2,161 matches
-
reprezentați decât oameni răi, și nu se vorbește decât în fața unor persoane de lume care au inima și spiritul corupte de pasiuni dereglate, și de maxime de proastă calitate. De aceea nu există nimic mai pernicios decât Morala Poetică și Romanescă, pentru că nu reprezintă decât o îngrămădire de opinii false născute din concupiscență, și care nu sunt plăcute decât prin faptul că încurajează înclinațiile corupte ale cititorilor sau ale spectatorilor. (...) Iar dacă luăm în considerare toate Comediile și toate Romanele, nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
geniu comparabil celui al lui Shakespeare, îl consideră un barbar. Marmontel îi face elogiul în articolul Comedia din Enciclopedia din 1753: "Un popor care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul spaniol. (...) Dar nici aceste exagerări forțate, nicio licență de imaginație care violează toate regulile, niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun, în sentimente romanești, în expresii emfatice, într-un miraculos absurd și pueril, în asta constă, la ei, interesul și pompa tragediei. (...) Lope de Vega și Calderón erau născuți pentru a-și avea locul lângă Molière și Corneille; însă dominați de superstiție, de ignoranță
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din urmă vor acapara decisiv viziunea urmuziană asupra unei infralumi hidoase anchilozate în stereotipii bizare și vor covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici alternarea termenilor triviali cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o teribilă nelegiuire și mă tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de savoare discursivă, dezbaterile aprinse din cadrul grupului boem de ziariști, scriitori, artiști, profesori, etc., din aceste romane se plasează totuși, prin evidentul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
temei cu variațiuni presupune reluarea prin amplificare, parafrazare, contrazicere sau negare, sugerând relativizarea adevărului și pluriperspectivismul. Este, astfel, o prefigurare a tehnicii palimpsestului, a "șirului de oglinzi" sau a "păpușilor îngropate una într-alta", toate marote compoziționale ale târgoviștenilor. Formula romanescă a lui Radu Petrescu se bazează în totalitate pe simultaneism și "impalidare"parafrazare a unui model fixat în interiorul cărții. Inclusă în jurnalul atelier de creație Părul Berenicei, observația autorului că "romanul își conține modelul, originea, își este simultan tată și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
le recompune apoi în ansambluri semnificative cu ajutorul construcției logice).203 Mitul deține o "matrice generatoare de sens", un "cod genetic intern", invariabil și independent de inflexiunile evenimențiale (spre deosebire de legendă, al cărei nucleu de semnificație îi este extern, precum în fabulațiile romanești), ceea ce determină două proprietăți ale mitului: aproprierea mitului nu se poate realiza prin descompunerea în elemente inteligibile, ci prin repetarea mitului însuși, ca "formă redundantă a imaginarului" ce funcționează prin impregnare și înțelegere globală, nu prin descompunere și explicare progresivă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
studiind mitologia azi, tindem să ne interesăm de afirmațiile esențiale care definesc o persoană, o familie sau o cultură".405 Gusdorf afirmă tranșant că în lumea contemporană "omul" a devenit "patrimoniul oamenilor de litere și al romancierilor în special", miturile romanești oferind descrieri ale omului real mult mai fidele decât cele ale "gânditorilor de profesie".406 Iar aceasta chiar dacă, așa cum observa McLuhan, mintea literară convențională încearcă să "asocieze" și să clasifice categorii mitice și simbolice, "reducând formele de ordine orală la
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
un "spațiu public rudimentar" la marginea celui oficial, un forum unde se dezbat (mai ales în SUA) probleme politice, artistice, metafizice, odată cu apariția publicului matur și educat tematicile axându-se pe dimensiunea umană, pe relațiile sociale sau amoroase, pe "aspectul romanesc" (în banda desenată cu super-eroi pătrund și teme din cea de dragoste, care nu era frecventată doar de către fete, ca dovadă tot reclamele la arme și bodybuilding), iar lectura se face în funcție de mediul cultural (în Italia, de exemplu, unui cititor
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pe metalul moale s-a observat, imprimat clar și perfect lizibil, intact, sigiliul constructorului. Era un nume imperial: „Gajus Caesaris Aug Germanic...“ Pe neaștepate, legenda lacului se lega de tânărul împărat. Dar o istoriografie potrivnică și o literatură în chip romanesc morbidă creaseră o imagine negativă a lui „Caligula“, ajungând chiar să sugereze că ar fi fost nebun. De aceea, nimănui nu i-a venit ideea cinstită și, la urma urmelor, cât se poate de simplă de a studia serios personalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ia să vedem ce mai face, că doar trebuie să facă ceva, să acționeze (ce naiba, dacă nu se mișcă, dacă nu depășește limita impusă Între două câmpuri semantice, atunci nu mai avem ce analiza, nu mai avem „narativitate“, nici „spațiu romanesc“, nici nimic!); el Își ia tacticos țigara de foi Între degetele mâinii drepte, caută ceva pe masă, da, o brichetă (țigara se stinsese Între timp, cum era și firesc cu atâta lipsă de acțiune); aprinde chiștocul ce-i rămăsese, trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
incizie lucidă, sângeroasă pentru setea mea de idealitate adolescentă, simt o traumă spirituală și refuz un text desacralizant. Acum, recitind romanul din altă perspectivă, constat că există două planuri convergente: unul al realului, ca anticipare a unor achiziții posterioare ale romanescului, și celălalt al Înscrierii gratuite Într-o convenție a genului cavaleresc, urmat și acceptat numai spre a fi negat. Cervantes are cinismul de a dejuca mecanismul textual chiar În actul constituirii romanescului și acest lucru, făcut evident În permanență, sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
realului, ca anticipare a unor achiziții posterioare ale romanescului, și celălalt al Înscrierii gratuite Într-o convenție a genului cavaleresc, urmat și acceptat numai spre a fi negat. Cervantes are cinismul de a dejuca mecanismul textual chiar În actul constituirii romanescului și acest lucru, făcut evident În permanență, sfârșește prin a pune la grea Încercare Încrederea cititorului adolescent În imanența literaturii. Don Quijotte coboară prea des În real, părăsind transcendența textului, ceea ce Îmi creează și acum un sentiment de frustrare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o infinitate de itinerarii posibile; concavitatea alungită În scoică dă impresia vagă și obsedantă a unui sex uriaș ce se cască spre tine absorbant și amenințător. Abia acum observi că obsesia sexului feminin Însoțește tot timpul privirea scotocitoare a actantului romanesc retras Într-un anonimat foarte dubios. Răstorn ceașca de cafea, i-o dau vrăjitoarei, adică lui A. Aceasta Îmi „citește“ destinul: „Tu ești aici Întins degajat pe o sofa, ai un cap imens ce iese În evidență Înainte de toate; privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
opiniilor despre roman ale autorului Însuși. Acest aspect este esențial, căci Intermezzo mi se pare mai interesant ca metaroman, decât ca roman nefictiv, documentar. Marin Mincu Își valorifică din plin experiența critică. Principala trăsătură o constituie relativizarea voită a tehnicii romanești și chiar a noțiunii ca atare de roman. Atât Începutul, cât și finalul sunt, În vederile autorului, „posibile“. El mizează pe un text epic deschis la ambele capete, comportând mai multe soluții, după cum e citit. Un soi de opera aperta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui M. este A. din jurnalul lui A. Prin urmare, Intermezzo ar fi un roman de dragoste realizat prin intersectarea jurnalelor celor doi protagoniști. Dacă ar fi așa, judecata noastră de valoare ar fi simplă: Intermezzo ratează această interesantă modalitate romanescă, Întrucât, din păcate, jurnalul lui A. nu are nici o calitate literară, el putând interesa doar ca document psihologic și ca formă de veleitarism literar (orice jurnal publicat cade În ghilotina judecății estetice ca fiind publicat tocmai Întru o atare valorizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
le pune În seama unui personaj fictiv ori le lasă spre publicare post-mortem. Dacă așa stau lucrurile, este de Înțeles de ce Marin Mincu Își publică această parte din jurnalul său sub măștile prestigioase și Înșelătoare ale unei construcții de tip romanesc. De neînțeles este Însă altceva: de ce, ascunzăndu-se Într-o casă a ficțiunii, criticul lasă apoi toate ușile și ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Dacă Madame Bovary era totuși un roman fictiv, Intermezzo refuză orice retorică a ficțiunii (consemnându-se, teoretic, din interior, refuzul) și te trage de mânecă spre a nu greși cumva: eu sunt un roman non-fictiv. Singurul său element de retorică romanescă este un pseudonarator care, batjocorit În stilul „desantiștilor“ din 1983, este construit ca un personaj de gradul zero. Identificabil cu lectorul romanului (și deci al jurnalelor și scrisorilor protagoniștilor). Autorul refuză să intre În text, fiind prezent doar printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
simț narativ că orice Încercare de captare a autenticității existenței conduce spre instaurarea unei retorici și a unei ficțiuni. Iată-ne, așadar, În fața unui roman non-fictiv pe care nu mai știm cum să-l citim. Dacă-l citim În legea romanescului, trebuie să observăm ratarea jumătății sale feminine. Dacă-l citim În fărădelegea non-fictivului, trebuie să regretăm artificiile sale de construcție romanescă. Din această dilemă noi neputând ieși, propunem cititorului să facă abstracție (dacă poate) de subtitlul cărții și să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
așadar, În fața unui roman non-fictiv pe care nu mai știm cum să-l citim. Dacă-l citim În legea romanescului, trebuie să observăm ratarea jumătății sale feminine. Dacă-l citim În fărădelegea non-fictivului, trebuie să regretăm artificiile sale de construcție romanescă. Din această dilemă noi neputând ieși, propunem cititorului să facă abstracție (dacă poate) de subtitlul cărții și să o citească Într-un alt cod. Pe de o parte, ar fi necesară lectura jurnalului lui A. ca document de psihologie feminină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
desprinse din cărți, reproduceri de elemente grafice, legate Între ele prin intervenția lucidă a scriitorului (scriptorului, zic semiologii), care e și un competent teoretician al literaturii, dedat cu subtilitățile textualizării ale prozei autoreferențiale. Marin Mincu Împinge Însă mai departe experiența romanescă de la care pleacă, pentru a construi o imagine, mai degrabă teoretică, asupra mecanismelor epice, răsturnând perspectiva tradițională; nu chipul mimetic al realității contează În acest caz, ci modul cum se corporalizează textul, cum prinde el contur În actul scrierii ș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
primul din perioada studenției, al doilea din vremea liceului și, mai apoi, din timpul facultății, când destinele celor doi se Întâlnesc) se intersectează pe tot parcursul romanului, fiind unite prin depozițiile teoretizante ale naratorului și ale lectorului, În fapt, trucuri romanești prin care autorul Încearcă să dea coerență cărții. Dacă jurnalul lui M. creează un personaj, cu tot cabotinismul lui amuzant, cel al lui A. e cu totul lipsit de valoare literară, acesta nefiind decât o lungă lamentație de obârșie empirică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fost aceea de a parodia acest tip de discurs kitsch, În care banalitatea și frivolitatea stau alături de formulări problematizante, absența indicilor de detașare, ca și prelungirea sa excesivă devin intrigante și obositoare. Punând semnul egalității Între deconstrucția semnului și construcția romanescă, Marin Mincu face din A. o mașină analitică ce funcționează În gol, cu plăcerea de a da În spectacol o „filosofie“ ce nu capătă substanță. Axa personalității se frânge În zigzagul vaselor comunicante; M. oscilează Între cultură și erotism; A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de o voce naratoare emancipată, Încrezută chiar, cultivată și ironică. Începutul pendulează Între două maniere narative: una strict descriptivă, „obiectuală“, reluare a scriiturii de tip nonveau roman; și alta colocvială, adresare către „iubiții cetitori“, cu miza pe efectul deconspirării convenției romanești. Cele două maniere se Împletesc continuu, Într-un joc isteț de perspective, gata-gata să se suprapună: În aceeași clipă când „privim“ cutare detaliu din cadru, ni se și face cu ochiul și frazele devin În acest fel relative, obligându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
suprafața albă a coalei“, p. 317) și face dintr-o Întâmplare din copilărie o frumoasă parabolă a oglinzii și a textului, care ar merita o analiză separată (pp. 405-406). Asemenea atitudine programatică prelungește În practica (dacă „practică“ o putem numi!) romanescă teoria autenticității pe care Marin Mincu o expune, polemic față de „romanul mimetic“, convențional, care „simulează Încă o falsă iluzie a vieții prin intermediul unor mijloace epuizate de aproape un secol“ (din același interviu citat la Început). Scriitura de tipul jurnalului ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]