1,812 matches
-
sau dacă vrea ceva sau îl întreb orice îmi vine în cap și se întoarce către mine încet, îmi zâmbește, îmi răspunde: „Privesc. Nu vreau nimic“, iar ochii îi sclipesc straniu sau cel puțin mie mi se pare că îi sclipesc straniu, dar, la urma urmei, nu văd ce e rău în a sta și a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă prefac mai mult că mă retrag sau că îmi continui treburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ți-am zis că-l cunoaște, și mi-a spus că...“ S-a ridicat brusc de deasupra pachetelor cu cărți și a strigat la ea: „Taci!“. Îl privea înmărmurită, i se părea că se uită cu ură și ochii îi sclipeau, a înghițit saliva îngrămădită într-un nod în gât. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat și mâinile îi tremurau. „Nu-mi mai spune, nu vreau să știu.“ „Dar ce-i rău în asta?“, și continuau să-i tremure mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
apropiat de sanviciurile pregătite cu atâta grijă, amenințate să se sleiască de căldură, și a început să mănânce încet, cu cealaltă mână sprijinită în șold, rotindu-și privirea prin cameră. Îl vedeam prima oară, avea doi ochi albaștri mari, care sclipeau la lumina lumânărilor inutile și ușor fumegânde, un obraz plin de energie, cu vagi urme de oboseală a bolii care continua să macine în el. În rotirea ei, privirea i s-a oprit în pragul ușii dintre camere, unde stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
crezi că mă bucur că te văd.“ „Și eu.“ Ridica spre el o față speriată: vorbește serios, râde de ea? Își înlătură cu mâna o șuviță de păr care îi cade pe frunte. O undă de bucurie și teamă îi sclipește în priviri. „Ar trebui să-ți mai spun că nu credeam că-mi vei deschide“, zice râzând. „De ce?“ „Nu știu“, și ridica din umeri. „Credeai că sunt cu altcineva.“ „Nu chiar asta.“ „Ești sigură?“ „Poate și asta. Dar nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se simte, ce boli are, ce spun doctorii, dacă are alți moștenitori. Ridicam din umeri. Odată l-am găsit acasă așteptându-mă, era agitat, nervos, a plecat imediat spunându-mi că are nu știu ce treburi. În seara aceea unchiului meu îi sclipeau ochii, ca de o mare bucurie. Stătuseră de vorbă, dar n-am aflat niciodată despre ce.“ „Du-ți mâinile la ceafă și saltă-ți puțin părul. Așa, în lumina asta.“ „După seara aceea a început să mă piseze cu sfaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
permiți? Să mă faci tu pe mine curvă? Tu, nenorocitule?“ Glasul ei devenise ascuțit și violent, puțin îi păsa că o vor auzi vecinii, și-a scuturat de câteva ori părul mult și galben, fața i se înroșea, ochii îi sclipeau, era mândră și fermă și tare și amazoană și deloc tristă și foița de pergament se așternuse iarăși pe chipul ei. Vorbea din ce în ce mai gâfâit, scuipându-și vorbele, făcea pauză să găsească cuvântul potrivit, apoi dintr-odată n-a mai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aici să te fuți cu femeia mea și mai și dai în mine?“ Voia să fie impunător, Andrei Vlădescu îl vedea mic și îndesat, cu umeri lați, brațe groase și palme butucănoase, clătinându-se nesigur pe picioare, ochii înroșiți îi sclipeau, Andrei Vlădescu i-a îndepărtat mâna, dându-se un pas înapoi. „Iar vrei să dai? Iar vrei să dai, dom’le?“, zicea bărbatul, sprijinindu-se cu o mână în tăblia mesei, cu cealaltă făcându-și avânt și ajungându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
auzit soneria. Ioana Sandi a reapărut în ușă, a intrat, a închis ușa în urma ei, „Nu pot să plec așa“, a spus. Ochii de culoarea alunei erau umezi. Andrei Vlădescu s-a simțit inundat într-o mare bucurie, privirile îi sclipeau, dar furia dinainte încă nu dispăruse, încă mai mișuna în venele lui. „Ia-o în brațe, își zicea, ia-o în brațe, ce mai stai?! Sărut-o și spune-i să mai rămână, pentru că ți-a fost dor de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Blanc. Munții cu creste înzăpezite închideau orizontul în fața lor. Pajiști verzi, de o parte și de cealaltă, strălucitoare în soarele primăvăratic. Vile cu acoperișuri de țiglă roșie, albă, cenușie. Vaci bălțate păscând. Creste izbucnind dintre norii răzlețiți și firavi sau sclipind în soare. Pâlcuri de pădurici. Alte creste în spatele primelor, dându-se la o parte, cu sfială. Nori albi și cenușii, vălătuciți. Găuri de cer albastru strălucitor. Au trecut în Franța, în același peisaj. Un munte părea să le închidă drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
energic, împroșcând multă apă și țipând. Se auzea un amestec de muzici diferite. Piese orchestrale acvatice răsunau din sistemul de amplificare, concurând cu câteva tranzistoare din care se auzea orice, de la Cliff Richard până la Kenny Ball și jazzbandiștii lui. Apa sclipea și scânteia irezistibil. Nu înțelegeam de ce oamenii preferau să stea întinși pe spate ascultând radioul când aveau în față perspectiva acelei fericiri lichide. Tata și cu mine am ieșit împreună din cabine: mi se părea de departe cel mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
resturi de mâncare uscată întărite pe tăbliile mele de un alb imaculat. De aceea, când m-am retras în bucătărie și am aprins spoturile de 100 de wați ale căror fascicule de lumină pură explorau fără teamă fiecare colțișor care sclipea de curățenie, mi-am recăpătat încrederea de sine. Afară se întuneca încet-încet și primul lucru pe care l-am văzut în chiuveta de bucătărie a fost imaginea feței mele, planând ca o nălucă în fața ferestrei de la etajul al cincilea. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și veți spune ceva impresionant de genul, „E un caz singular, domnule Owen, categoric singular“. Zâmbi. — Încă nu e totul pierdut, Michael. Putem lucra împreună, putem explora diverse piste și în plus... Se întrerupse brusc și o sticlire fugară îi sclipi în ochi. Și în plus... Să știi că s-ar putea să ai dreptate în privința asta... — Da? În ce privință? — Este un caz singular, nu? Asta-i ciudățenia. — Mă tem că nu înțeleg. — Cuvântul „biscuit“, Michael. Ar trebui să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Se alătură râsului ei, nesigur pe el. — Da, desigur. Sper că nu încerci să tachinzi o bătrână doamnă, spuse ea înghiotindu-l jucăuș în coaste cu o andrea. — Cine, eu? Bineînțeles că nu. — Eu mă refeream, spuse ea cu ochii încă sclipind de gluma pe care o făcea, la domnul George Eliot. Cel care a scris Middlemarch și Moara de pe Floss. Tabitha își luă ghemul de lână și începu să tricoteze din nou, zâmbind tot timpul cu bunătate. Nu reuși decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acele ocazii. În orice caz, tâmpiții de la departamentul de modă habar n-au ce-i place. Uită-te numai la asta, e oribilă! Și a ridicat o fustă absolut superbă, unduioasă, ceva mai elegantă decât celelalte, cu mici picățele aurii sclipind de pe un fond maro Închis. — Mda, m-am declarat eu de acord, de o manieră la care aveam să apelez de mii de ori de acum Înainte ca să aprob orice-ar fi spus, numai să o fac să tacă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Ăă, da, OK. Mulțumesc. Cred că o să o sun chiar acum, l‑am informat eu cam fără să fie nevoie. Dar Înainte să apăs pe primul buton, telefonul a sunat și un beculeț de un roșu Înspăimântător a prins să sclipească. Dacă nu l‑aș fi văzut pe șofer privindu‑mă curios, aș fi oprit soneria și m‑aș fi prefăcut că nu văd beculețul, dar am rămas cu impresia certă că i se comandase să mă țină sub observație. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ele. „Ai prefera să fii strangulată sau să cadă bomba atomică peste tine? Se zice că mori repede cu bomba atomică... “ Vocile se depărtară, Înnecate de un nou val de muzică. „Se poartă cumva! Se-mbracă așa! Și nasturi-i sclipesc! - sclipesc! Sclipesc!“ Helen deschise ochii și privi În limpiditatea albastră a cerului. Era oare un gest nebunesc, se Întrebă ea, să te simți atît de recunoscător, așa cum se simțea ea acum, pentru asemenea momente, cînd pe lume sînt bombe atomice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ai prefera să fii strangulată sau să cadă bomba atomică peste tine? Se zice că mori repede cu bomba atomică... “ Vocile se depărtară, Înnecate de un nou val de muzică. „Se poartă cumva! Se-mbracă așa! Și nasturi-i sclipesc! - sclipesc! Sclipesc!“ Helen deschise ochii și privi În limpiditatea albastră a cerului. Era oare un gest nebunesc, se Întrebă ea, să te simți atît de recunoscător, așa cum se simțea ea acum, pentru asemenea momente, cînd pe lume sînt bombe atomice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prefera să fii strangulată sau să cadă bomba atomică peste tine? Se zice că mori repede cu bomba atomică... “ Vocile se depărtară, Înnecate de un nou val de muzică. „Se poartă cumva! Se-mbracă așa! Și nasturi-i sclipesc! - sclipesc! Sclipesc!“ Helen deschise ochii și privi În limpiditatea albastră a cerului. Era oare un gest nebunesc, se Întrebă ea, să te simți atît de recunoscător, așa cum se simțea ea acum, pentru asemenea momente, cînd pe lume sînt bombe atomice și lagăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ziua în declin - în vântul adiind răzleți fulgi de nea Pe foaia goală doar un creion fără vârf - ninge ca-n povești Nici un nor pe cer - un bocanc fără șiret lângă vechiul gard Zăpada sclipește - două inimi desenate pe fereastră Solstițiu de iarnă - ascultând rapsodia la vechiul gramofon Noapte cu lună - felinarul din poartă spart de un bulgăre Om de zăpadă fără nasturi la haină - noapte fără lună Noapte senină - doar omul de zăpadă fără
MIEZUL IERNII by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83881_a_85206]
-
la telefon. Așa, mami, bravo. Încerc să păstrez un ton calm și să pun problema cucuiului lui Ben Într-o manieră relaxată, când tot ce-mi doresc este să mă materializez Înconjurată de flăcări, În propria bucătărie, cu colții materni sclipind și cu capul acoperit de șerpi care sâsâie. A, cucuiul, spune Paula pe un ton nepăsător. S-a lovit cu capul de masă, atâta tot. Masa de metal cu colțurile atât de ascuțite, că ți-ar putea perfora retina, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sau Îi chem pe cei de la pază. Prin geam, un grup de colegi de la EMF Îmi urmărește evoluția Încurajându-mă ironic de câte ori reușesc să plasez una dintre cărți. Apucând volumul Warren Buffet, Îmi văd cu coada ochiului mâna, cu verigheta sclipind și marginea eczemei de-a lungul articulațiilor, și mă gândesc ce s-ar Întâmpla dacă aș cădea - tendoane, piele, sânge. Nu, nu te gândi la asta, să terminăm fortificația cu Cele zece legi naturale ale gestionării de succes a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
giana. îi învârte pe degete cum vrea ea! Ce-i al ei e-al ei! închid o secundă ochii și încerc să mi-l închipui pe Eduard învârtit de Anda pe degetele ei lungi, cu unghii lungi, cu inelul șerpuitor sclipind misterios în penumbră. Bine că-i penumbră și nu mi se vede degetul cu rosătura sângerie și nu mi se văd nici unghiile roa se, movulii și cu miros de cerneală. Georgiana oftează și își scutură zulufii din care a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
rile pe sub pleoapele lui căzute, care păreau să îi obtureze privi rea, le studia expresiile feței, și le reda acasă din memorie, în tr-un desen. într-o zi însă, Edi îi găsise teancul de desene, cu totul întâmplător. Ochii îi sclipiseră hulpavi. Hm, nu e rău! își dăduse el cu părerea, încercând să simu leze cu greu indiferența. îți propun chiar să pornim o mică afacere: refaci aceste portrete și pe următoarele le faci de la bun început în două exemplare. Eu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cuprinde exasperarea. Se năpusti asupra pereților, dând jos toate portretele care îi împânzeau. Le smulse cu furie și totuși cu o oarecare grijă, chiar cu un soi de sfială în furia dezlipirii - ca și cum sfiala era un cub de gheață care sclipea tăcut în miezul lavei incandescente a furiei; până la urmă, erau munca lui, erau singurul lui mod de a le vorbi curgător și frumos celor din jur. Când termină de dezlipit ultimul portret, cel al Clarei, contemplă pentru o clipă pereții
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai avea alte virtuți geometrice, decât ovalul circumferinței, care sugera ceva ce refuză să se consolideze. Încolo, nimic! Nicanor, se îndreptă de șale și își șterse, încurcat, cuțitul de pantalonii săi noi, gest de prisos, fiindcă pe lama de oțel, sclipind albastru, între tulburi simțăminte, nu se zărea nici umbră de rouă trandafirie. Îmbulzeala începu să se distanțeze concentric de cele două calote inutile de pe năsălia de răchită, risipindu-se în fanteziste comentarii. Criticile autorităților de partid și de stat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]