1,649 matches
-
cine era Clayton? Și în timp ce mă gândeam la asta am zărit ceva lângă pantoful meu. Era un desen dintr-o carte pentru copii pe care îl făcusem când eram copil. Era una din mai multele pagini împrăștiate pe podea după ce scotocisem în debara. Aceste pagini făceau parte dintr-un volum ilustrat pe care îl scrisesem când aveam șapte ani. Cartea avea un titlu. Titlul era Jucăria Bret. M-am aplecat încet să ridic pagina pe care era scris titlul, dar m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
până acuma. La boală nici nu m-am gândit și nici n-am bănuit posibilă această pacoste. Bine că s-a terminat cu bine. Să o luăm de la capăt. Am stat trei ore la D-na M. Millo și am scotocit ce am mai putut și acuma să-ți dau rezultatul. Articolul „La moartea doamnei Lucia Brăiloiu” și Articolul +Subl. Mircea M. Antonescu le-am obținut cu Împrumut, ca să scoți copie, sau fotocopie și să le restitui. Articolul +Matei Millo este
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fost privilegiați. Am să-ți spun care a fost privilegiul: a) că am fost împreună; b) că am văzut Vestul-cel-fără-de-frontiere de la Lisabona la Berlin și c) că în Est, cu noi s-a mers pe încredere, nimeni nu ne-a scotocit prin bagaje. - După ce ai cunoscut eșantioane ale literaturilor europene prezente în Literatur Express, după dialogurile pe care le-ai purtat cu scriitorii veniți din aceste țări, aș vrea să știu dacă a suferit vreo modificare, vreo corecție, opinia ta despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sus vezi o mulțime de pete negre. Tot ce aruncă locuitorii pe geam se oprește pe acest grilaj. La Deirat, în Cisiordania, am văzut grupuri de copii palestinieni întâmpinând cu urale sosirea benelor cu gunoaie provenind de la casele coloniștilor. Ei scotoceau cu râvnă în grămezile cu deșeuri menajere pentru a-și alimenta bucătăria familială. Aici, pubelele de la bogați sunt adresate direct săracilor, dar nu atât pentru a-i hrăni, cât pentru a-i umili. Și toate acestea din cauza unui arbore genealogic
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu fotografii și alte materiale consacrate evenimentului pe care eram obligat să-l pregătesc și să-l realizez cu toată responsabilitatea, dar cu ceea ce adusesem de la București puteam să încropim o expoziție satisfăcătoare. După aproximativ o jumătate de oră de scotocit prin colbul destul de abundent al magaziei, am sesizat un soi de agitație la șofer. Ce s-a întâmplat, Dobre, de ce te agiți? Ți-a sosit ora de masă? Știți, la unu și jumătate avem o masă pe terasă și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
frig soldați în mantale mototolite și ude de ploaie... Oprirea impusă era bucuria noastră; pe câmp ne jucam umblând curioși printre vagoanele arse și locomotiva unui tren deraiat în urma unui bombardament sau a unor tancuri dezafectate; ne amuzau fierăria contorsionată, scotoceam bucuroși de inedit departe de a înțelege grozăvia acelor momente. Trenul, nu o dată, era mitraliat din avioane, aviatorii nefâcând distincție între trenurile militare și cele ale convoaielor de refugiați, femei, bătrâni și copii... În unul din aceste raiduri căzuse fulgerat
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
rînd. Herman și-a băgat capul pe ușă din bucătărie și i-a zis lui Jack: - Po’ să vorbesc cu tine un minut? I-am auzit certîndu-se În legătură cu ceva. Apoi Jack s-a-ntors și Herman a rămas În bucătărie. - Asociatul meu scotocea prin casă. Tipul dormea și eu stăteam deasupra lui cu o bucată de țeavă de-un metru care-o găsisem În baie. Țeava avea un robinet la capăt, Înțelegi? Brusc acela se ridică și sare din pat În fugă. I-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
obișnuită fusese avertizată de inspector și nu ne mai onorau rețetele. - Băieți, mai bine nu v-arătați pe-aici, a spus proprietarul. Cred că inspectorul are mandate pentru voi toți. Doctorul nostru ne-a tras oblonul. Ne-am separat ca să scotocim orașul. Am luat la rînd zonele: Brooklyn, Bronx, Queens, Jersey City și Newark. Nu ne-am scos nici măcar de pantopon. Ziceai că toți doctorii ne așteaptă, pregătiți să-l vadă pe unul dintre noi intrîndu-le În cabinet, ca să poată să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
să „lucrez În groapă” cu Roy. Mergeam cu metroul, pîndind fiecare pe cîte-o parte, pînă cînd ocheam o „căzătură” adormită pe-o bancă. Atunci ne dădeam jos. Stăteam În fața băncii cu un ziar deschis și-l acopeream pe Roy, care scotocea prin buzunarele bețivului. Roy Îmi șoptea indicații - „un pic mai la stînga, prea mult, un pic Înapoi, așa, rămîi acolo” - și eu mă mișcam ca să-l acopăr. Adesea ajungeam tîrziu, cînd bețivul zăcea deja cu buzunarele Întoarse. Operam și În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
rămîi acolo” - și eu mă mișcam ca să-l acopăr. Adesea ajungeam tîrziu, cînd bețivul zăcea deja cu buzunarele Întoarse. Operam și În vagoane. Eu mă așezam lîngă bețiv și deschideam un ziar. Roy se Întindea prin spatele meu și-l scotocea prin buzunare. Dacă bețivul se scula, Îmi vedea ambele mîini pe ziar. Scoteam În medie zece dolari pe seară. O seară obișnuită se desfășura cam așa: Începeam lucrul pe la 11. Luam metroul din Times Square dinspre centru, pe magistrala nordică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
urmă l-am auzit pe Roy: - Am găsit. - Să mergem atunci. - Nu, n-am găsit decît mărunțiș. Tre’ să aibă el un portofel pe undeva și o să-l găsesc. Tre’ să aibă un portofel. - Eu cobor. - Nu. Așteaptă. Îl simțeam scotocind prin spatele meu așa de evident, Încît părea de necrezut că tipul continua să doarmă. Era capătul liniei. Roy s-a ridicat. - Acoperă-mă, a zis. Stăteam În fața lui cu ziarul, făcîndu-i paravan atît cît puteam. Nu mai rămăseseră decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
În cînd simțea nevoia să se adune la un loc, astfel Încît să aibă măcar atîta carne cît să Înfigă un ac. În acele momente Își convoca tot ce constituia În el revendicarea unei existențe reale. Acum a-nceput să scotocească prin birou și a scos un plic maroniu, uzat. Mi-a arătat un ordin de lăsare la vatră „În interes de serviciu” de la Academia Navală din Annapolis, o scrisoare veche, soioasă, de la „prietenul meu, căpitanul”, o legitimație de la masoni și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
nostru, era eliberat pe cauțiune. Era acuzat la o curte de justiție statală de posesie de marfă, o infracțiune sancționată de legea din Louisiana. Dosarul Împotriva lui se baza pe urme - adică scăpase de marfă Înainte ca gaborii să-l scotocească acasă. Dar nu spălase borcanele În care ținuse marfa. Justiția federală nu ar fi preluat un dosar bazat pe „urme”, așa că l-a luat statul. Toate cazurile prea șubrede pentru instanțele federale trec la instanțele statului, care instrumentează și judecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
hotel. N-au găsit marfă la el, așa că l-au dus la secția 3 - „reținut pentru investigații”. Era priponit pe șaptej’două de ore, intervalul cel mai lung pentru care pot reține pe cineva fără să formuleze acuzații. Gaborii au scotocit prin camera lui Pat, dar el Își ținea marfa pitită pe hol, așa că n-au găsit-o. Pat mi-a zis: - Mi-au spus: „Avem informații că ții aici o sală de tras În venă. Ar fi bine s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Pat, avea pe față un zîmbet larg. - Unde-ai găsit mașina, Pat? a-ntrebat ăla. Celălalt gabor a deschis ușa din spate. - Toată lumea afară! A zis ăla McKinney și Cole stăteau pe bacheta din spate. Au coborît și gaborii i-au scotocit. Gaborul care Îl ochise pe Pat a găsit imediat bățul de iarbă În buzunarul de la cămașa lui Cole. - Am destul aici cît să salt toată gașca. Gaborul ăsta avea o față cu pielea netedă, roșie, și zîmbea În continuu. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
arătînd spre o crestătură de ac. A sosit duba și ne-am urcat toți Înăuntru. Am fost duși la secția 2. Gaborii s-au uitat la actele mașinii mele. Nu le venea să creadă că e a mea. Am fost scotocit de cel puțin șase ori, de diverși inși. În cele din urmă am fost Închiși toți Într-o celulă de vreo doi pe doi jumate. Pat zîmbea și-și freca mîinile. - O să cam fie niște trăgători În sevraj pe-aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
În mod deosebit. Stătea În lumină. Fața nu-i era numai Îmbătrînită - era devastată. Avea privirea unui om suferind de o boală incurabilă. - V-am dat-o pe toată, le-am zis. A-ntors capul fără chef și a-nceput să scotocească prin sertare și dulapuri. A găsit cîteva scrisori vechi, pe care le-a citit stînd pe vine, pe podea. M-am Întrebat de ce nu stă pe un scaun. Era limpede că nu voia să șadă confortabil În timp ce citește corespondența altcuiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
vîrste, cu o față dulce și tristă, cînta din voce și la chitară. Stătea pe un scaun de la capătul separeului. Mă bucuram că muzica făcea conversația imposibilă. Au intrat cinci gabori. M-am gîndit că s-ar putea să mă scotocească, mi-am scos pistolul și tocul de la curea și le-am aruncat sub masă, Împreună cu o bucată de hop pe care o pitisem Într-un pachet de țigări. Gaborii au băut o bere pe fugă și s-au cărat. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
să moară, a zis Ike Bătrînu’, și or să mi-o pună mie-n cîrcă. - Dacă moare, o tai, am zis eu. Ascultă. Are șase sute de dolari În portofel. De ce să-i lăsăm să-i fure vreun gabor mexican? Am scotocit casa după portofel, dar n-am reușit să-l găsim. Am căutat peste tot, mai puțin sub salteaua pe care zăcea Bill. A doua zi Bill era ca nou, dar nu-și găsea banii. - Trebuie să-i fi pitit tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de război nu putea trăi așa de simplu și că totul trebuia să fie ascuns undeva. Văzând însă că nu iese nimic cu toate strigătele lor, o amenințară cu pușcăria când le vor găsi. Ofițerul și un soldat, într-adevăr, scotociră peste tot, [fără nici un rezultat, căci mobile de lux nu existau în casa lui Vintilă... Fără întrerupere, trei zile la rând, cu toată intervenția domnului Tzigara și făgăduielile ce i se făcură, perchezițiile sălbatice nu încetară: ziua, seara, cu brutalitate
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu] (Ibidem, p. 91.) lucrurile ce le plăcuseră“, între altele o rochie a d-nei Stolojan. Lia a alergat acasă cu Pia, eu la Tzi gara-Samurcaș, care a venit la fața locului și, cum constată că se spărsese ușa pivniței, se scotocise cu lopata în zăpada din curte, promise o patrulă care să oprească recidiva unor astfel de neorânduieli. La ora 8 seara patrula nu venise, dar alți doi soldați, care din nou au răvășit zăpada din curte după covoare (covoare nu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Arion și Zoe Sturdza asistau în lojă și în mare toaletă la reprezentațiile trupei germane la Teatrul Național. La Mariuța, din nou percheziție la orele 7 dimineața, cu șase agenți; toți locatarii din casă închiși într-o odaie, iar ei scotocind peste tot, ridicând covoarele, răsfoind cărțile, și furioși de a nu găsi nimic - decât într-o sobă o scrisoare începută către Ionică și una de la Lia: „Dragă Mariuța“. Cine e Mariuța? au întrebat-o. Nu știu! Iar Didina Cantacuzino, adusă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de piele, cu automatul agățat de gât. Prin fereastră se vedea o mașină mică, neagră, oprită în fața porții. Ceva mai la vale, în fața locuinței doctorului Banu, era o altă mașină. Doctorul Banu avusese însă noroc, murise de inimă. Cei care scotoceau prin odăi erau șase cu toții, cel puțin așa mi-a spus tata. Bunicul era însoțit la baie cu pistolul în ceafă. Percheziția a durat cam cinci șase ore. Ore de coșmar. Spre dimineață, unul dintre securiști ne-a cerut să
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
celorlalți - animale dar și plante - deveniți Între timp mai slabi ca noi. Căci, pe drumul evoluției, buturuga mică răstoarnă carul mare și niciodată nu vom fi decât hegemoni, nicidecum independenți, În cadrul biosferei. “Radiosfera”, 5 februarie 1996, ora 12,29 68. Scotocind sub bloc... Oricât ar părea de ciudat, În materie de protecție a mediului există o mare doză de subiectivism. Urmărim starea mediului determinând câțiva parametri chimici: metale grele, clor, bioxid de carbon, de sulf etc., pe care Însă Îi comparăm
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Dar pentru asta trebuie să-i cunoaștem evoluția istorică, pentru a ști Încotro ne Îndreptăm și cam ce-ar fi de făcut. Să ne ocupăm astăzi de o altă necesitate umană, adăpostul. Și tot În contextul civilizației. Să presupunem că scotocim sub blocul În care locuim. Spre deosebire de majoritatea animalelor, omul necesită un adăpost: n’are, de exemplu, blană și nici simțuri prea ascuțite. Asta, luând În discuție doar aspectele biologice și neținând seama de viața dublă, materială și spirituală, a omului
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]