort) iarba de-afară de-acasă iarba din Grădina cu mere” (Mama cu pruncul). Autodefinirea devine tot mai drastică, pe măsură ce cunoașterea potențează Învrăjbita autocunoaștere: „Eu sunt străin. Străinul ce-și scoate/ ca pe un câine În lesă/ corpul viu la plimbare” (Mesagerii). Expediția Întru adevăr, pe serpentinele și În străfundurile sale cu miasme, decupează pas cu pas și niciodată deplin teroarea coșmarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de-a dreptul provocatoare. Sperasem, cine știe, că următoarele propozițiuni ale citatului vor „tempera” sensul. Ar fi fost o prostie. „Sari deodată din șirul asasinilor” era o formulare prea puternică, nuanțările literare care urmau, deloc minore, nu puteau decât să potențeze și ele suspiciunea cititorilor de la Serviciul Vamă și Pașapoarte. „Poți să observi faptele. Observând faptele - Îți construiești o formă superioară de observație, mai Înaltă, nu și una mai pătrunzătoare, căci cu cât este mai Înaltă, cu atât e mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și sumare, indicii despre destinatar. În cazul corespondenței tradiționale, cu atât mai mult. Așezându-se la masă În postura de corespondent, scribul nu doar se pune În starea adecvată mesajului său, ci se și „Îmbracă” În veșmintele epistolare destinate a potența sau, dimpotrivă, a atenua, falsifica, codifica prin cuvinte adevărul-adevărat pe care ar fi chemat să-l dezvăluie. Nu o dată, sentimentele sporesc, tulburător, ele Însele, când scriem iubitei sau prietenului, scriindu-ne nouă Înșine sau când citim, după o lungă așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
soților Petrescu. Prezent mai era, dacă nu mă Înșel, Mircea Martin, dar prezentă era, mai ales, Ioana Petrescu, care m-a fascinat instantaneu prin neverosimila forță de „vătuire” care, În loc de a le face invizibile, cum s-ar fi putut crede, potența, dimpotrivă, fiecare cuvânt și gest ale extraordinarei prezențe. Extraordinară tocmai prin inefabilul și irezistibilul conjunct dintre cerebralitatea intensă, precisă, sublimată și feminitatea adorabilă, simplă, sociabilă, „servind” Încăperea și dominând-o fără efort. Liviu a fost, dacă nu mă Înșel, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În peisajul literar românesc - „inversează”, cred (un termen cu vagi conotații sexuale pe care nu l-ar fi respins, presupun), măcar unul dintre locurile comune și dragi conclavului literar. Anume, că moralitatea scriitorului În viața publică sau/și privată ar potența opera. Când moralitatea se deteriorează vizibil, mai ales pe scena socială, talentul Însuși - ne-ar plăcea să credem și suntem Încurajați să credem - Începe să se depărteze, și el, pe furiș, până dispare din preajma histrionului. Nu puține sunt confirmările acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
profundă a comportamentelor umane de aparență inofensivă”, ca și „puterea de a imprima relief percepției directe, prizei concretului diurn”. Proza de observație realistă, modulând acuitatea nu o dată sarcastică și o discretă tandrețe reprimată Își află stilul propriu. Incidențele tăioase sunt potențate În schimbul energetic dintre senzorialitate și veghea constantă a lucidității. „Marea acuitate a universului senzorial”, cum spune Raicu, are În vedere senzorialitatea „inteligent filtrată, cu totul și cu totul alta decât cea vag vibratilă, cețoasă și vaporoasă, aproape caricaturală În insignifianța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
postbelice. Abia sugerat, de asemeni, dar audibil, zumzetul agresiv al prezentului pragmatic și „global”, din care ne tragem oboseala și energia de fiecare zi. Structura sincopată a narațiunii, cu modificări de registru stilistic, cu necesare reprize de „lunecare” dedesubtul epicului potențează impactul scrierii. Nu mai puțin, observațiile acute despre rescriere, din finalul cărții, dând seamă, psihologic și estetic, asupra acumulărilor cognitive și creatoare ale noii vârste. Supratema dintotdeauna a literaturii durabile: iscodirea sufletului omenesc, Înstrăinat și exilat oriunde și oricând, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
așa și nu altfel”, Blecher mărturisește a citi „imensa nostalgie a lumii acesteia, Închisă În luminile și culorile ei hermetice, din care nu este permis unei vieți să extragă decât aspectul unei exacte banalități”. Ravagiile senzorialității și ale sensibilității sunt potențate În scrisul lui Blecher de această permanentă inacceptare a reducției, a limitării, a rigidizării În ceva perfect trasat și static. De aici, asediul asupra realității, căreia i se desfac subsolurile și i se demontează subtextul, pentru a vizualiza din spatele aparențelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de delicată și de temerară și de neînțeles părea relația lor În vulnerabilitatea ei față de chiar și cea mai mică instabilitate interioară”. Tangenta dintre exterior și interior, ca și dedublarea nu se spulberaseră, Însă, pur și simplu. Memoria perturbării va potența Înșelătoarele coincidențe ce vor urma, contradicțiile, povara semnificației lor. Premisa nuvelei este anunțată. Desfășurarea ei pare previzibilă, În tiparul unei narațiuni de stilată și stilizată revistă erotică, cum a și fost gândită, inițial, de către Musil, care intenționa s-o scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Îmbrățișându-ne, la sfârșit, ca „our new friends”. Delicata contrapondere a unui clasicism intelectual orgolios, detașat. Am contemplat, de asemeni, comportarea În preajma femeilor a cuceritorului faimos, cândva, pentru aventurile amoroase și numeroasele căsătorii-divorțuri. Redevenea cavalerul ușor arhaic, juvenila directitate americană potența curtenitoarea afabilitate, farmecul, ticul seducției, acum supravegheată, Încetinită. L-am urmărit și În tensionatele momente dinaintea apariției monografiei lui James Atlas, când se aștepta la indiscreții răuvoitoare din partea fiilor proveniți din căsătorii anterioare, ca și la cinice manipulări ale documentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
piața liberă și carnavalescă a prezentului, unde nimic nu este perceptibil dacă nu este scandalos și nimic nu pare destul de scandalos pentru a fi memorabil, „tema” vieții și creației sale a devenit, Între timp, clișeu vandabil... Post-Holocaust, postcomunism, postmodernism se potențează, Însă, din fericire, reciproc În romanul lui Kertész, prin valoarea estetic-morală, prin tensiunea dintre tragedie și ludicul narațiunii care o animă. Realitatea ca premisă textuală joacă, Într-adevăr, pe multe planuri, În Liquidation: În piesa pe care o citește Keseru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
presupune. Imre Kertész se circumscrie temei Holocaustului, desigur, dar o și depășește, pentru a coborî, dincolo de conjunctura tragică, În profunzimile tenebroase ale omenescului Însuși. Scrisul iese, până la urmă, din referențial, devenind esențial. Paradoxurile Îl energizează: urgența conlucrând cu luciditatea, pesimismul potențând interogația, estetica negației regenerând creativitatea. Arta În „cenușă” se dovedește vie, ardentă. Intensitatea tragismului și forța expresiei validează o operă necesară și reprezentativă. În această operă domiciliază acum și Keseru, ne-evreul care și-a adjudecat „privilegiul” Auschwitz prin sumbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cheie magică pentru toate dilemele. Eroul lui Claudio Magris din A Different Sea, un discipol eșuat al marelui filosof Carlo Michelstaedeter, sinucis la 23 de ani, după terminarea capodoperei sale, Convingere și Retorică, nu doar Își neagă orice identitate, dar potențează, zilnic, incertitudinile chiar asupra „entității” sale, În care vede un perfect vid. Nu este În stare să intre În contact cu exteriorul, nici cu propriul eu. Un fel de treptată anulare de sine. Aidentității și entității, deopotrivă. Existență sterilă, austeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
fragmente revelatoare ale „premisei” istorico-geografice, sociale, politice, culturale, psihologice a conglomeratului. Istoria și atmosfera cotidiană, pulsația străzii, a cafenelei, vocea, valurile și vântul, pribegia și imuabilitatea, dialogul nu neapărat vorbit Între oameni, peisaje și cărți. Un mozaic de microcosmosuri care potențează, deopotrivă, concretețea terestră și cosmicitatea transcendentului. Contrazicând pe cei care considerau că „triste Trieste” nu are suflet, doar o minte germană și un stomac italian, cartea conferă locului suflet, dar și „o minte italiană și un stomac german”. Fidel nevoii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Un fel de inducție În secretele destinului de la care primim doar semne discontinue, lăsate În voia perspicacității noastre de a le corela și citi. În una dintre serile petrecute Împreună, Îmi dezvăluise, cu un soi de gravă complicitate, misterul care potența relația noastră: diferența de vârstă, 22 de ani, care ne separa, ne și unea, de fapt, printr-o predestinare lizibilă doar cunoscătorilor. Codul putea fi recunoscut În repetarea ciclică, anume la 11 ani, a cifrelor duble, pentru fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
creând spectacole de teatru. Există deci o doză extraordinară de optimism în orice încercare de a construi o scenă reală sau imaginară și de a produce o mentalitate, în fapt un instrument adecvat realului în care trăim, capabil să-l potențeze pe acesta din urmă, să-l clarifice ori să-l suprime. Căci nu doar la popoarele primitive spectacolele inițiatice provocau transe eliberatoare, dar și în zilele noastre ne exorcizăm, ca spectatori de teatru, prin katharsis-ul unei emoții. Există un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de mult cu cea a vieții. Prefăcătoria, minciuna fac ca dihotomia viață-moarte să se dovedească naivă. Naivitatea cultivată insistent se vrea o tactică de învăluire, persuasivă, prin care poetul minte că nu minte și crede că nu crede. Iluzia vieții potențează realitatea morții. Personajele se dau drept altele pentru a crea o dublă realitate, analizabilă în oglindă: cea a jocului morții și a morții înseși. Ceea ce reușește poetul este o redefinire obsesivă, circulară a sentimentului sfârșitului. Bineînțeles că această dublare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mai există scăpare. Somnul este o trecere insidioasă și ireversibilă spre moarte: Proorocii afurisiți, înjunghiați în somn... (Prea multă lumină) Ce distanță între somnul lui Botta și somnul lui Blaga, din Laudă somnului (1929), unde totul este liniște și armonie (potențată de amenințarea umbrelor) : Se retrag în pădure și-n peșteri potecile, Gornicul nu mai vorbește. Buhe sure s-așază ca urne pe brazi. În întunericul fără martori Se liniștesc păsări, sânge, țară Și aventuri în care veșnic recazi. (Somn) Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dar nu se găsesc. Invocarea absențelor este nu numai o figură de stil, ci un mod primar de chemare, de supraviețuire. Absențele distorsionează structura eului rănit și abandonat, abandonat până și de cei care nu sunt. Poetul creează himere care potențează realul. Mai mult decât atât: îl fac posibil și veridic. Absența umanului, absența cuvântului, absența iubirii, absența mamei, a fratelui etc. se află într-un dialog dezesperant cu paiațele, cu iluziile, cu măștile care își câștigă astfel un grad nesperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în grupul de prieteni. 3. Modelul interactiv al excelenței - E. Landau Dotarea supramedie este văzută de Erika Landau (Ibidem, pp. 45-46) ca „sistem al influențelor corelative dintre lumea in ternă a copilului și mediul său înconjurător”, mediu care provoacă și potențează inteligența, creativitatea și talentele specifice. Aceas tă interacțiune dintre mediu și „eul” copilului dotat îl determină pe acesta să aibă „curajul să fie dotat”, să persevereze. Axa centrală a modelului este reprezentată de creativitate care este fundamentală și pentru manifestarea
GHID PRIVIND CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITĂŢI ÎNALTE by Cristina Morăraşu, Loredana Stiuj () [Corola-publishinghouse/Journalistic/432_a_755]