2,615 matches
-
i se Întâmplase și lui Pete Savidis. Dar nimeni n-are să-i spună lui Milton Stephanides unde să locuiască. Nici domnișoara Marsh și nici o clică de indivizi simandicoși din agențiile imobiliare. ― Nu vă faceți probleme cu asta, spuse tatăl meu, savurând momentul. Plătesc cu banii jos. Trecând de bariera sistemului punctelor, tatăl meu reușise să obțină pentru noi o casă În Grosse Pointe. A fost singura oară În viața lui când a plătit ceva cu banul jos. Dar celelalte bariere? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era Încă un semn al hormonilor care se manifestau În tăcere Înăuntrul meu. Căci În vreme ce colegele mele găseau Iliada prea sângeroasă pentru gustul lor, o Înșiruire nesfârșită de bărbați care se măcelăreau unul pe celălalt după ce se prezentau succint, eu savuram Înjunghierile și decapitările și scoaterea ochilor și eviscerările zemoase.) Am deschis cărțulia broșată și mi-am plecat capul. Părul mi-a căzut În față, făcând să dispară totul - Maxine, domnul da Silva, mușcatele din seră - În afară de carte. De după perdeaua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mitologie. Calliope era una dintre muze, așa-i? ― Exact. ― Care dintre ele? ― A poeziei epice. ― Cea mai tare, spuse Luce. Încerca să se comporte degajat, dar Îmi dădeam seama că era emoționat. La urma urmei, era un caz extraordinar. Mă savura meticulos. Pentru un om de știință ca doctorul Luce nu eram cu nimic mai prejos decât un Kaspar Hauser sexual sau genetic. El era sexologul faimos, invitat la Dick Cavett, cu rubrici frecvente În Playboy, și dintr-o dată, la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Domnii tocmai plecau. Se pare că veniseră în vizită. Se opri în cadrul ușii derutat. Te rog, așteaptă puțin afară până rezolv niște treburi murdare aici. Vă rog să mă lăsați singur, le zisei și celor șapte din încăpere. Vreau să savurez momentul ăsta așa cum se cuvine. Se grăbiră să iasă din cameră. Poate a fost ceva în tonul malițios cu care am vorbit... În orice caz, Dutrumof se retrase afară. Urmară Magrun, vizibil scârbit, un Perir puțin speriat și Vladimir, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fost mereu în priză. Făcu o pauză înainte de a-mi răspunde. Sunt mai liniștit, să știi. Lumea pare să se miște mai încet astăzi. E un sentiment de odihnă totală. Uau! Cât ai dormit azi-noapte? Cinci minute! Și le-am savurat pe fiecare în parte. Destul de mult... Mda. Încă o gură. Ce-ai găsit în subsol? O... un fel de stație de metrou... trei linii de cale ferată și o platformă imensă. Par încă funcționabile. Helur e convins că tunelul merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care-i adăpostește. Adică familia mea va fi mereu o țintă pentru el? Doar atât timp cât Împăratul e vulnerabil. Ai mai vorbit despre asta cu cineva... cu Ducele sau Baronul probabil. Așa-i. Cât timp avem? După cum am văzut că-l savura pe cel de sus, aș zice mai puțin de câteva ore până să înceapă să scotocească etajul doi și mai puțin de o zi până să coboare la etajul unu și parter. Dumnezeule mare! "Corvium!" Ce-i Velail? Am prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar nu pe toată. În biserică s-au gândit că n-are rost să caute, așa că s-au îndreptat spre magazie. Acolo au descoperit niște compot îmbuteliat, expirat deja de vreo doi ani, niște carne înghețată, pe care Vagabonzii au savurat-o tacticos, și câteva sticle de mied. Nimic interesant! Au cotrobăit prin căminul de locuit în fiecare cameră și au găsit, în sfârșit, o hartă înghețată care se despături cu greu. Era sub un teanc de cărți de teologie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să vorbească. Da, rostește slab. A lovit-o fulgerul. Dar, dinăuntrul ei, un țipăt deznădăjduit se înalță: — A fost violată! CAPITOLUL V Vipsania se oprește lângă fântână și-și îngăduie o clipă de răgaz. Dintotdeauna i-a făcut plăcere să savureze acest loc plăcut și răcoros, pentru că de aici se vede toată grădina și aleea de lectici care o înconjoară. Acum însă se simte amețită. De ieri nu-i mai trece durerea de cap. De când nu i s-a permis s-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un amnar! Până una alta, ia obscuritatea ca pe o binecuvântare. Se lasă îmbrățișat de ea din toate părțile. Un zid între el și lumea înconjurătoare. Mai ales nu-l mai vede pe pisălogul ăsta enervant trimis pe capul lui. Savurează în tăcere desfătarea singurătății. Liniștea îl îmbie la meditație și amintiri. A rostit cu voce tare nu mele Domnului, el, care n-o să mai pună niciodată piciorul pe Pământul Sfânt... Liniștea devine apăsătoare. Pusio e primul care rupe tăcerea: — Acum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pătrunde încă. Întârzie înadins momentul desfătării. Lipește urechea de pântecele ei ca să audă pulsând viața intimă a femeii. Continuă să o atingă și să-i recunoască trupul cu mâinile. Firul de argint din panglica purpurie a stolei îl zgârie, dar savurează durerea, căci dă impuls dorinței, o face mai acută, mai greu de stăpânit. Se joacă în treacăt cu plăcuțele prinse pe veșmânt, care poartă - brodat cu litere de aur - numele ei. Mariamne! Urcă pieziș către sâni și, dintr-odată, o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-l străbat, se găsesc într-o curte înconjurată de coloane. Aici, o femeie cu părul ușor argintat, îmbrăcată într-o tunică cenușie ce-i cade până la glezne stă cu pleoapele coborâte și fața întoarsă către cer, de parcă ar dori să savureze căldura blândă a începutului de toamnă. Profilul ei impozant degajă un aer de inteligență și hotărâre. Auzind zgomotul pașilor, deschide ochii și le zâmbește. Un surâs veșted pe o față ofilită. — Cât de mult mă bucur să te revăd, Iulius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ascuns în fund. Rup ambalajul oranj-deschis și folia argintie și le îndes în coșul de gunoi de sub birou: e mult mai ușor să ascunzi un baton de ciocolată mat și maro, decât ambalajul scânteietor care îl acoperă. Iau o gură. Savurez gustul dulce al ciocolății pe măsură ce mi se topește în gură, după care mai iau o gură, de data asta mestecând și înghițind cu furie, așa încât de-abia mai simt vreun gust. În câteva secunde, a dispărut tot batonul, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
aș citi. Dar azi am să mă răsfăț. Am hotărât să cumpăr cel puțin trei cărți, și am să răsfoiesc altele preț de ore întregi, și am să mă cufund în atmosferă, am să mă simt bine la adăpostul anonimatului, savurând faptul că nimeni nu se uită la mine sau judecă felul în care coapsele mi se freacă una de alta când merg, pentru că și ceilalți vor fi prea cufundați în cărți. Încep cu masa din față și ating cu delicatețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Normal, se avântă el. Am să vorbesc cu cei de la financiar și vedem noi cum facem. Nu te îngrijora, dragă, lasă totul în seama mea. Dar unde pleci? ― În Los Angeles, spun eu și zâmbesc. Închid ușa în urma mea și savurez fața pe care a făcut-o, pentru că pentru el, vacanță înseamnă câteva zile în Brighton, sau cu un efort absolut, o săptămână în Majorca. În timp ce străbat coridorul, încep să simt o ușoară senzație de exaltare în stomac, pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
tu cum mă cheamă? ― Ben! izbucnesc eu în râs. Eu sunt, fraierule. Jemima Jones. În timp ce mă uit să văd cum ce efect are asta asupra lui, văd pe chipui lui confuzia înlocuită de uimire asbolută, și-mi place la nebunie, savurez fiecare clipă. Ben încearcă să vorbească, dar nu-i iese nici un cuvânt. Doar mă privește, și eu îmi dau seama cum i se limpezește totul. Vreau să zic, că nu mai sunt grasă, că m-am transformat în femeia uimitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pustie și nu se vedea nici picior de om. Într-una din încăperi, slujbașii l-au pus să se așeze cuviincios pe podeaua rece cu reflexe întunecate și s-au retras. Atunci, ca un copil care mănâncă pe ascuns, misionarul savură lacom bucuria ca vă fi eliberat. „Ia te uită! E întocmai cum mi-am imaginat!” murmură el. Sentimentul de umilință de adineauri dispăru și în locul acestuia, misionarul își regăsi încrederea caracteristică la gândul că previziunile sale nu erau greșite. „Gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din slujbași, câți se alăturaseră convoiului, se pierdeau din vedere printre munți, cei rămași îl invidiau pe samurai pentru cuvintele deosebite cu care îl onorase seniorul Shiraishi, unul dintre oamenii de seamă ai Stăpânului. Făcându-și pregătirile de întoarcere, samuraiul savura și el bucuros acea fericire nemeritată. Ceea ce înțelesese venind aici era că vasul pe care urmau să-l construiască în golf nu era o corabie de război, ci un vas construit cu încuviințarea shōgunului pentru a-i duce înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
toate aceste explicații, seniorul Shiraishi închise ochii lovindu-și palma dreaptă cu degetele mâinii stângi. Zăpada de afară adâncea și mai mult liniștea din sala mare, iar înalții oficiali așteptau răbdători, tușind din când în când, hotărârea seniorului Shiraishi. Misionarul savura liniștit tulburarea japonezilor. Acești oficiali care încercaseră să-l joace pe degete erau acum roși de îndoială. Trebuia să profite de șovăiala lor și să scoată și el asul câștigător din mânecă. — Ordinul nostru... zise misionarul sigur pe sine, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și nu i-ar fi înfruntat pe conducătorii japonezi, fără îndoială că și acum lucrurile ar fi stat la fel de bine ca mai înainte... „Să fi fost eu episcopul Japoniei...” Așezându-se pe o piatră ce dădea spre golf, misionarul își savură din nou visul. Parcă era un băiețandru care se înfrupta pe îndelete în așternut din mâncarea ce-o ascunsese. „Dacă aș fi eu episcopul Japoniei, nu i-aș mânia pe cârmuitorii japonezi, așa cum au făcut iezuiții. Le-aș oferi niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
asta Îmi puteam imagina foarte clar - bărbați cruzi, strigându-i să-și folosească părul și lacrimile ca să curețe podeaua. Ar lovi-o peste coapse ca s-o facă să se grăbească, i-ar da și un șut În fund. În timp ce savuram scenariul, derulându-l iar și iar În minte, simțeam cum mi se Înmoaie picioarele și brațele de teamă și Încântare, o combinație stranie care mă făcea să mă simt cu adevărat rea. Simțeam că urma să fiu pedepsită pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
personale amintiri despre soțul ei erau tot În această limbă. Toate cărțile și revistele care scăpaseră furiei socrului ei erau bine puse la păstrare. La ocazii speciale, le scotea și citea veștile răsuflate din revistele vechi de ani de zile, savurându-le cu parcimonie, cum făcuse și cu bomboanele lucioase pe care le primise cadou o dată, de Crăciun, de la un profesor venit de la o universitate americană, asta Înainte de a deveni ilegal să primești străini În casă. În ultimii zece ani, bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
reintra în colivie pentru câteva grăunțe date în fiecare zi. Filip părea într-adevăr că pierde teren și se arăta vizibil marcat de noul asalt al lui Carol. Acesta estimă proporțiile victoriei, dar nu-și lăsă timp pentru a o savura. Scopul nu era punerea pe fugă a victimei, ci distrugerea ei definitivă. Dar să ne oprim o clipă privirea și asupra temnicerului, continuă Carol. Condiția lui e demnă de plâns. În primul rând, pentru că este angajatul unei instituții prin definiție
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de seamă! Degeaba vorbești încet, să nu te audă nimeni. Oamenii de pe aici sunt mai sensibili ca animalele. Te simt că ți-e frică sau că-i disprețuiești după mirosul transpirației și atunci sunt iuți la mânie... Fii liniștit și savurează-ți în tihnă mâncarea și romul. Ai nevoie de ele. A fost o noapte lungă și încă nu s-a sfârșit. "Cât de sigur pe el e câteodată Filip", gândi Carol înfulecând cu poftă din bolurile albe de faianță. "Și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doritori de "o imagine mai reală ca realul, un suvenir neprețuit, o piedică în calea uitării". N-avea nici o grabă. Avea toată noaptea înaintea lui. Se așezase pe bancă să simtă din plin gustul dulce al victoriei, pe care o savura cu sorbituri mici, plescăind din limbă. "Acum sunt propriul meu stăpân. Liber să aleg între viață și moarte. De fapt, să aleg drumul către moarte, gândi Carol, pipăind în buzunar frânghia aspră și bucata de săpun pe care le ținuse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și păzitor. Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă. Dublul meu... L-am lăsat cu câteva ceasuri în urmă zvârcolindu-se sub semnul morții acolo, în întuneric, singur pe o ladă de lemn. Stau aici ca un cretin și-mi savurez victoria, dar n-am nici un merit că sunt liber. N-am reușit să-l înving pe Filip nici o clipă. Nu mi-am câștigat libertatea, ci am furat-o ca un borfaș ordinar, speculând o clipă de slăbiciune. Mi-a căzut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]