KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Hideyoshi, comandantul suprem, să fi ajuns pe câmpul de luptă. Ikeda Shonyu avusese întotdeauna încrederea că nimeni nu-l arăta niciodată disprețuitor cu degetul și, pentru un om care trăise timp de patruzeci și opt de ani o viață de războinic, acea rușine trebuia să fi fost cel puțin neașteptată. — Yukisuke, vino-aici. Terumasa, vino și tu. Să se apropie și vasalii superiori. Așezându-se cu picioarele încrucișate în sala fortăreței principale, își chemase laolaltă fiii, Yukisuke și Terumasa, precum și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
conducere psihologică. Generalii reveniseră la taberele lor cu impresia că, probabil, nu avea să pună planul în aplicare. Dar Hideyoshi, în sinea lui, alesese cursul acțiunii. Dacă nu accepta propunerea lui Shonyu, poziția acestuia și cea a lui Nagayoshi ca războinici aveau să devină oneroase. Mai mult, era sigur că, dacă le erau reprimate temperamentele îndărătnice, acestea aveau să răbufnească ulterior. Era o situație primejdioasă în ceea ce privea comanda militară. Mai mult decât atât, Hideyoshi se temea că, dacă Shonyu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Mori Nagayoshi cu trei mii de oameni. Unitatea a Treia: Hori Kyutaro cu trei mii de oameni. Unitatea a Patra: Miyoshi Hidetsugu cu opt mii de oameni. Prima și a doua unitate din avangardă reprezentau principalele forțe ale acestor trupe - războinici care erau gata pentru victorie sau pentru moarte. Era a șasea zi din Luna a Patra. Așteptând până în puterea nopții, cei douăzeci de mii de oameni ai lui Shonyu plecară, în sfârșit, din Inuyama, în cel mai mare secret. Steagurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea luptei, Hidetsugu zărise un războinic călare care trecea grăbit pe lângă el și-i strigase să se oprească. Trăgând brusc de frâu și întorcându-se, omul privi în jos, spre Hidetsugu. Ce este, tânărul meu stăpân? — Dă-mi calul tău. — Asta-i ca și cum i-ați cere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Tokugawa sunt pe cale să ne atace. Nu vă irosiți gloanțele. Așteptați ca inamicul să ajungă mai aproape de șaizeci de pași, înainte de a trage. După ce-i instrui cum să-și dispună trupele, încheie: — Dau câte o sută de banițe pentru fiecare războinic inamic mort. Ceea ce anticipa nu era prea departe de adevăr. Armata clanului Tokugawa care dăduse unității lui Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum, cu ferocitate, asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
luptei nu puteau fi opriți chiar atât de ușor. Kyutaro văzu că sosise clipa și le strigă trupelor să contraatace. Acum victoria era limpede, atât pe plan concret, cât și psihologic, fără ca nimeni să mai aștepte rezultatul propriu-zis. Corpul de războinici care înregistrase o victorie atât de strălucită trăia acum ce trăise Hidetsugu, cu doar câteva momente în urmă. În întreaga armată a lui Hideyoshi, corpul de lăncieri al lui Hori Kyutaro era vestit pentru deosebita sa eficiență. Cadavrele oamenilor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
știa, prin propria sa circumspecție, că inamicul nu era un om care să poată fi doborât prin vreun truc ieftin sau paradă de bravură. Dar vai de soldatul cutezător și feroce pe care nu-l mână înainte decât mândria de războinic! Arzând doar în focul propriei voințe și nimic mai mult, acesta nu-și cunoaște nici inamicul, nici capacitățile. Cu scaunul de campanie instalat pe Muntele Rokubo, Shonyu inspecta cele peste două sute de capete inamice care fuseseră luate la Castelului Iwasaki

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dimineață, cam prin prima jumătate a Orei Dragonului. Shonyu încă nu avea nici cea mai vagă idee despre dezastrul care se petrecuse în spatele lui. Privind doar ruinele fumegânde ale castelului inamic din față, se lăsa îmbătat de mica plăcere căreia războinicul îi cade pradă atât de ușor. După inspectarea capetelor și consemnarea faptelor de merit ale trupelor sale, fu servit micul dejun. În timp ce-și mestecau mâncarea, soldații priveau orar spre nord-vest. Deodată, ceva din acea direcție îi atrase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
linia întâi, deschizând, mai întâi, focul cu puștile. În același timp, din colinele de la poale erupseră detunături puternice, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în ciocnirile cu lancea. Mai mult decât atât, deznodământul unei lupte este hotărât, adeseori, de acțiunile lăncierilor. În acea încleștare, unitatea lui Ii ucise câteva sute de dușmani. Garda Roșie, însă, nu scăpă nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat care să nu lupte pe viață și pe moarte. Tocmai când unele trupe păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
gândească la a se întoarce viu în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
încercau să-l oprească alergau spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl țintea pe războinicul cu mantie albă de brocart, îl nimeri drept între ochi. Gluga albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
înălță din piepturile oamenilor săi, în timp ce se repezeau, în mare grabă, spre el. Luându-i trupul pe umeri, se retraseră spre culmea colinei Gifugadake. Ostașii clanului Tokugawa alergau după ei, luptându-se pentru simbolul faptei lor, strigând: — Luați-i capul! Războinicii care-și pierduseră conducătorul erau în pragul lacrimilor. Răscindu-se în loc cu expresii înspăimântătoare, își întoarseră lăncile spre urmăritori. Cumva, reușiră să ascundă trupul neînsuflețit al lui Nagayoshi. Dar vestea că Nagayoshi fusese omorât se răspândi ca un vânt înghețat peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se opri involuntar pe loc, șocat. Shonyu strigă din nou, zădărându-l: — Ești de-al dușmanului? Dacă da, ia-mi capul și vei săvârși o faptă de seamă. Omul care-ți vorbește acum este Ikeda Shonyu. Ghemuit în vegetația deasă, războinicul înălță capul, privindu-l pe Shonyu cum stătea așezat în fața lui. Se cutremură un moment, apoi vorbi pe un ton arogant, ridicându-se: — Ei bine, iată că am întâlnit un adversar respectabil. Sunt Nagai Denpachiro din clanul Tokugawa. Pregătește-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ba eu l-am luat! strigă Ando Hikobei. — Capul lui Shonyu e-al meu! răcni Uemura Denemon. O furtună de sânge, o vântoasă de glasuri violente, un uragan de egoistă dorință de faimă. Patru oameni, cinci - un roi crescând de războinici, cu capul tăiat în mijloc, porniră în direcția scaunului de campanie al lui Ieyasu. — Shonyu a fost omorât! Acest strigăt deveni un val care zbura dinspre piscuri, peste mlaștini, făcând trupele clanului Tokugawa de pe tot câmpul de luptă să mugească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Unul după altul, generalii aduceau vești despre faptele lor în tabăra ce se întindea sub evantaiul de aur al lui Ieyasu. — Sunt atât de puțini. Ieyasu era tulburat. Acel mare general rareori își manifesta emoțiile, dar era îngrijorat de soarta războinicilor care porniseră în urmărirea inamicului învins. Mulți nu se înapoiaseră, deși cornul sunase de câteva ori. Poate se lăsaseră purtați de bucuria victoriei. Ieyasu se mai repetă de două-trei ori. — Nu e vorba de a obține victorie după victorie, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și nu altceva. Nu încape nici o îndoială că Hideyoshi, când va afla despre această cumplită înfrângere, se va înfuria. Probabil își va aduna forțele și va da năvală încoace. N-ar fi bine să-l așteptăm, să ne pregătim ca războinici și apoi să luăm capul Seniorului Maimuță? Ca răspuns la cele două poziții contrare, Ieyasu spuse din nou: — Nu trebuie să-ncercăm să adăugăm victorie peste victorie. Apoi, adăugă: — Oamenii noștri sunt cu toții obosiți. Cel mai probabil, Hideyoshi ridică praful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a fi iubit. Nu trageți; lăsați-l în pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
rânduri ca și cum ar fi spus: „Ieși afară, Hideyoshi!“ Palisadele cu șanțuri erau apărate de Hori Kyutaro și Gamo Ujisato. Privind spre zgomotoasele trupe inamice, Kyutaro scrâșnea din dinți. După Nagakute, inamicul răspândise zvonuri că soldații lui Hideyoshi se temeau de războinicii clanului Tokugawa. Dar Hideyoshi dăduse clar de înțeles că militarii nu aveau voie să efectueze nici o ieșire la luptă fără ordinul lui concret, așa că nu puteau face altceva decât să trimită curieri la tabăra principală. Odată, când sosi un mesager

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ordinele într-o manieră lipsită de griji, dar retragerea unei armate atât de numeroase era și mai dificilă decât conducerea ei la atac. Responsabilitatea de a acoperi ariergarda era considerată cea mai grea din toate și se susținea că numai războinicii cei mai bravi erau potriviți pentru o asemenea misiune. În dimineața aceea, când oamenii de la cartierul general al lui Ieyasu văzură armata lui Hideyoshi retrăgându-se, dintr-o dată, spre apus, fură cuprinși de bănuieli și-i raportară lui Ieyasu evenimentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
îi zărise și el pe oamenii ce așteptau lângă râu, căci începu imediat să se consulte cu generalii din stânga și din dreapta lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l însoțeau se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat în fața națiunii ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu toate presiunile muncii - încă mai simțea un gol în inimă. Ca de la o mare distanță, auzi sunetul ușii glisante, deschizându-se încet. Kazumasa, îmbrăcat în haine civile la fel ca stăpânul său, se pleca în prag. Aproape nici unul din războinicii clanului încă nu-și descheiase armura. Cu toate acestea, Kazumasa își dăduse seama că Ieyasu era îmbrăcat în civil încă de dimineață și se schimbase repede într-un kimono. — A, Kazumasa? Stai prea departe acolo. Vino puțin mai încoace. Omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să comunice cu clanul Tokugawa, Hideyoshi cerea invariabil știri despre Kazumasa și întotdeauna le vorbea de el seniorilor care aveau relații de prietenie cu clanul Tokugawa. Marea popularitate a lui Kazumasa în ochii lui Hideyoshi se întipărise adânc în mintea războinicul clanului Tokugawa. În timpul bătăliei fără învingător de la Muntele Komaki și, din nou, cu ocazia tentativei de reconciliere a lui Niwa, ochii aliaților săi urmăreau acțiunile lui Kazumasa, indiferent de situație. După cum era de așteptat, toate acestea nu-l afectau câtuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a Unsprezecea, Tomita Tomonobu și Tsuda Nobukatsu sosiră la Okazaki pentru a semna un tratat de pace. În ziua a douăsprezecea a Lunii a Douăsprezecea, fiul lui Ieyasu fu expediat la Osaka. Îl însoțiră și fiii lui Kazumasa și Honda. Războinicii care le urau drum bun ostaticilor stăteau aliniați de-a lungul străzilor, plângând. Astfel se sfârșea acțiunea lor de la Muntele Komaki - o acțiune care, temporar, zguduise întreaga națiune. Nobuo veni la Okazaki în ziua a paisprezecea, spre sfârșitul anului, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]