1,618 matches
-
Fentară și își înfipseră pumnalele în trupul adversarului. Valerius rămânea mereu în gardă și ataca din ce în ce mai violent. Încă o lovitură, și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius. Rețiarul se ridică în genunchi cu greu. Câțiva îngrijitori veniră în fugă și-i scoaseră coiful lui Valerius, dându-i la iveală chipul palid. — Ucide-l! strigă Vitellius. Mulțimea începu să strige la unison: — Missus! Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spune că ai abdicat. — Poporul e gata să lupte alături de tine. Vitellius întinse mâinile, exasperat. În picioare lângă împărat, Allius Cerpicus continua să țină vasul. Listarius se uita la el. — Ai înțeles, Cerpicus? — Poporul habar n-are cum se ține pumnalul în mână. El nu știe decât să parieze la munera. — În oraș, mulți soldați mi-au rămas credincioși. Dă-mi vasul. — Flavius Sabinus s-a retras la Capitolium împreună cu copiii săi, cu cei care îi sunt credincioși și cu Domitianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Capitolium-ul e un loc sacru, simbolul Imperiului nostru, simbolul eternității... Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul Imperiu se vor prăbuși în neant! - Allius Cerpicus clătina din cap, disperat. Nu pot să fac așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt, și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul Imperiu se vor prăbuși în neant! - Allius Cerpicus clătina din cap, disperat. Nu pot să fac așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt, și-l înfipse în piept. Se prăbuși pe pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Aur, când fiecare era liber să facă ce dorea. Vitellius îi văzu pe soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub ploaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se opriră, plini de respect, doar în fața preoților zeiței Isis, care ieșeau din templu doi câte doi, înveșmântați în tunicile lor de in alb, și începură să coboare spre Foruri, pierzându-se pe străduțele Romei. Nici unul nu îndrăzni să ridice pumnalul asupra acelor oameni sacri, protejați de zeița cea puternică. Nici unul nu bănui că printre preoți se afla și Domitianus. Acesta îmbrăcase în grabă tunica albă de in pe care i-o adusese sclavul, își acoperise capul, iar acum mergea printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la picioare... — Ești convins că-ți va lua apărarea în fața lui Mucianus? — Nu, șopti Antonius după o clipă. Nu sunt convins. Nici eu, interveni bărbatul. Vei avea mulți dușmani, Antonius, și nu vei putea să-i înfrunți cu sabia sau pumnalul. Vespasianus se sprijină și pe un cerc restrâns de oameni care, din umbră, influențează deciziile politice. Mă refer la cei care, așa cum bine știe Calvia - arătă spre femeie -, au averi de o valoare inestimabilă. Ei trebuie să îngăduie ca împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu un urlet sălbatic, Antonius tăie brațul unui vitellian care voia să-l atace dintr-o parte și se întoarse spre ceilalți, fără să țină seama de durere și de sângele care-i curgea din rană. Errius izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din nou, strângând pumnalul în mână. O luă la fugă, încercând să-l ajungă din urmă pe Vitellius, dar mulți i-o luară înainte, tăindu-i calea. Toți voiau să-l prindă pe împăratul înlăturat de la putere, care dusese poporul la ruină. Se strânseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drumul, nimeni nu va îndrăzni să se atingă de mine“. „Velunda“, gândi Valerius. Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lupta; pugna este termenul generic ce indică lupta. Pulvinar: balcon de onoare în amfiteatru. Quazi: populație ce trăia în ținuturile danubiene. Raetia: corespunde Tirolului actual, cantonului elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
metal și lemn pe suprafața internă. Este foarte elastic, ușor și, în același timp, extrem de rezistent. Astfel de scuturi au fost descoperite la Dura Europos, în Siria, și la Fayum, în Egipt. Secutor: adversarul rețiarului; se apăra cu scutul și pumnalul. Sesterți: un soldat câștiga 900 de sesterți pe an, iar un procurator - între 60.000 și 300.000. După șaisprezece ani de serviciu, pretorienii erau lăsați la vatră și primeau 20.000 de sesterți pe an. Un sclav costa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul B are ca simbol o creastă cu un grifon, care este pe jumătate vultur, pe jumătate leu. Sica: sabie scurtă; era totuși mai lungă decât un pumnal. Arma predilectă a gladiatorilor, deoarece este rezistentă și ușor de mânuit. Fiind ușoară și având dimensiuni reduse, poate fi ascunsă sub haine și de aceea este arma preferată a sicarilor, al căror nume provine din acest termen. Statuia Victoriei: statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cum de știți ? P Ca și dumneavoastră, scumpă doamnă sau don’șoară sau ce naiba sunteți, sunt și eu un fervent deslegător de integrame. F Deci cunoașteți în legătură cu...mortu’. P Da: expiatu’, dusu pe lumea ailantă. Sucombatu’ ! F ...prin lovitură de pumnal cotondent! P Șiș, custură, armă albă, șuriu! Opservați cât de luxuriantă este limba noastră maternă? F Nu, că-s îngrozită. M-a îngrozit leșu’! P Aha. Un leș-polonez sau un leș-leș sau un leș de polonez? F Mai degrabă un
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
nimeni n-o recunoaște, și la sfîrșit toți aplaudă. Probabil că trebuie să mai așteptăm pînă să scoatem capodopere pe bandă rulantă, ca dacii, care n-au lăsat nici un singur cuvințel scris pentru posteritate, s-au găsit În schimb ulcioare, pumnale, brîie, inele, n-aveau edituri, ei și, ce dacă. După cum se vede, nu sînt de acord cu definiția lui Marc Vernet: „Povestirea permite istoriei să ia contur, căci istoria ca atare nu există”. Sau sînt de acord? FRAGMENT AUTOBIOGRAFIC Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-ar face cu totul altceva la ora douăsprezece noaptea, de pildă, așa cum am sugerat, să-l provoace la duel mîine dimineață În spatele Mitropoliei, are și martori, patriarhul și alți preafericiți care și ei au suferit, ori măcar să scoată dracului un pumnal dacic de tăiat hîrtie și să-l Înjunghie superficial pe bard, atît cît să-l sperie sub ochii noștri holbați, ei bine, nu, tot ce face domnu’ Radu e să dea impresia că-i aproape gata să pupe gazda. Sting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Ce părere aveți?”... - am Întrebat eu. Aici, povestitorul a făcut o pauză, pentru o gură de vin. Gestul lui a fost urmat de toți cei de față. „Petrică și cu Păpădie, veniți cu mine! Automatele armate! Nu uitați unde aveți pumnalul” - a ordonat Toader, fără nici o secundă de gândire În plus... După ce am făcut tot ce trebuia, În clipa următoare Toader a pornit Înainte, pipăind drumul cu piciorul, precum câinele cu nasul... Când am ajuns aproape de pod, ne-am oprit. În fața
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
numai de frica țevii automatelor proptite În ceafa lor... „Care dintre voi e mai mare În grad?” „Eu” - a răspuns tocmai cel cu pantalonii În vine. „Unde-i comandamentul vostru?” Individul a stat puțin pe gânduri, dar, simțind răceala oțelului pumnalului la gât, a spus că acesta se găsește În sediul colhozului din satul ce se află dincolo de gară. Până aici părea că suntem pe cai. Dar... ce facem cu cei doi inamici? „Îi luăm cu noi până aproape de gară. Mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să guițe, că Îi trimitem la Sfântul Petru cu primul tren!”... În acest moment, tata Toader a Întrebat: ― Îți amintești, Petrică, cum tremurau de frică? Eu și amu’ parcă-i văd. ― Prizonierii, văzându-se „rugați” atât de insistent și simțind pumnalul la beregată, au răspuns că vor spune tot ce știu și ne interesează. Soarele și-a arătat fața În scurtă vreme. Toader a scos o hârtie și un creion. Le-a Înmânat rusului care s-a dat drept șef. Să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În punctul unde am fost eu dimineață, pentru a ne asigura retragerea, În caz de nevoie... Am rămas scurtă vreme În loc, pentru a ne da seama dacă activitatea la magazii și În gară a Încetat. Încetase. „Voi, care plecați, țineți pumnalele la Îndemână În orice clipă” - a ordonat Toader. ― Da’ știu că era exigent, tata Toader - nu s-a abținut Gruia să puncteze povestirea. ― Dar și comandant - a completat Petrică lauda. Mergeam În fața șirului, cu atenție deosebită. Undiță Îmi călca pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Când, să sperăm, calea va fi <liberăă, ne veți ghici siluetele pe platforma peronului. Atunci veniți ca să faceți ce trebuie” - m-am adresat celor de la divizie... „Undiță, hai să vedem cum stau lucrurile”... Cu automatul Într-o mână și cu pumnalul În cealaltă, urmam tranșeul. Când am ajuns Într-un punct de unde, pe cerul senin, cu o lună cât o secere, am ghicit silueta santinelei de la magazii, ne-am oprit. „Ce zici, băiete? Îl putem Întreba de sănătate, fără să ne
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fi uitat cevașilea”- i-a luat În primire Toader. ― Măi că strașnic mai erai - a Îndrăznit să spună mama Maranda. ― Trebuie să vă spun, dragilor, că meticulos - chiar chițibușar - ca Toader puțini oameni am Întâlnit În viața mea... Numai dacă pumnalul nu ședea cum trebuie Îți și făcea observație... „Da’ aista di ci șădi așă Într-o rânî?” Și bine făcea, fiindcă atunci, În toiul misiunii, mâna mergea automat spre locul unde trebuia să se afle arma de care aveai nevoie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fiindcă rom am mai gustat noi când simțeam că ne pătrunde frigul În oase... În acest loc al povestirii, Petrică s-a oprit. A dus ulcica la gură și după ce și-a ostoit setea a continuat: ―„Îmi pare rău după pumnalul meu” - l-am auzit vorbind pe Păpădie. „Da’ ce s-a Întâmplat cu el?” - l-am Întrebat. „Păi, mai săreau <comandiriiă În aer dacă nu priponeam Încărcătura cu pumnalul În firul șoselei? Nu prea cred” - a răspuns el. ― Mare meșter
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]