22,519 matches
-
răspund: folosirea publică a rațiunii să fie Întotdeauna liberă; numai astfel se poate realiza luminarea oamenilor; folosirea privată a rațiunii poate să fie Însă Îngrădită, fără să Împiedice astfel prea mult progresul Iluminismului. Dar eu Înțeleg prin folosirea publică a rațiunii, pe aceea pe care cineva, ca savant, și-o exercită În fața Întregului public cititor”. Kant face această importantă distincție Între folosirea publică a rațiunii și folosirea privată a rațiunii, cu intenția vădită de a preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Îngrădită, fără să Împiedice astfel prea mult progresul Iluminismului. Dar eu Înțeleg prin folosirea publică a rațiunii, pe aceea pe care cineva, ca savant, și-o exercită În fața Întregului public cititor”. Kant face această importantă distincție Între folosirea publică a rațiunii și folosirea privată a rațiunii, cu intenția vădită de a preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea de minorat” și totodată răspândirea printre oameni a spiritului libertății. Această distincție, care avea să fie capitală Încă din anii pregătitori ai Revoluției Franceze
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prea mult progresul Iluminismului. Dar eu Înțeleg prin folosirea publică a rațiunii, pe aceea pe care cineva, ca savant, și-o exercită În fața Întregului public cititor”. Kant face această importantă distincție Între folosirea publică a rațiunii și folosirea privată a rațiunii, cu intenția vădită de a preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea de minorat” și totodată răspândirea printre oameni a spiritului libertății. Această distincție, care avea să fie capitală Încă din anii pregătitori ai Revoluției Franceze de la 1789, se adună În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
preciza Înțelesul „ieșirii omului din starea de minorat” și totodată răspândirea printre oameni a spiritului libertății. Această distincție, care avea să fie capitală Încă din anii pregătitori ai Revoluției Franceze de la 1789, se adună În următoarele notații: „Folosirea privată a rațiunii este, după mine - releva Kant -, aceea pe care el și-o poate Încredința În slujba Încredințată lui de către societate. E drept că pentru anumite preocupări către care converg interesele obștii, este necesar un anumit mecanism, datorită căruia verigi ale obștii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
supușilor lor; mai mult, această stare de minorat este, În aceeași măsură, nu numai cea mai dăunătoare, dar și cea mai dezonorantă dintre toate. Dar felul de gândire al unui suveran care o favorizează pe prima (adică «folosirea publică a rațiunii») merge și mai departe, Înțelegând chiar și pentru jurisdicția sa că permisiunea de folosire publică a rațiunii proprii, dată supușilor, și exprimarea În public a ideilor lor despre o mai bună orânduire, fie și Îmbinată cu o critică sinceră a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dar și cea mai dezonorantă dintre toate. Dar felul de gândire al unui suveran care o favorizează pe prima (adică «folosirea publică a rațiunii») merge și mai departe, Înțelegând chiar și pentru jurisdicția sa că permisiunea de folosire publică a rațiunii proprii, dată supușilor, și exprimarea În public a ideilor lor despre o mai bună orânduire, fie și Îmbinată cu o critică sinceră a jurisdicției existente În lume, nu reprezintă nici un pericol. În acest sens, avem un exemplu strălucit: nici un monarh
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
orânduire, fie și Îmbinată cu o critică sinceră a jurisdicției existente În lume, nu reprezintă nici un pericol. În acest sens, avem un exemplu strălucit: nici un monarh nu l-a depășit pe cel pe care noi Îl stimăm!” Încrederea În luminile Rațiunii și În Progres, lupta Împotriva superstițiilor și pledoaria pentru toleranța, apărarea egalității dintre popoare, și a libertății individuale, spiritul antifeudal și antiteologal etc., constituie doar câteva dintre obiectivele și trăsăturile fundamentale specifice gândirii iluministe. Cea de a doua lucrare, din
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
apare o contradicție flagrantă, privitoare la pacea eternă, aceea dintre morală și politică. Anume, este vorba despre contradicția: dintre ceea ce e generat de natură, adică de putere, și pe de altă parte, ceea ce pretinde legea universală a datoriei, după exigența rațiunii și a dreptului, prin legile libertății! Kant acuza acea subordonare a principiilor față de scopuri, act care ar zădărnici orice intenție de a face să concorde politica și morala! Aici Kant dezvăluie dilema acțiunii: 1. Să se pornească de la principiul material
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a dreptului, prin legile libertății! Kant acuza acea subordonare a principiilor față de scopuri, act care ar zădărnici orice intenție de a face să concorde politica și morala! Aici Kant dezvăluie dilema acțiunii: 1. Să se pornească de la principiul material al rațiunii practice, adică de la scop, ca obiect al bunului plac, sau 2. Să se pornească de la principiul formal, adică stabilit numai pe libertate, conform căruia: să acționezi În așa fel Încât maxima voinței tale să poată fi oricând maxima unei legislații
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de punere la punct a propriei certitudini, proces care până astăzi a Însuflețit modernitatea, În orizontul unei noi conștiințe istorice. Capitolul II Normativitate și deontologie Deontologia neokantiană 1. Obiectivitatea fundată cu ajutorul metodei transcendentale Immanuel Kant Își intitula opera fundamentală Critica Rațiunii Pure „un tratat despre metodă” care nu ne Învață nici o filosofie, ci „cum să filosofăm”, să gândim filosofic. Deci, după Kant, o primă necesitate era Înțelegerea acestei metode critice sau transcendentale, care reprezintă drumul de la ceea ce este dat (știința) la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este Întâmplătoare atitudinea hipercritică a lui Paulsen Împotriva naturalistului Ernst Haeckel, coautorul expresiei pertinente: „ontogeneza repetă filogeneza!” Paulsen și-a centrat efortul filosofico-axiologic pe o metafizică idealistă a voinței, am spune: pe lucrările maestrului Kant Întemeierea metafizicii moravurilor și Critica Rațiunii Practice. Unii interpreți ai filosofiei gânditorului neokantian, au identificat accente de influență, provenind din Spinoza și Schopenhauer - desăvârșite sub influența lui Fechner. Se mai simte puternica influență a lui Wilhelm Wundt. Premisa majoră a concepției lui Paulsen rămâne filosofia lui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
social-politice. Astfel, după studiul datoriilor și al virtuților (domeniul deontologiei), el analizează „formele vieții sociale”, Îndeosebi familia și societatea. 3. Deontologia neokantiană Deontologia lui Fr. Paulsen pornește, În mod firesc, de la Imm. Kant, de la Întemeierea metafizicii moravurilor, precum și de la Critica Rațiunii practice. Conform eticii kantiene, suprema menire a rațiunii constă În Întemeierea unei voințe bune, iar supraordonată acesteia este problema datoriei. Referindu-se la valoarea datoriei, Kant socotea că dacă o acțiune a cuiva este conformă datoriei, și nu unui interes
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
domeniul deontologiei), el analizează „formele vieții sociale”, Îndeosebi familia și societatea. 3. Deontologia neokantiană Deontologia lui Fr. Paulsen pornește, În mod firesc, de la Imm. Kant, de la Întemeierea metafizicii moravurilor, precum și de la Critica Rațiunii practice. Conform eticii kantiene, suprema menire a rațiunii constă În Întemeierea unei voințe bune, iar supraordonată acesteia este problema datoriei. Referindu-se la valoarea datoriei, Kant socotea că dacă o acțiune a cuiva este conformă datoriei, și nu unui interes Îngust sau „scopurilor Înclinației”, ea arată că Însăși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
judecata morală (practică) pe care o face un om comun este cu mult superioară judecății teoretice. Ea Îi permite să susțină că toate conceptele morale (În primul rând cel al datoriei) Își au sediul și ordinea cu totul apriori În rațiune, și anume tot atât de bine În rațiunea umană cea mai comună, ca și În cea speculativă de cel mai Înalt grad, că ele nu pot fi abstrase din nici o cunoaștere empirică și prin urmare, numai contingentă; că În această puritate a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
face un om comun este cu mult superioară judecății teoretice. Ea Îi permite să susțină că toate conceptele morale (În primul rând cel al datoriei) Își au sediul și ordinea cu totul apriori În rațiune, și anume tot atât de bine În rațiunea umană cea mai comună, ca și În cea speculativă de cel mai Înalt grad, că ele nu pot fi abstrase din nici o cunoaștere empirică și prin urmare, numai contingentă; că În această puritate a originii lor stă tocmai demnitatea lor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legislatoare În el, este și ea Însăși supusă acestor legi”. Văzând moralitatea și umanitatea (capabilă de moralitate) În conexiunea lor intimă, Kant sublinia ideea demnității ființei raționale (omul) care este identică voinței absolut bune, adică Libertății. În prefața de la Critica Rațiunii Practice, filosoful scria: „Conceptul de libertate, Întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apriorică a rațiunii practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În conexiunea lor intimă, Kant sublinia ideea demnității ființei raționale (omul) care este identică voinței absolut bune, adică Libertății. În prefața de la Critica Rațiunii Practice, filosoful scria: „Conceptul de libertate, Întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apriorică a rațiunii practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte (de Dumnezeu și nemurire) care rămân În aceasta, simple Idei fără sprijin, se leagă acum de el
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
identică voinței absolut bune, adică Libertății. În prefața de la Critica Rațiunii Practice, filosoful scria: „Conceptul de libertate, Întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apriorică a rațiunii practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte (de Dumnezeu și nemurire) care rămân În aceasta, simple Idei fără sprijin, se leagă acum de el, capătă Împreună cu el și prin el consistență și realitate obiectivă, adică posibilitatea lor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
refuzul lui Kant de a socoti că și eteronomia voinței ar putea avea nota pozitivă a generalității (universalității). El suspecta de prea multă rigurozitate (asprime) opoziția netă instituită de Kant, căci acesta scria În Teorema a IV a despre Principiile rațiunii pure practice: „Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contra, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu Întemeiază nici o obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru etică”. Filosoful german se ocupă caracteristic și preferențial de Aristotel, când sintetizează astfel viziunea clasicului grec: „Fiecare ființă Își vrea viața, vrea dezvoltarea și activitatea forțelor caracteristice ale speciei sale În această viață desăvârșită. Înzestrarea caracteristică a omului este «rațiunea»; și de aceea este el, cu știința și voința sa, Îndreptat spre natura sa Însăși, spre dezvoltarea și manifestarea acestei forțe superioare. Aptitudinile sale, dezvoltate În capacități sunt virtuțile umane, cele etice și cele intelectuale, forțele voinței raționale și ale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
vezi Aristotel - Statul atenian) al cărui bun sunt cetățenii desăvârșit de capabili și de activi, statul În chestiune devenind, prin aceasta chiar, binele supraordonat”. Fr. Paulsen și-a construit etica drept o deontologie, În completarea Metafizicii moravurilor și a Criticii Rațiunii Practice ale lui Kant. Deontologia sa este orientată către Aristotel - ca un complement funciar, organic al formalismului kantian, axat pe opoziția superior-inferior, adică pe opoziția: dintre legalitatea legii morale „trimițând la rațiune, la capacitatea gândirii conceptuale sau la generalitatea logică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
deontologie, În completarea Metafizicii moravurilor și a Criticii Rațiunii Practice ale lui Kant. Deontologia sa este orientată către Aristotel - ca un complement funciar, organic al formalismului kantian, axat pe opoziția superior-inferior, adică pe opoziția: dintre legalitatea legii morale „trimițând la rațiune, la capacitatea gândirii conceptuale sau la generalitatea logică”, pe de o parte, și „senzorialitatea inerentă particularității și hazardului legat de caracterul ființei”, pe de altă parte, adică: o acțiune este bună În măsura În care se efectuează ținând seama de caracterul generalității sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
submorală sau imorală (deci rea) În măsura În care respinge acest caracter și urmează excitația instinctuală particulară”. Paulsen vorbește simplu și conform adevărului, apreciind că: „Este ideea fundamentală platonico aristotelică, de care și gândirea kantiană se lasă pretutindeni condusă (s.n. - V.V.); opoziția dintre rațiune și senzorialitate, dintre superior și inferior, determină structura fundamentală a Întregii sale filosofii. Așa este În filosofia teoretică: senzorialitatea dă numai materia, senzația, iar numai intelectul ca o capacitate legislatoare, face din ea cunoaștere. Și iarăși la fel este În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întregii sale filosofii. Așa este În filosofia teoretică: senzorialitatea dă numai materia, senzația, iar numai intelectul ca o capacitate legislatoare, face din ea cunoaștere. Și iarăși la fel este În filosofia practică: senzualitatea, dorințele și Înclinațiile dau materia vrerii; numai rațiunea, ca o capacitate legislatoare, creează lumea morală, un domeniu unitar al libertății, cum era acela un domeniu al naturii. Aici ca și acolo, pot fi recunoscute, prin absoluta lor generalitate, determinările rațiunii, Înfățișându se acolo ca legi ale naturii, aici
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
senzualitatea, dorințele și Înclinațiile dau materia vrerii; numai rațiunea, ca o capacitate legislatoare, creează lumea morală, un domeniu unitar al libertății, cum era acela un domeniu al naturii. Aici ca și acolo, pot fi recunoscute, prin absoluta lor generalitate, determinările rațiunii, Înfățișându se acolo ca legi ale naturii, aici ca legi morale. Și aici ca și acolo - conchide Paulsen generalul și legitatea reprezintă specificul uman, și de aceea superiorul și principalul”. Văzând, ca puțini alții, Înrudirea filosofică (spirituală) dintre poziția platonic-aristotelică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]