1,825 matches
-
Jeanne Îl ocrotea mai mult decît pe ceilalți, căci nu se pricepuse să-și găsească o soție care să aibă grijă de el. Chiar nu voia să știe cine i-l răpise? Apoi ochii Îi alunecară spre fratele ei, care sfărîma nervos zahăr pe mușamaua mesei. Și sub descumpănire se făcu simțită mînia născută din neputința de a pricepe. - Și tu, Loïc? articulă ea cu o voce surdă. Tu, care spuneai că Gildas e mai mult decît un frate pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îmi pare rău. Marie dădu din cap și Îi Întinse lui Franck o altă pungă de plastic ce conținea un telefon mobil făcut bucăți. - E al lui Gildas. Se corectă, Înghițind În sec. - În sfîrșit, era. În cădere s-a sfărîmat complet, apa de mare și-a spus și ea cuvîntul, dar poate că mai putem căpăta informații de pe cartela SIM. E grabă mare, Franck, preciză ea, așa că Îi zorește-i pe cei de la PS și sună-mă de Îndată ce ai ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Știam că și ea se va chinui, dar nu știam că lucrul ăsta va avea un ecou În sufletul meu, ca o idee de nesuportat. Am văzut apoi o hotărîre sălbatică Înstăpînindu-se pe chipul ei În vreme ce Încerca, În zadar, să sfărîme zidul de ură. - Am să descopăr adevărul. Cu sau fără voi. Numai că, fără voi, o să-mi ia ceva mai mult timp. Cum Îmi putusem Îngădui asemenea emoții? Cum de putusem crede fie și doar o clipă că Marie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o mînă uriașă, părea că vrea să-i sară din piept. Respira sacadat cînd auzi pași În urma ei. Încercă să se Întoarcă și Întinse mîna la Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își apropie obrazul de al ei cînd unul din telefoanele celulare puse pe bordul mașinii Începu să vibreze. Cel al Mariei. Răspunse și se Încordă. Lucas n-avea decît s-o privească pentru a ști cine o suna. Magia se sfărîmase. Demară În scrîșnet de motor. 26 Niște mese improvizate fuseseră puse În afara cafenelei, pe locul rezervat de obicei pieței. Lampioanele răspîndeau o lumină blîndă, colorată. Femeile erau Într-un permanent du-te-vino cărînd oale cu scoici fierte În suc propriu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
exact contrariul. Ea își recuperează propensiunea ludică, inerentă copilăriei încă neepuizate, cu efecte literare demne de admirație. Nu își retrăiește copilăria, cu inocență, dar reface climatul acesteia, îmbogățit prin cunoaștere livrescă și printr-o luciditate ce demitizează subtil, fără a sfărâma "corola de minuni" a poveștilor, transferând-o doar în irealitate: în una care, prinsă în mirajul ficțiunii, dobândește atributele unui real fascinant. În Darurile mării, naratoarei i se pare, pe plajă, că un măgar se uită la ea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai iubi vreodată. La gândul prințului necavaler, capabil să înșele dragostea, dezgustul și revolta a crescut deodată în mine ca o furie, luând aproape formă materială. M-am opintit din toate mădularele și cu o singură lovitură de corn am sfărâmat barele de fier ale coliviei și lanțurile ce mă țineau legat de ea. Și mă îndreptam ca o suliță vie către cortul unde dormea prințul să-l străpung cu cornul meu, doar că fata, intuind la timp intențiile mele, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ta; și, da, nu mă reține nimic să recunosc: te iubesc ca pe copilul meu, fiule! Cei doi se priveau adînc în ochi. Spusele lor se împrăștiaseră în văzduh și cădeau acum înapoi la rădăcina copacilor, ca o ninsoare fierbinte, sfărîmînd frigul zilei de primăvară abia mijită și dezghețînd zăpada iernii trecute. Mare Arus, de la voi am învățat tot ceea ce trebuie să știe un lup. Mai puternic și mai pregătit decît sînt acum nu voi fi niciodată. Conducătorule, la tine am
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fapt Coproprierea originară a Corpului și a Pământului în sânul vieții. Pe de altă parte, în calitate de reprezentare a sa, ea o deteriorează grav prin faptul că: 1) trăgând acțiunea în afara mediului său ontologic propriu, o face în sine ininteligibilă; 2) sfărâmând unitatea internă a desfășurării imanente a corpului organic, ea proiectează în exterioritatea reprezentării, ca tot atâtea elemente disparate, "cauza", "efectul", "mijloacele", "scopul", "relația" lor devenită ea însăși ininteligibilă, adică categoriile gândirii raționale în poziția și locul celor ale Corpului. Totuși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
natură și proprietăți sunt determinate de subiectivitate. Aceasta impune, în chiar sânul unui sistem de valorizare, o teleologie care nu poate fi îndepărtată în totalitate și care înrădăcinează tot acest proces într-o ontologie a vieții. Tocmai această înrădăcinare este sfărâmată în universul tehnicii: procesul de producție nu-și mai are rațiunea sa ultimă în urma sa, în valoarea de uz și în viață, ci înaintea sa, într-o stare de lucruri din care viața este absentă, unde aceasta nu este niciodată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori indestructibilitatea: a o încerca și mai puternic. Slăbiciunea vieții consistă în voința sa de a fugi de sine și avem de-a face aici cu o tentație permanentă -, însă adevărata slăbiciune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Întoarse și el privirea În jos și se Îngrozi. Se afla pe buza unei prăpăstii. Nivelul naosului era despicat dintr-o parte În cealaltă. Un abis se căsca În mijlocul pardoselii, ca și când o greutate enormă s-ar fi precipitat de sus, sfărâmând dalele de piatră pentru a-și deschide calea spre măruntaiele pământului. Lucifer căzut din cer. Numai două scurte pasaje, de-a lungul pereților laterali, de nici măcar un braț lățime, rămăseseră intacte. Încă un pas și s-ar fi prăbușit violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vei Întoarce la noi, În cele din urmă, și numai de domnia ta atârnă să hotărăști dacă o vei face ca un fiu risipitor, ori În lanțuri. Ești făcut din țărână, ca toată lumea. Navighezi În cerurile muzelor, Însă corăbioara dumitale se sfărâmă pe valul câtorva florini. Priorul sări ca ars. — Numai Dumnezeu e păzitorul destinului meu! Nici măcar Bonifaciu nu are putere asupra lui, câtă vreme Florența Îl va Înfrunta cu fruntea sus. Cât despre mine, Îmi voi continua cercetările, iar glasul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umbra tresare, O vrajă de dor, descântec șoptind Umple pământul din zare în zare... Iubirea doinind, patimi se-adună în palme rotunjimi se desfată, Cântec de dor sub clarul de lună Parfumu i suav sufletu-mbată... Visele scurmă jaru-n tăcere Sfărâmând lanțuri dorinți năvălesc, Buze flămânde cer mângâiere Timpul stă-n loc când iubiri înfloresc... MIHAI BATOG-BUJENIȚĂ (portret de Florin Buciuleac) n.1945 ALDEȘTI, jud. GALAȚI Profesiune: Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice. Studii: Academia de Aviație și Academia de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
din furtună, Răscumpărat de mii de flori Când stele-n suflet se adună. Un diamant scânteietor Brăzdat de umbră și lumină, Răzbate-n timp, nemuritor, în dans sălbatic de hermină. Izvor cu unde de cristalE liniștea dintre furtuni. E valul sfărâmat de mal Și ziditoare e de lumi. E nemurirea dintr-o clipă, E deznădejde și uitare, în zbor, e zbatere de-aripă, E cerul aplecat spre mare. Nu știu de-i vrajă sau blestem Aroma ta de orhidee!? Dar eu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
încântat pe adepții tao și dharma timp de secole. În mod tipic, din lipsa unei explicații mai bune, cercetătorii occidentali ai fenomenului clasifică aceste pepite ca fiind „pietre la rinichi”. Această interpretare este ridicolă, căci pietrele de rinichi pot fi sfărâmate cu ușurință cu ajutorul unui ciocan, căci nu sunt altceva decât minerale anorganice cristalizate. Și, dacă așa ar sta lucrurile, într-adevăr călugărul budist extrem de împlinit care a murit la începutul anilor ’50 în Taiwan și a cărui cenușă a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
gât niște drogați ca să mă pun bine cu el. În cele din urmă mi-am dat seama cum stă treaba cu Blanchard. Dacă ți-a fost prieten, țin-te tare. Când l-am auzit spunând „a fost“, m-am trezit sfărâmând spătarul scaunului. — Ușurel, băiete! exclamă Dolphine. — Continuă, am icnit. Detectivul particular vorbi rar și calm, de parcă s-ar fi adresat unei grenade: — E mort. Ciopârțit cu toporul. L-au găsit niște derbedei. Au spart casa în care stătea și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am împins pe Dolphine la o parte și am început să sap eu însumi. Prima lovitură de lopată i-a retezat marinarului craniul, iar a doua a pătruns în tunica lui, îndepărtându-i toracele de restul scheletului. Picioarele îi erau sfărâmate în bucăți. Am săpat în continuare în nisipul ce scânteia de la grăuntele de mică. Apoi am dat de larve, măruntaie și o rochie cu crinolină pătată cu sânge și nisip și oase vechi și nimic altceva, după care am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge o singură coardă ruptă și unitatea, minunea, se sfărâmă. Omul nu mai e om. Infernul pune stăpânire pe sufletul lui. E aspră și nobilă lupta dusă ca să tămăduiești asemenea oameni. Fiecare pacient vindecat e un om smuls din infern. Aici sunt chiar pe linia frontului, pe linia de demarcație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
găseam de obicei în spatele casei unde avea câteva straturi de legume și zarzavaturi pe care le lucra. Urmând cărarea înierbată, trebuia să am grijă să feresc burlanul mâncat de rugină care abia se mai ținea; lovindu-l, l-aș fi sfărâmat cu siguranță; putrezise între florile și urzicile care asediau din toate părțile căsuța, modestă și obosită. Văzându-mă, Marta își ștergea țărâna de pe mâini, își aranja flacăra părului roșu, mă însoțea în casă și, fără să mă întrebe dacă îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe daltă demult și atunci m-am gândit să încerc ceva; ca să-mi educ mâna și, mai ales, ca să mă pot eventual lăuda în fața Laurei. Mi-am luat dalta de sub pat și am ieșit grăbit. Soarele încălzea stâncile, valurile se sfărâmau de țărm cu un zgomot moale, luminos și rar, iar departe, în larg, marea era verzuie și părea moleșită de căldură. Mi-am amintit de o statuetă groaznică a Afroditei pe care o lăsasem acasă pe o etajeră, o adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chiar am văzut-o târându-se încet ca o broască țestoasă spre patul meu. M-am retras spre perete, dar ea înainta mereu, vroia să se urce în pat și atunci am aruncat cu o carte groasă. Umbra s-a sfărâmat în bucăți, însă toate cioburile de umbră continuau să înainteze. Se apropiau din ce în ce mai mult, unele au început să se cațere pe pătură. Deodată ușa s-a deschis și a apărut Arhivarul; s-a apropiat fără să facă nici un pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-ți continui opera și să-i dăruiești picătură cu picătură viața ta. Vrea să-i vorbești continuu, să-l emoționezi, până când te-ai golit cu totul, ai dat și inima ta și măruntaiele tale și, în clipa aceea, zeul te sfărâmă între măselele lui, te înghite și uneori te uită după ce-ți digeră inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amintire a cărnii mele, ci un fel de obiect pe care-l purtam după mine. Marta îmi povestise că Profetul păstrase un ceas care arăta exact ora când venise acasă cu limba smulsă. Trântise atunci ceasul de pământ și îi sfărâmase mecanismul. Parcă așa ceva se petrecuse și cu memoria mea. Mi-ar fi trebuit, mă gândeam, puțină milă de mine însumi, dar dacă în deșert și în junglă am fost în vis, în țara milei n-am ajuns niciodată. 33 (Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Muntelui de Foc, deși nu-l vedeam pentru că am plutit în partea cealaltă, aproape de Râul Cald, furtuni groaznice ne-au cutremurat, așa că până aici unde suntem n-am adus decât numai o treime de corăbii. Cele mai slabe s-au sfărâmat. Trecuseră mai mult de trei sferturi din corăbiile scăpate. Marele Preot își chemă cârmaciul și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]