3,927 matches
-
ceea ce etimologia ulterioară va considera împrumuturi slave, maghiare, turcice sau albaneze în limba română să apară din contra, ca împrumuturi latine populare în limbile respective, slavii fiind considerați principalii beneficiari ai acestor împrumuturi, ei fiind veniți mai timpuriu în spațiul romanic al Daciei: „Slovenii n-au fost cunoscuți oamenilor din părțile acestea, nici limba lor auzită până la începutul sutei a șasea de la Christos. În timpul acela veniră mulțime nenumărată de preste muntele Carpatu, care desparte Ungaria de Polonia sau de țara leșească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
măr (lat. melus), germ. Apfel, precum și a unor forme ca rom. lud, sl. liudi, vgr. laos, germ. Leute, apoi mladă, plantă, fruct; sl. plemea, vgr. phyle, lat. tribus etc. Strugure este cuvânt românesc cu rădăcini în spațiul autohton, în cel romanic și i.-e. Recunoaștem rădăcina în rom. rug, st/ruj/an, luj/er, în lat. arrogo < ad rogo „a lega împreună, a asocia”, struo „a reuni, a asambla, a ordona”, fr. raisin „strugure”, vgr. rax, ragos „fructul viței de vie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care s-ar fi format poporul român Philippide găsește sprijin tot la Jireček care, pe lângă linia care îi poartă numele, a arătat în Geschichte der Serben (Istoria sârbilor) că „în veacul de mijloc au existat în peninsula balcanică două limbi romanice: limba română, a romanilor de la Dunăre, și limba dalmată ale cărei resturi s-au păstrat în insula Veglia” (I, 830). Așa se face că, după aprecierea lui Philippide, în toată literatura, străină și românească, C. Jireček este singurul „care a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românilor în următorul fragment: „Dacă această populație romanizată a răsăritului Europei, concentrată de la timpurile lui Gallienus (împărat roman între 253-268) numai de-a dreapta Dunării, a continuat să trăiască până astăzi, apoi ea a trebuit să dea naștere la două popoare romanice deosebite și la două limbi romanice deosebite, căci prea mari erau deosebirile și etnice și politice și localnice dintre cele două grupuri, ca să fi putut rezulta un singur popor și o singură limbă. Aceste două popoare și aceste două limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
populație romanizată a răsăritului Europei, concentrată de la timpurile lui Gallienus (împărat roman între 253-268) numai de-a dreapta Dunării, a continuat să trăiască până astăzi, apoi ea a trebuit să dea naștere la două popoare romanice deosebite și la două limbi romanice deosebite, căci prea mari erau deosebirile și etnice și politice și localnice dintre cele două grupuri, ca să fi putut rezulta un singur popor și o singură limbă. Aceste două popoare și aceste două limbi există însă de fapt: de o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
concepției psihofizice ca bază a analizei lingvistice: „Lesne-i vine în minte cuiva, spunea el, că diferitele popoare străine, când s-au romanizat, au pronunțat limba latină pe baza articulației lor proprii și că din cauza aceasta a rezultat diversitatea limbilor romanice față de unica limbă latină. Decât numai, dacă te gândești mai adânc, constați că este aproape imposibil să probezi acest lucru prin fapte” (II, 247 urm.). Philippide replică cum că baza de articulație și baza psihologică puneau „oarecare ordine și orientare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Philippide replică cum că baza de articulație și baza psihologică puneau „oarecare ordine și orientare” în ce privește ființa limbii latine și devenirea dialectelor acesteia: dialectele trebuiau să existe pentru că bazele de articulație și psihologice erau diferite, spunea el, la diferite popoare romanice. Dar „ordinea și orientarea au fost zdruncinate atunci când Meyer-Lübke n-a mai vrut să recunoască baza de articulare ca o cauză de schimbare a limbilor și în special a pus cauza deosebirilor dintre limbile romanice în obstacolele geografice și politice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spunea el, la diferite popoare romanice. Dar „ordinea și orientarea au fost zdruncinate atunci când Meyer-Lübke n-a mai vrut să recunoască baza de articulare ca o cauză de schimbare a limbilor și în special a pus cauza deosebirilor dintre limbile romanice în obstacolele geografice și politice” (I, 366). Philippide nu este descumpănit de critica personalităților, care au lăsat urme adânci în lingvistica europeană, și își construiește opera pe criteriul imaginar al bazei psihofiziologice, înjghebând pentru sud-estul Europei o istorie etnolingvistică falsă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
introduce ideea unei atenuări, pe parcursul istoriei din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice tare deosebite, iar cele de al doilea sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice puțin deosebite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
intenționa o explicație unică prin latină. În acest scop el aduce latina până în secolul al VII-lea, când se produce „repedea transformare” a ei în română (I, 362), punând tocmai acum baza psihofizică să acționeze în acest scop. „O limbă romanică, afirmă el, precum în general orice limbă, trebuie explicată, pe cât este cu putință, prin ea însăși, cu ajutorul a tot felul de cauze fiziologice și psihologice, iar nu, cu rost și fără rost, prin împrumuturi pe care le va fi făcut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vorbesc. Schimbarea psihică provocată de preluarea latinei de către români a dus, se crede, la schimbarea radicală a etimologiei cuvântului. În gura românului și în mintea acestuia cuvântul își pierde legătura fonetică și semantică cu latina și cu toate celelalte limbi romanice. „Cuvintele actuale romanice, spune Philippide, șiau pierdut filiația veche și au intrat în grupuri altele decât cele de la capul locului”. Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
provocată de preluarea latinei de către români a dus, se crede, la schimbarea radicală a etimologiei cuvântului. În gura românului și în mintea acestuia cuvântul își pierde legătura fonetică și semantică cu latina și cu toate celelalte limbi romanice. „Cuvintele actuale romanice, spune Philippide, șiau pierdut filiația veche și au intrat în grupuri altele decât cele de la capul locului”. Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special al limbisticii romanice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romanice, spune Philippide, șiau pierdut filiația veche și au intrat în grupuri altele decât cele de la capul locului”. Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special al limbisticii romanice tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cele de la capul locului”. Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special al limbisticii romanice tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istoria limbii, fapt constatat anterior și de alți lingviști neogramatici. Gilliéron scrisese în 1919 lucrarea La faillite de l’étymologie phonétique, iar Meillet și Ernout căutau explicații nefonetice pentru situațiile care nu se înscriu în „legile” transformării latinei în limbi romanice. Philippide nu caută explicații în afara legilor fonetice, de a căror existență nu se îndoiește, dar punând baza fiziologică și etimologia populară, adică baza psihologică, drept cauză unică a trecerii latinei în română, rezultă că și legile fonetice acționează prin aceeași
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
curios, afirmă Pușcariu, că în vinele noastre curge sânge traco-geto-dac, amestecat cu sânge roman și mai târziu cu sânge străin, provenit de la neamurile pe care le-am asimilat în cursul veacurilor. Dar din punct de vedere lingvistic sântem un popor romanic și vorbim o limbă romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vinele noastre curge sânge traco-geto-dac, amestecat cu sânge roman și mai târziu cu sânge străin, provenit de la neamurile pe care le-am asimilat în cursul veacurilor. Dar din punct de vedere lingvistic sântem un popor romanic și vorbim o limbă romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
explicații personale pentru devenirea limbii române. În continuitatea ideii sângelui S. Pușcariu aduce necesitatea reconstituirii „epocii străromâne” în manieră proprie. Raportându-se la principiile care îi orientează gândirea, el își propune să aplice „metoda întrebuințată de romaniști, când din limbile romanice actuale reconstruiesc, după legile evolutive ale fiecărei limbi, formele latinei vulgare, sau cea întrebuințată de indoeuropeniști, când din limbile indoeuropene extrag arhetipul care stă la baza lor”. Căzut irecuperabil în eroarea fatală a lingvisticii tradiționale, el susține că situația cercetătorului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
considerație decât limbile atestate în scris. Latina a existat pentru că în ea s-a scris o întreagă literatură, a continuat să fie folosită ca limbă de cultură și de cult, și mai ales pentru că ea își continuă existența în limbile romanice, dar traca unde i? Mărturiile istorice și arheologice despre ea dovedesc cel mult faptul că ea a fost și nu mai este. În această situație rămâne loc doar pentru explicațiile privind dispariția limbii autohtonilor: „În fața valului din ce în ce mai mare al populației
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rând de Grecia), romanizarea Peninsulei Balcanice nu era împiedicată de nici un obstacol serios și se putea desfășura în liniște. În Iliria, populația latină a reușit să înlocuiască în mai multe regiuni vechiul element autohton și să răspândească aici un grai romanic. Într-o parte a Macedoniei și a Traciei, și mai ales la sudul Panoniei, în Moesia și în Dacia, civilizația romană ajunsese de asemenea să se impună celei mai mari părți a populației” (p. 18); „Printre cauzele generale care au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la dispariția elementului autohton în țările dunărene. În câteva regiuni ale Peninsulei Balcanice, contopirea romanilor cu băștinașii s-a făcut mai repede; în altele, ea a întâlnit obstacole mai serioase. Proporția în care elementul autohton a intrat în constituția populației romanice și în special a poporului român care s-a născut din acest amestec avea să varieze după regiuni. Totuși, considerațiile pe care le-am expus până aici nu ne îndreptățesc de loc să susținem că dacii, tracii etc. au avut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trecere nu se putea însă realiza, în concepția neogramatică, pe tot spațiul latinizat. Trebuia respectată ideea arborelui genealogic. Dialectele limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de plecare a dialectelor ei (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân) a fost inventată „româna comună” care trebuia să se nască într-o zonă restrânsă din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi zonale specifice dar unite prin continuitate globală a materialului lingvistic, la devenirea limbilor spaniolă, franceză, română, italiană etc., și a luat ca sorginte a limbilor romanice latina scrisă din antichitate, o limbă artificială, prelungită până târziu ca limbă de cultură și chiar până în prezent ca limbă de cult. Etimologia neogramatică a limbii române este fundamentată pe două falsuri: scheletul latinei clasice și inexistența sau slaba consistență
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Din punctul de vedere al istoriei limbii prezintă importanță faptul că N. Densusianu caută o explicație pentru coincidențele lingvistice din spațiul euro-afro-asiatic, explicație pe care o găsește, înfruntând teoria arborelui genealogic, în baza lingvistică pelasgă a acestui spațiu. Unitatea limbilor romanice, și a întregului spațiu pomenit, nu se datorează latinei clasice care ar fi fost dusă de romani în teritoriile cucerite. Această unitate se datorează continuității pe spațiul euro afro-asiatic, în perioada premergătoare cuceririlor romane, a limbii barbare pelasge, care cuprindea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
imperiului prin diferite provincii ale Europei și Africii, nu-și trăgea originea sa din limba vulgară a Italiei, ci era numai o continuare a dialectelor barbare pelasge, pe baza cărora s-au format și s-au dezvoltat mai târziu limbile romanice moderne” (Ib.). Teoria lui Nicolae Densusianu urmărește demolarea concepției neogramatice prin înlocuirea latinei, ca factor unic sau preponderent în constituirea limbilor romanice, cu limba autohtonă ca factor hotărâtor în constituirea acestor limbi. Pentru viziunea sa el găsește sprijin la învățatul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]