KorAP: Find »[drukola/base=sărutare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...91 >

2,271 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin {EminescuOpVII 106} aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună. Călătoria lor nu fusă decât o sărutare lungă. El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. El își lua calea iar spre pământ

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în aeriane coarde rugăciunea universului, buzele ei murmura zâmbind, apoi capul ei, palid de suflarea îndulcită a nopții, cădea pe perine. Cine ar fi văzut-o astfel! Nimene - nu mai el, ce acoperea brațul ei, atârnând pe marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
singură, îi amețea sufletul lui. El își închipuia că ea va putea fi a lui. Ea! toată lumea era cuprinsă în acest cuvânt. Când gândea cum i-ar lua capul ei de aur în mâni și i-ar topi ochii cu sărutările lui, când gândea că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprins de brațul lui, că ar putea să-i prindă mânuța ei albă, să se uite la transparentele-i degete oare întregi, îi venea să nebunească. Ce-i

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ea cu glăscior argintos, dar taci, nu ți-e iertat să vorbești... nu ți-e iertat... Nu te scula, căci asemenea nu ți-e iertat... Ea-l împinse în perini... El voia să vorbească, dar își simți gura astupată de sărutări.. El își închise ochii și simțea că inima i se sparge în piept... apoi iar îi deschise, spre a cuprinde cu ei dulcea lui sarcină, care râdea c-un fel de copilăroasă nebunie de zâmbetul lui, de surprinderea și spaima

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
astăzi... astăzi... " își simți cuprinsă talia, închise ochii, lăsă capul pe umărul lui și era aproape să moară. - O! te iubesc... n-ai știut niciodată cât te iubesc... - glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfințit de cea întîi sărutare. - Tu ești un înger... îndărătnic... dar un înger.... {EminescuOpVII 117} Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. - Mă duc... și tu ești un magari. - Las-să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
știut niciodată cât te iubesc... - glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfințit de cea întîi sărutare. - Tu ești un înger... îndărătnic... dar un înger.... {EminescuOpVII 117} Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. - Mă duc... și tu ești un magari. - Las-să fiu... Nu te duce... - Trebuie... tu! Așa-i că tu nu vei uita niciodată această noapte, zise încet, așa de încet și totuși

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
clar. - Ah! niciodată. - Și acuma... am să-ți aduc ceva din casă... Un dar de ziua ta... Așa-i?... Ea intră iute, se-ntoarse și-i aduse o cutie mare... Ei o scăpară jos, dar nu făcea nimic... era înc-o sărutare. Gajus Iulius Caesar Octavian August se duse acasă. Se așeză dinaintea focului și zise zîmbind: "Tu ești un măgari! Deschise cutia. Deasupra era un desemn. El era... lăsat într-un jeț; o femeie... ea, de dinapoia jețului îi ținea ochii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel {EminescuOpVII 121} cum și-l ridică caii de rasă arabă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
toate părțile aceleași suspine ordinare, aceleași doruri... ordinare; căci care-i scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în mușinoiul pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase, pe cari le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. Este așa, sau nu? Privește-ți-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte echivoace, vezi acele femei cari li răspund prin ochiri

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
simțiri muieratice, cu șoapte echivoace, vezi acele femei cari li răspund prin ochiri voluptoase și mișcîndu-și buzele - vezi! împrejurul acestui instinct se-nvîrtește viața omenirei... Mâncare și reproducere, reproducere și mîncare!... Și eu să cad în rolul lor?... Să cerșesc o sărutare? Să fiu sclavul papucului tău, să tremur când îți vei descoperi sânul... sânul care mâni va fi un cadavru, și care după ființa sa este și astăzi? Să mă frizez ca să-ți plac, să-ți spun minciuni ca să petrec mintea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
răcește atâta cât mi-o face somnolentă. Nu am dorințe și tu m-ai învățat de-a le avea... Îți pare ciudat asta... dar și mie. Pare că te-aș săruta... dacă nu m-aș teme că mi-ai da sărutarea înapoi; parcă te-ași iubi... atunci când ai fi supărată pe mine. - Nu pot fi... nu mă pot preface... în nimic, zise ea. E trist, adaose liniștită și cu glasul puțin mai adânc, căci de la amorul tău atârnă fericirea vieței mele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îl întrebă lin, ca și când n-ar fi vrut să-i întrerumpă decât încet gândirile lui, somnul lui cel aievea - Știi să mânuiești sabia? - Da! zise el. - Să-ți aduc o sabie - nu-i așa? - Da... - Și mi-i da o sărutare pentru ea? - Da. Ea se urcă repede în palat și peste două minute veni c-o spadă pe care i-o încinse, folosindu-se de ocazie de a-l strânge de mijloc. ? Dulcele meu sloi de gheață - tu marmură! tu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și apa fugea rotind împrejurul gleznelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încîntată... o dorintă de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veștezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se tradau boureii sânilor, iar mânuțele și brațele ei albe și goale până [în] umeri mi se întinseră, și eu le inundai cu sărutări Un moment și eu sărisem în fereastră și-i coprinsesem cu mînile gâtul ei gol, apoi îi luai fața în mâni ș-o sărutam cu - atâta ardoare, o strângeam cu - atâta foc, încît îmi părea c-o să-i beau viața

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ploi de raze, până ce, departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne avem în minte decât pe noi. - Haide dar, zise ea încungiurînd gâtul meu cu brațele ei albe și punîndu-și gura pe gura mea. Sărutarea mă împluse de geniu și de putere creatoare. Astfel îmbrățișați, aruncai neagra și strălucita mea manta peste umerii ei albi, i-ncongiurai talia c-un braț, strîngînd-o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fluturând cealaltă parte a mantalei ne rădicam încet, încet prin aerul luciu și strălucit de razele lunei, prin nourii verzui * ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze - până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât o sărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul cald de pe malul mirositor a unui lac verde și strălucit, și mă-ntorsei pe pământ și vrăjindu-l, îl băgai într-o nucă, iar nuca o făcui un mărgăritar stropit cu aur și mărgăritariul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ceea ce aveam. Acest amor pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare or o dorință nevergină, acest amor era aerul vieței noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a gurelor noastre, împletirea angelică a brațelor noastre - un amoriu sunt! Lumea mea nu era decât icoana ei strălucită, lumea ei - fața mea cea palidă încadrată de păr negru. Această viață era un basm strălucit și înstelat

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
să-ți zic tu pentru că nu-ți pot zice altfel - nu găsesc, nu pot să găsesc altă vorbă. Dacă aceasta ar putea adăoga desprețul... dac-ar putea-o... s-ar sfârși înca [l]te * toate. Adio! Adio! {EminescuOpVII 142} ÎNTÎIA SĂRUTARE 2255 Ah, fiecare a gustat-o care-a iubit! Cum este ea? Cine poate ști spune! Și cu toate astea ce n-ar da cineva pe ea? tot. Dacă e vo plăcere pe acest pământ pentru care ai sacrifica toate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gustat-o care-a iubit! Cum este ea? Cine poate ști spune! Și cu toate astea ce n-ar da cineva pe ea? tot. Dacă e vo plăcere pe acest pământ pentru care ai sacrifica toate celelalte, apoi e prima sărutare, inocentă, copilăroasă, pedantă * chiar, dar, o! câtă dulceață e tocmai în această copilărie, în această falsă închipuire asupra valorii ei, în această abandonare mută a gurei de copilă. Timidă - pare cu toate astea o cutezanță, dulce - pare un act de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o cutezanță, dulce - pare un act de violință, dăruită - pare răpită, și ah, cel ce răpește și cel păgubaș sunt în aceeași măsură fericiți, adică peste măsură. Câte lucruri în lume se pot întîmpla de două ori, revin, dar întîia sărutare, cu toate deliciile, rămâne întîia în suvenire - dulce, neștearsă, neprețuită. Era o noapte de iarnă, cu lună, cu nori, cu stele; un frig aspru și reîntineritori și fără vânt. Brumă și ninsoare se așezase pe garduri[le] și zaplazurile de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ce cheltui. E drept că în loc ca averea ta să vie în mână unor oameni nedrepți ar fi mai bine s-o ai tu, dar, în urmă, ce importă? De - am fi amândoi în... în anii primei noastre {EminescuOpVII 144} sărutări. Ah! iaca ce era să-ți spun... Știi tu că-ți cerusem promisiunea că nu mă vei săruta de fel până la cununie, și mi-a părut rău în urmă, da, mi-a părut rău, vai! da numa eu o știam

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut mândria sub greutatea jugului vieței... Și nici un creț pe acea frunte albă și curată... [unei] mâni de femeie i-ar [fi] plăcut s-alunece pe netezimea ei... și nici o sărutare depusă pe acea * frumoasă frunte n-ar fi știut pe ce depune și n-ar fi știut ce trezește de desuptul acelui os... un tezaur de vise... o Arabie-ntreagă de sentențe *, de gândiri, de basme. 2276(II) Și azi îmbla

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gleznelor ei de argint... Ea se uita l-acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul ei... era atât de-nsetată de amor... ca * copilul cel tânăr și fresc *... buzele {EminescuOpVII 152} ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era uscată ca un strat cu florile pe jumatate veștezite de arșița soarelui. Picioarile se vedeau în apa străvezie atingând prundul... și capătul părului ei de aur înota pe apă... Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
flacărei căminului începură, să-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t]ați, Venus părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit de brațele-i, își pierduse mintea. Ea recăzu ca moartă pe patul ei de flori înfoiete, numai din când în când o rază mai învia, asemenea unui fulger repede, casa-ntreagă cu rîzîndele ei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă nu mai gândi nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei moale și albastru două cadavre unite, strâns îmbrățișate, însă vântul, trecând pintre crengile unui arbor vechi, mișca între cre [n]gile-i

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]