2,812 matches
-
pretinsa admirație pentru romancierul și dramaturgul Camil Petrescu. Un soi de ticăloasă punere sub interdicție. Ceva nerod care se simțea obligat să protejeze, să apere cu orice preț pe «marele scriitor», împotriva capriciilor și «veleităților sale științifice», considerate ca o rătăcire, ca o risipă a unui bun, care ar fi aparținut, vezi bine, domnilor protectori. Ca să nu fiu dat afară dintr-o slujbă [...], directorul X m-a obligat să scriu un roman. Ca să pot să-mi câștig apoi existența, mi s-
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
În Tentațiile anonimatului și alte eseuri (1990), culegere de interpretări și note compuse înainte de 1989, textele etalează o erudiție ostentativă, corpul lor fiind saturat sau chiar supraîncărcat de trimiteri și referințe: „o tehnică de înșelare a cenzurii”, explică P., „de rătăcire a ochiului «prea ager» într-un hățiș menit să pună la adăpost afirmațiile prea dure îndărătul unor nume prestigioase, ca și cum impresia de consens astfel creată în jurul acestor afirmații le-ar mai fi atenuat cumva, prin supradeterminare culturală” (e de remarcat
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
Camus. Eseistul vede peste tot epifanii și socotește mitologia o carte despre condiția existențială a omului. În tragedia lui Oedip este un act de revoltă. Asumându-și vina și trăind demn consecințele ei, Oedip se transformă pe sine în zeu. Rătăcirile lui Ulise reprezintă o luptă împotriva uitării, întoarcerea în Itaca este o revenire la ordinea firească a lucrurilor. Față de Ariadna, Tezeu se comportă ca un escroc. Morala lui este să se consoleze repede și să fugă de complicațiile sentimentale. Drama
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
cu Magdalena Timar), București, 1992. Traduceri: Bánffi György, Țara cere socoteală, București, 1951; Asztalos István, Pe drumuri, București, 1955, Duminică cu dragoste, pref. Ion Oarcăsu, București, 1962 (în colaborare cu Ion Urcan), Pelin, pref. Mircea Zaciu, București, 1975; Sütő András, Rătăcirile lui Salamon, București, 1957, Cireșe tomnatice, pref. Gálfalvy Zsolt, București, 1963 (în colaborare cu Alexandru Aldea, Remus Luca și Nicolae Străvoiu); Donáth András, Fáskerthy György, Haás Endre, Misterele unei curse, I-V, București, 1958; Illés Béla, Moara de vânt, București
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
Mortul perfect (2002) lansează un strigăt postexpresionist împotriva mecanismului infernal al vieții, drama individuală extinzându-se de astă dată la scara mai cuprinzătoare a lumii citadine, iar singura salvare ar rămâne „să alegi între datoria martirului/ bogăția înecatului/ deznădejdea învățătorului/ rătăcirea alesului/ iscusința pocăitului/ castitatea învingătorului sau/ mulțumirea săracului”. SCRIERI: Poetul adormit în dragoste, Iași, 1976; Rostirea unui fluture în lumină, Iași, 1979; Studii. Confesiuni. Capricii, Iași, 1983; Psihodrom, Piatra Neamț, 1994; Femeia și femela. Recurs la erogenia textului, Iași, 1997; Omul
NICOLAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]
-
MȘdiagora Paris, vârsta medie de debut a tulburărilor era de 19,5 ani și diagnosticul fusese pus după trei consultații; intrarea în terapie se realiza, în medie, după zece ani de la debutul tulburărilor. După mai bine de zece ani de rătăciri terapeutice, de diagnostic greșit sau de absența unui diagnostic, de pierdere a speranței dar și a motivației și a încrederii în ajutorul unui terapeut, neîncrederea, chiar opoziția, sunt puternice. Dincolo de caracterul aleatoriu și puternic subiectiv al oricărei întâlniri dintre doi
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
se poate neglija efectul unui tratament medicamentos, în special la debutul unei terapii psihoterapeutice. Persoanele care suferă de tulburări anxioase nu sunt depresive de la „natură”, dar o depresie severă poate apărea ca o tulburare secundară, ca urmare a anilor de rătăcire terapeutică fără un diagnostic formulat, de epuizare datorată eforturilor necesare pentru a ascunde tulburările și a îndeplini ritualurile, evitările, a recurgerii la alcool și/sau la alte substanțe (canabis, LSD), a izolării sociale, a pierderii unui loc de muncă sau
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
într-adevăr, dar nu în sine, ca „simplă existență”, ca prezență a unei persoane, ci tocmai datorită acestui acord esențial cu un mod de a gândi, cu o operă. E adevărat că Noica și-a trasat de la început (cu excepția acelei rătăciri iresponsabile de la sfârșitul deceniului al patrulea) o orbită pe care evoluția lui să nu fie tulburată de interferențele cu istoria. În reprezentarea sa, cultura și istoria nu se întâlnesc, mai bine zis, istoria îl interesează doar în măsura în care devine cultură. Chiar
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
sonete de factură clasică, în care compară între ele anotimpurile și ciclurile vieții omenești, sunt compuneri livrești, lipsite de fior liric. Lui M.-A. i s-a atribuit, de asemenea, localizarea unei povestiri a lui Pușkin, Viscolul, publicată sub titlul Rătăcirea de „Calendariul pentru Bucovina” pe anul 1854. SCRIERI: [Versuri], în Antologia scrisului bucovinean până la Unire, I, îngr. C. Loghin, Cernăuți, 1938, 6-9. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 219-220; Loghin, Ist. lit. Bucov., 28-31; Liviu Marian, Contribuțiuni la istoria literaturii românești
MORARIU-ANDRIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288243_a_289572]
-
citim poate pe profeții Vechiului și Noului Testament, dar abia îndrăznim să ghicim despre ce anume ar putea fi vorba. Grăiesc oare aceste portavoci ale Cuvântului dumnezeiesc despre un trecut care nu ne mai privește? S-a îndepărtat oare pericolul rătăcirii pentru Biserica menită să fie, la plinirea vremii, „sarea pământului”? Suntem oare siguri că nu ne paște soarta fiilor lui Moise, trecuți și pierduți prin pustie? Am devenit oare „luminătorii lumii”, așa încât mustrarea înțelepților lui Israel nu ne mai atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în mediul românesc. Să ne amintim că anii ’90 ai României postcomuniste au fost dominați de o persistentă febră a politicului și de admirația necondiționată pentru proiectul Europei comunitare (citit prin sita ignoranței bunăvoitoare). Patapievici a fost cronicarul necruțător al rătăcirilor românești din acele vremuri. Era solidar cu nenumărați cetățeni care încă mai revendicau pe străzi principii fundamentale: libertatea individuală, adevărul istoric, lustrația. Erupția consumerismului și barbaria simulacrelor tehnologice care flatează instinctele cele mai joase ale maselor și elitelor, deopotrivă - toate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar fi apariția acesteia - este o datorie elementară, transmisă și celor mai noi școlari. Mai mult decât o simplă curiozitate, interesul pentru istoria noastră veche sau recentă ține de o urgență similară relației dintre conștiința penitentului și confesiunea propriilor sale rătăciri. Dacă există un suflet al lumii, cum credea Platon, pentru cetățeanul modern, urmele sale n-ar putea fi căutate decât în istoria în mare parte nescrisă a neamului omenesc. Așa cum o biografie este clădită sau minată mai curând de pulsiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
experienței plictisului fundamental; dezgustul de viață circumscrie deci reflexele perversei mândrii. Este vorba despre un plictis numit legiune și aflat în proximitatea rebeliunii. Violența repulsiei exprimă refuzul resemnării în fața morții, perceput ca ultim vrăjmaș al omului. Dezgustul încercat față de trecutul rătăcirii proprii e deja urma unei căutări. Dezamăgirile sunt nota de plată a celui care, cu ușurătate ori cu împotrivire (ca în nuvela „Nenorocirea” de Cehov), s-a lăsat totuși amăgit. Iadul este nemișcarea glaciară a simțirilor inimii care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
comentează arhimandritul Zaharia, „descoperă că nu își stăpânește firea și că ea a rămas nepătrunsă de harul lui Dumnezeu, așa încât se predă, pe cât îi este cu putință, unei depline pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
subiect al revelației a inaugurat istoria conflictelor de interpretare, șirul repetat de crize hermeneutice și de inadaptări la revelația unitară a cuvântului lui Dumnezeu. Numai revelația (deci apocalipsa) lui Hristos ca „Domn și Stăpân” ne poate face să înțelegem fără rătăcire cuvintele vechilor Scripturi. În acest sens, putem spune că Biblia trebuie citită de la sfârșit (Noul Testament) către început (Vechiul Testament), într-o gradație conformă nivelului de maturitate duhovnicească al fiecărui credincios. Este firesc ca un începător să nu se folosească imediat de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deprinsă cu tainicele chemări ale Cuvântului lui Dumnezeu. Exercițiul discernământului, prin definiție autocritic, nu înseamnă altceva decât smerita părtășie în adevărul Vieții. Captivitatea în categoriile seculare ale culturii a devenit pentru noi a doua natură. De multe ori, sursa acestei rătăciri este un simplu complex de inferioritate, probat de trista împrejurare că în cultura română modernă mințile cele mai alese s-au ținut, cu scepticism, departe de izvoarele teologiei. Adesea, cercurile de elită au cultivat un dispreț manierist la adresa discursului Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spune la catafalcul iluștrilor defuncți. Din nou, nimic excepțional. Ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow este colportarea unor acuzații nefondate, precum și tonul general de dispreț, condamnare și calomnie. În opinia mea, e destul de rău că Eliade a avut rătăciri legionare juvenile, e poate și mai rău că nu s-a despărțit de ele convingător nici măcar la senectute. Dar Eliade nu trebuie incriminat și pentru ceea ce nu a făcut, iar ceea ce a făcut - și scris - trebuie minuțios reconstituit și explicat
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
introducere în opera lui Schmitt dintr-o perspectivă a filozofiei juridice, vezi Giacomo Marramao, „The Exile of the Nomos: For A Critical Profile of Carl Schmitt”, Cardozo Law Review, vol. 21, 2000, pp. 1567-1587. Pentru o foarte judicioasă evaluare a rătăcirilor și utilizărilor politice ale lui Schmitt, vezi Mark Lilla, The Reckless Mind, New York Review Books, New York, 2000 (ed. rom.: Spiritul nesăbuit. Intelectualii în politică, traducere de Mona Antohi, Polirom, Iași, 2005; introducerea mea la ediția românească este reluată infra). Diferența
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Adam Michnik, György Konrád etc. Problema prezenței intelectualilor în politică, se știe, a generat biblioteci întregi 11. Concentrându-se asupra câtorva mari figuri de intelectuali „tiranofili” din secolul trecut, Mark Lilla este unul dintre foarte rarii autori care scrutează simultan „rătăcirile” simetrice ale epocii, fascismul/nazismul și comunismul, acești „gemeni heterozigoți” (Alain Besanșon). În științele sociale occidentale, o asemenea perspectivă este aproape o crimă, universitarii de stânga socotind că fascismul/nazismul și comunismul nu sunt comparabile. Afirmația este însă doar o
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cei ce se temeau irațional de o cârmuire autoritară, fiind în consecință suspecți. Nu avem un antonim propriu-zis al lui tiranofil, fiindcă nu e vorba de vreo opoziție, ci doar de o fobie, deci de un semn de slăbiciune și rătăcire. 14. Vezi Lord Dahrendorf, Versuchungen der Unfreiheit. Erasmus-Intellektuelle im Zeitalter des Totalitarismus, WZB-Vorlesungen 12, Berlin (16 pp.). E textul unei conferințe ținute de Dahrendorf la Wissenschaftszentrum Berlin pe 11 ianuarie 2005, în care noțiunea de intelectuali erasmieni a fost propusă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
atît de nemiloasă, îi cuprindea acum gîtul țeapăn cu brațele-i drăgăstoase și părea că varsă lacrimi de bucurie peste el, ca peste o ființă pe care ar fi vrut s-o mîntuie și s-o binecuvînteze, în ciuda încăpățînării și rătăcirilor ei. Ahab lăsă să-i curgă, pe sub pălărie, o lacrimă în mare: pacificul nu primise nicicînd o comoară mai prețioasă decît această picătură minusculă. Starbuck îl văzu pe bătrîn cum se pleacă, greoi, peste bord și păru că aude în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
doilea să căutăm varietatea în unitate, iar cel de al treilea să căutăm în același timp unitatea în varietate și varietatea în unitate. Kant formulează corelația dintre cerințele strategice cuprinse în cele trei principii în felul următor: Prima lege preîntâmpină... rătăcirea în varietatea diverselor genuri originare și recomandă omogenitatea; a doua, dimpotrivă, limitează această înclinație spre uniformitate și ordonă distingerea subspeciilor înainte de a ne îndrepta, cu conceptul nostru general, spre indivizi. Cea de-a treia le reunește pe primele două, prescriind
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sau imposibilității unei metafizici în genere și determinarea atât a izvoarelor, cât și a sferei și limitelor ei, toate acestea însă din principii. Am apucat pe acest drum, singurul care rămăsese, și mă măgulesc că, urmându-l, am înlăturat toate rătăcirile care până acum dezbinaseră rațiunea cu sine însăși în folosirea ei în afara experienței.73 Concepută în acest fel, drept critica rațiunii pure, metafizica devine o știință. Kant opune tot timpul metafizica, în această înțelegere, metafizicii pe care o numește dogmatică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
valorile sociale ale Predicii de pe Munte Nae Ionescu le opunea un creștinism asocial și exclusiv teocentric, a cărui singură maximă este iubirea lui Dumnezeu, față de care «iubirea aproapeluiă, care nouă ni se părea chiar cheia creștinismului, apărea numai ca o rătăcire apuseană.” 93 Asupra filosofiei morale a lui Kant, o filosofie al cărei pivot este ideea autonomiei ființei umane și a libertății, Ionescu s-a pronunțat direct în textul Notă introductivă asupra rațiunii practice, pe care l-a scris pentru traducerea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
trecutului, victime ale acestei iluzii. Iluzia însăși - apreciază Kant - nu va putea fi însă evitată. Intervine aici „dialectica naturală și inevitabilă” a rațiunii omenești. Această dialectică nu încetează de „a momi” rațiunea noastră și „de a o arunca neîncetat în rătăciri momentane, care trebuie mereu înlăturate”28. De vreme ce Kant nu a văzut, așadar, în speranțele mereu renăscute ale metafizicii dogmatice de a ajunge la cunoașterea absolutului o simplă greșeală, ci expresia unei iluzii „naturale și inevitabile” a rațiunii omenești, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]