2,766 matches
-
mai aleagă ceva până nu se prăpădește tot. Prin ogradă adulmecau cei veniți în urmă, iar mulți dădeau târcoale hambarelor. Conacul deveni curând un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire... În răstimp, avocatul Stavrat, după vijelia de pumni care-l amețise de tot în primul moment, profitând de vălmășeala ce a urmat în jurul tânărului Platamonu, s-a furișat în casă și de acolo, pentru că cunoștea suficient distribuirea ieșirilor (le studiase în aceste
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de dezinteresată, dar ce-oi fi având cu presa jidovească tocmai tu, care, de, ești nițel cam jidov de-acasă? Streșin mai bolborosi câteva cuvinte de revoltă și, profitând de un nou ropot de aplauze, părăsi țanțoș tribuna presei. În răstimp, în incintă manifestațiile de entuziasm continuau, susținute viguros de publicul spectator, deoarece, după îmbrățișarea șefilor, membrii noului guvern s-au coborât să strângă mâinile membrilor vechiului guvern și altor fruntași, fiecare acoladă fiind pecetluită cu urale și aplauze cu atât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
te-au ajutat când ai fost la necaz! Petre mormăi întunecat: ― Multora le-a făcut bine, și uite răsplata! ― Și dumnealui a fost prea proclet și iute, Dumnezeu să-l ierte! făcu atunci Luca Talabă foarte blând. Tăcură toți un răstimp. Apoi Petre, luîndu-și seama, rosti aspru: ― Care n-aveți treabă aici să faceți bine să ieșiți afară! Nu mai așteptă să vază dacă I-au ascultat, ca și când ar fi fost sigur că așa va fi. Și în curând mortul rămase
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
câteva clipe sfărâmară tot ce se găsea în odaie, zvârlind pe ferestrele scoase din pervaze picioare de scaune rupte, rufe sfârtecate, oale de noapte, perne spintecate și cu fulgii împrăștiați, rame de tablouri... ― După mine, fraților! strigă Petre peste un răstimp. Prin celelalte odăi și la parter toată lumea spărgea și urla. Petre alerga ca un nebun, agitând barda. ― Foc!... Foc!... Praf și cenușă să se aleagă! poruncea Petre coborând în parter către cei ce soseau de afară. ― Puneți foc, fraților! strigau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure odihna casei. Un răstimp a privegheat el lângă boierul ucis, apoi bucătăreasa, apoi logofătul, apoi bărbatul bucătăresei. Acuma, de vreun ceas, clipocea Marioara pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
el: ― Uite-i cum complotează!... Degeaba, țăranul nu înțelege decât de frică! Apoi își reluă firul despre reforme, despre șef și iar despre Melania, când mișcat, când cu patetism și mereu cu un tremolo care să-i acopere înfricoșarea. În răstimp, trenul înainta prudent, fumegând mai abundent ca altă dată... Sirena locomotivei, agitată des și prelung, avea un răsunet zgârietor, ca țipătul cucuvelei. 3 ― Ia seama, tăicuțule, să nu pățești ceva cu oamenii! zise Niculina, văzând că preotul Nicodim și-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au ucis bărbatul în regimentele lor și tot nu le ajunge, mînca-i-ar cîinii! Mînca-i-ar toate relele și boalele! Arde-i-ar focul iadului cum mi-au ars mie inima!... Cârciumarul Busuioc, ieșit în fața prăvăliei, cu o figură satisfăcută, ascultând un răstimp gălăgia, n-avu de lucru și zise în chip de mustrare: ― De, măi oameni, n-ați ascultat pe cine vă învăța să vă astâmpărați ș-acu... Parcă i-ar fi atins cu un sfârc de bici, țăranii se năpustiră asupra
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atâta, ca un steag alb, și o ridică în sus, s-o vadă soldații care erau încă departe. Pușca era grea pentru brațul lui găurit și țeava cu cămașa în vârf se bălăbănea ca bătută de vânt. Stătură așa un răstimp, împrejur liniște mare și nici o mișcare, parcă satul ar fi fost mort. Ușa cârciumii era închisă. Petre bombănea și scrâșnea, așteptând cine știe ce minune. Atunci din vale, pe uliță, spre curtea lui Iuga, auzi glasul babei Ioana, supărat ca totdeauna: ― Păsărelele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
păsărele, păsări... ― Maica Ioana tot cu găinile ei ș-acuma, nea Petrică, auzi? zise Ilie bucuros c-a auzit glas de om în tăcerea asta dureroasă. ― D-apoi că ea nici n-are alte griji, bâigui Petre morocănos. După alt răstimp, ciocănit de chemările babei, soldații începură a se vedea mai bine cu maiorul călare, la mijloc. Petre îi privea cu niște ochi neîncrezători și parcă numărîndu-le pașii. Deodată răsună iar trâmbița, prelung ca o prevestire. Și îndată Petre auzi frânturile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile împreunate ale mortului, lucind ca niște pete de ulei... Grigore se ridică, scoase batista, cu gândul să șteargă mâinile mortului, dar până ce o desfășură se răzgândi și-și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp, reculegîndu-se, trecu în altă cameră, urmat de ceilalți, afară de căpitanul, care se retrăsese discret spre a nu-i tulbura durerea. ― Leonte, trebuie să pleci îndată la Costești! zise Grigore cu glasul puțin plâns, dar liniștit, parcă lacrimile i-ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
perpetuă, încheiat în chip atât de fericit, va fi confirmat din partea maiestății sale sultanului și din partea maiestății sale împărătesei întregii Rusii prin mijlocirea unor instrumente de ratificare solemne prevăzute cu propria lor semnătură, iar aceste instrumente de ratificare, într-un răstimp de cinci săptămâni sau mai degrabă dacă este cu putință, începând din ziua încheierii numitului tratat, vor fi schimbate prin plenipotențiarii care au încheiat acest tratat. Exemplarele semnate și prevăzute cu sigiliul armelor lor au fost schimbate între plenipotențiarii respectivi
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
plin de el însuși, e de necrezut cât de superior se consideră. Astă-noapte, pe terasă, mi-a cerut discret amănunte despre cocotele din Paris. Ar vrea să plece pentru câteva luni în Franța, să-și îngrijească presiunea arterială. Suferă, la răstimpuri, de un fel de "mauches-volantes" din pricina sîngelui." "Vărul inginerului, Mantu, vine acum din Delhi, unde era, profesor secundar, ca să ocupe un post de lector în Government Commercial School. Pare să aibă treizeci de ani, e scund și slab, și locuiește
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
casa aceasta, unde am cunoscut cea mai sinceră și cea mai indiană afecțiune. Deodată, totul a înghețat în jurul meu, și spontaneitatea mi-a dispărut. La masă sunt posac și tăcut, în odaia mea mă simt aproape bolnav. E drept, la răstimpuri am accese de bucurie, panică și dansez fredonând (lucru care. mi se întîmplă atât de rar)." "De ieri, relațiile mele cu Maitreyi și familia s-au restabilit pe vechiul temei de intensă af ecție. Poate pentru că am explicat inginerului ― când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
apoi, pentru cinci minute, ca să sfârșesc scrisoarea. Când m-am întors, dormea pe canapeaua din fața mesei. Am deșteptat-o. A tresărit; ochii îi erau măriți. Am început s-o privesc țintă; ea îmi sorbea privirile, ochi în ochi, întrebîndu-mă la răstimpuri, șoptit: "Ce?" Apoi n-a mai fost în stare să vorbească, nici eu n-am mai putut s-o întreb; ci ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabil să ne împotrivim, să ne scuturăm de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei, cu o consolare stupidă, câteva fraze fără nici un conținut și am continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când o priveam, la răstimpuri, uimit eu însumi de abandonarea atât de complectă, o zăream cum stă cu capul pe jeț, ochii închiși, tremurând, lacrimile alunecîndu-i pe obraji, lipindu-i șuvițele de păr la colțul buzelor și pe bărbie. ― Când vom fi uniți, o consolam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în seara despărțirii sau glasul d-lui Sen spunîndu-mi: "Good-bye, Allan!, sau privirile d-nei Sen stăruind: "Ia-ți ceaiul!"'... De câte ori Scenele acestea încercau să reînvie în minte, mă zbăteam. Îl auzeam pe Harold cum sforăie, din odaia cealaltă, auzeam la răstimpuri ceasul de la biserica protestantă cum numără în noapte. Ca să mă liniștesc, mă gândeam la moarte. Să mă înec în Gange și să afle Sen cât de curat o iubeam pe Maitreyi. A doua zi, ziarele ar fi vorbit de acest
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
drum, la câțiva metri de șanț, o fântână cu acoperiș și acolo m-am oprit să mă odihnesc. Am adormit în neștire, cu capul rezemat de cască, de-a dreptul pe lespezi. Aceleași visuri, cu Maitreyi, care mă deșteptau la răstimpuri și mă făceau să tremur de frig, de singurătate. Au venit oameni la fântână, și zgomotul m-a deșteptat. (Straniu, cu toată durerea mea, eram conștient că port asupra-mi cinci sute de rupii și, de cîte-ori se apropiau oamenii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la patru și treizeci, spuse. Sânt puțin în întîrziere. Taxiul. Și nici măcar n-am scuza unui accident... Se opri brusc și zâmbi. Bătrânul din fața lui clătină încet din cap și-i întoarse zâmbetul. - Ce e mai curios... adăugă după un răstimp. Continuând să zâmbească (dar parcă într-un fel mai secret, ca și cum s-ar fi așteptat la o surpriză), băgă mâna dreaptă în buzunar și, cu mare atenție, începu să caute. - Ce e mai curios, repetă, îmi scapă numele persoanei. Am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
părea depărtată și palidă. Cât putea cuprinde cu ochii, se întindea un singur covor gros, roșu-aprins, a cărui dogoare era întreruptă doar de fotoliile și măsuțele joase, în jurul cărora așteptau, absenți, sau dormitau, bătrâni și bătrâne de toate vârstele. La răstimpuri treceau și femei tinere. Priveau doar înaintea lor, acolo unde, departe, zăreau oglinzile. - Era totuși un nume foarte simplu, transparent prin excelență fanic, șopti deodată Adrian, rostind rar și bine articulat cuvintele. Ceva cam ca Theodar, Constantin, William... Se apropie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai prejos. Hai cu mine, că m-așteaptă o surpriză... - Care e? îl întrebă. Băiatul întinse brațul și i-o arătă. Femeia înainta încet, pe gânduri, și oarecum la întîmplare, parcă n-ar fi știut încotro să se îndrepte. La răstimpuri întorcea brusc capul, ca și cum s-ar fi trezit sau i s-ar fi părut că se aude chemată. - Nu, n-o cunosc, spuse bătrâna. Dar de ce credeai că o cunosc? Băiatul își mișcă încurcat, de mai multe ori, sprâncenele și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prieten din corpul diplomatic... Parcă de-abia acum își dădu seama cât e de vastă și de ruinată sala. Se îndreptă încet către cămin și-l privi cu atenție. Sub cenușă, se mai zăreau resturi din jăratic, pâlpâind brusc, la răstimpuri, când, pe sub ușă, ajungea până aici viscolul, în gura căminului rămase, doar pe jumătate carbonizat, un picior de lemn, neașteptat de gros. Când întoarse mirată capul, Ieronim zâmbi. - Credeți că e picior de masă? întrebă. Nu. Picioarele de masă le-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seama că nu făcuse prezentările. - Inginerul Ștefan Condurachi, pronunță el rar, intimidat, încercînd să fie solemn. Locuiește mai mult în străinătate. Doamna Zamfira Darvari... Marina zâmbi absentă, cu privirile ațintite asupra tabloului. Se îndreptă spre el agale, oprindu-se la răstimpuri ca să-l contemple. - E cu adevărat o zeiță, începu Condurachi. Și după câte mi-a povestit Manole, există, în carne și oase. Marina se întoarse și-l privi surprinsă, parcă atunci ar fi dat cu ochii de el. - Sper că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cele din urmă. Maria... - Înțelege, șopti Iliescu. Îi urmări privirile și văzu câinele depărtîndu-se încet, cu capul plecat. - Poate cunoaște câinele, adăugă. Poate o fi și el din sat. Rănitul începuse să șoptească, mișcîndu-și tot mai nervos degetele, închizînd la răstimpuri ochii, apoi deschizîndu-i brusc, parcă tot mai înspăimîntat că-i regăsește acolo, lângă el. - Eu zic să încercăm să-l ducem până în sat, vorbi Zamfira. Darie îl privi lung, neîncrezător. - Are să fie greu, spuse. Trage să moară. - Ar fi păcat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se oprise la vreo zece metri, în preajma porumbiștii, așteptîndu-i. Îl purtau pe carabine. Darie le luase ranițele și le atârnase de carabina lui, pe care o proptise pieziș pe umeri. Rănitul tremura, gemând înfundat, închizînd și deschizând necontenit ochii. La răstimpuri, Zamfira îi striga: - Binecuvîntează-ne, Ivane, că te ducem acasă!... Nu te-am lăsat să mori pe marginea drumului. - Zi măcar atât, încercă Iliescu, zi Cristos! Cristos! Maria! După vreo sută de metri, se opriră să-și tragă răsuflarea, dar nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și îngenunchease lângă rănit, ascultîndu-i încordat răsuflarea grea, precipitată. - Mă întreb cum de mai trăiește, vorbi târziu. De-abia își mai trage sufletul. Întinse brațul, apucă una din ranițe și începu să caute. Rănitul îl urmări cu privirea, tresărind la răstimpuri din tot trupul, parcă ar fi fost scuturat de friguri. Darie întoarse capul spre Zamfira și-l întrebă, coborând glasul: - Ce facem cu el? Că nu-l mai putem duce, și e târziu. Îl lăsăm să se chinuie aici, sau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]