2,941 matches
-
produs? Raritatea relativă a mijloacelor conduce la ierarhizarea nevoilor și la lupta contra risipirii resurselor. În consecință, știința economică poate fi definită și ca arta economisirii resurselor rare, pentru satisfacerea nevoilor clasate într-o anumită ordine de priorități. Tinzînd către raționalitate, știința economică este o știință umană care are pretențiile științelor exacte, în măsura în care studiază comportamentele umane și are pretenții de știință exactă deoarece s-a format în cadrul unei paradigme a comportamentelor maximizatoare sau minimizatoare (de unde recursul la matematici). În funcție de nivelul de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
familiariza cu modelul de gîndire al unui "austriac", studiul evidențiază următoarele aspecte: * un rol important în luarea deciziilor îl joacă incertitudinea (riscul), Menger evidențiind astfel neajunsurile unei paradigme adînc înrădăcinate în teoriile vremii, precum cea a lui homo oeconomicus și raționalitatea sa perfectă (cunoaștere perfectă) în luarea deciziilor economice; * valoarea (prețul) nu este o proprietate intrinsecă a mărfii în corelație cu cantitatea de muncă încorporată, ci este dată de importanța pe care o capătă bunurile materiale pentru subiecții economici, adică e
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
în figură: dacă intersecția ar fi posibilă, ar trebui ca C și D să procure o satisfacție egală, ca și combinația E. Or, acest lucru este imposibil deoarece D > C. Forma curbelor din figura 4 nu este arbitrară. Ea reflectă raționalitatea consumatorului și intensitatea descrescătoare a nevoilor. De-a lungul curbei, există o relație "inversă", sau "descrescătoare", sau "negativă" între X și Y: dacă unul crește, celălalt scade și invers. De ce? Pentru că un individ rațional nu merge niciodată cu consumul unui
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
de muncă (M) care, pentru un stadiu dat al tehnicii, permite producerea unei aceeași cantități (Q). Există o infinitate de izocante, fiecare corespunzînd unui nivel dat al producției. Ca și curbele de indiferență, izocantele sînt descrescătoare și convexe, ceea ce reflectă raționalitatea producătorului. În figura de mai jos, A și B reprezintă combinații ale lui K și M, permițînd producerea unei cantități Q0 identice. C reprezintă o combinație (K, M) ce antrenează o cantitate Q1 superioară lui Q0. Figura nr. 7.3
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
randamentele de substituție, decît în măsura în care ele depind de evoluția tehnologiilor și de cea a prețurilor relative ale factorilor, care sînt imprevizibile. În replică, se pot emite ipoteze privind evoluția randamentelor, a tehnologiei și a prețurilor factorilor constanți, aceștia depinzînd de raționalitatea antreprenorilor. Iată de ce studiul randamentelor de scară ocupă un loc important în analiza microeconomică. Conceptul de randament de scară indică modul cum evoluează producția pe termen lung, cînd sporește cantitatea celor doi factori principali în aceleași proporții (raportul K/M
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
acestui avînt economic deosebit o dă Max Weber în Etica protestantă și spiritul capitalismului și rezidă în descătușarea spiritului liber întreprinzător, ca și în reconsiderarea semnificației unor categorii economice esențiale ca: bani, dobîndă, avuție, comerț, respectul față de muncă, rigoarea și raționalitatea economică, cumpătarea, spiritul capitalist ca fenomen de masă, toate fiind, în bună măsură, fructele Reformei. "Cauza comportamentului diferit trebuie căutată în primul rînd în specificul lăuntric durabil al confesiunilor, și nu numai în situația istorico-politică exterioară dintr-un moment sau
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
una superioară, ea neputînd tinde spre infinit. Se caută deci condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a evita orice discontinuitate a curbelor ofertei și cererii și pentru a se asigura că ele sînt limitate. b) Condițiile lui Arrow și Debreu: 1) raționalitate: indivizii își maximizează satisfacțiile, iar întreprinderile profitul; 2) concurență pură și perfectă; 3) piețe complete: există o piață pentru fiecare bun sau serviciu prezent, dar și pentru fiecare bun sau serviciu viitor; 4) dotație de supraviețuire: indivizii dispun de o
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
de la Descartes, Lévinas îndepărtează de la început Cogito-ul pentru a pune ideea de infinit în locul său. Lévinas a venit în filosofie cu dor de duh, cuvînt pe care autoarea îl introduce poetic și oportun în analiza viziunii celui care, excedat de raționalitatea sterilă a abordării ființei umane, s-a străduit toată viața să caute și să dezvăluie vocea Celuilalt și calea spre Altul. Și aceasta, printr-o percepție cu totul specială a subiectivității, în care subiectul, traumatizat de propria-i prezență, de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
societatea în care trăim este o societate a comunicării generalizate (o societate de mass-media)"107. Spre deosebire de Theodor Adorno care a prezis omogenizarea societății prin mass-media, dezvăluind un ideal de dominare, Vattimo descrie un ideal de emancipare care rezultă din eliberarea raționalităților locale, a tradițiilor și mentalităților specifice. Ocupându-se de stabilirea condițiilor cunoașterii în societățile postindustriale, filosoful Jean-François Lyotard 108 a observat inversarea raportului dintre știință-tehnică/tehnologie, scăderea credinței în progres și în rațiunea capabilă de a produce libertate. În aceste
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Proiectul nedesăvârșit al modernității Poate cel mai cunoscut adversar al postmodernității este Jürgen Habermas, despre care criticii au afirmat că a încercat să construiască o nouă dialectică a Iluminismului, ce intenționează să revigoreze valorile moderne, în special pe aceea a raționalității. Încă din anii 1980, Habermas a intrat în dezbaterea postmodernă, articolul "Modernity An Incomplete Project"109 și Discursul filosofic al modernității 110 putând fi lecturate ca reflecții constante asupra modernității și răspunsuri mai mult sau mai puțin directe aduse criticilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu Nietzsche, Heidegger și fascismul), iar apărarea modernității, a Iluminismului și a moștenirii universale a filosofiei și a rațiunii eșuează adeseori în a răspunde criticilor puternice aduse acestor discursuri de către Foucault, Derrida, Lyotard, Baudrillard și alții"116. "Decuplarea modernității de raționalitate" este unul dintre principalele riscuri pe care Habermas le observă la teoriile postmodernilor; din punctul său de vedere, "critica radicală a rațiunii plătește un preț scump pentru despărțirea de modernitate"117, dintre principalele consecințe enumerând sustragerea discursurilor postmoderne din categoriile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în vedere (sunt pomenite, de pildă, dialectica negativă, genealogia și deconstrucția). Chiar dacă acceptă o parte dintre criticile postmodernilor, Habermas preferă să reconstruiască tezele modernității și nu să le respingă în totalitate; în această direcție, pune bazele unei concepții alternative a raționalității, "raționalitatea comunicativă", bazată pe teoria acțiunii comunicative, iar la o altă problemă detectată în discursul modernității paradigma filosofiei conștiinței Habermas găsește soluția prin înlocuirea acesteia cu "paradigma înțelegerii subiecților capabili de vorbire și acțiune", ce mizează pe comunicarea intersubiectivă pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vedere (sunt pomenite, de pildă, dialectica negativă, genealogia și deconstrucția). Chiar dacă acceptă o parte dintre criticile postmodernilor, Habermas preferă să reconstruiască tezele modernității și nu să le respingă în totalitate; în această direcție, pune bazele unei concepții alternative a raționalității, "raționalitatea comunicativă", bazată pe teoria acțiunii comunicative, iar la o altă problemă detectată în discursul modernității paradigma filosofiei conștiinței Habermas găsește soluția prin înlocuirea acesteia cu "paradigma înțelegerii subiecților capabili de vorbire și acțiune", ce mizează pe comunicarea intersubiectivă pentru a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
conducă la injustiție 126 (consecință pe care Habermas o reclamă din abolirea principiilor tari). Intervenind în această triadă discursivă, Hassan afirmă că accentul lyotardian pe diferend și incomensurabilitate în domeniul discursurilor noastre, precum și inserarea metaforei, ludicului, dorinței sau puterii în interiorul raționalității postmoderne sunt în concordanță cu propriile sale opinii în legătură cu postmodernitatea și cu discursivitatea sa proprie. Cu toate acestea, consideră că Lyotard nu a dus până la ultimele consecințe, în special de ordin moral și politic, concepțiile sale referitoare la "jocurile de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismului, în special prin ferventa destructurare a valorilor de tip modern și a metafizicii moderniste 165. Trecând prin Nietzsche și Heidegger, respingerea valorilor absolute va duce la ceea ce Vattimo numește "pensiero debole" ("gândirea slabă"), o teorie care privește ființa și raționalitatea ca fiind incluse într-un proces de diminuare, de "slăbire". Introducerea unei gândiri "negative", care să descopere reziduurile metafizice și pretențiile totalizatoare conduce la o adevărată "criză a fundamentelor" și a întemeierii. Negativitatea nu este aplicată raporturilor sociale, ci "trăsăturilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
funcționale concepte ale postmodernismului. Expresia deține și o interpretare "pozitivă", ea funcționând "mai întâi de toate "în chip slab", dacă se poate spune astfel, ca o deviză polivalentă și cu frontierele în mod voit neconturate, dar care oferă o indicație: raționalitatea trebuie, în propru-i cadru, să se depotențeze, să cedeze teren, să nu se teamă de a da înapoi către acea presupusă zonă de umbră, să nu rămână paralizată față de pierderea reperului luminos, unic și stabil, cartezian"167. Lipsa întemeierii, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este o față a modernității. Așa cum îl văd, el se aseamănă izbitor cu modernismul (al cărui nume continuă de altfel să-l poarte înlăuntrul numelui său), mai ales în ceea ce privește opoziția față de principiul autorității, opoziție care se extinde acum deopotrivă la raționalitatea utopică și la iraționalitatea programatică pe care le cultivau unii moderniști"178 (s. a.). Sunt așadar de necontestat multe dintre calitățile postmodernismului (precum redeschiderea problemei istoriei ca domeniu, a contemporaneității, a discursului în arhitectură sau literatură, radicalizarea ironiei, universalizarea pluralismului etc.
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discurs (devenind doar un studiu al tropilor), fie la euristică, fiind considerată drept metodă de aplicat în cazul disputelor sau polemicilor, fie la o tehnică de argumentare, exercițiu util în vederea câștigării unei dezbateri. Demersul retoric pare astfel alungat din spațiul raționalității, intrând într-o sinuoasă dezvoltare istorică. Observând seria de opoziții în relație cu care retorica a primit de cele mai multe ori o definiție negativă (adâncime/suprafață, esențial/periferic, necesar/contingent, rațiune/pasiune, fapt/opinie, lucruri/cuvinte, realitate/iluzie etc.), Stanley Fish
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sensului, noncontradicției sau locurilor comune. Chiar dacă unii critici afirmă că nu au apărut inovații majore în modalitatea de a scrie, se poate susține existența noului punct de vedere din care sunt abordate, de exemplu, referința, reprezentarea, poziția autorului, relația cu raționalitatea etc. Radicalizarea temelor, a metodologiilor și a schemelor discursive reprezintă o caracteristică distinctă a discursivității postmoderne, chiar dacă unele concepte ale curentului poststructuralist se regăsesc în lucrările postmodernilor sau alte influențe moderne sunt vizibile în țeserea noului set de discursuri. Ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
practicilor de sorginte modernă, care a adus în prim plan o radicalizare voită și uneori întreținută a practicilor discursive. 3.3.1. Logos-ul disprețuit În intenția de a valorifica tendințele fenomenului aflat în discuție pentru a pune bazele unei raționalități transversale, C. Schrag 305 interpretează relația teoriilor postmoderne cu logos-ul. Proiectul husserlian de apropiere și înțelegere a domeniului "doxei disprețuite" a fost înlocuit cu cel al logos-ului disprețuit. Lyotard, Deleuze, Derrida sunt doar câteva exemple ale practicării unei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
agonistică și care lasă loc suficient mutărilor enunțiative pentru a deveni invenții în cadrul regulilor admise. Deschiderea spațiului discursiv ce decurge din înțelegerea rolului jocurilor de limbaj în viața privată, socială, științifică este de o reală importanță pentru redimensionarea conceptului de raționalitate, pentru extensia noțiunii de logos. 3.3.2. Postmodernism și stil Dacă unul dintre cele mai frapante aspecte legate de postmodernism este "acceptarea necondiționată a efemerității, fragmentării, discontinuității și haosului, care alcătuiau jumătate din concepția lui Baudelaire cu privire la modernitate"306
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a lumii, proiect considerat de cele mai multe ori ca fiind utopic, postmodernismul renunță la acest ideal al rațiunii și este astfel echivalat cu "decăderea utopiei". Sarcina filosofiei a fost definită aproape dintotdeauna ca fiind aceea de a cultiva rațiunea, iar "ideea raționalității ordinii universale este la fel de veche ca filosofia însăși, și "postmodernismul" este atunci și expresia pentru sfârșitul filosofiei, și chiar și a formei ei celei mai cotidiene ca ideologie"321. Logos-ul disprețuit este, astfel, un motiv determinant al "dispariției" filosofiei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
format, estompând diferențele și impunând o singură opțiune, neproblematologică, Meyer va renunța la această opoziție deoarece practica a demonstrat de nenumărate ori cum retorica se inserează și este utilizată atunci când se argumentează asupra unei probleme date. Alăturarea, în interiorul retoricii, a raționalității de afectivitate a condus la "fragilizarea" acestui domeniu și la scăderea încrederii în posibilitățile sale de a accede la adevăr. De aici se observă o întreagă reorientare teoretică și repoziționare a unor concepte ca acelea discutate până acum și de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oratorul, cunoscând aceste tehnici argumentative, va trebui să le adapteze în funcție de auditoriu. De altfel, contribuția adusă în marginea retoricii contemporane de către Chaϊm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca în La Nouvelle Rhétorique. Traité de l'argumentation vine să contureze mecanismele de ordinul raționalității prin intermediul cărora se poate obține performanță discursivă. Deschiderea oferită de ideile celor doi autori va prilejui atât o trecere în revistă a principalelor tipuri de instanțe performative, cât și discutarea posibilității de a considera manipularea și seducția drept performanțe sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a o numi convingătoare pe aceea care este gândită să obțină adeziunea oricărei ființe raționale"541. Și această distincție conceptuală ascunde lupta dintre mecanismele de ordinul raționalității (care duc la convingeri) și mecanismele de ordinul afectivității (care duc la persuadări), relevând încă o dată vechile "neliniști" ale retoricii. În aceeași ordine de idei, Lionel Bellenger subliniază ambiția întregii filosofii de a uni rațiunea cu afectele, de a găsi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]