2,703 matches
-
Martin), creația lui poetică, chiar și aceea ulterioară acestui studiu, este departe de a ilustra pledoaria teoretică a autorului. B. construiește, în Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
lui B. din această etapă a creației sunt structurate binar: după o primă secvență sumar descriptivă, urmează prelungirea ei ca un ecou (sau ca un contrapunct) în interioritatea eului liric: „Inima galbenă a lunii / arde pe vânturi și lasă / vagi reverii de mătasă / cercului galben de astre / [...] / Singură / Inima mea, / pendulând / între lună și soare”. A tradus, singur sau în colaborare, din Cervantes, Lope de Vega, Federico García Lorca, Miguel Hernández. Antologia de „folclor poetic contemporan” Pe-un picior de plai
BALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285588_a_286917]
-
pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și de a trăi În trecut, refuzând realitatea de care adesea se simte străin sau din care sentimentul izolării sau al excluderii, considerându-se, Învins sau victimizat; dă tipul revoltat este tipul hiperactiv
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
extazele în debitări sălcii. Abia în „peisagii”, unde figurația mitologică e conturată cu o anume grație, și în versurile de palpit amoros ea accede, ici-colo, la expresivitate. În proză, cultivă o manieră în care, printre „reflexiuni” poetice și alte simțitoare „reverii”, se înfiripă și o simbolistică a anotimpurilor. Însemnările de călătorie, presărate cu semne de exclamație, denotă curiozitate pentru latura etnografică a locurilor vizitate. Jucate de societățile de diletanți, în regia autoarei, aceste compuneri dramatice amalgamează însăilări proprii (printre care Vacanții
BAIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285554_a_286883]
-
Floarea roșie. În violența coloristică suprapusă glacialității de fond se simte, parcă, ceva din arta icoanei pe sticlă, stilizarea, rigoarea formală fiind o formă de a filtra emoția. În anii din urmă, lirica lui B. se devitalizează; supraviețuiesc numai virtuozitatea, reveria pictorică. SCRIERI: Febre cerești, București, 1941; Febre cerești, pref. Aurel Dragoș Munteanu, București, 1970. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, Ion Bălan, „Febre cerești”, VRA, 1941, 607; Octav Șuluțiu, Ion Bălan, „Febre cerești”, G, 1941, 9; Perpessicius, Opere, IX, 364-367; Aurel Dragoș
BALAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
a profunzimilor. Romanul La Tunique verte (1924) continuă temele obsedante ale autoarei: existența debusolată, călătoriile, întâlnirile și „accidentele” providențiale. Narațiunea la persoana întâi, multiplicarea perspectivei prin alternarea naratorilor, schimbările de registru - de la proza poematică la epicul dens și alert, de la reverie la dialogul spumos -, toate la un loc dau impresia unui conglomerat eclectic, cu un puternic aer de modernitate. Lumea în care s-a „rătăcit” Lilis, alter ego al autoarei, este aceea pitorească a boemei artistice pariziene, cu farmecul ei împletit
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
calmul naturii, cu liniștea câmpenească (sesizată, în ciuda unor note de bucolică gessneriană, cu o sensibilitate profund românească). Simbolul sufletului - luntre rătăcitoare în furtună - este împrumutat din Lamartine; de asemenea, și alte elemente trimit la aceeași sursă. În schimb, atmosfera de reverie meditativă și melancolică sugerată de percepția plastică și auditivă, de imagini ale nemișcării și vagului, aspirația spre ilimitat implicată proiecției dorului și neliniștii în imensitatea spațiilor, ca și versul curgător, muzical, nu mai pot fi atribuite doar acestei influențe, constituind
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
lat. intro - înăuntru, spectio - privire; engl. introspection) - Metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice, orientarea spre propriile stări și desfășurări subiective. Metodă de autoobservare, de înregistrare a propriei persoane prin studiul fenomenelor interne, al stărilor subiective (percepții, emoții, sentimente, reverii) conștiente; este un atribut al ființei umane, fiind legată de conștiința de sine, și constituie o modalitate de cunoaștere. Autoperceperea prelungită pentru autocunoaștere este o latură importantă a relațiilor psihice. Cunoașterea de sine se dovedește a fi mult mai dificilă
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Ilie Radu Ignătescu Cărări ce vin... cărări ce pleacă... ceruri se-mbăiază-n ape, și pământu-i tot o reverie, ai apărut tu, tu, dulce poezie, coborâtă dintr-o răsărită, furată din cea mai frumoasă galaxie. Când vii, când treci, în urma ta răsar poteci însămânțate-n flori. Câte culori!... Câte culori!... Și păru-ți despletit din soare, dă zilei zorii
Cărări ce vin… ce pleacă…. In: Cărări ce vin... ce pleacă... : poezie strecurată pentru tine / by Ilie Radu Ignătescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/490_a_734]
-
ea virginitatea, dar n-a simțit niciodată cum e să tânjești după cineva, cum e să stai trează toată noaptea, rugându-se ca el să te observe și înfiorându-te la gândul că n-o să simtă niciodată la fel. ― Mimey! Reveria mea e întreruptă de o voce pe care o știu prea bine. Mă întorc încet, încercând să-mi dau seama de ce aud vocea asta la o chestie legată de serviciu. În timp ce mă întorc, îmi dau seama că tot vinul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Jones dintotdeauna. Dar vedeți voi, din când în când îl surprind pe Brad stând și uitându-se fix, în gol. Atunci arată ca și cum ar fi pe altă lume, la kilometri distanță, gândindu-se la altceva. Chiar dacă atunci când îi întrerup aceste reverii ale lui, el mă cuprinde în brațe, acoperindu-mă cu săruturi care de obicei se încheie cu o partidă de sex, nu mă pot abține să nu mă întreb unde a fost cât a fost plecat. Vreau să zic, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cu Înghițituri mici, Încercând să nu dea afară, și apoi se culcase pe spate, iar la Îndemnurile Roxannei de a se relaxa, se lăsase să cadă din sombre rêverie În somn profund. Și cățelușa clandestină a lui Esmé căzuse În reverie. Cuțu-Cuțu stătea Întinsă pe spate, Întinzându-și picioarele de plăcere de fiecare dată când Esmé o scărpina pe burtă. Marlena era emoționată să-și vadă fetița atât de fericită. Îi amintea de un episod din propria copilărie când Îl implorase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
amor pe un blat răcoros și Îngust. Poate mai bine să și-o imagineze pe Marlena sprijinită de el, spălând vase, cu spatele la el. Frumos, foarte frumos. În ciuda celor Întâmplate cu o noapte În urmă, tot Îi făcea plăcere să aibă reverii sexuale cu ea. Ultima lui iubită Îi spusese că faptul că se gândește tot timpul la sex și cu fiecare femeie pe care o Întâlnește e anormal și dezgustător. Fusese nebun și prea Îmbibat cu Martini să-i mărturisească așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de alchimie psihologică
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în Bretania, la ocean. Ce va mai fi? Și acum să-mi continui romanul? Sau să-mi încep altul? Încă unele momente de durere ascuțită? Și altele de indiferență totală, când te îndoiești că a existat ceva? Și alteori numai reverii poetice în preajmă?... Gânduri care apar și dispar sau numai se întrevăd, ca un înotător pe valuri... Folosind, ca și înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate și de variație în decorul multiplu... Căci, sub soarele voalat, marea s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lucruri frumoase, triste și inutile - erau acum lucruri moarte, aparțineau unui ciclu care se încheiase. Portugalia trăia acum un alt moment, o altă revoluție, care începea printr-o reîntoarcere la lucrurile vii, simple și fundamentale. Într-o țară de leneșă reverie, muzicală pierdere de timp - Salazar muncea 16 ore pe zi, și îi îndemna, îi silea, pe contemporanii săi să muncească. Fără muncă, spune el, "oamenii ar muri de plictiseală într-o atmosferă de viciu" (26 mai 1936). "Viața e serioasă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de alchimie psihologică
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
viață, cadru pentru exprimarea accesibilă (scrie doar un roman!) a gândirii sale. Adela, expresie a vieții și a iubirii plenare, are funcția de a-i provoca simțurile, de a-l atrage în hotarele hedonismului existenței, de a-l predispune la reverie (eseistică) senzualistă. De aceea am crezut că nu putem descoperi dimensiuni ale tragicului în roman (cum crede Mihai Drăgan în monografia sa despre Ibrăileanu, ed. Albatros, 1971, p. 188-195). Din datele scrierii, din intențiile estetice, tocmai tragiculeste eludat. Nu trebuie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Dar verdele din oraș nu se mai asocia cu liniștea de sanctuar. Poezia de odinioară a parcurilor fusese surghiunită. Demodată, umbra deasă care Îndemna la meditație personală. Adevărul era acum mai de cartier și cerea ca decorul să conțină gunoaie - reverie sub un umbrar de frunze? De domeniul trecutului. În afara ocaziilor speciale (prelegerea lui Feffer, În urmă cu douazeci și patru? patruzeci și opt de ore?), Sammler nu mai trecea pe aici. Dacă ieșea ca să facă mișcare, nu se aventura atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
-i răspundea, fiica nu se supăra, era sigură că într-o zi... Învățătorul devenise vorbăreț, antrenat de țuica și buna dispoziție a domnului Pavel, și limbuția doamnei Carolina Pavel. Îi priveam, interveneam din când în când ca într-o dulce reverie. - Ana, zise el deodată, trebuie să vină peste o lună, o lună și ceva aici, la un doctor pentru ochi că o cam supără la citit, o să vină cu fetița care e acum în vacanță; atunci o să vă rog, - rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anume neliniște aureolată ce-o simțea dinspre plaja însorită pe care o visam, fără să-mi surprindă, cum ar fi vrut, privirea ce-mi luneca în răstimpuri imprevizibil pe ochii, pe umerii ei descoperiți. Dar în timp ce doamna Pavel vorbea despre reveriile Orientului, despre minunea portului răsăritean, Ana, fără a lăsa impresia că nu e atentă, se întreba ce gândesc alături de prezența ei, dar mai ales ce simt, căci de atunci de la primele plimbări împreună, trecuseră douăzeci de ani. Dimineața aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
oră am stat pe bancă la aer. De câteva săptămâni, de când făceam plimbarea zilnică, vremea a devenit neobișnuit de uscată pentru Irlanda, cel puțin în timpul zilei. Doar seara mai ploua, când Helen stătea cocoțată pe garduri cu aparatul ei foto. Reveria a fost întreruptă când Holly a început să zbiere; după părerea lui Maggie, avea nevoie să i se schimbe scutecul, așa că am mărșăluit cu toții spre casă, unde Maggie a încercat, în van, să-i convingă mai întâi pe mama, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să trag un fum fără să mă pună la zid brigada fascistă a aerului curat? Oricum, îmi asum riscul. Și-a aprins o țigară, a tras cu poftă, a suflat fumul și mai cu poftă, apoi a zis, pierdută în reverie: —Oricum, n-o să mai am nici un alt prieten. —Ba sigur c-o să ai. — Nici nu mai vreau, a zis. Și asta nu mi s-a mai întâmplat. Întotdeauna mi-am dorit cu disperare un prieten. Dar acum nu mai dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
aruncat pe masă câteva bancnote de douăzeci și se tot scuzau în timp ce-și făceau loc să iasă. — Pleacă acasă devreme ca să facă sex, fără să le pese cât de nepoliticos poate să pară, a oftat Brooke, pierdută în reverie. Nici măcar nu lasă destui bani ca să-și acopere partea lor din consumație pentru că sunt atât de îndrăgostiți încât își închipuie că toată lumea le-o va acoperi cu bucurie. Ceea ce desigur că vom face. —E drăguț din partea lor că pleacă devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
era viața, recunoștea cu tristețe nevoia de a fi singură și, din momentul acestei revelații, începu să petreacă ore întregi sub copacul lui Sampath, închisă într-un cocon intim, în care să lăsa în voia propriilor gânduri, se înfășura în reverii nesfârșite, medita îndelung, rățoindu-se în mod nefiresc dacă era întreruptă. Și, jos, în bazar, mai era și băiatul de la Hungry Hop, care n-avea habar de chinul prin care trecea ea. — Baap re! conchise ea, ar trebui să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]