2,521 matches
-
un nume... — În ruga lui Isus, cuvintele curg și numele slăvit nu se poate împietri! El curge în vinele rugăciunii, așa cum sângele curge în inimă. Atunci, Iubite Părinte, de ce să-l repeți întruna, ca până la urmă să fie una cu răsuflarea? Ca și cum Isus însuși s-ar fi lipit de suflarea ta, fiind la fel cu ea. — Bine ai vorbit! Aici, patericele tale se potrivesc cu patericele mele! Așa este, numele lui Isus e ca suflarea lui care suflă în noi și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ignor, rareori auzind trosnetul mic al oaselor când căsca, lipăitul limbii umede și roșii pe palat, foșnetul paginilor de la poesiile ori de la romanțul pe care îl citea, neatentă. Astfel m-am învățat ca, alături de manii și larii din șemineu, o răsuflare delicată ca un suspin să stea alături și să mă ocrotească. Iar mai târziu, Sophie a continuat să coboare la aceeași oră în salonul cu șemineul de porțelan, unde și eu continuam să-mi răsfoiesc scrisorile. Poate deja privind cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stare să o privegheze așa cum trebuie... Iar eu, oare chiar atât de nevolnic am ajuns încât nu pot da de perete o ușă înțepenită ? Iată, totuși, că am deschis-o ! O boare uscată, fierbinte, mă izbește în față ca o răsuflare încărcată de febră, iar albeața luminii o simt pe ochi ca o arsură. Clipesc repede, în dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinație. Uite-o... O trăsură obișnuită, de piață, cu coșul tras
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ieșind dintr-un nor alb, soarele desena deodată pe zid conturul net al luminii și al umbrei, sângele mi se aprindea deodată când îmi aminteam. Mă înăbușeam amintindu-mi, sângele mi se îngrămădea tot în piept, în dosul frunții, și răsuflarea mi se îneca, vedeam, simțeam atingerea crudă și catifelată a pielii, oh, și trupurile lipite, crescând din aceeași coapsă. Soarele dispăruse, odată cu linia care ar fi despărțit net pe zid lumina de umbră, și inima mi-o auzeam bătând, mărunt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pregătim ținuta... Profesorul lasă să-i cadă din mână perdeaua de iederă și caprifoi, pe care o ridicase când se întorsese să-i răspundă domnului Ialomițeanu, și își sprijină coatele de marginea terasei. Apoi inspiră adânc. Un timp își ține răsuflarea în piept, umflându-și cușca toracică în care, striviți, se sufocă, mucegăiesc plămânii. Respiră, face câțiva pași pe terasă, își încrucișează din nou brațele pe balustradă. Miroase amețitor a iarbă, a fân, a pământ, a copilărie îndepărtată, și el simte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
are să vină, ai să-i auzi pașii prin curte, acum-acum-acum îi auzi ? îi auzi ? are să vină ? n-are să vină ? Acum, acum, ai să-i auzi pașii prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care îl târâie în cearșaf până la muchia patului și pe urmă îi dau drumul jos, în cuvertură. Și ceva ciudat s-a ghemuit în răsuflarea mea, n-am lacrimi în ochi, mă uit pe furiș la Vica - plânge, nu plânge ? Trupul uriaș s-a frânt în cuvertură, s-a frânt, moale, impresia că moartea l-ar fi înțepenit e o impresie falsă, toate impresiile sunt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rostesc nici un cuvînt. — Uau ! reușesc să spun, cu mare efort. Cvartetul... Dennison ! Da, Îmi amintesc, cum să nu. SÎnt unii care cîntă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încîntată. Îmi pune mîna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zîmbesc pierit. — SÎnt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
instanță, personaje cu probleme umane. Un director, oricît ar fi el de general ori de adjunct, dimineața vine la uzină cu o stare sufletească ce-și are rădăcina și în ambianța familială. Liliana se oprește, vrînd parcă să-și tragă răsuflarea. Vezi, Mihai, continuă ea după clipe lungi de liniște, eu am avut o căsnicie foarte fericită. La prima vedere. Venind dintr-o copilărie și-o adolescență de cenușăreasă, m-am trezit doamnă, în înțelesul familial al cuvîntului. Iar soțul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
care datează dinaintea lui Ștefan cel Mare. Spun "dinainte" pentru că-n timpul lui Ștefan s-a construit o biserică de lemn pentru răzeșii din sat. După o tăcere lungă, în care doar pașii lor se aud pe trotuarul înghețat, iar răsuflarea stîrnește valuri de aburi în aer, Liliana pufnește încet, să-și reprime oftatul: Ciudat de frumos cum voi, moldovenii, fericiți să fi avut un domn atît de mare, ați ajuns să raportați timpul la perioada lui de domnie înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în fotoliu, ci în balansoarul din colțul camerei, în unghiul format de corpurile bibliotecii. Se leagănă ușor, fără să facă vreun zgomot. Privirea lui stă ațintită tot timpul pe Liliana. O vede îndoită de spate, ca un om frînt. Doar răsuflarea ei spune că e vie. O aude cum suspină rar, ca un oftat înăbușit. Într-un tîrziu, femeia saltă puțin obrazul dintre genunchi, trece vîrful degetelor în lateral peste ochi și lasă ochelarii să-i revină la loc. Privește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
buze. Ce mult a însemnat telefonul Lilianei! Hai, Petre, te rog, ajută-mă să găsesc cele două temperaturi! arată spre hîrtiile cu care a venit. Privirea scrutătoare a celuilalt, aruncată pe sub ochelarii ridicați pe frunte, îl face să-și simtă răsuflarea tăiată. Deci, te ștergi la fund cu părerile mele! Nu, Petre! Am motive personale să... să mă mai duc în Ardeal... Petre Graur își lasă cu grijă ochelarii pe nas. Face doi pași înapoi, pînă lîngă fereastră și-l măsoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
M-aș fi bucurat pentru tine... Apoi îl conduce cîțiva pași, pînă la lift. * Săptămîna următoare, pe la mijloc, scenariul a fost gata. Mihai l-a recitit în liniște, într-o noapte, foarte tîrziu, cînd în cameră nu se auzea decît răsuflarea regulată a Cristinei iar în căști, acordurile muzicii beethoveniene de la pick-up-ul dat pe sonoritate minimă. I-a plăcut. Dar s-a și întristat în același timp. I-au ieșit peste o sută de pagini scrise de mînă. Zece dacă reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de fapt din conștiința nerealizării sale, peste care se adăuga boala tatălui, țintuit în pat de paralizie. Pornise în viață cu elan și, asemeni unui alergător de cursă lungă, la cei 30 de ani, s-a oprit să-și tragă răsuflarea și să se întrebe unde a ajuns. Înțelesese că s-a înșelat mereu. Chiar și-n dragostea lui pentru Teona. Pătrunderea în iureșul grijilor de familie Andrian, "domesticit" cu dragoste și vorbă bună după aducerea lui din orfelinat, tocmai intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fost intenția. Ochii Lilianei se încruntă, țintuindu-l: Mi l-ai luat pe Andrei, mi-ai luat momentul de zbucium, plînsul de după plecarea lui... Dar ce mi-ai dat în schimb? O durere ascuțită strînge pieptul lui Mihai. Își simte răsuflarea înghețată în gît, ca un nod uriaș. A rămas neclintit. Doar pleoapele au avut o ușoară tresărire. De întrebarea asta i-a fost frică! Teribil de frică! Liliana dezlipește degetul de bărbia lui și ridică palma, atentă la calmul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
tot ce faci se simte mediocritatea. Nu ai în tine nebunia faptelor de cotitură. Și fără un pic de nebunie, totul e tern, anost chiar și dragostea! Mihai o privește calm. Cînd vede că s-a oprit să-și tragă răsuflarea, intervine: Cred că mă urăști teribil. Privirea Tamarei exprimă aceeași răutate ca atunci, la fîntînă, cînd i-a strigat că lumea e plină de tîmpiți. În contrast cu ea, Mihai e luminat de zîmbet, iar ochii îi strălucesc, parcă și-ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
structură și capitolul scris despre bucuria de-a fi tată. Recitind manuscrisul în întregime, capitolul îi apare ca un petic mare de culoare, colț senin de cer, prevestind ziua însorită. Iar peste tot, ca o ceață a zorilor, ori ca răsuflarea pămîntului într-o dimineață de toamnă, se întinde spiritul unei femei. O femeie pe care o simte crescînd din nou în sufletul lui o dată cu cartea. Să fie Teona?! Aceeași de care s-a lepădat în toamnă, a treia oară întîmplîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în atingerea palmei bărbatului așezată peste ea. Privirea îi stă ațintită înainte, spre ștergătoarele ce se tîrîie greoaie sub zăpadă. Un profil frumos de femeie tînără, învăluită într-un aer melancolic. Mi-e teamă, Mihai! șoptește Doris, întorcînd capul, iar răsuflarea ei fierbinte lovește obrazul bărbatului. Amețit de parfum, Mihai își trece brațul stîng peste umerii ei, oprindu-și palma la spate, gata să-i cuprindă ceafa. Cred că-s pe malul unei prăpăstii, clatină Doris din cap afirmativ, întunecîndu-se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
se întindă. Blana i-a căzut de pe umeri și stă îngrămădită jos, la picioare. În liniștea instalată din nou, după ce zgomotul unui tramvai s-a pierdut în noapte, iar cei doi s-au desprins din sărut, să-și poată trage răsuflarea, șoapta femeii, cu modulația vorbelor schimbată brusc, pare să implore un moment de răgaz. Mihai se retrage, cutremurat de amintirea mesei cu diagramele mototolite și pătate pe alocuri. "Doamne, ce-i cu mine?!" Obișnuit cu întunericul, vede lîngă el trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
a tâmpi încet ascuțimea atacului său. În mijlocul asaltului necontenit a cetății Tzurulos îl găsește ca un trăznet pe Asan știrea că se săvârșise din viață soția sa și că totodată copilașul său și episcopul Tîrnovei își dăduseră cea din urmă răsuflare. Recunoscând în această lovire a casei sale mâna răsplătitoare a lui Dumnezeu pentru că jurase strâmb și despărțise fără cale pe doi soți, înspăimîntat de aceasta, ridică numaidecât asediul, dă foc mașinelor-praștii, berbecilor pe care-i întrebuințase, și apucă repede drumul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
siliră pe cele mai multe tării și orașe să li se supuie, între cari pomenim îndeosebi Ktenia si Rosokastron; alte orașe mult mai importante și mai depărtate, precum Sozopolis, cu localitățile de primprejur, apoi Agathopolis și Anchialos, suspinau cu cele din urmă răsuflări și se deprindeau cu ideea de a se preda în curând. Andronic împăratul, mâncat de griji, era amețit de nedumerire; căci pe când își dădea toată silința să puie stavilă propășirii inamicului, stările deplorabile de lucruri la răsărit îl chemau și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai adânc, cu vocea cea mai plină de timbru și cu personalitatea cea mai nobilă nu va putea să ni (dea) reprezinte, în stadiul acesta aflîndu-se, decât numai doar minuțiozități (momente) reușite (Einzelneinhinten *). Va nimeri d. e. să răzlețească asupră-ne răsuflarea cea caldă și plină de amor (din scena cu balconul), din personalitatea sa cea mai intimă și-o interpretă acea răsuflare în farmecul ei deplin totuși însă nu va mai nimeri din terenul acesta ca, între Iulia aruncată în desperarea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
reprezinte, în stadiul acesta aflîndu-se, decât numai doar minuțiozități (momente) reușite (Einzelneinhinten *). Va nimeri d. e. să răzlețească asupră-ne răsuflarea cea caldă și plină de amor (din scena cu balconul), din personalitatea sa cea mai intimă și-o interpretă acea răsuflare în farmecul ei deplin totuși însă nu va mai nimeri din terenul acesta ca, între Iulia aruncată în desperarea morții și-nviată din ea ea eroină desprețuitoare de moarte între Iulia ce-nșelă cu viclenia minței pe pețitorul Paris și-ntre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vegetal cu acelaș rezultat final la care plantele ar ajunge pierind prin putrejune sau distrugîndu-se prin foc. Nutrimentul se introduce în stomah în forma în care-l dă planta, iar în forma de acid carbonic și de apă iese prin răsuflarea plămânului și a pielei. Frunza plantei viețuitoare suge acid carbonic din aerul atmosferic, dar dă afară oxigenul cuprins în acest gaz. Ea nu păstrează decât carbonul. Rădăcinile sug apă din pământ și din apa aceasta combinată cu carbonul, planta formează
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]