KorAP: Find »[drukola/base=roși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...76 >

1,892 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

de mult o duduie. Și o mângâie pe obraz cu un gest ai fi zis nostalgic, dacă n-ar fi fost cei puțin deplasat. "Nu e duduie, e nevastă-mea", zise Ion Micu între ironie și naivitate simulată în timp ce Clara roșea. "Dar ce importanță are? exclamă Matilda cu o uimire exagerată. Duduie e un cuvânt moldovinesc, adăugă ea cu un puternic accent basarabenesc, și care se evită să se spună unei fete care nu e foarte drăguță și nu e așa

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
ne-am căsătorit." A dat din cap cu reproș. Nu mă credea că nu te cunoșteam cu mult mai înainte, ba chiar e sigur că știa totul despre mine, nu se împrietenesc ei cu cineva fără să se informeze. Am roșit. "Din fericire, a continuat el, singura piesă la dosar e doar această scrisoare. Are acolo la sfârșit o frază curioasă: Aștept ordonanțele dumneavoastră. Ce e cu asta? l-am întrebat pe acest șef. Și mi-a explicat. Individul, un oarecare

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
în dulap, i se făcuse poftă și vrusese să ia o linguriță, deschisese ușa mică a dulapului și vârâse mâna. În clipa aceea fusese mușcată de unul care îi sări și în piept; leșină și în câteva minute i se roși și i se umflă brațul până sus. "Aici nu merge cu vermorelul, zise Bacaloglu specialist. Aici e colonie mare, domnule, trebuie s-o descoperim și s-o distrugem." Dar nu căutarăm mult, ne-o arătară muncitorii, era lângă secția de

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
că am spus ceva ridicol!" " Nu poți așa, stante pede, să-i ceri unui om să-ți vorbească despre un lucru a cărui oroare el vrea, poate, s-o uite", confirmă Ion Micu. "Îmi cer scuze, se bâlbâi Clara (și roși la rândul ei), sânt o proastă, dar eu totdeauna am văzut în Victor un om puternic, care știe să-și apere ceea ce e mai de preț în el în fața torționarului...", "Epoca noastră, o întrerupse Ion Micu, cu un glas liniștit

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
clar despre care poet era vorba. Al patrulea ce rost avea să spun despre mine însumi că sânt revoluționar de profesie... Fapt e că I.C. arăta destul de mulțumit de avântul meu, avea această expresie pe chip și am simțit că roșesc, îmi ardeau urechile. După mine s-a ridicat un cunoscut poet care de la început a introdus în fluxul subteran al ședinței, cu voce dramatică de bătrân demagog, o diversiune de o violență extremă. Nu striga, dar aveai impresia netă că

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
așa cum i s-ar putea întîmpla ei. Mă îndrăgostisem în locul ei... Eu (ființa mea lăuntrică) ași fi zis că rămăsesem rece, insensibil și pe deplin independent... Straniu transfer! Îi spusei acest lucru și râse cu neîncredere, cu ironie, în cascade (roșind însă, cum să creadă așa ceva?). "Și cum e? zise cu maliție, să mă simt flatată sau jignită?" Dar oricum sentimentul ei era în altă parte, vroia totuși să-i explic ca să se distreze. Bună ocazie să-i vorbesc, să-i

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510

acestei teorii au fost studiați bolnavii de Parkinson, care își pierd expresia emoțională dar își păstrează viața emoțională nealterată. În această teorie periferică feed-back-ul vegetativ joacă un anumit rol, și anume întreține și uneori exacerbează emoția (faptul că un tânăr roșește ușor și acest lucru este perceptibil de către altul, crează un sentiment negativ, care adăugându-se la emoția inițială o intensifică, intensificând inclusiv sensibilitatea organică). Influența feedbackului a fost demonstrată și experimental, într-un experiment făcut de Valins asupra unui grup

Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

Bineînțeles că, pe-ascuns, trăiam cu totul altfel. Dincolo de narcisismele mele de intelectual subțire, rânjeau bucuriile desfrânării. Aveam acasă exact ce-mi trebuia ca să pun în practică tot ceea ce nu trebuia să se afle despre mine. La Facultate vorbeam frumos, roșeam când mi se făceau complimente, zâmbeam stângaci în timpul conversațiilor savante, ca un mic imbecil potolit. Iubeam rolul ăsta de băiat bun, de premiant cuminte pe care-l crezi idiot și liniștit. Aș fi mers cu el până la capătul pământului, târând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

asculte până la capăt, se așeză (și încă neinvitată) pe canapeaua cea mică din colțul cu fereastra și exclamă, adresându-i-se lui Ganea: — Dar unde-i cabinetul dumitale de lucru?... Și... unde-s chiriașii? Nu-i așa că aveți chiriași? Ganea roși teribil, dădu să-i răspundă ceva, însă Nastasia Filippovna adăugă imediat: — Unde să mai încapă și chiriașii? Nici măcar cabinet nu ai. Și rentează? i se adresă ea brusc Ninei Alexandrovna. — E cam cu bătaie de cap, răspunse aceasta, dar, firește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
împace toate contradicțiile, mai trebuia acum să soarbă și această cupă groaznică, ba încă într-un asemenea moment! Mai avea, deci, acum parte de încă un supliciu neprevăzut, cel mai teribil cu putință pentru un om vanitos: cel de a roși pentru ai lui, în propria lui casă. „Oare recompensa merită atâtea suferințe?“ se întrebă Ganea în clipa aceea. Era momentul când se producea coșmarul pe care timp de două luni doar îl visase noaptea și-l făcea să înghețe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un francez și o englezoaică: tot așa a fost smulsă țigara de foi, tot așa a fost aruncată cățelușa pe fereastră, în sfârșit, toate s-au terminat ca și în cazul dumneavoastră. Chiar și rochia era de culoare albastru-deschis! Generalul roși teribil. Kolea roși și el și se apucă cu mâinile de cap; Ptițân se întoarse repede cu spatele. Singur Ferdâșcenko mai râdea cu hohote. Ce să mai zicem de Ganea? Stătea în picioare, îndurând un chin mut și insuportabil. Vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o englezoaică: tot așa a fost smulsă țigara de foi, tot așa a fost aruncată cățelușa pe fereastră, în sfârșit, toate s-au terminat ca și în cazul dumneavoastră. Chiar și rochia era de culoare albastru-deschis! Generalul roși teribil. Kolea roși și el și se apucă cu mâinile de cap; Ptițân se întoarse repede cu spatele. Singur Ferdâșcenko mai râdea cu hohote. Ce să mai zicem de Ganea? Stătea în picioare, îndurând un chin mut și insuportabil. Vă asigur, bâigui generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieși din salon. Însă, înainte de a ajunge în antreu, se întoarse brusc, se apropie iute de Nina Alexandrovna, îi luă mâna și și-o duse la buze. Într-adevăr, nu sunt așa cum par. A ghicit, șopti ea repede, cu înflăcărare, roșind brusc, după care se răsuci pe călcâie și ieși atât de iute, încât nimeni nu apucă să-și dea seama de ce se întorsese. Ceilalți n-au văzut decât că i-a șoptit ceva Ninei Alexandrovna și că, parcă, i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ceva venin. Și, cine știe, poate că îmi sunteți dușman? Apropo, ha-ha-ha! Am uitat să vă întreb: mi s-a părut mie sau Nastasia Filippovna vă cam place? — Da... îmi place. — Sunteți îndrăgostit? — N-nu. — Zice că nu, dar a roșit și suferă. Bine, nu-i nimic, nu-i nimic, n-o să râd; la revedere. Știți ceva? Puteți crede că e o femeie virtuoasă? Credeți că trăiește cu ăla, cu Toțki? Nici gând! Și de mult n-o mai face. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi l-a mărturisit singur. Toată această frază Ganea o rosti cu un ton extrem de serios, fără nici cea mai mică urmă de glumă, o rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de râs. — Ia nu mai zbiera, Ferdâșcenko! îi spuse, dezgustat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă așteptam de la dumneavoastră la asemenea prouesse*-uri, zise Ivan Feodorovici. Știți cine va profita de asta? Și eu care vă credeam un filosof! Când colo, sunteți un om care tace și face! — Și judecând după felul cum prințul a roșit din pricina unei glume nevinovate, de parcă ar fi o domnișoară rușinoasă, trag concluzia că, fiind un tânăr distins, nutrește în sufletul său cele mai lăudabile intenții, spuse deodată, absolut pe neașteptate sau, mai bine zis, molfăi cu gingiile lui cu desăvârșire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
furat niciodată nimic. — Bine, Daria Alexeevna, n-ați furat niciodată nimic; dar ce-o să spună prințul, care s-a înroșit tot deodată? — Mi se pare că e adevărat ceea ce spuneți, dar că exagerați foarte mult, zise prințul, care într-adevăr roșise. — Dar dumneavoastră, prințe, n-ați furat nimic? — Ptiu! Ce caraghioslâc! Vino-ți în fire, domnule Ferdâșcenko! interveni generalul. — Asta-i, de îndată ce s-a trecut la fapte, vi s-a făcut rușine să povestiți, așa că vreți să-l trageți după dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și am avut impresia că revăd un chip cunoscut. De îndată, mi s-a părut că m-ați mai chemat cândva... Eu... eu o să vă respect toată viața, Nastasia Filippovna, încheie prințul brusc, ca și cum și-ar fi venit în fire, roșind și dându-și seama față de ce oameni spune aceste cuvinte. Din pudoare, Ptițân chiar își plecase capul și privea în pământ. Toțki se gândi în sinea lui: „O fi el idiot, dar știe că vorba dulce mult aduce, asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu să aștepte vești. Dar... oare nici până acum Rogojin nu i-a remarcat nebunia?... Hm... Rogojin vede în toate alte cauze, cauze pasionale! Și ce gelozie nebună! Ce-o fi vrut să spună cu ipoteza lui de dinainte? (Prințul roși de tot și ceva păru că-i tresare în inimă.) La drept vorbind, ce rost au aceste amintiri? Aici e nebunie de ambele părți. Dar pentru el, pentru prinț, a o iubi cu pasiune pe această femeie e aproape de neconceput

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să nu râzi, ceea ce, de altminteri, o înfuria foarte mult pe Aglaia, care nu înțelegea de ce râd ceilalți și „cum pot, cum îndrăznesc să râdă“. Izbucniră și acum în râs surorile, prințul Ș., zâmbi până și prințul Lev Nikolaevici, care roșise și el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană pentru această fâstâceală. — Parcă puține cuvinte ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
scări, dacă aveți curajul. Puteți s-o faceți, puterea e de partea dumneavoastră. Dar nu uitați că noi totuși pretindem, nu rugăm. Pretindem, nu rugăm!... Nepotul lui Lebedev, foarte înfierbântat, se opri. Pretindem, pretindem, pretindem, nu rugăm!... îngăimă Burdovski și roși ca racul. După cuvintele nepotului lui Lebedev urmă o agitație generală și chiar se iscă o rumoare, deși toți cei prezenți evitau să se amestece pe față în această chestiune, cu excepția lui Lebedev, care părea apucat de frisoane. (Ciudat lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început să vă spun adevărul; nu m-ați lăsat să continui... Prințul tăcu și chibzui. — Bine, spune adevărul, rosti el cu greutate, ca după o mare luptă dusă cu sine. — Aglaia Ivanovna... începu imediat Lebedev. — Taci, taci! strigă prințul frenetic, roșind cu totul de furie, poate și de rușine. Nu se poate, asta-i curată prostie! Toate astea dumneata le-ai scornit și niște smintiți ca dumneata. Să nu mai aud așa ceva de la dumneata! Seara târziu, după ora zece, apăru Kolea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Kolea. Sunteți gelos, nu sceptic! Sunteți infernal de gelos pe Ganea pentru fata semeață pe care o știm! Spunând asta, Kolea sări în picioare și izbucni în râs cum, poate, nu mai reușise niciodată să râdă. Văzând că prințul a roșit de tot, Kolea începu să râdă și mai tare; îi plăcea grozav ideea că prințul este gelos din pricina Aglaiei, dar încetă imediat, observând că acesta era mâhnit cu adevărat. Apoi, cu seriozitate și îngrijorare, mai vorbiră vreo oră sau o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Acum îți voi destăinui bănuiala mea cea mai intimă: sunt absolut convins că a făcut-o ca să se răzbune pe mine personal, ții minte, pentru ce-a fost cândva, deși niciodată nu m-am făcut cu nimic vinovat față de ea. Roșesc numai când îmi amintesc. Acum uite că și-a făcut apariția, iar eu tocmai speram că a dispărut cu totul. Pe unde umblă acest Rogojin, ia spuneți-mi, vă rog? Credeam că dumneaei e de mult doamna Rogojina. Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu mai umbla cu șoalda! Ce i-ai scris? — Nu umblu cu șoalda și nu mi-e frică de nimic. Nu văd nici un motiv să nu-i fi scris... — Taci! O să vorbești pe urmă. Ce era în scrisoare? De ce ai roșit? Prințul chibzui. — Nu știu ce gânduri aveți, Lizaveta Prokofievna. Văd numai că scrisoarea nu v-a făcut deloc plăcere. Fiți de acord că aș putea refuza să răspund la această întrebare; dar, ca să vă arăt că nu mi-e frică pentru scrisoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]