3,363 matches
-
între Petru și iudei, de Rusalii, în omilia 10), în care sunt ilustrate în manieră dramatică implicațiile teologice și morale ale textelor. Dintre figurile de stil, Leontie preferă exclamația, apostrofa, anafora, paralelismul între părțile frazei cărora li se adaugă uneori rima. El utilizează totodată un mare număr de cuvinte care, până la el, nu se întâlnesc în altă parte, între care numeroase cuvinte compuse (de exemplu, perechea monoglôssos și poikiloglossos în omilia 11). În centrul predicilor sale este figura lui Cristos (ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri, unul între Maria și Iosif, celălalt între Maria și îngerul Gabriel, sub formă de acrostih simplu (A, B, C) și dublu (AA, BB, CC); sunt construite cu omotonie finală și rimă. Ansamblul pare să fie o formă poetică siriană adaptată la limba greacă. Dialogul inserat aici este cu siguranță o interpolare, în orice caz este din aceeași perioadă cu omilia (secolul al V-lea) și ar putea să fi fost introdus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să-l și inspire. El își adună produsele poetice într-un op intitulat Modeste încercări poetice, „originale și traducțiuni” (1873). Sunt aici versificările unui amator, care, propunându-și nici mai mult nici mai puțin decât să elibereze poezia din „sclavia rimei”, scrie adesea în versuri albe. În traduceri se folosește, obstinat, de ortografia italienizantă propusă de Heliade. A tălmăcit din Schiller, dar și din alți autori, de pildă „din liricele” lui Athanasie Christopoulos. Creația cea mai cunoscută a lui R., Vânătorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289395_a_290724]
-
le elaborează trădează rigoarea formală deprinsă în preajma lui Tudor Vianu și a cercului său de discipoli: ele apar, în 1964-1965, în „Analele Universității București” și în „Cahiers linguistiques”, tratând despre paralelisme în structura dramei shakespeariene și despre relevanța semantică a rimei. Simptomatic pentru orientarea sa din această perioadă este debutul în volumul colectiv al cercului, Studii de stilistică și poetică (1966), cu analiza poeziei Pe o scândură cu actinii de Mihai Beniuc. În același context, întâia carte personală, Structuralismul (1967), este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
agenți străini, KGB-iști, elemente manipulate de forțe obscure, interesate de compromiterea valorilor naționale. Aici se deschide tot infernul și este etalată fără jenă mentalitatea generației mai vârstnice. Tinerii sunt declarați nepatrioți pentru că scriu o poezie fără suflet și fără rimă. Postmodernismul și optzecismul sunt termeni folosiți, în limbajul corifeilor vexați, cu un aer de batjocură, denunțați ca niște viruși extrem de periculoși de care trebuie ferit cititorul basarabean. Tentativa de sincronizare a scriitorilor tineri cu confrații de generație din România este
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
domeniu -, fapt care le conferă deodată o aură de învingători în polemica, ce nu a întârziat să apară, cu generațiile mai în vârstă. Disputa s-a iscat pe fundalul unei respingeri de către „bătrâni” a formulei poetice „fără suflet și fără rime” promovată de tineri. La aceasta adăugându-se mai apoi refuzul tinerilor - din pudoare și grație unei conștiințe artistice mai evoluate, a unei alte înțelegeri a esenței și rosturilor poeziei adevărate - de a se ralia (cu mici excepții) valului de poezie
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
schimbe, să-și evalueze propriul demers cu exigență și curaj, sunt chiar intelectualii. Nu lupta iluzorie cu „europeniștii” și postmoderniștii este miza acestor timpuri, ci oprirea valului restauraționist care ne pune pe cap căciula asiato-comunistă cu clape. Nu poezia fără rimă a unui debutant trebuie să ne provoace supărarea sau chiar furia, ci faptul că bustul lui Andrei Lupan, un ideolog sovietic care a tembelizat generații întregi cu scrierile sale nocive, va înghesui pe Aleea Clasicilor pe Eminescu și Creangă. Ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
dar și fiul, ca un proiect existențial. În poezia argheziană, gândirea și limbajul sunt de factură modernă, iar forma și tematica sunt tradiționale, creația fiind atât inspirație, cât și rezultat al meșteșugului. Versificația este tradițională și în același timp modernă (rimă pereche, dar și ritm neregulat). Metafora "cuvinte potrivite" este mereu "șlefuită" de poetul care înfățișează cartea ca pe o imagine a spiritului unui popor, dar și ca afirmare a individualității prin creație. Elementele acestui crez artistic sunt răzvrătirea, veninul, durerea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
oamenii obișnuiți, lipsiți de idealuri. Între eternitate (vecii) și necunoscut (ceață), între cer și pământ se află stelele, iar metafora "nalt candelabru" trimite, subtil, spre divinitate. Dorința de instaurare a unei relații între om și divinitate este exprimată și cu ajutorul rimei încrucișate, a ritmului neregulat, care se amestecă în unele versuri, cu cel regulat. Dar un Dumnezeu ascuns, mut, inexistent îl condamnă pe poet la singurătate, "pribeag", "uitat de câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
retorică, construcția incidentă "al dracului", elemente de argou ("a rămâne grea"), comparații rafinate, pendulare între vulgar și grațios, toate fac din această poezie o "operă de rafinament, de subtilitate artistică" (G. Călinescu). Această poezie se înscrie în estetica urâtului, păstrează rima împerecheată, din poezia populară, are o sonoritate deosebită prin repetarea vocalelor e și i, o structură sintactică simplă, cu propoziții eliptice, termeni regionali, arhaici (subsoară, corcoduși). Morgenstimmung Această poezie cu influențe romantice, eminesciene, are ca temă dragostea și un titlu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
-s/ Șubrede bârnele ..."), provoacă stări de incertitudini: "De ce-ai cântat? De ce te-am auzit? " Poezia se naște prin iubire, în afara căreia nu există nici viață, nici creație, nici absolut, iar miracolul întâlnirii are loc în imaginar. Această poezie are rimă încrucișată, ritm neregulat, inversiunea "mi-s șubrede", timpuri verbale variate, un cumul de complemente directe, pronume personale și verbe la persoanele I și a II-a. BIBLIOGRAFIE: Balotă, N., Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, București, 1979; Călinescu G., Istoria
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sentimentul de melancolie. Alcătuită din două catrene simetrice, poezia valorifică motivul morții, sugerat de cavou (casa, orașul, trupul), "sicrie de plumb", "funerar vestmânt". În cele două strofe simetrice răbufnesc melodii stranii, interiorizate, obsedante, într-un ton elegiac dat de iamb, rima masculină, cuvântul "cheie" plumb, repetat de trei ori în fiecare strofă, imperfectele/ "dormeau", "stau", "era", atârnau", sonoritățile din cuvintele "vestmânt"/ "vânt", efectele onomatopeice: "scârțâiau", "strig", "frig". Moartea este sugerată și prin conceptul "somn": "dormeau adânc sicriele de plumb", "dormea întors
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la "stâlpii universului", la prăbușirea universului. Dacă în prima strofă, poetul contemplă ploaia ca fenomen meteorologic, în ultimele versuri ploaia semnifică pulverizarea planetară. Poezia este structurată în patru catrene , păstrează tehnica prozodică din Plumb, are efecte muzicale sumbre provocate de rimele ("vestmânt" "vânt"; "plouând" "plângând"). Având ritmul iambic, rimă onomatopeică, versurile semnifică o ceremonie a singurătății și a spaimei. Stările specifice eului liric simbolist (nevroza, golul istoric, spleen-ul, disoluția eului) sunt evidențiate și de refren, verbele de percepție și de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prima strofă, poetul contemplă ploaia ca fenomen meteorologic, în ultimele versuri ploaia semnifică pulverizarea planetară. Poezia este structurată în patru catrene , păstrează tehnica prozodică din Plumb, are efecte muzicale sumbre provocate de rimele ("vestmânt" "vânt"; "plouând" "plângând"). Având ritmul iambic, rimă onomatopeică, versurile semnifică o ceremonie a singurătății și a spaimei. Stările specifice eului liric simbolist (nevroza, golul istoric, spleen-ul, disoluția eului) sunt evidențiate și de refren, verbele de percepție și de stare: "aud", "tresar", "parcă dormi", "mi se pare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nevăzute și neștiute ale universului. Pentru "cântecul" său, poetul "istovește", imaginile artistice fiind simbolizate prin metafora meduzelor care schimbă culoarea apei, și formează "clopotele verzi". În sintaxa poetică predomină terminologiile științifice, neologismele cu rol de epitet, versurile lungi (13-14 silabe), rima încrucișată. Timbru În poezia Timbru, I. Barbu are în vedere definirea actului creator în genere și a celui poetic, în special, folosind convenții formale, alături de invenții personale. Este o artă poetică, marcată de viziunea modernă, de spiritualizarea lumii purificate. Titlul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
intră în câmpul semantic al muzicalității: "cimpoi", "cântec", "sună", "spune" și altele care se includ în câmpul semantic al teluricului: "luncă", "drum", "piatră", "humă". Alături de "teluric", atrage atenția "acvaticul": foșnirea mătăsoasă a mărilor", poezia fiind imagine, sunet și ritm, cu rimă îmbrățișată ("drum" "cum", "tare" "despuiare"). Pentru I. Barbu, "timbrul" este "emblema" liricii sale, prin care se exprimă concepția despre poezie. Timbru este alcătuită din două strofe. În prima strofă, deslușim o interogație retorică, prin care poetul se întreabă dacă orice
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lui". Oul sfânt (simbolul sacrului) se află în antiteză cu oul sterp (simbol al profanului). În timp ce primul semnifică eternul, cel de-al doilea simbolizează efemeritatea. Poezia este rezultatul unei contemplații extatice, a unei viziuni arhetipale și a formelor ideale, are rime îmbrățișate și împerecheate, muzicalitate creată prin repetarea vocalelor o și u, inversiuni ("Îl lasă-n pacea întâie-a lui"), anacoluturi care dau impresia de spontaneitate, interogații retorice ("Dar plodul? Vezi Duhul sfânt făcut sensibil?"), exclamația ("urcă-n soare și cunoaște!"), verbe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
zid înalt de suliți"), folosește substantive cu valoare de simbol ("Marea și cu râurile/ Lumea cu pustiurile"), plurale neobișnuite ("furtune", "grădine"), acorduri inedite între substantive și adjective ("umezi morminte"), forme inversate ale verbelor ("suna-vei"), sintaxa afectivă ("semnelor vremii profet"), rime deosebite ("încalte/ ceruri-nalte"; "recunoască-l"/ "dascăl"), rime culte ("oaspe"/ "Istaspe"). Dintre figurile de stil, cele mai frecvente sunt: epitetul apreciativ și cromatic, comparația abstractă sau concretă, metafora specific eminesciană. Eminescianismul se caracterizează și prin "expresia intelectualizată" (T. Vianu), " Și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de simbol ("Marea și cu râurile/ Lumea cu pustiurile"), plurale neobișnuite ("furtune", "grădine"), acorduri inedite între substantive și adjective ("umezi morminte"), forme inversate ale verbelor ("suna-vei"), sintaxa afectivă ("semnelor vremii profet"), rime deosebite ("încalte/ ceruri-nalte"; "recunoască-l"/ "dascăl"), rime culte ("oaspe"/ "Istaspe"). Dintre figurile de stil, cele mai frecvente sunt: epitetul apreciativ și cromatic, comparația abstractă sau concretă, metafora specific eminesciană. Eminescianismul se caracterizează și prin "expresia intelectualizată" (T. Vianu), " Și în sine împăcata stăpânea eterna pace", virtuozități verbale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în stil cronicăresc). Majoritatea formelor populare și familiare folosite în creația eminesciană sunt expresive: "de nu m-ai uita încalte", "și-apoi cine treabă are", "nime-n lume n-o să știe", "bată-i vina", "acu-i acu", la fel și rimele din termeni populari. Impresionând printr-o "expresie intelectualizată" (T. Vianu), cu reverberații filosofice, Eminescu ajunge la virtuozități verbale (rimele culte, rezultate prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
încalte", "și-apoi cine treabă are", "nime-n lume n-o să știe", "bată-i vina", "acu-i acu", la fel și rimele din termeni populari. Impresionând printr-o "expresie intelectualizată" (T. Vianu), cu reverberații filosofice, Eminescu ajunge la virtuozități verbale (rimele culte, rezultate prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ai uita încalte", "Nimen-n lume n-o să știe". De o mare expresivitate sunt unele epitete: "albastra, dulce floare", "dulce minune", comparațiile: "Voi fi roșie ca mărul", personificările "izvoare plâng în vale". Poezia are ritm trohaic, măsura de 7-8 silabe, iar rima îmbrățișată. Fiind o meditație asupra aspirației către absolut, prin iubire, Floare albastră îmbină în mod strălucit tema erotică și tema timpului. Dorința Poezia Dorința face parte din tema iubirii și a naturii, proiectând aspirația iubirii în plan imaginar. E o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file", "timpul mort"; comparațiile dau expresivitate ideilor filosofice: "ca și spuma nezărită"; personificări: "luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie"; metaforele vizualizează ideile: "urna sorții". Prozodia are la bază versuri lungi (15-16 silabe), ritm trohaic, rima inedită: "adâncă/ încă", "recunoască-l/ dască-l", "iată-l Tatăl". Luceafărul Luceafărul reprezintă expresia desăvârșită a geniului eminescian, sinteză a gândirii sale poetice. E un poem care dezvăluie tipul eroului de excepție, al titanului și al geniului absolut. Luceafărul își are
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pentru "încredere"), absența podoabelor stilistice, epitetul popular ("o prea frumoasă fată"), exprimarea gnomică, aforistică (maxime, sentințe, percepte morale): Dar piară oamenii cu toți/ S-or naște iarăși oameni". Armonia și muzicalitatea versului s-a obținut prin varietatea de ritm și rimă (ritmul iambic, rima încrucișată), prin efecte eufonice, perioade iambice de 7-8 silabe, amintind de ritmul baladelor germane Teme, genuri și specii literare în "Luceafărul" Exegeții au identificat următoarele teme: tema timpului (timpul individual și timpul universal); tema spațiului (planul uman-terestru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
podoabelor stilistice, epitetul popular ("o prea frumoasă fată"), exprimarea gnomică, aforistică (maxime, sentințe, percepte morale): Dar piară oamenii cu toți/ S-or naște iarăși oameni". Armonia și muzicalitatea versului s-a obținut prin varietatea de ritm și rimă (ritmul iambic, rima încrucișată), prin efecte eufonice, perioade iambice de 7-8 silabe, amintind de ritmul baladelor germane Teme, genuri și specii literare în "Luceafărul" Exegeții au identificat următoarele teme: tema timpului (timpul individual și timpul universal); tema spațiului (planul uman-terestru și planul universal-cosmic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]