2,270 matches
-
Siam/ Ce nu pot pricepe cu mintea, pufoșii,/ Pe domnii ce-și taie salate de roșii/ Când ei doresc carne și carne și carne/ Ce-acum și de-a pururi în somn să-i răstoarne"). De departe însă cea mai seducătoare transformare o suportă, în poezia lui Emil Brumaru, femeia. Nu mă refer atât la cele câteva reprezentante ale feminității care își marchează, prin estropiere, diferența o diferență, tocmai, pervers fascinantă față de prototipul generic. Reparata cu cei trei sâni mistici și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
loc în mine, undeva sub stern,/ între plămâni, între sâni.../ "poți tu să-mi faci/ fața reală? zi!" îl somez, dar el nu răspunde/ și își urcă schelele și mă zidește/ în mine. pe lumină și vânt". În confruntarea cu seducătorul demon al poeziei, Mariana Codruț își certifică în definitiv forța, ca și identitatea lirică, una deloc precară, în ciuda unei temeri altfel naturale... Referințe critice (selectiv): Valeriu Cristea, A scrie, a citi, 1992; Gh. Grigurcu, Existența poeziei, 1986; Adrian Marino, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din strălucirea de odinioară. Câștigă însă categoric în angajarea pur existențială. Departe de a-și fi dat întreaga măsură a calității estetice în primele două decenii de la debut, lirica lui Nichita Danilov a căpătat, în timp, reflexe dintre cele mai seducătoare. Scriitorul încă își mai poate surprinde chiar și cititorul cel mai pretențios care intră în arealul său perfect recognoscibil și, fapt esențial, profund poetic, în ciuda interferențelor cu epica parabolică sau cu un dramatism grav și substanțial. În ceea ce mă privește
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
d'argent et de désargent" [Bancquart, 1984, p.19]. Forță banului, ascunsă și expusă totodată, face să înflorească la Paris feeria modernității, da strălucire Parisului și subiecților săi. Capitala sfârșitului de secol lipsește ființele de naturalul lor. Frumosul este elegant, seducător, dar și periculos. Pariziana este simbolul acestei societăți aparent frivole și voit picante, pragmatice și ambițioase, a cărei viața pare facilă și plină de aventuri. Fiecare secol manifestă un interes deosebit față de întrebarea Cum ar trebui să fie o femeie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
apare în românele, povestirile, memoriile, jurnalele numeroșilor autori, mai cu seamă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o mondenă inteligență și independentă, rafinată și senzuala. În majoritatea romanelor, femeia pariziana este etichetata drept o seducătoare cu vocație malefica, stăpânita de dorința de distracții și înnoiri, instigând la fapte și provocând scandaluri: "Să coquetterie, dont elle jouait ouvertement comme d'un éventail, qu'elle déployait ou repliait à la face de tous, suivant leș hommes qui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002, p.303]. Aceste stereotipuri artistice și ideologice sunt reprezentate la diferite niveluri ale culturii literare (literatura populară, periodica, beletristica) și vizuale (în publicitate, fotografii, ilustrații de carte, pictură, sculptură, producții artizanale etc.). Arhetipurile feminine nu se rezumă la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ideal de frumusețe, ele devin modele de comportament, mai mult sau mai putin rigide. Astfel, muză rămâne ceea ce fusese înainte: o figură alegorica sau incarnarea unei idei35 în mai mare măsură decât a unei persoane specifice. Imaginile de madona și seducătoare sunt la fel de abstracte și organizează feminitatea în jurul a doi poli: unul normal, ordonat și liniștitor, altul deviator și periculos. În jurul primului pol domnește virtutea domestică; în jurul celui de-al doilea femeile care lucrează, activistele, prostituatele, femeile de culoare. Reprezentarea acestor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Parisul are funcția de șarniera a dispozitivului, el înfăptuiește legătură și joncțiunea între celelalte două elemente ale structurii. Într-un oraș care atrage și provoacă 65, femeia este predispusa să seducă și incite. 2. Grupul masculin: o serie n de seducători sau de victime, de personaje având scopul de a demonstra particularitățile Parizienei. Acest grup se reduce, în cazul Parizienei, la admiratorii săi, autohtoni, dar și străini, care o celebrează: "Elle dominait en général leș hommes avec une puissance irrésistible" [Maupassant
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de jucărie frivola. Plăcerea este marea religie a Franței, iar femeia cea care o întruchipează. Michèle Sarde constată că stereotipul femeii franceze este: femeia-pisică, femeia-copil, femeia fatală, femeia care este fermecătoare, elegantă, experimentata, senzuala. Imaginea franțuzoaicei este cea de femeie seducătoare, amorala și amantă. În imaginarul francez și internațional, notează M. Sarde [p.28], curtezana este franceză, la fel cum mama este italiană, iar femeia-tractorist sovietică. Francezele întruchipează sexismul occidental în general, fantasme pe care inconștientul colectiv masculin ezita să le
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Parisul cu femeia [Tadié, p.77]. Figură Parizienei oferă observații interesante despre cauzele și efectele urbanismului asupra personajelor. Parisul este un oraș-androgin, având atât trăsături masculine (caracterul sau expansiv și colonial, agresiv și dominator), cât și trăsături feminine 98 (caracterul seducător și capricios). Parisul se poate defini în mod diferit în funcție de receptarea de gen: "ainsi la différence est d'un neuvième entre le sort final des hommes et des femmes dans cette capitale, nommée par le petit peuple, le paradis des
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
îi este propriu, în mai mare măsură decât oricărui alt spațiu, spiritul aventurii, în care se suprapun anonimatul și hazardul. Parisul a impresionat întotdeauna prin fascinația de erotism și elegantă, legată de numele curtezanelor, mondenelor și Parizienelor fantasme literare mai seducătoare decât femeile reale. 1.2.2. Portretul Parizienei: prozopografie, etopee, socium Îmbinarea prozopografiei, etopeei și sociumul-ui conferă formă și coerentă personajului 100 și dinamica românului. În monografia Portretul literar, Silviu Angelescu menționează: "Identitatea falsă aparține unui plan al aparentelor, rezervat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare în aparență, ea poate fi, sub influența exceselor sociale, cinica, dominatoare și castratoare când este vorba de interesele sale vitale 128. Foarte delicată și fragilă în aparență, ea ascunde o personalitate puternică și complexă. Ea seduce pentru a întinde o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și profund diferit de semenii săi. Mai mult decât atât, Pariziana se deosebește de ea însăși, multiplă și schimbătoare. Suntem în prezența unui personaj modern în toată complexitatea să descumpănitoare și fascinantă. Astfel apare acest personaj complex al femeii pariziene, seducătoare și inaccesibila, elegantă și boema, intelectuală și spirituală, care, prin personalitatea să puternică, are un impact direct asupra destinelor personajelor și intrigii românești. 1.2.3. Pariziana în viziunea romancierilor francezi Începând cu secolul al XVII-lea, în contextul favorabil
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
habituellement à se réserver" [Marcoin, p.44]. Duroy va fi prins între două variante ale Parizienei, Madeleine Forestier, tipul femeii intelectuale, spirituale, care concurează cu capacitățile bărbaților și montează intrigi și scenarii politice, si Clotilde de Marelle, tipul femeii senzuale, seducătoare și fanteziste, care se regăsește în plăcerile interzise. Deosebirea lor este accentuată și prin trăsăturile fizice: Madeleine Forestier "jolie blonde élégante", Clotilde de Marelle "une petite brune". Construcția este asimetrica, deoarece Madeleine Forestier este, cum observa critică, singura intelectuală în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Se știe de mult că banii și puterea nu sunt în mâinile aceleiași clase sociale. Și nu întotdeauna în mâinile aceluiași gen. Puterea și genul sunt două concepte care mișcă starea lucrurilor în societate; îmbinarea lor este însă și mai seducătoare și mai promițătoare când se unesc în același subiect, cum este cazul Parizienei. Pariziana are un substrat volitiv puternic, fiind înzestrata cu o pofta și un talent de putere care nu au sex. Doamna Dambreuse este caracterizată că: "Avide, sans
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
că spectacol în scenariul românesc Femeia se definește prin locul său în familie. Familia conturează diagramă forțelor dintre femeie și bărbat, adaptarea sau refuzul anumitor roluri: soții fidele sau nestatornice, mame bune sau rele, amante sau soții, fete seduse sau seducătoare, celibatare sau văduve etc. În tradiția occidentală se constată o fractură a cuplului și o confruntare între cele două poluri, masculin și feminin. Pe parcurs, structura duală se transformă într-o structură triangulara (amant, copii), ale cărei tensiuni și transformări
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și teatralizat. Descurajat de indiferență iubitei, Mariolle se întreabă dacă mai există femei capabile să iubească 295. Această indiferență sentimentală face parte din farmecul modern 296. Iubirea pentru Pariziana se transformă într-o luptă a ambițiilor, ca în concepția modernă. Seducătoare cu renume, Pariziana face ravagii în lumea bărbaților, care devin prizonierii seducției sale297. Soarta bărbatului este de a rămâne servitorul nenumăratelor sale capricii 298. Alegerea iubitului este prioritatea Parizienei: "En tous cas, je vous préviens que, moi, je suiș incapable
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
masculin, care operează cu termeni clari și are tendința de a clasa lucrurile terminologic, discursul feminin recurge la jocuri lingvistice și metaforice, oscilează între ambivalente și paradoxuri. Mistificarea intențiilor este acoperită de o voce tandra, inocentă și cu un timbru seducător, care destabilizează interlocutorul de gen masculin. Caracterul enigmatic bulversează interlocutorul, Pariziana devine un model prin manieră condescendenta de a accepta și manieră politicoasa de a refuza. Ea știe când să spună "da", când să spună "nu". Limbajul Parizienei nu abundă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
strada: acest schimb de priviri îl lovește că fulgerul, dar nu va avea urmări deoarece, dispărând, femeia va rămâne Trecătoarea fără nume. A une passante este poemul femeii întâlnite, găsite și pierdute. Frumoasă necunoscută devine figură alegorica, "enigmă indescifrabila și seducătoare" [Stierle, p.461]. Adusă și reluată de oraș, trecătoarea este un oraș preschimbat în femeie, este un "oraș-femeie" [ibidem, p.36]: "Es-tu le fruit d'automne aux saveurs souveraines? Es-tu vase funèbre attendant quelques pleurs, Parfum qui fait
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
șont que de Paris" [p.124]. E.Marc Lipiansky [p.100] adaugă că Pariziana mai poate, daca circumstanțele o cer, dă dovadă de abnegație, mărturisind profunde calități de energie, decizie și curaj. 98 Restif de la Bretonne este conștient de caracterul seducător al capitalei: "La capitale est une maîtresse chérie, un peu coquette; elle accueille tout le monde: mais à la différence des coquettes ordinaires, plus elle accueille leș favoris, plus elle leș rend heureux. Parons-la tous à l'envi! Tout ce
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Maingueneau: 2002, pp. 92-93). Pentru a-l câștiga pe cititor, naratorul alege, între polemică și dramatizare, al doilea tip de atitudine. Sărmanul Dionis este o nuvelă care pune în scenă o teză filosofică. Portretele, decorurile, efectele speciale își ating finalitatea seducătoare și persuasivă de o manieră mai curând teatrală decât epică. În al doilea rând: studiul relațiilor interdiscursive, în speță al hiper textualității, permite evidențierea a două strategii de reinvestire a unui text sau a unui gen discursiv în altul: captarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
acest "Nou Canaan" care îi învăluie, fără voia lor, în mreaja mythos-ului fabulos și inexplicabil (complet diferit de logos-ul asumat inițial, prin natura lor pozitivistă, de autori), întocmai precum sirenele homerice își împresoară victimele cu cîntecul lor ireal de seducător. Odată captivi în "visul american", ei nu mai scriu un jurnal de călătorie, ci doar literatură. De altfel, s-a vorbit frecvent în critică despre componenta "estetică" a jurnalului de călătorie. Reușește, cu alte cuvinte, acest gen "periferic" să producă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se îndrăgostește iremediabil de o adolescentă (de doar 16 ani la debutul volumului) care lucrează într-un cinema și aspiră să devină actriță. Albinus își riscă familia, cariera și prestigiul, pentru a fi cu ea. Treptat, le pierde pe toate. Seducătoarea Margot Peters îl manipulează pe bărbat, pentru a-și realiza visele. Inițial, îi distruge mariajul, trimițînd o scrisoare compromițătoare soției lui Albert, Elisabeth. Apoi, îl obligă să-i procure roluri în filme (deși prestația ei actoricească lasă mult de dorit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
că un cerc de fier îi strînge tîmplele. Se uită să vadă dacă nu-l ține cineva. După cîteva clipe căzu într-un somn adînc." Julien crede că a ucis-o pe doamna de Rênal. Julien nu e decît un seducător mărunt, un ambițios mediocru, un ipocrit neînsemnat, un mic laș. Cînd se trezește, pare că nu mai este același om. E rîndul celorlați să pară mărunți: "Un judecător își făcu apariția în temniță. Am ucis cu premeditare, îi spune Julien
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
solide rațiuni de a critica adecvarea modelului echilibrului general la relațiile economiei. 1.2.3. Raționalismul critic După respingerea apriorismului, de către T. Hutchison în special, climatul metodologiei economice s-a apropiat în mod progresiv de tezele popperiene, care prezintă imaginea seducătoare a unui corp de cunoștințe în progres constant, după normele raționalismului critic și conform secvenței: luarea la cunoștință a unei probleme formularea unei teorii -, punerea la încercare a teoriei printr-o tentativă de respingere. Forța acestei atitudini metodologice constă, în
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]