1,949 matches
-
că a reușit să se afirme prin propriile forțe, devenind un profesor de filologie clasică de elită și în același timp un poet care a încurajat prin scrierile sale patriotice realizarea dezideratului de libertate și unitate națională. Celor două caracteristici, sclipirea inteligenței și puterea de muncă, atât de comune marilor personalități, el datorează situația la care a ajuns 10. La fel ca și înaintașii săi a dat dovadă de conștiință națională, fiind prin intermediul scrierilor sale, un vestitor al idealului național: „Ai
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
că a reușit să se afirme prin propriile forțe, devenind un profesor de filologie clasică de elită și în același timp un poet care a încurajat prin scrierile sale patriotice realizarea dezideratului de libertate și unitate națională. Celor două caracteristici, sclipirea inteligenței și puterea de muncă, atât de comune marilor personalități, el datorează situația la care a ajuns 10. La fel ca și înaintașii săi a dat dovadă de conștiință națională, fiind prin intermediul scrierilor sale, un vestitor al idealului național: „Ai
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
caracter alchimic. Maestrul Focului Filosofal, după ce s-a redus prin sărăcire la starea de materie primă, de particulă elementară, ajunge la faza finală a Multiplicării. De aceea „fixarea” acestui orfan pribeag, Într-un sat mare și frumos, după multe tribulațiuni, sclipirea cîtorva parale, agonisirea cîtorva oi sunt un simptom al Începerii multiplicării, vizibilă și Într-o gospodărie țărănească. Tot cosmosul e cuprins Într-o ogradă. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Supranumele de Pățitul, accentuează și atrage atenția asupra pribegiilor și pățaniilor
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cu intimitatea creatoare. Inima nemișcata din Apăstătută împrumuta ceva din inimă leopardiană nemângâiata în fața muțeniei și indiferentei naturii; blocajul eului, transpus în alți termeni de Quasimodo, se manifestă prin imposibilitatea de a interioriza, elabora și exterioriza materia poetica: Zadar vedeam sclipirile / amurgului în cale, zadar duios pe vale / Privighetori cântau (Renașterea la viață, vv. 53-6) și altundeva dar dorința / Murise-n neputința / Biet sufletului meu (idem, vv. 71-72).314 Împietrirea inimii este sugerată de ambii scriitori prin negarea capacității de a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
blândă a elementelor se dovedeste o speranță deșarta, un vis de demult: Unde-ați pierit, fermecătoare vise, / din tăinuit lăcașul / de tainice fapturi, din efemerul / diurn tărâm de stele. Din sălașul / gingașei Aurori și din ungherul / ce-ascunde-n somn a soarelui sclipire? (Către Angelo Mai, vv. 91-96).382 Drumul gândirii către deziluzie este ireversibil deoarece, odată descoperit, adevărul despre chipul malefic, apoi indiferent al naturii nu poate fi negat, minimalizat sau ignorat: fericirea rămâne astfel exclusiv un vis al copilăriei, reconstituit în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cheie, repetabil în surdină deriva. Încă de la primul său roman, acest fost jurnalist a fost aclamat de o bună parte a criticii ca fiind noul autor cult al "descîntării încîntătoare" în fața grației și fisurilor unei generații, cu accente moraliste și sclipiri de clasicism ; e drept însă că, o altă parte a criticii, a văzut în acest discipol și protejat al lui Frédéric Beigbeder un parizianist la modă, de inspirație trash-burghezo-ni hilistă. Ambele analize sunt juste, deși futilitatea aparentă a subiec telor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Toată atmosfera țesută între cei doi este de anxietate subtilă, punctată de narator prin mici sugestii epice legate de comportamentul exterior, extrem de surescitat, al lui Nicolae: Ochii îi luceau tot mai tare și priveau tot mai fix", "ochii lui aveau sclipiri de mânie", "[v]orbea, aplecându-se peste birou și țintindu-l cu privirile pe Brumă", "[a]scultă o clipă, apoi se întoarse spre Brumă, cu ochii strălucitori și pumnii strânși" etc. Tensiunea se construiește gradual, însă se depozitează într-un
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
împletitura corsetului". Între timp, Simina, în postură cvasi-somnambulică, este surprinsă, în grădină, de Nazarie și de doctor, care, lansați în urmărirea ei, au o viziune spectrală: "pe alee, aștepta un rădvan demult scos din uz, o caleașcă boierească veche, fără sclipire, cu doi cai somnoroși". O umbră se apropie de atelaj, "un bătrân foarte ostenit, cu fața suptă", care "[t]recu prin fața lor ca și cum nu i-ar fi văzut". Simina nu întârzie nici ea să reapară. Interesant este modul în care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
atrasă în altă parte. În fund, un obiect neobișnuit, o mobilă ciudată se profila în ceață. Era un tron, un adevărat tron, înalt și îngust, din lemn sculptat, umbrit de un baldachin cu ciucuri, având drept spătar un basorelief cu sclipiri metalice, pe care te urcai pășind două trepte. Goliciunea scândurii era acoperită cu mătase galbenă, o pernă de aceeași culoare cu franjuri îi îndulcea tăria. Treptele erau așternute cu un covor lung și îngust, care venea tocmai din capătul celălalt
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
locuitorii Bacăului de altădată (la aceste baluri erau invitați și locuitori care aparțineau altor religii decât cea mozaică): „Grație unui pașaport clandestin eliberat de șubreda instituție a tradiției, (...) Purimul a fost sărbătorit la centru, la periferie și la balurile cu sclipiri argintii, unde tinerețea exaltă optimismul celor ce cred, încă, în viitor. (...) La centru, veselia s-a localizat în câteva familii. Lumini orbitoare, toalete și bijuterii scumpe, cancanuri, rhumi, pocker, bacara, invidie, bârfeală, șampanie, icre negre, aiere de nobleță și gulere
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
îl "exploatează" pentru a-și exprima aprobarea/dezaprobarea (care este mai prezenta) în legătură cu diferitele norme, reguli, "rigori" care îi sunt impuse. Dacă ar fi să ne reprezentăm în plan mental chipul adolescentului în două posturi cu semnificații opuse: acea inegalabila sclipire a ochilor pe care numai trăirea primei iubiri o poate da versus privirea cu care "aruncă săgeți" repertoriului de interdicții venite din partea părinților, si este suficient să înțelegem rolul oculezicii în ansamblul manifestărilor nonverbale specifice perioadei. Persoanele de sex feminin
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
lumea și așa nu mai citește astăzi literatură bună, d-apoi... Practic, nici nu trebuie s-o analizeze, s-o vadă, nici s-o pipăie. Dacă ar vedea-o din elicopter, așa, în treacăt, i-ar da ideea unei vagi sclipiri în neant - care ar apărea imediat în acea poezie. Și după ce ar scrie poezia, timpul ar șterge-o binișor și s-ar așterne o tăcere nesfârșită, cosmică, iar poetul s-ar întreba nedumerit: oare de ce nu sunt înțeles? Un romancier
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tot ce trăiește, mor și ele. Mai bine cristal de stâncă sau poate chiar vârfuri de diamant. Ne înțelegem noi din preț, spuse bătrânul și alte două punguțe se răsturnară pe țesătura neagră de pe pupitru, pietricele albe aruncând spre tavan sclipiri de curcubeu. Începu o tocmeală ca la târg, evreii se tânguiau, luau safirele din mâna voievodului, le admirau și plângeau, spunând că nu se pot despărți de ele, vodă ofta, scrâșnea din dinți, aducându-și aminte în gând câte pungi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Nichifor Crainic justifica conferirea atributului de religiozitate unei opere de artă prin "temperamentul și credința subiectului care o creează"493, precum și prin "puritatea inimii"494 cu care este realizată, oferindu-i acesteia puterea de sugestie a transcendentului și ceva din sclipirea Creației primordiale. Autorul nu absolutizează însă această idee, și păstrează limitele cuvenite, subliniindu-i relativitatea prin faptul că acest gen de artă "are un aer oarecum religios"495, deci nu în totalitate, iar senzațiile oferite de ea nu sunt, cu
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
e hoț, rămânea între noi, nu-l reclama nimeni. O dată a purtat pantofii altuia câteva săptămâni. Păgubașul năvălea asupra lui, era târât pe jos, bumbăcit zdravăn, dar pe urmă se ridica, răspundea la înjurături, mereu cu un surâs și o sclipire vicleană în ochii lui care se înecau parcă în sudoare. Nu învăța nici bine, nici prost, făcea parte din galeria de tipi ai clasei, el era hoț, altul era gras și onanist, Tănase era tocilar, Enache era uriaș, afabil, Ene
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Hai, David, spune-mi tot ce s-a întâmplat. Tu... SE OPRI MIRAT. TÂNĂRUL ÎL PRIVISE TOT TIMPUL, CU GURA UȘOR CĂSCATĂ, DAR CU OCHII STRĂLUCITORI, CU O EXPRESIE DE VIGILENȚĂ. APOI, ÎNFĂȚIȘAREA I SE SCHIMBĂ BRUSC. VIOICIUNEA ÎI PIERI, SCLIPIREA OCHILOR I SE STINSE. SE APLECĂ ÎNAINTE PESTE BIROU, CA ȘI CUM L-AR FI COPLEȘIT DINTR-O DATĂ O OBOSEALĂ IMENSĂ, ȘI SE PRĂBUȘI FĂRĂ VLAGĂ. "A LEȘINAT!", ÎȘI ZISE MARIN PLIN DE DISPREȚ. EȘECUL LUI BURNLEY ÎL AFECTA MAI MULT DECÂT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în urma lui, își dădu seama că tremura. Nu-și mai pierdu timpul stând să analizeze sentimentul, ci baricadă ușa cu un scaun după care intră în laborator prin ușa secretă. În primul moment, privirea îi fu atrasă de strălucirea sticlei, sclipirile metalului și lucirea mesei celei lungi. O privire era tot ce avea nevoie Marin, acum. Se apropie de prizonier și îl inspectă. Ochii acestuia îl fixau neliniștiți, dar mai mult cu enervare decât cu teamă. Mă auzi? întrebă Marin. CEL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
SUTĂ CEL MULT. DE FAPT, EXISTĂ O ZONĂ ÎNTREAGĂ UNDE NU AVEM NICI MĂCAR ACCES. MARIN FĂCU PRIMUL LUI SALT ÎN NECUNOSCUT. \ Ralph, câți oameni ai pierdut, încercând să pătrunzi în acest sector? Se lăsă tăcerea. Ochii strălucitori îl priveau enigmatic. Sclipirile lor păreau să se datoreze unei emoții interioare. Răspunsul fu evaziv. \ NI S-A ORDONAT SĂ NU MERGEM ACOLO. DAR EU AM TRIMIS OAMENI. NU S-AU MAI ÎNTORS NICIODATĂ. MARIN OFTĂ. TENSIUNEA DIN EL CRESCU. ACEASTĂ CREATURĂ CIUDATĂ ÎȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
să trădeze, și că, prin urmare, el, care din întîmplare l-a judecat și l-a osândit, n-are să-și impute nimic, nimic... Totuși, pe când asculta în suflet dovezile liniștitoare, în tavanul cu grinzi negre se iviră, întîi ca niște sclipiri fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De altminteri, trecutul i se părea mort și se ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. Nu-l vedea încă lămurit, dar ceața care-l aburea avea sclipiri trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Îmi pare rău c-ați nimicit reflectorul, nu știu de ce... Ați ucis lumina, Bologa! ― Aici e lumina! răspunse Apostol, triumfător, bătîndu-și inima cu palma. ― Da, da, ai dreptate! Aici e lumina și suferința... Aici e toată lumea! zise Cervenko cu o sclipire în ochi. Apostol Bologa trecu înainte prin șanțurile întortocheate, cu spatele încovoiat, cu ochii strălucitori, cu sufletul plin de încredere, împăcat și mulțumit, parcă s-ar fi purificat într-o baie de virtute. 9 Pe la amiază, pe când Bologa dormea încă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
odinioară, stăpânea Marta, ființa iubită. Se simțea atât de vinovat față de logodnica lui, că de-abia aștepta ziua de mâine, să alerge la ea, să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare... În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericii și Apostol își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împrejurul său roiau amintirile copilăriei, care parcă-l strămutau în trecut. Și vremea trecea peste dânsul, nemăsurată și nepătrunsă, cum trece peste oamenii lecuiți de ispitele fericirii. Apoi deodată îi plesni auzul o voce cunoscută, veselă, puțin prea ascuțită, cu sclipiri de râs zglobiu. Apostol întîi avu impresia că a căzut de pe o culme și se ridică în picioare ca mușcat de șarpe. În stradă, în dreptul porții, se oprise Marta, care nu-l vedea și vorbea ungurește cu un ofițer de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moment vraja din odaie se stinse ca un vis. Apostol se uită împrejur cu frică și i se păru că s-a trezit într-o casă străină. Pânza de soare rămăsese pe loc, dar avea o melancolie de amurg în sclipirile-i tremurate. Pe urmă toată odaia se umpluse parcă numai cu gândurile lui, ca un stol de păsărele scăpate dintr-o colivie. " Ce înseamnă romantismele astea caraghioase de licean amorezat? își zise cu o revoltă pe care o simțea el
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și totuși destul de deasă spre a cerne și a arunca la o parte toate ispitele și deșertăciunile lumești. Când își veni în fire și ridică fruntea, Apostol avea fața albă ca hârtia, și ochii mari, roșii, cu cearcăne negre, cu sclipiri potolite. Văzu o broboană de sudori pe tâmplele lui Boteanu care se așeză pe scăunel lângă masă. Pierduse nădejdea în minunea de adineaori și, de frică să nu se ivească iarăși stafiile cu care s-a luptat atâtea ceasuri, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]