KorAP: Find »[drukola/base=scutura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...290 >

7,237 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Întâi prin cele șapte ceruri ale celor șapte planete. În ordinea exactă În care le-au așezat Înțelepții astronomi de la Bagdad, cu viziunea lor minunată. Prin pustiuri de beznă și de lumină. Și prin lacul de foc al vinovăției. Dante scutură din cap. - Poate că vrei să spui În ordinea În care le-au așezat Înțelepții Greciei. Aristotel și marele Ptolemeu. Lacurile acelea de foc și de beznă despre care tu vorbești nu sunt stâlpii lumii, ci ceva ce ochii noștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nu a fost gândit pentru a ține pe cineva pe dinafară. Poetul se ridicase În picioare, sub privirile uimite ale celorlalți. - Mai curând ca să rețină cu forța. Ca să țină Înăuntru ceva ce nu trebuia să iasă sub nici un chip. Manoello scutură din cap. - O temniță? Nu, e prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-l pe la spate, Îl trântise pe rege la pământ. Apropie fragmentele de chipul Amarei, ca pentru a-i cere o confirmare pentru ceea ce văzuse. - Cineva l-a asasinat pe Frederic? Un membru al curții sale? Din nou, femeia Încuviință. Priorul scutură din cap. Că Împăratul fusese ucis era un zvon care mai circulase, Îndată după moartea sa. Prea multă lume l-ar fi vrut dispărut și era firesc ca zvonul acela să fi circulat. Totuși, Amara părea sigură de ceea ce reprezentase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Apoi, mai căută două piese negre decorate cu un soi de mitră, care aminteau de silueta unui episcop, și le așeză alături de el, ca pentru a-l apăra. - Fiul a fugit? Ascuns printre... clerici? o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de a nu izbuti să exprime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Toulouse, dar că recuperarea ei ar fi o treabă nespus de anevoioasă. De aceea s-a pus pe picioare treaba cu cruciada: ca să se găsească mijloacele și oamenii de care era nevoie pentru acțiune. - Iar tu cunoști secretul ascunzătorii? Sienezul scutură din cap, neliniștit. - Cineva, aici, la Florența, ar fi trebuit să intre În legătură cu noi, pentru a ne arăta ce avem de făcut mai departe. Hanul Îngerului era locul Întâlnirii. Numai Brandan știa cine este. Poate că legătura s-a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii de carne. Cu scârbă, Își dădu seama că cele două trupuri erau Încă vii și se zbăteau În agonie, scoțând niște țipete sfâșietoare. Doi bărbați Încoronați cu aur, doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de pe masă. Era ud de sudoare, iar pomeții Îi ardeau de febră. Dar, Înainte ca Dante să Îi poată umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia după ce Îl golise. Fremăta, scuturat de un tremur violent. Apoi, În sfârșit, păru să Îl observe pe poet. Parcă Își mai recăpătase puterile. Ceremonios, Îl invită să ia loc, eliberând, pentru el, de niște codexuri singurul scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îndelungat, ciupindu-și cu degetele buza inferioară. - Și pentru ce l-a ajutat un arhanghel? De ce n-a fost În stare să ajungă de unul singur? Amid Îi aruncă o privire cercetătoare. - Singur v-ați arde aripile, replică el apoi, scuturând din cap. Numai un spirit ceresc poate urca dinaintea Maiestății Cumplite. - Atunci, poate că un spirit ceresc mă va ajuta, murmură Dante, ridicându-se brusc și pornind-o din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de vechiul For, cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dante, aruncând spada cât acolo. - Totul a fost organizat de Credincioși, dar eu nu sunt la curent cu planul complet. Nimeni dintre noi nu e informat. Însă, dacă Îl descoperă oamenii lui Bonifaciu... Sienezul devenise cadaveric. Un tremur violent Îi scutura mădularele. Genunchii i se Îndoiră și se lasă să alunece pe jos. - Atunci am fi pierduți... - Ce legătură are papa? replică Dante, alarmat de Îndată. În momentul acela, ultimul lucru cu care ar fi voit să aibă de a face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el ca și când umbra lui s-ar fi Întors și umblă pe pământ. Dar, În loc să o faceți cu reverența cuvenită celor răposați, Îl smulgeți din somnul lui ca să-l folosiți drept paravan pentru manevrele voastre. Care e scopul Întregii povești? Cecco scutură din cap. - E un proiect alcătuit din mai multe părți, precum crengile unui copac mare. Fiecare dintre noi Își cunoaște propria sa misiune... Însă numai Întâiul știe tot. Eu, Însă, am priceput... Tezaurul imperial... prietenii sunt pe urmele lui. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el. Și de ale tale o să se lipsească, dacă Îmi dai mână liberă. Ca atunci, la Campaldino... Încheie, bătându-l puternic pe umăr. Dante Îi Îndepărtă mâna agasat. - Cine este acum șeful Credincioșilor? El este Întâiul de care vorbești? Sienezul scutură din cap. - Călăuza Credincioșilor a fost multă vreme prietenul nostru, Guido Cavalcanti. Și poate că ar mai fi și acum, dacă n-ar fi fost lovit de surghiunul pe care ți-ai pus și tu sigiliul, replică pe un ton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întrebuințat cu spor de armatele sale, pentru a lupta pe Întuneric! Arrigo clătină din cap. - Elia era un om al păcii. Și, În plus, Elia distilase doar această cantitate de substanță. Și numai pe aceasta. - Ceva l-a reținut? Arrigo scutură din cap. Dante Îl așteptă să continue, dar filosoful părea să se fi adâncit În gânduri. Avea privirea ațintită În gol, ca și când s-ar fi Întors la vremurile tinereții și figura Întunecată a lui Elia s-ar fi arătat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dar filosoful părea să se fi adâncit În gânduri. Avea privirea ațintită În gol, ca și când s-ar fi Întors la vremurile tinereții și figura Întunecată a lui Elia s-ar fi arătat din nou dinaintea ochilor săi. Dante Îl văzu scuturând din cap, În tăcere. - Nimic nu l-a reținut, murmură el. Nu e nevoie de o a doua probă. Omnia in uno. Dintr-o dată se dezmetici, ca și când viziunea s-ar fi risipit. Așeză felinarul ușor la loc În dulăpior, Închizându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
tot ceea ce nu se explică e sursă de incertitudine. Iar incertitudinea e sămânța lipsei de Încredere. Iar lipsa de Încredere e dușmana credinței, poarta prin care Satan se strecoară În casele oamenilor. Cardinalul se Întrerupse, continuând să cântărească hârtiile și scuturându-și capul masiv, pe urmă continuă: - Se pare că În domnia ta există două persoane diferite, messer Alighieri. Mai Întâi tânărul iubitor al vieții vesele, poetul cu purtări plăcute, lasciv și luminos, scufundat cu totul Într-un vis de iubire imposibilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unde se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om stăpân al lumii create, punând totul sub stăpânirea lui. Dacă nu ar putea controla nici măcar un curs de apă, această pretinsă stăpânire s-ar reduce la prea puțin. Bătrânul doctor scutură din cap. - Dar chiar În Scriptură se spune: „din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”; așadar, nu totul a fost supus stăpânirii noastre. Arrigo izbucni În râs. - Însă, În afară de pomul acesta, se pare că putem culege roadele tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai precis În privința sexului moștenitorului. Oare pentru că nu știa dacă Bianca Lancia Îi dăruise Împăratului un băiat sau o fată? Sau pentru că sexele se Îmbinau Într-un singur urmaș, iar noul Împărat urma să Își poarte pe tron amândouă naturile? Scutură din cap ca să alunge acea idee nebunească. Amara nu arăta să aibă mai mult de douăzeci de ani, pe când ar fi trebuit să aibă cel puțin cincizeci, ca să fi fost zămislită din sămânța Împăratului. Însă nici măcar În această privință nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dictează cerul. - Nu cred În predestinare. Dacă eșuez, asta se Întâmplă din slăbiciunea rațiunii și a virtuții mele și nu din pricina unei scânteieri reci, care lucește În depărtare. Marcello medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
brațul soldatului. Îți face cinste: credincios datoriei până În ultimul ceas. Dar Îți puteai cruța forțele. Consiliul i-a ales deja pe succesori. Dante Își recăpătase stăpânirea de sine, chiar dacă inima Îi rămăsese cât un purice de emoție. Se ridică iute, scuturându-și hainele de praf. - Mandatul meu Încetează la miezul nopții. Odată cu autoritatea mea. Lămurește-mă ce se Întâmplă, repede. De ce toată desfășurarea asta de forțe fără un ordin din partea mea? Întrebă el arătând cu degetul spre arbaletierii care acționau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pieptul. Își agită de mai multe ori brațele Într-un ultim spasm, ca Într-o disperată Încercare de a-și lua zborul departe de durere. Era Încă vie, Îngerul căzut În mâinile locuitorilor din Sodoma. Bărbatul care o ținea o scutură violent, râzând grosolan, iar apoi Îi dădu drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să fiu cel care-ți dă cărțile pe față? - Asta știi să faci cel mai bine, mi se pare. - Oho, la trișat nici ție nu ți-o ia nimeni Înainte! - Cine e, Cecco? urlă poetul, Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu imaginea omului, așa cum Dante Îl cunoscuse. Începu să umble Încoace și Încolo prin spațiul restrâns al chiliei. Se apropie de zăvorul scos din balamale și examină cu atenție ușa. Nu exista nici o posibilitate de a o Închide din afară. Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o clipă. Arrigo trebuia să fi fost singur, În momentul suprem. Abandonat În brațele disperării sale. Din nou emoția Îl copleși, iar ochii i se umplură Încă o dată de lacrimi. Un vuiet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
rețea de linii și puncte dansa printre flăcările migrenei. Începu să parcurgă cu degetul arătător acele semne care Îi determinau destinul. Până la pătrarul malefic al lui Jupiter, unde Marcello citise vestea exilului său. Își trecu o mână peste frunte, apoi scutură din cap. Schița horoscopului ardea În fața lui, cu notele sale. Acele caractere, acea grafie subțire... O idee Își croi deodată drum În mintea lui. Se aruncă asupra manuscrisului lui Decem continens, confruntând cele două scrieri. Chiar și În lumina slabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă nu a mișcării, ci a eternei sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
râvnită și pentru care nu găsise niciodată cuvintele, se afla acum acolo, În fața lui, plină de strălucirea cea dintâi. În ochii lui Încă orbiți, octogonul desenat de străfulgerări parcă dansa Într-o mișcare supranaturală. - Frederic avea dreptate! strigă el. Astrologul scutură din cap cu hotărâre, de mai multe ori. Își Închisese pleoapele, ca și când ar fi Încercat să nu mai vadă nimic. - Crezi că ai biruit? zise după o tăcere prelungă, curmată doar de zumzetul frenetic al mecanismului care continua să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]