2,050 matches
-
o grădină încântătoare. Numeroasele slugi, țigani aduși din Valahia, bine instruiți, dădeau reședinței o atmosferă de confort căutat. Dar când pășea pragul casei nu putea să nu nuși surprindă gândul: atenție, aici au fost asasinați neica Drăghici și nepotul Barbu. Răsuflă ușurat văzând vioiciunea celor două femei, ceea ce arăta că ele nu sunt chinuite de astfel de gânduri. La cina servită elegant după moda occidentală - așa o dorea întotdeauna Dinu și asta îl făcea să fie preferatul doamnei Ilinca - participau și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
largi și s-au îndreptat fiecare spre locul lui. La miruit, mitropolitul îi strecură voievodului în mână o scrisoare cu pecețile rupte. Acesta dădu afirmativ din cap și o băgă în buzunarul de la piept al caftanului. Ștefan, care urmărise scena, răsuflă ușurat, cu un oftat care-i stinse lumânarea deniei din Vinerea Mare a anului 1703. Vodă se urcă primul în rădvan, dar așteptă până sui și doamna alături de dânsul și porniră în trap spre curțile brâncovenești. Dorobanți călări cu făclii înmuiate
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ținut atârnate de grinzile de stejar ale tavanului spătăriei mari. Brâncoveanu ridică privirea în sus, să le vadă, nu le mai auzea, dar simțea precis că ele erau acolo, nu zburaseră, le simțea apăsarea. — Sultanul dorește... și voievodul se opri, răsuflă adânc, îmbrățișând toată adunarea cu ochii arzând, și-și spuse în gând: „Doamne, cât sunt de eleganți și de frumoși, cu bărbi albe și cărunte... Câți ani ar fi avut taica dacă ar fi trăit? Să mă fi văzut și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
după care se cifrează scrisorile noastre spre țarul Petru și spre imperiali. Să fie cifruri deosebite, să nu știe rușii de cifrul nemților și invers. Nu le mai trimitem aceleași vești, unele la Moscova, altele la Viena. Să vedem care răsuflă. Vreau să aflu cine mă vinde la padișah, rușii sau nemții? Dar, dacă vânzătorul este aci, îl termin eu de Duminica Moșilor, în Târgul de Afară, spre bucuria prostimii. Boierii amuțiseră cu toții. După atâta pace și liniște multora le mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doamnă. După ce termină închise gura și doctorul constată că fața domnului devenise asimetrică, obrazul roșu se umflase mult. — Doare cumplit, ca și cum aș fi opărit. Doamna căută privirile medicului, dar acesta dădu liniștitor din mână. — Într-o săptămână trece... Orbalț. Trece, răsuflă ușurat Pylarino, și ieși. În lumina puțină, vodă vedea îngrijorarea pe chipul Maricăi. Femeia care născuse unsprezece copii, care cuminte ținuse toată gospodăria când treburile de mare logofăt îl purtaseră în lume și bărbătește apărase familia, acum iat-o palidă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că domnitorul trecuse printr-o stare apropiată apoplexiei: auzise atâtea povești fantastice despre averea nemăsurată a beiului Constantin, încât pur și simplu se speriase când a văzut cum i se urca beiului tot sângele în cap. Marele dragoman Alexandru Mavrocordat răsuflă și el ușurat, când văzu că roșeața nefirească a feței domnitorului începe să se ducă. Constantin Brâncoveanu întoarse privirile spre boierii săi, încercând să le citească gândurile, apoi, liniștit, începu să vorbească românește. Își dădu seama că toată politețea și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Gheorghe la fel, de-aia îi simt ai mei și-i înțeleg. Poate că tu într o zi ai avut vreo supărare; înainte de culcare seara, când ți-ai spus pomelnicul la rugăciune și ai dat de numele meu, poate ai răsuflat ușurat zicând: „taica, are el grijă de toate”. Ștefane, niciodată eu nu l-am pomenit pe taica la vii, și nici pe alții n-am auzit făcând-o, nimeni nu mi-a liniștit gândurile, nimeni nu m-a măsurat din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așa părea. Beizadea Constantin aștepta, zâmbind curios să afle impresiile de călătorie ale măriei sale taica. Neică Dinu, nașule, spune-le și lor, beizadelelor, cum a fost cu Bălăcenii, veni porunca spusă aspru de gura cu dinții încleștați a voievodului. Stolnicul răsuflă greu, mai degrabă oftă și, cu privirile în podea, îngăimă: — Cum să fie? Bălăceanului, om cuminte de altfel, i-a luat Dumnezeu mințile de cum s-a însurat cu nepoată mea Maria, fata răposatului Șerban, frate-meu. Credea că împăratul de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tineri; faima tatălui său postelnicul Constantin Cantacuzino umpluse neamul de Constantini și-i deosebeau pe unii de alții cu numele părinților lor. Călătoria în caleașca domnească i se păruse acum la întoarcerea de la Adrianopol un supliciu și-i venea să răsufle ușurat la ideea că asta este ultima zi de drum, deși tot el socotise că motivul pentru care se găsea în luxoasa caleașcă trebuia să fie perfid. Ieri încă mai spera ca neica Dinu sau beizadeaua Constantin să fie cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vodă când simți cum mâna acestuia îi caută mâna. Atingerea caldă a degetelor îngrijite, purtând inele scumpe, îl făcu să tresară. — N-am somn, neică Mihai, și mă tot întreb... lăsă vodă cuvântul neterminat un timp. — Dormeai, măria ta, că răsuflai ca omul adormit. — Atunci înseamnă că nici în somn n-am liniște, am o nedumerire care nu-mi dă pace... De ce stăm noi cu ochii ațintiți pe Stambul și vrem să întoarcem acolo împărăția Bizanțului? Mai este oare Stambulul Bizanț
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
n-a stat ca Mihai Racoviță, ci a fost întemnițat într-o pivniță în care se spune că nu se simte decât boarea pământului, a gropii... Era fericit când îl scoteau la interogatoriu, chiar dacă îl supuneau la cazne, putea să răsufle și asta era o binefacere. Vă spun, n-o să ne ierte pe niciunul, o să ne scurteze cu un cap pe toți! Pe măsură ce-și argumenta teza, stolnicul își pierdea calmul, tonul discursului său devenea vehement. Păuna doamna asculta mirată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un val care crește, ajunse la urechile bătrânului voievod. — Ce spune? — Ce a spus copilul? — Ce vrea tânărul? Veneau întretăiate în turcește, grecește, sârbește și arăbește întrebările oamenilor. În spatele lor, ienicerii se foiau uitând să-și păstreze atitudinea solemnă, călăii răsuflau ușurați. — Ți-e frică, Mateiaș? tună vodă pe turcește, ca să-l înțeleagă oricine. De ce ți-e frică, dragule? Orbit de frică, nu ai putut să-i vezi venind spre noi pe preoții de la Hagia Sofia? Iată-i cum vin spre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la fațăiar soacrei mele Îi ieșiseră ochii din orbite. La un moment dat o aud pe mama care mi s-a părut cea mai calmă și lucidă la ora aceea: - Nu mai stați așa, că n-a murit nimeni! Porculmai răsuflă! Voi, bărbații, luați-l și duceți-l În coteț, iar tu, uitându-se la mine, du-te În bucătarie și adumi niște lapte din frigider. Trebuie să fi lins ceva din lichidul ăla din sticle, o să se facă bine. Așa
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
băiețandru de vreo de ani căruia abia îi mijise musteața. Cu mic cu mare s-au prins toți în horă și dansau către poartă. Încet, în cerc se prindea tot satul. Mulțimea a ajuns în drum, iar muzicanții nu mai răsuflau de atâta cântec. El se afla în horă lângă Anica. Pentru prima dată mâna ei, sărutată de vântul rece și de frig, era în mâna lui, caldă de la sângele ce-i clocotea prin vene. Se uita cu coada ochiului la
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
strâns de mamă, așteptând cicatrizarea rănilor. Hrana către trunchi era însă din ce în ce mai puțină, așa că la suprafață copacul prinsese o coajă tare, maronie, ce nu lăsa nimic să intre sau să iasă. Copacul se înălța falnic deasupra lemnelor moarte, scorojite, și răsufla greoi în bătaia vântului, după vremea sa. Ramurile erau goale, unele uscate, dar cine să le mai curățe. Nu era vreme. Apa se scurgea lin mângâind duios frunzele care își făceau loc spre pământ. Aveau să putrezească, cine să le
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
înainte de moarte. Florin o privi o clipă și se sperie de chipul de dinaintea sa. Aruncă secerea și cu mâna îi dădu ușor fetei coada pe spate. O trase ușor către pieptul lui puternic și o strânse. Îi era dragă. Varvara răsuflă liniștită, simțindu-se în siguranță. Își cuibări capul între mâinile lui și închise ochii. Zâmbi pe ascuns. - N-ai să mă lași, așa-i? - Nu, Varvară, n-am să te las. Fii pe pace. Fata se desprinse din brațele flăcăului
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
umbla eu. Din vărful dealului Varvara nu s-a mai uitat, ca în seara când plecase, peste sat. Stătea și acum lângă bărbatul ei fără a scoate un cuvânt. Ce câștigase, ce avea în viață? Cu ce s-a ales? Răsuflă adânc, luând cu ea în plămâni aerul locurilor natale. Zâmbi amar și închise ochii. Socrii nu au scos nici un cuvânt. Își căutau de lucru. Varvara aprinse focul să puie de mămăligă. Își sterse lacrimile cu pestelca. Se mustră pentru ele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de spaimă și își strâse ochii să nu plângă. Se ghemui lângă lada patului și când nu mai auzi nimic trase aer în pieptul mic. Păși ușor spre ușă, iar ochii ei verzi se înroșiră sub imaginea tatălui său care răsufla ca un taur. Își duse din nou mâna la gură și fugi speriată. Odată cu ea plecă și ultima gură de aer a mamei sale. Polixenia avea să nu mai audă sudalmele lansate în spatele său, însă privea vorbele spuse de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să alerge spre fort. Când ajunse la jumătatea scării simți atât de ascuțit arsura aerului în plămâni, încât vru să se oprească. Cu o ultimă sforțare ajunse, nu se știe cum, pe terasă, lângă parapetul care-i apăsa acum pântecele. Răsufla greu și pe ochi i se pusese parcă o ceață. Fuga nu izbutise s-o încălzească, tremura din toate încheieturile. Dar nu trecu mult și aerul rece pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
numit veteran, ridica din umeri. Dacă și ăsta-i veteran, îi spunea el Fernandei, atunci, eu, ce dracu sunt?" Știa însă că ziaristul nu se înșală cu totul. La treizeci de ani, fără să-ți dai măcar seama, începi să răsufli ceva mai greu. La patruzeci, nu ești încă bun de dus la groapă, dar nici mult nu mai ai până acolo. Poate de aceea trecuse atâta vreme de când nu se mai uitase la mare, în timp ce străbătea orașul de la un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
blestem, care precede sfârșitul, și, după o zi istovitoare, somnul seamănă cu moartea. Avea dreptate băiatul lui când voia să se facă învățător, cei care țin discursuri despre munca manuală nu știu ce spun. Când Yvars se îndreptă din șale, ca să mai răsufle puțin și să-și mai alunge gândurile negre, soneria se auzi din nou. Suna prelung, dar într-un chip atât de ciudat, cu pauze scurte și cu reluări poruncitoare, încât muncitorii se opriră din lucru. Ballester o ascultă, surprins, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub pașii lor. Din când în când, în față, o pasăre spinteca văzduhul, cu un țipăt de bucurie. Daru sorbea, răsuflând adânc, lumina proaspătă. Un fel de exaltare creștea în el în fața întinderilor nesfârșite, acum aproape cu desăvârșire galbene sub bolta albastră a cerului. Mai merseră încă o oră, coborând înspre sud. Ajunseră la un fel de ridicătură turtită, alcătuită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
același timp, să trăiești în mijlocul lor. Nu putea nici măcar să se plângă sau să explice cuiva toate acestea, căci se pomenea bătut pe umăr: "Socotește-te fericit! Gloria se plătește!" Vrafurile de scrisori creșteau, așadar, discipolii nu-l lăsau să răsufle nici o clipă, cei din lumea mare îl vizitau de dimineața până seara. Pe aceștia din urmă Jonas îi prețuia, de altfel, pentru că, în loc să se pasioneze, ca toată lumea, după genealogia familiei regale engleze sau după concursurile gastronomice, erau interesați de pictură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trecând. Totuși, pe neașteptate, se opri iar. Mâna lui d'Arrast se făcu mai grea. - Hai, bucătare, spuse el, mai ai puțin. Mulatrul tremura, saliva începu să-i curgă din gură, în timp ce sudoarea îi țâșnea prin toți porii. Încercă să răsufle adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mâna stângă în aer, departe de trup, nu mai avea de ce se rezema. Desfăcu, dintr-odată, un pas mare, cât mai avea până la fereastră, prăbușindu-se, cu ambele mâini în față, să se prindă, la timp, de marginea de lemn. Răsuflă adânc, cu umerii căzuți și privirea în jos. Încercă, apoi, să-și îndrepte spatele. Mâna stângă se încleștă de pervaz, dreapta lunecă în dunga de lemn a ferestrei, până la umăr. Atinse, pipăind prelung, metalul rece. Strânse degetele în jurul zăvorului, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]